Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂINE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 258 pentru CÂINE.
Alecu Donici - Țăranul și oaia
Alecu Donici - Ţăranul şi oaia Țăranul și oaia de Alecu Donici Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamație de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Și, după formi, întâi chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi, cât și jeluitor, Trimise înadins prin vrednic slujitor, Și-adeverințele la tact s-au priimit. Iar la înfățișare Țăranul au propus aceste următoare: — Cutare lună, zi, cinstită judecată! La mine doi claponi pieriră din poiată, A căror penele și puful au rămas, Și oaia singură cu păsările-au mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că oaia furtișag nu are din natură, Precum vecinii câini vor spune lămurit, Și mai vârtos că ea nu pune carne-n gură. Deci dar, s-au hotărât: "Așa precum pârâta nu au tăgăduit, Că cu acei claponi au mas într-o ogradă, Apoi e îndestul de sigură dovadă, Că ea, puternică, pe slabi au biruit; Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat Să nu-i fi ospătat. Pentru aceasta eu în cuget zic curat: Ca păgubașului pielcica să ...
Alecu Donici - Furnica (Donici)
Alecu Donici - Furnica (Donici) Furnica de Alecu Donici O furnică De soi mică, Iar de inimă prea mare, Adusese furnicarul într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat, Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat. Era înc-acea furnică Și la războaie voinică: Unde viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat, Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat. Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase, De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc lumea să mă vadă Și oamenii să se miere De vestita mea putere. Și așa, prea îngâmfată, Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată; Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură Mândriei sale văzură. Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta, Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea. Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări, Câinelui de lângă car, au zis: "Dragă, nu te mieri De-a ...
Alecu Donici - Leul și iepurele
Alecu Donici - Leul şi iepurele Leul și iepurele de Alecu Donici Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut. Eu văd că vă mirați Și nici e de crezut; Dar când îți sta să căutați La adunările lumești, Apoi mai grele lucruri îți crede nefirești. Așa, odată au pornit Ei împreună la plimbare, Și iepurele au stârnit Această întrebare: — Prietene iubit! Mă mir eu și te rog să-mi spui Pricina, pentru ce cucoșul nimicit, Pe care poți pe loc c-o sfârlă mort să-l pui, Te sparie așa cumplit, Încât tu fugi de glasul lui? — Aceasta nu-i de vro mirare, Lui leul au răspuns. Și noi cei mari suntem cu slăbiciuni născuți. Precum un elefant, cât este el de mare, De șoareci iar se teme tare. Apoi pentru aceasta dar, Nu în zadar, Răspunse iepurul. Și eu ca voi cei mari, Mă tem de câini copoi și varvarii ogari. Și noi adeseori pe patimi ne silim Cu ale celor mari să le sămăluim. Dar nu prea
Alecu Donici - Leul la vânat Leul la vânat de Alecu Donici Leul, lupul, vulpea și câinele odat', Ca niște buni vecini, s-au fost alcătuit, Cu toții întrunit, Să umble la vânat: Și ce vor căpăta să-mpartă măsurat. Se-ntâmplă dar, că vulpea-ntâi Un cerb frumos au prins, Și adunând pe toți ai săi, Spre jertfă l-au întins. — Acuma e treaba mea, băieți, Le zise leul lor. Voi trebui numai să vedeți Cum eu împart ușor. Și despicând îndat' pe cerb în patru părți, Au zis: "Aceste sunt frățeștile bucăți. Și iată: cea întâi e partea mea de frate; A doua, pe drept ca unui leu se cade; Ș-acea a treia tot mie se cuvine, Precum voi știți prea bine. Iar de a patra, oricare s-ar atinge, Pe loc îl voi
Alecu Donici - Lupul și motanul
Alecu Donici - Lupul şi motanul Lupul și motanul de Alecu Donici Un lup odată au intrat, De frică, nu de voie bună, Scăpând viața, la un sat. El se gonea din urmă De către vânători cu puște înarmați Și câini întărâtați; Iar un așa alai să nu dea Dumnezeu Nici la vrăjmașul meu. În deznădăjduire, Sărmanul lup căta oriunde mântuire Și, întâlnind pe un motan, Prieten de mai an, Îi zice: "Frățioare! Tu nu știi undeva aici a mea scăpare?" — Ba știu — răspunse el — aleargă la Trifan, Că este foarte blând și milostiv țăran. — Oh! nu pot, către dâns' sunt tare vinovat, Căci astă-iarnă lui vițica i-am mâncat. — Apoi dă fuga la Arvinte, El este un țăran și vrednic și cuminte. — Cu dânsul iarăși sunt smintit, Pentru c-adeseori lui oi am spârcuit. — Așadar ce să faci? La vornicul bătrân Aleargă, că e bun și primitor român. — Nici la acesta n-am obraz, Lui an cu niște miei i-am fost făcut necaz. — Apoi dar, cumătre, nu-i bine. Și ce nădejde ai aice pentru tine, Când tu cu toții ești stricat Și numai singur vinovat: ...
Alecu Donici - Păstorul și țânțarul
Alecu Donici - Păstorul şi ţânţarul Păstorul și țânțarul de Alecu Donici Păstorul liniștit Dormea la umbră vara pe câini nădăjduit; Iar șarpele din iarbă, cu limba-i pierzătoare, Era acum aproape păstorul să omoare. Dar un țânțar, de milă pătruns și îndemnat, Pe somnoros în frunte Așa l-au înghimpat, Încât, sărind el iute, De șarpe el s-au ferit, Însă, cu-ntâi mișcare, țânțarul au turtit. Un slab pe un puternic când vrea ca să-l trezească La adevăr de care el nu e bucuros, Prin buna faptă poate să se primejduiască, Ca un țânțar
Alecu Donici - Trecătorii și cățeii
Alecu Donici - Trecătorii şi căţeii Trecătorii și cățeii de Alecu Donici Pe uliță-n plimbare Doi trecători mergeau Și o întrevorbire de cuviință mare Ei serios țineau. Când, iată de la căsuță Un cățeluș sfrijit Asupra lor s-au repezit; Țah, țah, țah, țah, și altă în urma lui hăituță. Apoi căței, căței, Mulțime — știți ca ei... Încât unul din oameni acum vrea să găsească Vrun bulgăre sau piatră, cățeii să-ngrozească. — Astâmpără-te, frate, îi zice celălalt. Au doar n-ai mai aflat A câinilor natură? Jaluzi, ei orice văd De fire mai aleasă, acolo se repăd Și nu mai tac din gură, Iar tu păzește-ți drumul, mergi drept ca un român. Ei latră și rămân. Și între oameni este rău' jaluzia: Ea-i sor' cu
Alecu Russo - Alte cugetări Alte cugetări de Alecu Russo Nu e nimic mai dulce pe lume decât o dușcă de aer liber. * Prefer de o mie de ori cărarea de la munte decât carieră deschisă dinaintea mea. * Câinele este cea mai sublimă expresie a desăvârșirii omenești. * O! Vlad Țepeș, unde ești ca să-mpodobești cum trebuie toate aceste țepi înfipte în pământ românesc de dușmanii românilor. * Chiar dacă scapi din nodul alunecos al spânzurătorii, în prima zi ești pe jumătate strâns de gât. Să fie un efect al gâtului? Ah! dacă n-am avea gât, cum am râde de spânzurătoare! Rămâne țeapa, e
Alexandru Macedonski - La bestii
... Și-ndată ce-i duceam de hrană Să cânte începea: Părea Că pasărea-mi vorbea, Părea Atunci că-mi mulțumea. Aveam în curte un biet câine, Îl îngrijisem și-i dam pâine, Și el, cum mă vedea, Părea Cu ochii că-mi vorbea, Părea Duios că-mi mulțumea. Aveam în casă ...
Antioh Cantemir - Șoarecul de țară și cel de oraș
... cu niște parmezan, Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare La ușă se aude, și preste așteptare C-un om în casă intră un câine medelean; Iar șoarecii aleargă, s-ascund pe sub divan, Nu suflă, pân-în seară. Atunci sărmanul șoarec, ce-n liniște la țară Trăia fără de ...
Antioh Cantemir - Cămila și vulpea
Antioh Cantemir - Cămila şi vulpea Cămila și vulpea de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Cămila mult geloasă văzând un țap odată Cu coarnele cum bate de câini înconjurat, A început în sine a blestema pre soartă Zicând: ce ticăloasă eu parte am luat! Un trup frumos și mare să fie fără coarne, Să nu aib eu o armă ca slava să-mi lățesc, Ca dușmanii mei lesne în praf să se răstoarne! (Geloșii felurite de pricini născocesc Când vor să tot cârtească). Așa se tânguiește Cămila mergând tristă cu capu-n jos plecat, Dar o vicleană vulpe ce-n drum o întâlnește, Împărtășire multă la soartă-i a luat. Cămila de-amăruntul își spune scârba toată. — Cunosc, răspunde vulpea, că mare ai cuvânt, Dar eu am mijloc sigur ca să te fac cornată. Colo-n pădurea ceea un loc e în pământ, De drum nu prea departe; îl vei afla sub zare; Se cheamă vizunie: la ea oricine-a mers Și capul său plecându-și a stat păzind răbdare, Fără de prelungire cu coarne s-a ales, Precum berbecii, boii și țapii dau dovadă. Această ...