Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATÂRNA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 257 pentru ATÂRNA.
George Topîrceanu - Primăvară (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Primăvară (Topîrceanu) Primăvară de George Topîrceanu După-atâta frig și ceață Iar s-arată soarele. De-acum nu ne mai îngheață Nasul și picioarele! Cu narciși, cu crini, cu lotuși, Timpul cald s-apropie. Primăvara asta totuși Nu-i decât o copie. Sub cerdac, pe lăuruscă, Cum trecură Babele, A ieșit un pui de muscă Să-și usuce labele. Păsările migratoare Se re-ntorc din tropice. Gâzele depun la soare Ouă microscopice. Toată lumea din ogradă Cântă fără pauză. Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. Un curcan stă sus, pe-o bârnă, Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atârnă Moale ca un ciucure. Doar Grivei, bătrânul, n-are Cu ce roade oasele. Că de când cu postul mare, Toate-i merg de-a-ndoasele. Pentru câte-a tras, sărmanul, Cui să ceară daune?... Drept sub nasul lui, motanul A venit să miaune. Dar acum l-a prins potaia Și-a-nceput să-l scuture... Peste toată hărmălaia Trece-n zbor un fluture. Pe trotuar, alături saltă Două fete vesele... Zău că-mi vine să-mi las baltă Toate
George Topîrceanu - Rapsodii de vară
George Topîrceanu - Rapsodii de vară Rapsodii de vară de George Topîrceanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Cine-ar putea să spună Câți secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil... II Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti? Că zilele-n restriște Se-nalță și apun Ca niște Baloane de săpun... Cu mâinile sub tâmplă Cum stau așa culcat, Se-ntâmplă Un fenomen ciudat: Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adânci și triști Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz, Robustă Îmi sare pe obraz, - Din ochii mei dispare Mirajul interpus, Pe care L-am zugrăvit mai sus, Și-n ochii mei deodată, Ca-n alte dimineți, S-arată O tufă ...
Gheorghe Asachi - Două spice Două spice de Gheorghe Asachi Cu-nălțată, mândră frunte, Un deșert spic defăima Pe un spic plin de grăunte Ce în gios se atârnă. Zisă deci l-a lui vecin: De râs lucru-i curios Că ții capul așa gios! Îns-atunce spicul plin Au răspuns l-această ceartă: Nu doresc a mă schimba; A mea frunte-aș rădica Când c-a ta ar fi
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
Gheorghe Asachi - Turnul lui But Turnul lui But de Gheorghe Asachi Pe muntele Pion Imitație Între toată românime, Mai frumos și milian, Mai puternic n-a fost nime Decât Butul moldovan, Că, oștean și vânător, Fericit fu și-n amor. Iacă buciumul d-aramă, Ce-n Suceav-a răsunat, La resbel pe junii cheamă Cătră țărmul departat, C-Alexandru domnitor Dă Poloniei agiutor. Dar cu Butu-i logodită Fiia a lui domnitor, De el Ana despărțită Suspina-va de amor; Butu-i dă parola sa C-a veni ș-o va lua. Doamna, plină d-umilință, Giuruirea i-au păstrat, Dar amantul o credință Pentru alta au uitat. Cine calcă-al său cuvânt N-are pace în mormânt. Oastea de la țări streine De un an s-au înturnat, Însă Butu nu mai vine; Aleu, poate-au răposat! Doamno,-i timp de măritat, De giunia ta-i pacat! Vai de har, de sănătate, Ca stele ochii sănini, De-a lor lacrimi neuscate Turbure-s amu fântâni, Că un altu pețitor Mâna-i cere și amor. Toți boierii vin din țară Și un prinț cu svita sa; Ana plânge în ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! Â Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. Â Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea tare Că mintea se tocește Cu cât coada mai crește. Ieșir-atunci la lume genonii, sapajucii, Talapii și malbrucii, Momițe lungi în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, ...
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că e lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da vrun nume Ce n-o plăti mai nimic. Haide! singură se face În biserica de caș Ș-alde popă, ș-alde naș, Ca să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. ...
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul Cutremurul de Ion Heliade Rădulescu Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul, Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesnește. Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, țipăt s-aude, Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie. Și crima se ascunde, păcatu-ncremenește; Tot păcătosu-așteaptă al lumii, al său finit; Pământul îl înghite și cerul îl strivește, Iar dreptul la cer cată, și Domnul s-a-mblânzit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce spaimă fu aceasta! S-a-ngreuiat pământul Flori prin a lui vine fulgeră, șerpuiesc! Își scutură povara, că a pierit Cuvântul: Se bucură nedrepții, săracii flămânzesc. Și câtă fărdelege pe dânsul îl apasă! De sus câtă trufie strivește pe sărac! Sudori de sânge câte p-a trântorilor masă Și ce de viclenie! ce noduri se desfac! Și lenea se îmbuibă când muncitorul geme, Când gheara nedreptății într-însul s-a înfipt; Din carnea lui sfâșie, stăpână p-a lui vreme, Stăpână p-a lui pâine, pe viața-i mai cumplit. Ecclesia căzută e mută, surdă, tace. În van săracul strigă: "O, mater, ajutor!" E vitregă-a lui mater; pământul n-are pace, ...
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira La Elvira de Ion Heliade Rădulescu D-ajuns! Nu mai chem soarta; nici lacrimi, nici suspine N-au îmblânzit destinul; și ora mi-a sunat! Cântarea mea din urmă și lira-mi a-ntonat. Dar cântă, a mea liră, accentele-ți sunt line. Vezi colo unde râul suspină trecător Sub salcea plângătoare ce trist se despletește, E neted locu-acuma și iarbă verde crește; Iar mâine...-o moviliță, o piatră... sub ea, dor. Ici trista filomelă și tineri păsărele Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa E pace; și repaos, răcoare vor afla Și mă va plânge vocea duioasei turturele. Căci p-a mea piatră mută adesea va veni A-și răcori durerea la unda-nseninată, Și-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată, Al său cuib solitariu și văduv a-și clădi. Căci am iubit ca dânsa, și calda mea țărână De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta: Dasupra-i păsărela cu dor va repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus. Când luna blând, ...
Ion Luca Caragiale - Bene-merenti
... decearnă distincția e și el semenul nostru, va fi si el supus erorii; va putea judeca greșit meritele omenești; va fi expus a atârna bucuros (ca, de regulă, toți oamenii) de partea aceluia ce-i va ști atinge mai bine partea slabă a lui. În fine, el ...