Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ARMAT

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 274 pentru ARMAT.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul

... Dare-ar Domnul să mai dea Iar așa să-i poci vedea! Ștefan-Vodă năzdrăvan Auzea pe cel șoiman: Auzea frate pe frate; Și dând arma după spate, Zice: „Radule fărtate, Nu-i cu cale a ne bate! A ne bate nu-i cu cale, Că ...

 

Cincinat Pavelescu - Pro domo (Pavelescu, 2)

Cincinat Pavelescu - Pro domo (Pavelescu, 2) Pro domo de Cincinat Pavelescu N-am pretenția deșartă Că, în goana-acestor rime, Am închis idei sublime De revoltă și de artă! Dar ca armă-n contra vieții Și ca bici contra prostiei, 'Nălțai râsul tinereții Și tristețea ironiei... Craiova C.

 

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...

 

Constantin Stamati - Omul și pământul

Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii...   Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...

 

Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast

Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast Prinosul unui iconoclast de Dimitrie Anghel Cuvîntare ținută la Galați, la dezvălirea monumentului lui Eminescu. A te urca pe un soclu înseamnă a înstăpîni un fragment de univers de unde alungi viața ; înseamnă a pedepsi o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre. Cugetare de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat ca mine reveriile prin grădinile, piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a trebuit să gîndească așa. De pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers ...

 

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui

... glasuri a răsunat și piața iar s-a umplut de lume, și întreaga oștire în haine lucitoare a dus arma pentru onor, și nu e oștirea lui, și cîntecul pe care ei îl cîntă, cu toate acestea, el îl cunoaște, e cîntecul străvechi pe care ...

 

Dimitrie Anghel - Sonete antimusicale

Dimitrie Anghel - Sonete antimusicale Sonete antimusicale de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție I Ah, pentru-a suta oară iar „Traviataâ€�! În dreapta iarăși Marșul din „Profetulâ€�! În stânga, „Walzertraumâ€�! Iar, sus, poetul Cum vreți să dee manuscrisul gata?! Dar dac-ar fi să scriu „Mahabarataâ€�? Eu care nu-mi pot scri măcar sonetul? Nu mi-ar ajunge nici cât trăi bietul Bunicu-meu, bunica și cu tata! Nu pot să scriu, să dorm, nu-mi aflu loc.., Ah, pentru ce nu sunt un diplodoc: Ce proașc-aș da cu coada prin orhestre... De nu vrei să m-asvârlu pe ferestre, Fă, Dumnezeul meu, un hocus-pocus Și schimbă-mă pe-un ceas în diplodocus! II Pe-un afluent al râului Iordan Stetea a Ierichonului cetate Cu ziduri tari și turnuri crenelate Ce-a fost de mulți asediată-n van. Dar nu mi-aduc aminte în ce an Veni în fruntea unei mari armate Un șef de orchestră Josua, sau poate Un alt ales al neamului jidan Și când văzu că nu-și ajunge scopul Nici cu berbecii, nici cu târnăcopul, A poruncit ...

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind mai aproape de ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Șerbănești

... atât cât corpul dureros zdrobește! Cât sub arme dalbe popolul a stat, Chiar la zile rele fost-a respectat. Numai cu-arma-n mână d-azi românu-n lume Va putea fi liber și fălos în nume. Vulturul cel mândru căruia s-a smuls Aripile ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bârlad

Dimitrie Bolintineanu - Bârlad Bârlad de Dimitrie Bolintineanu Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc, Alții totd-odată la hotar murgesc. Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale. Un boier îi zice: — ,,Doamne! Mulți mai sânt, Mulți se varsă turcii pe acest pământ!" Ștefan îi răspunde: — ,,Și mai bine-mi pare. Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare." Zice. Late valuri cetele-i pornesc. Pulberea se-nalță, armele lucesc. Domnul pune oastea sub trei capi de țară. Avangarda pleacă... Lupta-ncepe-amară. Numărul lor mare pe moldavi îi strânge. Soarele s-ascunde sub un nor de sânge, Noaptea împrumută zilei val de dor, Negură și pâclă pe pământ cobor. Cum din munți coboară două repezi unde, Se-ntâlnesc pe cale, scot mugiri profunde, Apoi preunate, pe un singur pat, Spumegă și-aleargă, și-alergând se bat. Astfel se-ntâlniră ambele armate Și d-a lor lovire par împovărate. Oameni puși să sune, prin adânci păduri, Sună din cimpoaie, buciume, tamburi. Turcii stau și-ascultă larma depărtată! Cu trei alte armii cred că-au să combată. Râul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins Îndoiește ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>