Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AMINTE

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 613 pentru AMINTE.

Nicolae Gane - În vacanțe

... iar când ajunsei în câmpul gol care se întindea nesfârșit spre orizon, amestecându-se cu întunericul, simții că mi se moaie inima. Atunci îmi adusei aminte că drumul meu trecea pe lângă jităria lui Axinte care avea un zăvod mare și rău de colț, și, deși purtam pe umăr surioara cu ... vâsla în mână și, după ce mâna luntrea înlăuntrul iazului, o opri apoi în stuh la marginea unui ochi. — De acum fii cu luare-aminte, îmi zise el, că acuși au să înceapă a umbla dihăniile pe apă. Iar eu, plin de nerăbdare, stam pregătit să le ucid ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... vom explica mai jos, ci greutatea firească, greutatea din naștere, la a cărei ridicare trebuie mai nainte de toate să ne concentrăm luarea-aminte. Oamenii pot să nu se înțeleagă, să nu se cunoască unii pe alții din cauza lipsei de un organ comun de comunicare, adică lipsei de ... dai seamă de cuprinsul și valoarea acelei colecții, trebuie să plimbi succesiv micul cerc luminos de la unele obiecte la altele, să observi cu luare-aminte pe cele principale, și cine știe dacă în aceste condiții vei avea vreodată timpul necesar ca să-ți faci o idee despre totalitatea colecției. Dar ...

 

Dimitrie Anghel - Coco

... dihanie, ce nu mai avea astîmpăr cît ținea ziua, însemîndu-și pretutindeni locul pe unde se așeza cu albe constelații, singură însă își mai aducea aminte și nu voia cu nici un chip pe noul venit ce se mutase într-o dimineață în primitoarea casă a răposatului ei prieten ... albastră și cealaltă de aur, se întîlneau o clipă, două dușmănii se încrucișau și se stingeau din nou. Legănat pe trapezul lui, Coco își aducea aminte, în micul lui creier obscur făcea sforțări poate, voind să transpuie o imagine, și figura vechiului stăpîn, ce sta pe același jeț unde stă acum ...

 

Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)

... retevei noduros, care-l întovărășia pretutindeni și pe care-l mînuia cu destulă dexteritate... Și silueta aceea de normalist juvenil, încă romanțios, care atrăgea luarea-aminte și care deja avea un început de popularitate, o întîlneai pretutindeni. Parcurgea spațiul, grăbit, totdeauna, înfloritele alei de tei ale Copoului trebuie să și-l ...

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

... de levănțică și de busuioc ca într-un sicriu, rochia a urmat să doarmă, alba mărturie a rămas uitată ; aducîndu-și aminte, cununa de lămîiță a rămas în floare, lungile fire de aur pe care nimic nu le poate întuneca au stăruit să strălucească în ... veni și-o atinsă cu mîna ei neînduplecată și, văzînd-o așa de mică și de scăzută de moarte, nepoții și nepoatele și-au adus aminte de vorbele ei și, neștiind cu ce s-o îmbrace, au căutat într-o doară în sipetul vechi. Albă ca o spumă, ofilită de vreme ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la ... în multe întâmplări am fost și eu amestecat, și multe lucruri de pe acea vreme sunt închise în sufletul meu. De unele nu-mi aduc aminte, îs ascunse bine colea, și cine știe dacă vreodată farmecul sau durerea lor vor răsări iarăși în mintea mea, cum răsar, în unele nopți, dârele ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!

... furculițe cu câte doi dinți, și care rămân numai cu unul, acelea se pun în coada mesei; și multe economii de acestea, ce ne aduc aminte de veacul de aur în toată pulberea și murdalâcul lui cel primitiv, amestecat și cu argint-viu. Dumneaei, pentru dragostea ce are către frățica și ... da din cap, încep a lega marfa și se duc să vie altădată după parale, și altădată, și altădată... Acum coconița își aduce aminte că trebuie să gătească de masă, pentru că am spus că dumneaei este foarte îngrijitoare. Călin în vremea aceasta șade pe vatră la cuhnie, cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Națiunea română

... Ion Luca Caragiale - Naţiunea română Națiunea română de Ion Luca Caragiale 1889 Puțină lume astăzi și-o mai fi aducând aminte de o vestită foaie, care apărea odinioară în Capitală, pe vremea războiului independenței; voi să vorbesc de Națiunea română , pe care o dădeam la lumină ... armatele și combina mișcările probabile; și ce e drept, în cele mai multe cazuri nimerea mai dinainte mișcările, ghicind gândurile conducătorilor războiului. Mi-aduc perfect aminte că a prevăzut faimoasa diversiune a lui Mehmet-Ali pe Lom, îndată ce am primit gazetele din Viena cu descripția ei ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... LIZA ( mergând în fund să ia geamantanele ca să le ducă în odaie ): Și zi, sunteți român, domnule? FURTUNESCU: Da, fată, pe cât mi-aduc aminte. LIZA ( urmându-și treaba ): Semănați mult cu un englez din Viena pe care l-am avut noi în otel pe vremea muscalilor: ce bărbat frumos ... a vândut aceste prafuri, mai întâi mi-a refuzat cererea. Nu știam ce să-i zic ca să-l conving, când mi-adusei aminte de taxa stabilită odată pentru conștiința negustorilor de hapuri... Aur ? Na, 40 de galbeni, mizerabile, și dă-mi ceva să pot dormi. Atunci spițerul meu ... sentimentale de pe lumea cealaltă, care detestează sexul bărbătesc... și care îmi face din luna de miere cea mai amară tortură... Neprevedere nebună!... Mi-aduc aminte

 

Mihai Eminescu - Odin și poetul

... ei Între pigmeii toți sunt cei mai mici ­ Mai slabi, mai fără suflet, mai mișei. Romani sau daci, daci sau romani, nimic N-aduce aminte de-a voastră mărire. Orice popor, oricât de prăpădit O piatră va găsi, sau o bucată De fier ori de aramă, ca să ... meu copil. Și Odin își deschise ochii albaștri Și mari, râzând cu ei ­ iar zeii Lin șoșoteau între ei bătrânește Și surâzând își aduceau aminte

 

Mihai Eminescu - Un roman

... valuri de smarald. A ierburilor spice stau sure-verzi în soare, Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Pin iarba mare trece, ș-aminte luătoare Plivește flori de aur și fire de pelin. Cunună-și împletește și-o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încâlcit Și ochi-i ... pe ea Un flutur roș și vânăt se-nalță, ea-l alungă De pasu-i crengi se-ndoaie și glasu-i răsuna... Apoi și-aduse aminte ­ era o zi frumoasă, El s-a trezit în luncă sub ochii ei de foc, Ea păru-și dă-ntr-o parte ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>