Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
... a sa slavă; și m-am uitat înapoi și am văzut veacurile de la zidirea lumii ca ziua de ieri !!? Universul întreg, pământ, stele și toate planetele se văd supuse la a mea dărăpănare, și însăși lumina acestui soare se va stinge înaintea trecerii mele. Numele numai și slava făcătorilor de bine ai omenirii sunt neatinse de mâna-mi atotdărăpănătoare; în sânul meu le port, și vecinice ca mine vor rămânea în toate veacurile. În registrul veacurilor și al meu sunt trecute până la una faptele tuturor muritorilor, de la monarh și până la rob, și îl voi deschide odată de față a toată lumea și a stăpânului ei. Sunt un geniu trimis să zbor asupra universului, spre a se folosi de mine numai până sunt de ... și închinare pentru binele supușilor lor, pe atât mi-au fost de scumpe și noroadele care, supuse legilor, au știut a prețui dorul și ostenelile oblăduitorilor lor, a-i iubi și a-și ...
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
... părintească Decât prin greaua suferință Rușinea crucii și prin chin, -- Atunci-naintea Ta închin Voința mea cea omenească Și-ascult preasfânta Ta voință!" Sfârșit-au, și ușor pășind, La ucenici încet s-au dus Și i-au găsit încă dormind, Mântuitorul Iisus. ,,Sculați! le-a zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie, Ca și-n ispită să se ție!" Au zis — și iar s-au depărtat Unde-au mai plâns și s-au rugat. Și de o nouă scârbă-aprins A se ruga El iar a prins: ,,Părinte! M-ai trimis în lume, Spre slava sfântului ... Dar dacă sângele Meu sfânt, Dreptatea Ta dumnezeiască Cu viclenia omenească Prin vrerea Ta vor împăca, Atunci Eu binecuvântând În crucea Mea mă voi urca!" Și iarăși El, ușor pășind, La ucenicii Săi s-au dus Și iarăși i-au găsit dormind Mântuitorul Iisus. ,,Sculați! le-au zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie,
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... toată osteneala și nu erau ocoliți, deși trupele străine nu lipseau, precum nici impresarii care știau afacerile de aur ce se puteau face în Iași. Și zidul cortinei o dată ridicat, rampa tainic învăluită, iată măștile vechi și triste, regii detronați, amorezii oftători, lumina de foc bengal de pe morminte, Don Josè care iese dintr-o trapă pîn'la mijlocul trupului și cere răzbunare, și iată și Cucoana Chirița și toți eroii și eroinele uitați acuma ai lui Alecsandri, întrupați în ființa lui Bălănescu, cel mai iubit între toți, veșnic răsplătit de aplauze și adorat de mulțime. Era de ajuns să apară cu înfățișarea lui bachică, peste măsură de gros, cu burta lui balonată, ca zîmbetul să cîștige lojă ... scaun cu scaun, pînă în înaltul galeriilor, și teatrul să se prefacă într-o gură imensă care rîde. Și iată Luchian, cu fața lui simiescă și iată tragicul Gallino, ce clătina veșnic din cap ca o potișă chinezească. Acolo am văzut pentru întîia dată și pe Aristița Romanescu jucînd cu veselul Hasnaș, în Angelo Malapieri . Hasnaș ținea pe atunci rolurile de amorez și juca dramă. Era subțire și zvelt, și glasul lui avea un timbru neobișnuit de simpatic. Dar într-o zi, o flacără alergă sub streșini, fumul
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... tu, de-i trăi, frățioare, Să-mi vezi luptătorii-n picioare, Atunci când sosit va fi ceasul, Abate-ți pe-aice tu pasul: Nechează-mi, și atunci eu din groapă Cunoaște-ți-voi glasul! Și-armat voi ieși eu afară, Și veseli vom trece noi iară Prin suliți și foc înainte, Să ție protivnicii minte Că-s vii, când e vorba de țară, Și morții-n morminte! El zice, și mâna și-o strânge Pe pieptul cel umed de sânge Iar calul stă singur de pază Lui Gelu, și trist el așează La pieptul stăpânului capul Și astfel veghează. Și-auzi! Ca un vânt ce clătește Pădurea, când ploaia sosește, Așa din adâncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. Iar vuietul vine, și crește, Mai iute, mai tare. Și iată-i, din umbrele văii Cu scuturi ies repezi flăcăii, Ca morții ce-și lasă mormântul; Ies roibii cu umblet ca vântul, Răsar de tutindeni, de pare Că-i varsă pământul. Arcașii lui Arpad! În goană Ei fug dup ... dușmană. Și, uzi de-alergare, se-ncură Fugarii prin negura sură, Cu frâul pe coamă, și-arcașii Cu spăzile-n gură. Năvalnic s-apropie pașii, Și
Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar
... părintească Decât prin greaua suferință Rușinea crucii și prin chin, -- Atunci-naintea Ta închin Voința mea cea omenească Și-ascult preasfânta Ta voință!" Sfârșit-au, și ușor pășind, La ucenici încet s-au dus Și i-au găsit încă dormind, Mântuitorul Iisus. ,,Sculați! le-a zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie, Ca și-n ispită să se ție!" Au zis — și iar s-au depărtat Unde-au mai plâns și s-au rugat. Și de o nouă scârbă-aprins A se ruga El iar a prins: ,,Părinte! M-ai trimis în lume, Spre slava sfântului ... Dar dacă sângele Meu sfânt, Dreptatea Ta dumnezeiască Cu viclenia omenească Prin vrerea Ta vor împăca, Atunci Eu binecuvântând În crucea Mea mă voi urca!" Și iarăși El, ușor pășind, La ucenicii Săi s-au dus Și iarăși i-au găsit dormind Mântuitorul Iisus. ,,Sculați! le-au zis, venit-a ceasul, Sculați din somn și vă rugați, Ca voi ispita și necazul Ușor în lături să le dați; Credința tare să vă fie,
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... mai mic al împăratului. Vezi că duhul știa că de nu va putea nici în a treia seară să izbutească, apoi trebuia să-și mute gândul; nu mai putea adecă să-l dezgroape, nici la amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de ... acel viteaz care a răpus pe zmei, să se înfățișeze ca să-i dea fata după dânsul, și jumătate împărăția. Nu trecu mult
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... și învoiala se și făcu. Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el înspre apus. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. Luă și dânsul niște haine, numai să nu zică nescine că nu s-a gătit, și de cheltuială ce pe apă nu curge, și plecă și el, știi, cam în dorul lelii. Dară unde să se ducă? Nici el, iacă, nu știa. Mișca și el picioarele a lene, unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă, apucă pe o cărare ce întâlni în cale, și ... marmură lustruită și adusă din meșteșug așa, încât închipuia fel de fel de flori, de păsări și câte nagode toate. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape ...
... De-acum iubitul tău să fiu, Iar tu iubita mea. Apoi plecă în grabnic pas... Avea atâta dor în glas! Era voinic și tinerel, Înalt și tras ca prin inel: De-atunci și ochii i-au rămas Și inima la el. II Și fata de-mpărat veni Și-a doua zi, și-a treia zi, Și-n toate zilele pe rând, Încete clipe numărând, Tot aștepta doar o veni Flăcăul mai curând. Grăbitul soare scăpăta, Și fata tot acolo sta; Și noaptea umedă din văi Venea pe-ntunecate căi; Târziu în noapte-abia pleca Și fata la ai săi. O fi bolnav! O fi murit! O, Doamne, el ar fi venit De-atâta timp! mai știu și eu! Și doru-i plângător mereu Creștea de presimțiri hrănit, Din ce în ce mai greu. Trecu și vara, și trecu Și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii, și-apoi iar Sosi-nfloritul Cireșar Dar nici acum voinicul nu, Doritul ei drumar! Dar totuși, azi el va veni... Nici azi nu vine... unde-o ... sărut! Să-i spui că florile din strat Le ud și
Alecu Russo - Cântarea României
... Slobozenia e îndoită: cea dinlăuntru și cea dinafară... ele sunt surori, una fără alta nu pot trăi... slobozenia dinafară este neatârnarea moșiei, în care naștem și care ne hrănește, moșia de la care tragem numele nostru și dreptul de om, de sub biruirea oricărei alte țări și împărății. Pentru sângele ce ne dă, suntem datori cu sângele nostru. Pentru aceasta au fost bătăliile neamului nostru și a neamurilor, bătăliile cele vestite, scrise cu movile și mănăstiri pe șesuri și pe dealuri. Slobozenia dinlăuntru este legea, icoana dreptății dumnezeiești, legea așezată prin învoirea tuturor și la care toți deopotrivă se supun. Acolo unde nu e lege, nu e nici slobozenie, și acolo unde legea e numai pentru unii și ceilalți sunt scutiți de sub ascultarea ei, slobozenia a pierit... și fericirea e stinsă... căci atuncea asuprirea, nevoile, necazurile și sărăcia izvorăsc în lume: atuncea lumea se împarte în săraci și bogați, în stăpâni și robi, flămânzi și îmbuibați... atuncea lumea stă în cumpănă de pieire... căci dreptatea dumnezeiască e vecinică; ea urăște și blestemă pe omul și pe neamul ce alunecă în calea nedreptății... Străbunii noștri au fost blestemați de Domnul pentru strâmbătățile lor, și
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... și, văzând că n-are scăpare de vrăjmașa fiară sălbatecă, se repezi și se ascunse în sânul împărătesei. Balaurul, văzând una ca aceasta, se repezi și el asupra împărătesei. Dar împărăteasa dete un țipet și se deșteptă. Îi sărise inima de frică și-i tremurau toate cărnurile. P-aci, p-aci era să și leșine. Spuse împăratului pocitania de vis, și rămase și el înmărmurit de groază. A doua zi se simți îngreunată și peste nouă luni de zile născu o bunătate de copilaș de drăguleț. Bucuria ce fu la curtea împăratului nu se poate spune. Se hotărâră să ... foc de pierderea ei. El știa bine că nu-l făcuse capra, dar o cinstea ca pe o mamă, ca pe una ce-l hrănise și-l crescuse. Nu trecu multă vreme, și iată că muri și călugărul. Îl îngropă George și pe acesta, cu toată evlavia. Apoi, după ce mai plânse și se mai tângui o toană, se hotărî să iasă la lume; căci nu-i mai plăceau locurile acelea, unde murise mă-sa și părintele său cel duhovnicesc. Apucă și
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... l mărginește noaptea, știi că nici un glob de lumină nu va sui ca să rumenească cerul tău, atunci începe moartea cu adevăr. Trupul rezistă și vegetezi pînă obosesc în tine puterile și în vinele tale sîngele, ca în niște vaduri ostenite, abia se mai poate pune în mișcare... Și așa era și mortul meu, un biet lucru uitat și părăsit într-o odaie, un obiect de curiozitate scos la zile mari și arătat la rude și musafiri care-și aduceau aminte și mai întrebau din cînd în cînd : mai trăiește babacu' ? Și bietul bătrîn, izgonitul din viață de atîta timp, biata mină omenească peste a cărei urechi timpul își pusese mîinile lui amîndouă acoperindu-i ... murdar, așa trăia sărmanul. Vigoarea ce era însă în el rezista cu o uimitoare putere. Ca un arc se încovoiase uriașul trup, nenumărate erau zbîrciturile și ieroglifele pe tîmplele și în jurul ochilor lui. Umflate, vinele șerpuiau și se încolăceau pe uscatele lui mîini palide, dar ca un copac uscat și noduros el urma să trăiască. Nesfîrșite îi păreau zilele și nopțile, și, cît timp a putut să mai gîndească și