Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTRISTAT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 167 pentru ÎNTRISTAT.
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
Grigore Alexandrescu - Prieteşugul şi amorul Prieteșugul și amorul de Grigore Alexandrescu Emiliei Zici c-ai vrea prietenește Să iubești, să fii iubită; Zici c-amorul te-ngrozește, Că e patimă cumplită; Zici că este trecătoare Flacăra-i cea arzătoare! Și ce nu e trecător? După vara cea bogată Vine iarna-ntărâtată, Bate vânt îngrozitor. Trandafirul din grădină, Înflorit de dimineață, Zace veșted pe tulpină, După ziua de viață. Dar căci iarna și durerea Sunt condiția vieții, Trebuie să las plăcerea, Bunurile tinereții? Căci zâmbirea-ți grațioasă Vremea o să ți-o răpească, Trebuie, cât ești frumoasă, Nimeni să nu te iubească? Așa cum miroși o floare, Care trece, care moare, Care mâine n-o găsești? Primăvara,-a ei zâmbire, De ce-nvie-a ta simțire, Iarna nu ți-o-nchipuiești? O, ascultă-mă, dorită, Scumpă, dragă Emilie! O zi bună, fericită, E o parte din vecie. Vezi, plăcerile ușoare, Împrejurul tău unite, Dănțuiesc fără-ncetare, De amor povățuite: Te-mpresor cu mulțumire, Fiecare ți se-nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...
Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi sănătos , Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos, Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica. Așa orizonul vieții gata fiind a lăsa, A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul român seria I și retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura-i toată un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de iarnă grea, Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează, Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi se decorează Cu mii de mii de muguri verzi. În țarini grâul încolțește, În dealuri via o desgrop; De ploaie tot se-nveselește Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. II. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale) Primăvara de Ion Luca Caragiale Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura toată-i un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de iarna grea; Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză... calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează; Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi, se decorează Cu mii de mii de muguri ve'zi... În țarini grâul încolțește, În dealuri via o dezgrop; De ploaie tot se-nveselește, Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum curge fără să mai stea! Se-ntinde ceața grea p-afară, Pe cerul sumbru nici o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La ...
Iulia Hasdeu - De ce%3F (Hasdeu)
Iulia Hasdeu - De ce%3F (Hasdeu) De ce? de Iulia Hasdeu Cu mult mai cufundat în gînduri Pe-același drum el s-a pierdut N-a mai surîs ca-n alte rînduri... Ah, pentru ce a mai trecut? E poate mîniat pe mine: Inima-i rece s-a făcut? N-am turburat visări senine... Ah, pentru ce a mai trecut? Și la fereastra mea, privirea Azi întristată și-a pierdut Poate nu s-a răcit iubirea... Că de ce oare-a mai
Mihai Eminescu - Înger și demon
Mihai Eminescu - Înger şi demon Înger și demon de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ...
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu Cu pânzele-atârnate În liniște de vânt, Corabia străbate Departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor Trece-ntre cer și mare... O, stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce căderea florilor Ș-a frunzelor ne doare? O, norilor, norilor, Ști-veți voi, oare, De ce rămân atâtea-n veci Și numai omul moare? În cer întotdeuna Urmăm al nostru mers, Ca soarele și luna Rotind în univers. Un crez adânc pătrunde-va De-a pururi omenirea Că undeva, undeva E fericirea: Și toți aleargă după ea: N-o află
Mihai Eminescu - La mormântul lui Aron Pumnul
Mihai Eminescu - La mormântul lui Aron Pumnul La mormântul lui Aron Pumnul de Mihai Eminescu Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta; C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, Se stinse-o dalbă stea! Metalica, vibrînda a clopotelor jale Vuiește în cadență și sună întristat; Căci, ah! geniul mare al deșteptării tale Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale Și-n urmă-i ne-a lăsat! Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare, Colo unde te-așteaptă toți îngerii în cor, Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cîntare Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare Cununi de albe flori! Te plînge Bucovina, te plînge-n voce tare, Te plînge-n tînguire și locul tău natal; Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare Ce-i simț national! Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă Ce junii toți o varsă pe trist mormîntul tău, Urmeze-ți ea prin zboru-ți în cînturi tînguioase, În cînturi răsunînde, suspine-armonioase, Colo, in
Mihai Eminescu - Sala-i mare, strălucită
Mihai Eminescu - Sala-i mare, strălucită Sala-i mare, strălucită de Mihai Eminescu Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți  Și lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi mulți. Icia unii stau alene Și visează și gândesc, Colo alții chiuiesc, Iar femei cu lunge gene Râd în taină și privesc. Una face că nu vede Și cu capul stă plecat, Pe când ochii,-namorat, A lor raze își repede La străinul întristat. La străin cu fruntea pală Și cu părul ca de corb  Buzele ei roșii sorb Când în brațe și pe poală Doarme dus amorul