Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNCREDINȚAT CĂ

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 240 pentru ÎNCREDINȚAT CĂ.

Titu Maiorescu - Neologismele

... și micșorau astfel valoarea luptei lor pentru existența națională. Dacă astăzi și-ar da cineva osteneala să recitească acele articole critice, ar dobândi, desigur, încredințarea orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile ... profesorii, deputații și scriitorii noștri mai de frunte și-au făcut o parte însemnată a studiilor în limbi străine. De aici urmează, firește, o sumă de cuvinte și de deprinderi sintactice le vin mai întâi în minte sub forma limbii străine pe care o cunosc mai bine. Însă ... a trezi pe acești scriitori din felul de letargie intelectuală în care se află cât pentru limba lor și a le aduce aminte și limba română are geniul ei propriu și cuvintele ei proprii și acestea trebuiesc cunoscute și trebuiesc deprinse. Mai toți știm pe dinafară fraze din Voltaire și din Alfred de Musset, din Schiller și din Heine. Dar ...

 

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte

... Don Pasquale așa precum urmează a fi un bărbat de 70 de ani afectat de pasiunele juneței. Nu putem însă trece cu vederea , în actul al II-lea și al III-lea, fu puțin cam esagerat; dar asta o atribuim mai mult licenței cei mari ce permite școala ... a lăsat să se simță prea mult lipsa cunoștinței de scenă și a unei gesticulări naturale, și aceasta a fost cauza cele mai frumoase situațiuni comice și dramatice ale acestui rol au rămas neînțelese de public. Vinind și la aprețuirea părții muzicale, sîntem siliți a ... din orchestru, n-am facut-o decît ca să-i încuragem mai mult și să-i facem mai ambițioși în împlinirea datoriilor; dar se vede d-lor au înțeles prea puțin elogiul nostru, fiindcă în esecutarea partițiunii de la aceasta operă ne-au dat trista ocaziune a număra ... o confuzie cu violoncelul ce suna tot acele note, și dintr-această confuzie născu un scandal. Ne pare destul de rău, dar trebuie să mărturisim d-nii artiști au lipsă de ambițiune, fiindcă am observat ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... le ținu câtva timp lângă samovarul fumegător spre a le dezamorți. — Of! Doamne, ce viscol e afară, zise ea. Mai nu am fost îngropată de vie în omăt. Dar, în fine, iată-mă, m-am întors. Păcat numai alergătura mea a fost degeaba, nedobândind nimică. — Și ce să facem noi acum? strigă copila ridicând ochii la cer, până în zi ... pot să te las să degeri de frig. Dar să lăsăm aceste; tu te culcă, iar eu mă duc să caut în ruina megieșă, poate voi găsi vreun capăt de lemn tăciunit. — Dumnezeule! strigă bătrâna sărind de pe scaun, ce ți-a trecut prin minte? E o ... noapte, să umbli prin acea ruină drăcească? Și bătrâna, cu o convingere religioasă, își făcu cruce de câteva ori. Da știi tu, dragă, adause ea, în momentul când am voit eu să sun cu clo­poțelul, o înfricoșată detunătură se auzi în ruină, și să nu-mi fi deschis în ... rezemându-și ceafa de spetele scaunului își aținti ochii în tavan pierzându-se în felurite gânduri, căci ea era de un caracter foarte ciudat. Părea ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... Noul cabinet Otoman Noul cabinet Otoman de Ion Luca Caragiale O telegramă a agenției Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic-ul-Islam au căzut, și noul cabinet s'a și format, iar în locul lui Savfet-Pașa a venit Heredin-Pașa, fost ministru al beiului de ... diplomatică cu prilejul congresului dela Berlin. Numirea lui iarăși se poate numi un bun temeiu al noului cabinet. În unele cercuri politice europene se regretă acest bărbat însemnat, numai decât după numirea lui ca guvernator creștin al Cretei, spre executarea articolului 23 din tractatul dela Berlin, a fost ... la postul ministerului, și a trebuit astfel să lase vacant locul din Creta. Schimbările aceste dese, după cum zic foile franțuzești, dau dovadă tocmai acum, în loc de o purtare fermă și statornică, în Turcia domnește o pornire și un spirit de preschimbări și de nestatornicie destul de ... ...

 

Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae

... oamenilor și să fac pre sine cum sunt sfinți și drepți. Orbi îi numĂ©ște pentru căci nu vor să învĂ©țe pre oameni cĂ©le ce să cuvin și sunt drepte și adevărate, ce-i învață și-i îndeamnă pururea la lucrurile cĂ©le vătămătoare de suflet. Nebuni îi numĂ©ște, pentru căci calcă poruncile cĂ©le mai mari ale lui Dumnezeu și cearcă lucruri deșarte și de nimica. Mormânte spoite pe dinnafară îi numĂ©ște, pentru căci să fac ei ... sale ce i s-au încredințat. Deci bunătatea ce-au arătat spre cinstea și lauda stăpânului Hristos iaste credința cea adevărată, dragostea cea curată, rugăciunile cĂ©le neîncetate, posturile, vărsările de lacrămi, smereniia de margine, bdeniile, vorbele cĂ©le curate cătră Dumnezeu și ostenĂ©lele cĂ©le de multe fĂ©liuri, carele acĂ©stia toate fiind împreunate la un loc, arată o dragoste peste măsură cătră Dumnezeu. Și pentru aceia l ... și cu Duhul Sfânt. Iar bunătatea ce-au arătat spre folosul turmei sale și în viață și după moarte iaste dragostea cea peste măsură, învățăturile cĂ©le cuvioase, milosteniile cĂ©le îndestulate, tămăduirile ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... niscai fermece, ori altceva? - De găină, de negăină, uite, l-am văzut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi. Apoi ori el a făcut atâta, ori negustorul la care l-am vândut n-a fost om curat, eu nu știu. Atâta știu numai trebuie să mulțumim lui Dumnezeu ne­a învrednicit să vedem și noi o dată cu ochii ce este belșug în casa noastră. Acum vezi de rostește de masă ... văzu acele slove și le citi, dascălul rămase înmărmurit și, intrându-i gărgăunii în cap, îi și puse gând rău găinei. Copiilor însă le zise acelea ce li se păreau a fi slove era un fleac și nu însemna nimic. Ce făcu dascălul, ce drese, se dete pe lângă muma copiilor și, cu șoșele, cu momele, îi intră pe sub piele și ... fac una ca asta, ca să nu se amărască bărbatu-meu. - Atâta trecere n-am și eu la dumneata? mai zise dascălul. Asta îmi dovedește nu mă iubești. Îmi pare rău ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

... azi n-o să plouă ca ieri. Și să cerem la cucoanele cu betele de argint. Ele mă mângâie și au mâinile ca puful. Știi mie-mi plac? Sunt frumoase și se poartă ca noi. Ai, nea Zobie? Ai? Gușatul dădu din cap. Se uită la Mirea, și fața i ... între scălămbăiarea gușatului și cântecul bezmetic al lui Mirea. — Nea Zobie, și-o să bei rachiu când ne-om întoarce pe înserate la Bughea, o să-mi dea de cheltuială fata aia blândă, blândă, care mă-ntreabă mereu cum mă cheamă?... și pe mama cum o cheamă?... și tata ... vroind să-l sărute. Pisoiul se deșteptă și se întinse lung în picioarele de dindărăt. — Bade Bie, o să-mi dea gologani fata aia, -mi dă în toate zilele. e cu părul ca fumul și cu ochii albaștri. Și e mititică și bună. Și mă întreabă dacă plâng, dacă o să mai vie tata ... veniți din Pitești, grași și rumeni, vorbeau repede, încurcat, și-și spuneau mulțumiți, "gheșefturile" din preziuă. Când Zobie și Mirea intrară sub șirul umbrarilor, încredințați ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui

... preoții lor de sabie au căzut și văduvele lor nu s-au tânguit. Iar pentru mila lui Dumnezeu zice la Psalomul 68: Ascultă-mă, Doamne, e bună mila la, și după mulțimea îndurărilor tale, caută asupra mea. Și, de vrĂ©me ce am zis Dumnezeu iaste îndoit în lucrare, spre chivernisirea oamenilor, amândoao cu înțelepciune le lucrează. Iar încăș zic și aceasta cum , de demult, Dumnezeu mai mult să arăta cercetătoriu și certa lumea cu armele stihiilor, adecă cu focul, cu văzduhul, cu apa și cu pământul acesta ... Mathei evanghelistul zicând: Și iată cutremur mare să făcu în mare, cu cutremurul să dea puțină certare, ca cum ar fi arătat cu aceasta cum acesta însuș au fost și de demult, carele certa prin stihii și cu certarea să arate mila lui. zice: Atunce certă vânturile și marea și să făcu liniște mare. În mare face cutremurul, pentru ca să cunoască toți cum a lui iaste marea și el au făcut-o pre dânsa: Și uscatul mânile lui l-au zidit. Și încăș, să nu gândească ... să se facă, de ar fi fost deșteptat: întâi urma să nu se facă cutremur; a dooa, de ar fi fost deșteptat urma ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

... prea foiau prin vecinătate, mă hotărâi să merg la viclenele rațe ce în adevăr foiau în stuhul de pe iaz. Nici o îndoială nu aveam n-am să mă întorc cu torba plină. Ce-i o rață pe lângă un urs? De cu sară îmi făcui atâtea patroane, aș fi avut de unde să stârpesc toate zburătoarele păn la una, și tot îmi păreau nu-s de ajuns; apoi îmi pusei pușca și torba lângă căpătăi și, cu capul plin de izbânzi vânătorești, mă culcai hotărât să plec a ... l probozească de prea necumpătatul său prieteșug, și am avut multă greutate de a-l îndupleca să nu se ieie după noi. Mărturisesc mi-a fost rușine, gândind un moment n-am îndrăznit eu, cogemite vânător, să mă întâlnesc singur cu cânele lui Axinte. Ne scoboram acum la iaz... Aburi deși acopereau fața ... întorc acasă încărcat de vânat. Dunga cea albie, sfiicioasă, creștea, creștea văzând cu ochii și se făcea tot mai vie, mai strălucitoare; ai fi zis un potop de lumină căuta să năvălească asupra pământului, neștiind pe unde să apuce. Iată vârful dealurilor împrejmuitoare, iată clopotnița din sat

 

Dimitrie Anghel - Dantura

... adevăr inalienabilă. En rîd, și cu toate acestea fiecăruia îi se poate întîmpla o asemenea năpastă, să muncească pentru un altul. Unii se conving devreme banul odată agonisit muncește singur pentru tine și telepatii ciudate și afinități nebănuite există între ban și ban. Încredințați de aceasta, pîna ce ajung să aibă o ladă de fier cu meșteșugite lăcăți ... însă ascund de multe ori enigme și ironii, surprize și nebănuite sarcasme, căci cel ce strînge e firesc să se lipsească de plăceri, să uite în jurul lui viața își desfășoară tentațiile, rîde soarele și sclipesc mătăsurile, îmbălsămează florile și surîd femeile. Cel ce strînge trebuie să aibă o cataractă pe ochi și cînd — Doamne, păzește ! — vine amorul, care și el e orb ... proprietarul lăzii de care vorbesc eu, harpagonul mult pizmuit care pusese o ladă de fier între el și lume și-și petrecuse toată tinerețea uitînd în jurul lui viața își desfășoară tentațiile, rîde soarele și sclipesc mătăsurile, îmbălsămează florile și surîd femeile, într-o zi, pe cînd se întorcea acasă obosit, întîlni la o răscruce de drum amorul, spre nefericirea moștenitorilor lui. Leiți îmbrăcați în ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot a fi vreo rușine din parte-mi, pentru nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun drept atunci m-am crezut înconjurat de vedenii, fantasme, stahii, strigoi, moroi și de toate ființele fantastice câte joacă parola și hora cu miezul nopții, în ... galbenul, văzând maiestatea și curajul protivnicei lui, se domoli, se trase înapoi, și prin această mișcare aduse o nouă dovadă observării ce am făcut demult, : fala mare ispravă n-are. GALBENUL (după o scurtă tăcere) : Nu te bucura, proasto, eu mă voi înjosi a te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera -mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur ... care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>