Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN TOATE SENSURILE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 79 pentru ÎN TOATE SENSURILE.
... Câteva... stai la îndoială. Iată una pe care vrei s-o citești de zece ani și nu știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce ... veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă -- aproape nori, albitranslucizi -- încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii ... ...
Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale
... violență poate mai mare decât a centralei. Toată lumea-și explica această atitudine a gazetei sibiene prin speranțele că partidul liberal în opoziție promisese un puternic sprijin cauzei naționale în cazul unei eventuale căderi a conservatorilor și venirii liberalilor la putere. În adevăr, toate confirmau acele speranțe: discursurile liberalilor la Ligă, faimoasele declarațiuni ale șefului liberalilor în chestia națională, concursul material și moral pe care liberalii îl dedeau la toată agitația - toate trebuiau să explice în bine atitudinea extrem de parțială, și prin urmare destul de puțin convenabilă, a Tribunei față cu situația politică dela noi, și să confirme ... o lume în care un conducător de fermă-model nu ciocnește paharul cu diplomați, miniștri și ilustrațiuni politice decât la zece ani odată, din joi în Paști, cu ocazia vreunei împărțiri de premii la expoziții provinciale - d. Brote tam nisam se trezește, sărind Carpații, în cele mai înalte sfere politice; stă în toate serile cu un șef de partid, apoi șef de guvern, la masă, între soția unui academic și soția unui ministru plenipotențiar și față în
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... și acele dezmoștenite, un cler ignorant, superstițios, îngrășat cu mana averilor mănăstirești, aplecat mai mult la plăcerile lumești decât la smerenia apostolească; un cler care, în loc de a căuta să apropie turmele între ele prin cuvinte de frăție, în loc de a exercita un sacerdoțiu sacru și mângâ ietor, conform moralei lui Cristos, prefăcuse sfântul potir în cupă de plăcere, și talgerul de naforă în disc de parale. Așadar, în vârful scării sociale un domn cu topuzul în mână și cu legea sub picioare; pe treptele acelei scări o boierime ghiftuită de privilegiuri, bucurându-se de toate drepturile, până și de ilegalități, și scutită de orice îndatorire către țară; alături cu acea boierime un cler [3] ai cărui șefi, veniți de la ... și din bizuniile muntelui Athos, se desfătau într-o viață de lux trândavă și scandaloasă; iar jos, în pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile! sus, puterea egoistă, jos, șerbirea și mizeria fără protecție, și totul mișcându-se într-o atmosferă neguroasă de ignoranță, de superstiții, de pretenții, de ... a țiganilor făcea parte din obiceiurile zilnice și era o prerogativă a proprietarilor atât de absolută, încât dacă s-ar trezi din morminte ...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... acei cari cer; oricât s'ar codi la tocmeală acei cari ar trebui să acorde; orice, dintr'o parte sau dintr'alta, s'ar spune în stare de nervrozitate; orice s'ar face în momentele de iritațiune, - această credință a noastră capătă din ce în ce mai mult temeiu de când simțim bine că ne aflăm în fața dorinței, cât de vag exprimate, a bărbaților sus puși ai Ungariei,de a ajunge la o împăcare a elemntelor ... rămâne întreagă în picioare, și din ce în ce mai apăsătoare. Căci nu e vorba de predarea unei mase de luptători legați cot la cot în mâna altei mase vrăjmașe; e vorba de două neamuri de oameni, cărora nu le trebuește - fiindcă n'au de ce - să-și poarte vrăjmășie; cari ... nu numai unora, le trebuesc pace și bună înțelegere; și așa, pace serioasă și bună înțelegere nu pot fi decât acelea care s'ar face în interesul și spre priceperea tutulora, nu în interesul și după priceperea cutăruia sau cutărora. Aceia, prin urmare, sunt și pot fi autorizați a trata în ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... este singura ființă fermecătoare, singurul izvor de felicități, singura care poate da farmecul cel mare al vieții, singura... E cam comic. Un bărbat, care are toate scrupulele în raporturile sale cu bărbații și cu femeile, are foarte puține, și la nevoie nici unul, față cu femeia pe care o iubește cu pasiune, pentru ... sunt unele care, ca și oamenii lipsiți de prejudecăți întârziate, suprimă orice preludii și merg drept la scop. Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta! Ai spus vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe și în Kant. Numai că le-ai combinat altfel. Unele femei nu se rușinează să apară în haine sumare față de servitori, pentru că au sentimentul că servitorii nu sunt oameni. Altele se rușinează de goliciunea lor în fața animalelor, pentru că animalele au ochi ca și oamenii... De câtă impertinență dai dovadă când îmi spui că mâine la ora cutare ai să ... ai să mai fii în viață. Un bărbat, când încetează de a iubi pe o femeie și începe să iubească pe alta, are toate menajamentele pentru femeia părăsită. O femeie, ...
Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1
... a dispărut, și avem locul liber pentru o discuțiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucțiunii publice, atât în conștiința D-voastră, cât și în opiniunea publică este obiectul unei preocupări serioase. Știți ce mișcare s-a produs în opiniunea publică prin măsura luată de a se suprima școalele normale, și prin urmare veți apreția necesitatea de a discuta mai ... le întrebuința la mărirea salarielor profesorilor superiori? (Aplauze.) Puind chestia pe acest tărâm, punctul important este de a vedea odată cu rigoare suprimate toate acele cheltuieli de lux și susținut învățământul elementar, școalele reale și școalele de meserii. (Aplauze.) Aceasta însă nu s-a făcut în budgetul de față. Dar nu se poate imputa anume ministrului actual; căci d-sa a continuat numai tradițiunile și a primit ... opiniunii contrare ce voi avea onoare a susținea, să relevez lipsa de cunoștință de cauză, ce a arătat-o d. Ionescu în apărarea ce a făcut școalelor normale, ca în mai
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea ... pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile. Ai îmbogățit lumea ca ochii și urechile să fie în veșnică încântare. Sunt aproape complect fericit. Toate nemulțumirile de odinioară au dispărut, poate pentru că am exagerat crezându-mă iremediabil bolnav, indiferent de motive. Numai o singură nemulțumire. Am lăsat acasă o ... extravagante). Poate că mă enervează mai mult faptul neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările ... întârzia planurile, însă în același timp mă și consola: puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am izbutit cu încetul să am cunoștințe. Vorbeam cu ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... cunoștințe, prin convorbire cu alți oameni. Se înțelege că dacă un organ ce trebuie să împlinească o funcție trebuie exercitat, el trebuie să fie exercitat în anumite margini după care începe osteneala și chiar degenerarea organului; se înțelege că trebuie înlăturat surmenajul fizic și intelectual — în acest caz munca în loc de plăcere va aduce durere și, în loc de reparația organismului, va aduce degenerarea lui, dar în marginile normalului e neîndoielnic că munca-exercițiu e necesară organismului și plăcută. Cu totul altceva e cu munca creatoare (adevărata muncă, cum zice Ferrero). Aceasta ... e cunoscut avum trebuie odată să fie inventat, creat prin munca creatoare și câteodată printr-o încordare extremă a spiritului inventiv și creator. În acest sens întreaga sumă a cunoștințelor omenești, întreaga cultură omenească sunt produsul muncii creatoare și sunt conservate, răspândite, perpetuate prin munca-exercițiu. Munca creatoare se ... De altmintrelea aceasta nu ne interesează acuma. Ceea ce ne interesează e faptul indiscutabil că în activitatea artistică munca creatoare predomnește aproape exclusiv. După cum în învățarea unei lecții pe de rost e cheltuită exclusiv munca intelectuală automatică munca-exercițiu, tot așa în ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... spre conștiință proprie, e cel mai docil dintre memorizatorii înțelepciunii consacrate. Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de aer larg. Și libertatea nu poate înflori în turmă. Și nici nu trebuie să înflorească acolo: ce-ar fi să zburde după cheful lor animalic toate necuvântătoarele care au nevoie de conducere și disciplină socială! Dar chiar în marile aglomerări școlare se poate crea libertatea de zbor pentru cei chinuiți de demonul lăuntric. Libertatea aceasta crește din starea de suflet a iubirii ... rival. Deprins a nu avea nevoie de inteligență, Socialismul face abstracție de ea, neputându-și-o închipui ca un eventual rival. Capitalismul biruitor în Apus, calcă disprețuitor în picioare toate idealurile pentru care intelectualitatea, solidară cu poporul, a crezut că trebuie să lupte în războiul cel mare. Socialismul biruitor în Răsărit - cel puțin ca experiență trecătoare politică - începe prin a distruge tot ce nu primitivitate și bestialitate de masă amorfă. Pentru că e ... înnobileze scopurile vieții sociale, politice, naționale; cum să se dea lupta cu infinita bestialitate omenească, zmulgând cât mai mulți semeni de-ai noștri din noroiul în care se bălăcesc zilnic; toate
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... apologul și epigrama s-au perimat cu desăvârșire, fiecare putând să-și spună părerile fără frică și fără înconjur. Jurnalismul, într-adevăr, tinde nu numai în Franța, dar chiar la noi și pretutindeni, să înlocuiască, pe lângă satiră și epigramă, mai toate genurile literare. Aici vedem cum presa de partid, când e condusă de un fruntaș politic, combătând un regim advers, caută să i se substituie. Presa ... e plină în toate amănuntele ei și e legată de mici întâmplări astăzi cu totul uitate. Or, Dante, prin evocarea lor, mărturisește și legătura lui în viața reală de atunci, și nu există realitate decât individuală și particulară. Dar e drept că în schimb nimic nu e mai general decât viața. Aș putea adăuga și eu în mod ironic că epigramele mele n-au fost scrise numai pentru generația noastră care a cunoscut, mai mult sau mai puțin, pe cei ... care vor veni după noi și socotesc că este o politețe postumă să cauți a stabili, pentru o înțelegere justă, atmosfera și prilejul în care au fost născute aceste zburdălnicii împletite din umbre și lumini. E foarte drept că mai
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... mai mare (trei băeți, Alexandru, Filip și Neculai și 3 fete: Maria, Adela și Lucreția). Mijloacele restrânse și greutățile vietii îl făcură să'și concentreze toate activitățile lui în susținerea gospodăriei, la care îi stătea în ajutor mama mea Maria, femee cu puțină cultură, cum erau pe atunci femeile în țările române, însă înzestrată cu o inteligență deosebită și cu mari însușiri sufletești. Tatăl meu era un om foarte strângător și econom și avea pentru ... rămase totdeauna slabă. Din această practică timpurie și de toate zilele a limbei franceze se explică cum de o posed, îndestul de bine în scris și vorbire, cu toate că după cum se va vedea, studiile mele superioare le-am făcut în Germania [6] și nici odată nu am învățat în Franța. Cu toate aceste întreaga mea carieră științifică am făcut'o în aceste din urmă țări. Cea dintâi legătură a inimei mele în afară de frați și părinți, fu aceea cu vărul meu, Emil Costinescu, care închegă pentru mult timp o comunitate de gândiri și un schimb de ... pregăti pe doi copii ai lui, desfăcu pensionul, și familia noastră se strămută la acea moșie, lângă Bacău, unde stăturăm doi ani. Aci se desvoltă în