Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN LIPSA

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 257 pentru ÎN LIPSA.

Alexei Mateevici - Unirea culturală

... culturală de Alexei Mateevici „Unde-i unul — nu-i putere“. Cât de cunoscute sunt aceste cuvinte ale poetului și de câte ori în aceeași vreme vedem că în viață lucrurile în multe întâmplări se fac nu tocmai așa, cum zic poeții, că rareori se întâmplă ca un lucru obștesc să fie început cu puterile unite. Basarabia ... se poate ajunge numai pe calea lui proprie, căci țăranul numai atunci se deșteaptă și-și luminează mintea, când aude cuvântul deșteptării și al luminării în limba lui părintească. Altă limbă el nu știe, iar dacă îl înveți în limba lui, îl poți învăța orișice limbă și știință. Deci, cea dintâi datorie și țintă a moldovenilor luminați este cea mai largă cultură ... ba chiar și în vremea din față, noi nu știm nici cultură, nici unire, și asta din pricini care sunt foarte lesnicioase pentru pricepere. Firește, în trecut n-am avut putință nu numai ca să ne unim pentru un lucru cultural obștesc, dar și ca să ne gândim la cultura locală ... asta mai înainte nici nu ne gândeam. Astăzi avem tiparul nostru moldovenesc — cetățenesc și bisericesc; avem gazeta moldovenească, avem de-acuma și carte bisericească în ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... cartofor, zisese hotărât: Vreau să fiu iubită. Cu toate aceste tânărului ea îi vorbește mult, și fără cochetărie, de durerile ei politice; i se dă, în sfârșit, zdrobită de ceea ce în mintea ei este o grozavă catastrofă a patriei eline. Iar dragostea vulcanică a lui Spyros pe loc se preface în scârbă, când află că femeia e gunaristă, și dezgustat îi întoarce spatele zbierând: Zito Venizelos! În 1862, Emile Gebhart, proaspăt sosit în capitala Greciei ca elev al școlii franceze din Atena, dă peste o revoluție răsturnarea regelui Oton. Zito i Elefteria! Zito i Dimocratia! Muzici. Marseilleze pocite ... bărbie. Printre aceste icoane de arșiță și lumină pedepsitoare, sunt așezate contrastele care vin să împlinească volumul impresiei totale. Popi spune: dorm pe o saltea, în vestibul, unde marmura ține răcoare. Mă plimb în lung și în lat în cămașa prelungă... cu picioarele goale pe lespedea răcoritoare. Imaginea aceasta, robitoare pentru povestitor, îl cuprinde halucinantă atunci când, înfășurat în cearșafurile clocotite ale aerului de afară, așteaptă în fața casei lui Popi: vedeam vestibulul de marmură în ...

 

Ion Luca Caragiale - Telegrame

... două palme, atunci agrisorul smucind voit fugi și directoru prima furie lovindul piciorul spate gios. Cred nu trebuie dăm altă urmare pără parchetul nu sezisat în regulă. Binevoiți, d-le ministru etc. Procuror trib. X... * Directorul prefecturii X... Vă invit căutați aplanarea diferendului cu familia Gudurăilor. Contrariu, puneți guvernul în situațiune prea delicată. Nu convine acum, în așteptarea campaniei electorale, ca agenți superiori ai autorității să dea loc la scandaluri, din toate punctele de vedere regretabile. Ministrul de Interne. * D-lui ministru ... orfană cerem liberarea cadavrului reclamând satisfacție la picioarele tronului. Trăiască Dinastia. Iordăchel Gudurău mari ecțetera, ecț. * Procuror trib. X... Aci denunțare Costăchel Gudurău mort arest în urma torturilor. Vă facem răspunzător. Răspundeți la moment, dacă nu vreți să fiți telegrafic destituit. Ministru Justiției. * Ecs. sale ministru Justiției București Costăchel Gudurău liberat ... Albert Gudurău, dând înscris primit toată suma. Adineaori ora două post meridiane avocatul statului Pamfil mort subit cafine central. Medic primar constatat caz apoclepsie celebrală. În considerația vechimi mele di magistrat procuror de aproape douazăci și trii di ani, fiind înaintat în vârstă și o familie numeroasă devenind misiunea de minister public pre gră pentru mini, vă rog respectos a mi se acorda mie postul ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

... tinerilor Gheorghe și Dumitru să-i ajute a nu avea nevoie de nici o profesie liberală, făcându-i proprietari — profesie eminamente conservatoare. În momentul când fac această dare de seamă, mama, gemenii, tatăl și moașa se află bine, în afară de orice pericol. II Luni seară, plecând din Iași, am avut plăcerea să călătoresc împreună cu d. Ceaur Aslan. În același vagon se aflau, între alții, și d-nii Lascăr Catargiu, șeful conservatorilor, și N. Filipescu. Trenul a plecat în mijlocul unei manifestații strălucite și noi am rămas să ne comunicăm impresiile celor două zile frumoase, petrecute în mijlocul bunilor și inteligenților noștri prieteni din Iași. Mă prind că n'o să puteți ghici nimeni despre ce am vorbit, sau mai bine zis ... al unui spirit desarmat de orice lipsă de încredere, de orice umbră de ironie - lumina figura bătrânului. Ce vervă ! ce convingere, ce adânc înțeles atât în spusele vorbitorului, cât și în zâmbetul ascultătorului. Era o scenă delicioasă. Voiu uita vreodată amănuntele conferenței d-lui Aslan; dar zâmbetul d-lui Catargiu n'am să-l uit niciodată ... gândul la bărbăteștile declarațiuni ale tovarășului nostru de călătorie. Peste noapte, am avut un vis ciudat. O ședință furtunoasă la Cameră. Tribunele gem de public. ...

 

Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"

... Mihail Kogălniceanu - Introducţie la "Dacia literară" Introducție la "Dacia literară" de Mihail Kogălniceanu La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu ... făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei. Dupa Albină și după Curier , multe alte gazete românești s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Așa, în puțină vreme, am văzut în Valahia: Muzeul național, Gazeta teatrului, Curiozul, Romania, Pământeanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul bisericesc, Cantorul de avis ; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris ; în Ardeal: Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania și Foaia inimii . Unele dintr-însele, adică acele care au avut un început mai statornic, trăiesc și astăzi; celelalte ...

 

Cezar Bolliac - Clăcașul

... această ediție I Oh ! legați pentru vecie De pămîntul uned stăm, Plătim vecinică chirie Și pe apa care bem. Nu avem nimic al nostru ; Tot în preajmă e străin ! Venim rupți din lucrul vostru Și dăm peste-al lipsei chin. Ca un dobitoc de muncă, Ca copaciul roditor, Ca rodirea dintr ... El și fiii, și soție, Boul, vaca și viței, Toți sunt zestre pe moșie : Robi ai muncii, robi ai ei. Sunteți veseli cînd ne vindeți În arendă la cochinți ! Camătă pe muncă prindeți Pruncilor de la părinți ! Bătrîn, văduvă, copilul Munca-le vă sunt datori ; Și sudoarea lor, suspinul V-aprind ... muncitori. II Noi le suntem toat-averea. Munca ne-o măsor cum vor ; Fiii noștri l-e puterea, Ș-aste mîini, comoara lor. Ei trăiesc în nelucrare ; Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare, P-un ospăț, cu șarlatani. L-a lor jicnițe, grînare, Ca ... găsim. III D-astăzi, munca-ne e-a noastră Ș-o schimbăm pentru pămînt. Mîncați voi țărîna voastră ! Munca noi n-o dăm în vînt. Și, de vreți s-aveți cuvîntul, De vreți a vă domiri : Este-al brațului pămîntul, A-l lucra, nu a ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei

... Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei Legenda lăcrimioarei de Vasile Alecsandri I În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea, Căci albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite. Lumina era moale și-ndemnătoare șopții. Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma ... pe frunze și pe unde: Nici umbra de durere aice nu pătrunde. Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite, Stau sufletele blânde, iubinde, fericite, Gustând în liniștire cerească veselie Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie. Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare... Avea orice minune, dar îi lipsea o floare. II ... și tânăr pe-un nor de dulci parfume; Iar sufletele toate îi ies lui înainte, Primindu-l cu zâmbire, cu gingașe cuvinte, Și-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit, copile! Curând plecași din viață! Nu plângi a tale zile? Nu, căci am dat o clipă de viață ... după dânsa voi plânge cu durere! Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere, Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare. De-atunci nu mai e lipsă în

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta, născut în preștiintă În sânu-eternității, de angeli nevăzut, Etern era și Fiul, cu Pater d-o ființă, Ca dânsul fără margini și fără început. Când pater al puterii ... Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază, Și trăsnete-nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide, perverse și fatale, Ca flăcăre în vortici tot haosul aprind. Și cad căzând ca mintea, s-afundă în turmente, Vârteje ascuțite, și tot se ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul ... providența, la ceruri greu hulesc. Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie, Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc, Așa munții de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... Pentru aceste producțiuni ale spiritului omenesc trebuie — ceva mai mult decât un stat politic — o societate așezată de pe vremuri. O așa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-și schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiție, și, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire și de simțire, este departe de a fi ceea ce se înțelege prin cuvintele „societate așezată ... forma o societate. Pentru îndeplinirea acestei sarcini, el are nevoie de un puternic aparat politic, pe care trebuie să-l susțină și să-l întărească în fiece moment. El cheamă la sine toate inteligențele, și niciodată n-are destule; orice inteligență trebuie absorbită în această vastă întreprindere a statului. De aci rezultă importanța exclusivă a politicii la noi: viața noastră publică nici nu are o ... acest jug, singurul care garantează sigur vreun succes și bogat și onorabil. Dar statul, deși absoarbe pentru aparatul său politic toate inteligențele remarcabile — și, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... refugiul în contra urâtului, un azil în contra întâmplărilor și a prigonirilor din afară, precum și a tulburărilor din lăuntru. Înșelat în toate speranțele mele, închis în Râșca, de două ori desțărat, studiul letopisețelor, singura istorie națională ce avem până acum, a fost pentru mine o nevoie și o mântuire ... cât cu putință corectă și deplină. Dimpotrivă, mă bucur cu răsplătirea cea mai frumoasă ce o puteam aștepta: astazi istoria țării mele, cuprinsă mai înainte în câteva manuscrise pe care timpul și poate și reaua-vroință din zi în zi le împuțina, nu mai este în pericol de a pieri; invenția lui Gutenberg, înmiind-o, a asigurat-o pentru totdeauna; și astăzi orișicine poate citi, în adevăratele sale izvoare, istoria națională, acest mare sacerdot al gândirii, flacăra religiei, a patriei și a artelor. Munca mea cu această ... zicea basne, cine zicea cronici zicea mituri . Numai străinii au fost mai drepți pentru operele lui Ureche, ale Costineștilor și ale lui Neculce. Traducerea acestora în limba grecească de Amiras, făcută din porunca domnului Grigore Ghica, o altă traducere în ...

 

Dimitrie Anghel - Clopotele

... ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina ... și să-mi umplu plămînii de aerul curat și binefăcător al cerului, și să mă încălzesc din nou la lumina fericită a soarelui. În neguri clopotele plîng, se tînguiesc, se cheamă, cum nu le-am mai auzit nicăieri în altă parte. Sunete grave pornesc coperite, călătorind parcă prin apă, se ajung cu altele, se-nfrățesc, se-mpreună, pentru ca să amuțească și să reînceapă ... văzute pretutindeni dispar ca prin minune ; o mînă nevăzută parcă șterge firmele cu nume iudaice și scrie alte nume pe ele, negustori vechi și glumeți, în giubele pitorești, stau pe scăunelele lor

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>