Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE PRIVEȘTE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 872 pentru ÎN CE PRIVEȘTE.
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... nchise fata-i împăratul. În ziduri de oțel lucea castelu-i Cu streșini de-aur și cu turnuri nalte Și scris pe muri-i, minunat în felu-i, Făptură grea a meșterelor dalte. În mari grădine i se arătă lui Izvorul viu, ce cade, vrând să salte. El se mira cum toate-astfel a fi pot: Grădine, rediuri, lacuri, ziduri, șipot. Dar un balaur tologit în ... mândrețe, fermăcări; Și-n trecătoarea tânără femeie Se-namoră copilul sfintei mări  Născut din soare, din văzduh, din neauă, De-amorul ei se prefăcu în steauă. Căzu din cer în tinda ei măreață, Se prefăcu în tânăr luminos, Și corpul lui sub haina ce se-ncreață S-arată nalt, subțire, mlădios. Păr negru-n vițe lungi ridică fața, Și ochi-albaștri-nchis, întunecos, Iar fața-i albă, slabă, zâmbitoare ... străine, Când tu m-ai duce-n ceruri lângă sori, Frumos ești tu, dar a ta nemurire Ființei trecătoare e pieire. El o privi atunci cu ochii țintă: În fața-i slabă  zâmbet dureros; Se face stea și iarăși se avântă În cerul nalt, ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... le prinde ochiul pe peisagi umbrind. Departe, mult departe, Danubul lat albește, Și dincolo de dânsul stă Emul încruntat; Cu el pare Carpatul din când în când vorbește; De Tisa parcă-i spune, de Nistru depărtat. Întinsă panoramă ce-ncet, încet se pierde, În care se înmoaie, se sting și se-nfrățesc Colorile d-a rândul, din cel mai închis verde Până-n rozoșii aburi ce razele-auresc. În urmă-mi catedrale de talii uriașe Ce din tărâmuri fierte potopul a zidit, Se-ntrec și își înalță cărunte și golașe Mulțimi de turnuri gotici în cerul azurit. Aeriane stavili ce taie Firmamentul, Pe care bat în frunte furtunele trecând; Domenuri largi de iarnă pe care Orientul Îmbracă în tunice de purpuri luminând. Sub strate de zăpadă ce timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește, Din care ies gigantici butingii monstruoși. Ca monstruri legioane ce se târăsc, se-nvită În aer să răsufle de unde sunt striviți, Și-n forme mari, schidoale, ce arta nu imită, Se-nșir pe sub prăpăstii când negri, când plăviți. Palaturi milioane din vârstele titane, Pârlite, ruinate, stau negre încruntând, Rămasuri tari, semețe
... Grigore Alexandrescu - Eliza Eliza de Grigore Alexandrescu Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea? Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut? E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut? Am cătat-o-n ... fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: Negreșit că Eliza de sine încântată, Văzându-și în fântână atâtea frumuseți, Tovarășelor sale: ,,Veniți, le-ar zice-ndată, În crÄ›stalul acesta minune să vedeți. Voi sunteți prea plăcute, și dulcea-vă privire Inima mea o trage, mi-e drag să vă ascult; Dar ... care sunt sătul, Eho numai un sunet ce fără folos trece, Aurora o rază privită îndestul. Ziceam: O zi ca alta, și tot același soare! În lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori. Le privesc cu Luiza; totul schimbat îmi pare, Cerul este cu stele, câmpiile cu flori. Aurora, o nimfă ... soare, ce-o urmează, cu dragoste privind. Zefirul, o ființă de bine făcătoare, Care către cer duce suspinuri omenești; Eho, o zeitate la chinuri simțitoare,
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... ale voastre fapte; dar în închipuiri, În umbra ce-nvelește atâtea suveniri. Mișcarea se produce de umbrele respinse De raze; șoapta naște din vânturile stinse Ce-adorm în aste locuri, din gemetul duios Ce Nilul varsă-n noapte sub malul furtunos. Suspinul unei paseri ce-adoarme în ruine. Ce-o supără, în noapte, voioasele lumine. Ce s-a făcut poporul ce-aicea a trăit? Cu vechea-i strălucire el însuși a pierit. Dispare-o națiune ca orice viețuiește. Tot are-un timp ... un deșert de moarte miragele plutesc Și fac mai crudă setea ce sânul tău încinge Când mincinoasa rază din ochii tăi se stinge. Regreți aici în viață plăpândele cununi De glorii, câștigate prin prostituțiuni, Prin sânge, prin trădare? Regreți tu calomnia Ce lângă poarta vieții, a-ți vesteji junia, Credința și onoarea, te-așteaptă să sosești? Regreți să lași o lume în care pătimești? Ce te desprețuiește, ce-ți farămă junia, Și inima, onoarea, amorul, poezia? Ce-ți schimbă ziua-n noapte și dulcele-n venin? Ce-ți fură partea vieții la soarele divin? Merită plâns această amară comedie Ce
... Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile albastre stropite cu aur, le sărută pe rând ... se așeză pe o tulpină de rozetă. Și cum rămăsese pierdut, răsuflând mireasma îmbătătoare, se gândea: „Nu e floare mai fermecătoare ca rozeta, degeaba! În mireasma ei să mori, și mori fericit.â€� Gândind astfel, privi mai bine tulpina florii. Cine-l pusese! Mâhnit, își mai schimbă din păreri: „Într-adevăr, îmbătător miros, dar de ce oare firea nu îmbină niciodată toate însușirile la un loc? Poftim, privește, cine împrăștie o asemenea mireasmă! Ce flori mărunțele, pipernicite, aproape verzi, ca și frunzele.â€� Și fiindcă în clipa aceea veni până la el adierea unor crini , urmă: „Ce are a face rozeta cu crinii, cu crinii albi ca spuma ... ...
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
... duce pe un balcon mic, sub care se deschide ușa beciurilor. Pe acest balcon de piatră o altă ușă, rotundă, îngustă și scurtă, dă pas în o tindă boltită, pardosită cu cărămizi exagonale și luminată prin o fereastră din fund. În dreapta și în stânga tindei, două uși dau intrare în două mici apartamenturi; cel din stânga cuprinde o sală destul de mare cu trei ferestre spre ogradă, boltită și pardosită cu cărămizi. În unghiul de-a stânga, cum intri, se vede locul unei sobe ce s-a dărmat. Acea sală servea pentru primiri și sfaturi; ea comunică cu o cameră luminată prin două ferestre, tot dinspre ogradă, asemenea ... ferestrelor este rotundă și că arhitectura palatului, deși străină regulilor arhitecturale, are un sigil de originalitate și poate să ne facă a întrevedea în trecut soiul locuințelor adoptate de strămoși pe timpul periculos în care trăiau. În pervazurile ușii balconului se cunosc încă borțile scobite în zid pentru capetele drugului ce servea a întări ușa pe dinăuntru, când era închisă noaptea; obicei care s-a păstrat până astăzi în casele țărănești.
Mihai Eminescu - Codru și salon
... Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece ș-aminte luătoare Plivește flori albastre și fire de pelin ... S-a stins. De-aceea însă ar vrea încă o dată Să vadă lunca verde, departe valea-n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta ... moale Și chinuie papucii de-atlaz, care stau jos. L-a patului ei margini cu fruntea-n a ei poale Sta în genunche dânsul, privind întunecos... Sub umeri-unei fețe ca marmura de rece Sunt umbrele-ntristării, ce-adânci l-arată slab; Prin ochii mari și negri o îndoială trece, Ce fulgeră
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un ... duce... S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, Pierind mai multe zile. * În vremea asta Cătălin, Viclean copil de casă, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăzneț cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De ... i încrede - "Cobori
... negre porți nu trebuie să bați niciodată, dacă vrei să fii fericit... Din popas în popas, găsiră în sfîrșit ce le trebuia și, intrați acum în prăvălie, răscoleau cu mînele lor grăbite cupoanele de stofe așezate dinaintea lor. Pretutindeni orînduite în rafturi, catifelele și mătăsurile își amestecau culorile și își jucau apele. Covoare strînse în suluri se grămădeau unul lîngă altul ca niște papirusuri uriașe pe cari fantazia cine știe cărui zugrav ar fi scris fel de fel de arabescuri ... femei, pentru care poate ai avut o simpatie de demult — asta cine ar putea-o crede ?... Galbenul însă a întunecat ochii celei ce flutura o stofă albastră, și ambele culori acuma, ce dormiseră de-atîta vreme în vrafuri, se treziră dușmane, jucîndu-și florile și apele. Semeț, albastrul intens și lipsit de visuri și de reverii se lumina, căzînd în falduri rigide; rece și tăios, purtînd nuanța ce o au ascuțișurile de spadă, sfida, nevăzînd ce obosit și timid privea ofilita stofă care purta culorile renunțării pe ea. Și precum se întîlniră luminile stofelor ridicate în mînile lor ca niște steaguri, tot astfel li se întîlniră și luminile ochilor. În
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
... pământ, prin curtea mănăstirii, se aruncă din înălțime ca un torent, și, împreunându-se cu râul Tismanei, ce curge în vale, formează împreună o gârliță ce șerpuiește între 2 șiruri de munți și se pierde în depărtare. Tot în aceeași stâncă, deasupra peșterii, la o înălțime ca de 30 picioare, este o vizuină adâncă, chilie nemuritoare a sfântului Nicodim, care se află ... nu trece nimic cu vederea, dar astă dată vremea sau mai bine curajul ne lipsi și ne întoarserăm iarăși la mănăstire, unde ne odihnirăm puțin în foișorul ce dă asupra prăpastiei în fața drumului. Seara începuse a da obiectelor o culoare fantastică, dar în fața noastră, spre răsărit, o lumină roșietică vestea apropierea lunii; peste puțin o văzurăm licurind ca o stea depărtată, ca o făclie, care se aprinse ... luna, dar niciodată acea priveliște nu mi-a făcut atâta impresie. Tăcerea acestei cetăți unde răsuna odată zgomotul armelor, întinderea pustiului, singuratica lună ce se înălța melancolică pe câmpiile cerului mi se părea a înota în atmosferă ca un fanal aruncat pe nemărginirea oceanului; toate umpleau inima de melancolie și deșteaptau ideea unei vieți petrecute în
Alphonse de Lamartine - Suvenirul
... strecor toate; Dar să te stingă nimic nu poate Dintr-al meu suflet de tine plin. Anii mei repezi, viața-mi trăită Le văz grămadă în urmă-mi stând, Precum stejaru-și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi, În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni: El, ca un suflet, vârstă nu are. Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit; Și când privirea-mi cea ... ieșind Sfintele-ți vorbe ce mă-nviază. De-mi ardic ochii și-n sus privesc Aceste stele învăpăiate, P-a nopții pânză împrăștiate, În toată steaua eu te zăresc. Dacă zefirul, cu-a sa mișcare, Din flori mă-mbată cu-al lor miros, Atuncea pieptu-mi neputincios ... le șterg! Când dorm, tu-n umbră ești cu-ngrijire Ș-asupră-mi aripile-ți alin; Visele toate din tine-mi vin, Încât viața simt în