Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN ABURI

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 104 pentru ÎN ABURI.

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta ... Ia sama și nu te teme! strigă el. Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care urla a moarte în urechile lui, și sprijinit numai în funie deasupra unei adâncimi de câteva mii de picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în ... îl râdicase și așezase deasupra stâncii. — Pe cât îmi aduc aminte, zise călăuzul, este aici o peșteră unde ne putem ocroti; apoi, uitându-se în dreapta și în

 

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală

... cocoana? întreb pe băiatul de la tarabă. - La cuptor. - Trebuie să-i fie mai cald acolo, zic eu și trec, printr-o săliță, din cârciumă în bucătărie... Foarte curat în bucătărie... și abur nu ca în cârciumă, de cojoace, de cizme și de opinci jilave - abur de pâne caldă. Mânjoloaia privighea cuptorul... - Bine v-am găsit, cocoană Marghioalo. - Bine-ați venit, cocoane Fănică. - Mai s-o fi găsind ceva de mâncare ... stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară... - Ce e? - S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit drept în picioare și m-am uitat la ceas: zece și aproape trei sferturi. În loc de o jumătate de ceas, stătusem la han două ceasuri și jumătate? Vezi ce e când te-ncurci la vorbă! - Să-mi scoață calul ... grajd; cu mare greutate am deșteptat un argat și mi-am găsit calul; l-am închingat, l-am tras la scară și m-am suit în odaie să-mi iau noapte bună de la gazdă. Femeia, dusă pe gânduri, ședea pe pat cu căciula mea în mânâ, o tot învârtea ș-o răsucea. - Cât am de plată? am întrebat. - Îmi plătești când treci înapoi, răspunse gazda, uitându-se adânc ...

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

... s-au încruntat, Coama, coada încordă, Se întărtă la fugit, Ca și când ar zbura-n vânt, Mai necălcând pe pământ, Decât când își împlânta În nisip al său picior, Sfârâia ca fierul roș, În apă acufundat. Deci vârtejul mânios Ca uliul se repezi Și peste Bogdan căzând Cu stâlpul cel de arin Când pe șa îl răsucea, Când îl ... mai îl orbea, Și când îl înădușea Cu-al său abur înfocat. Însă vârtosul Bogdan Se lupta, se zbihuia Și pe al său zdravăn cal În scări s-au înțepenit, Și în brațe cuprinzând Stâlpul acel de arin, L-au strâns la piept pân’ l-au frânt, Cu dinții au rupt din el Și l-au fărâmat ... buzna printre ei Cu pieptosul său fugar, Și îndată ce-au atins Șiragul de călăreți, Cu toții s-au povârnit Și s-au risipit sunând În ale lor zale de fier, Chiar ca nucile în sac; Iar din a lor căpățâni, Curgea pârâu de nisip Pe unde fusese ochi, Gură, nasuri și urechi. Deci Bogdan, bun sănătos, Pânâ ... trecea Peste nourii ușori, Iar cu temelia sa Pân-în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în ... scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici o pasăre, în apă, nici un pește. Să sar zidurile grădinii ca să fur portocale? Dacă m-oi întâlni cu ea , cu umbra pe care o văzusem intrând ... nimeni, ți s-a părut. Nici vorbă că sărisem înaintea ei. Să mă fi tăiat, nu m-aș fi uitat îndărăt. Mă întinsei în pat. Ea aprinse o feștilă într-o scoică de argint. Flacăra galbenă juca în vârful feștilei. În

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace și tari în zile grele Și demni de-un tată, care e demn de-ai săi feciori: Era Voinic-Zorilă, copil născut în zori, Braț greu la bătălie și trăsnet la izbândă; Era mezinul Grangur, om bun, inimă blândă Milos; și era fiul din urmă Trandafir, Frumos ca ... câștige pe fată de soție: Pe fată de-o câștigă, câștigă-o-mpărăție! S-a dus, s-a dus voinicul, pierdut în negre zări, Lăsând în urmă-i dungă de-albastre-ndepărtări Și nori de praf; și mers-a trei luni și jumătate Și-n urmă el ajunse la ... Trandafir s-aruncă Pe calul său și trece un deal, un șes, o luncă Și tot mereu se duce pe drum îndelungat Și-ajunge iar în țara lui Tabără-mpărat. A râs Voinic-Zorilă și Grangur încă râs-a Când l-au văzut în curte, iar împăratul zis-a: și tu te-ntorci acasă cu brațul gol? Mă mir!... Atunci ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și ... Și, cum stăteam noi așa tăcuți, auzirăm, deasupra noastră, vocea signorei Giulia, care ne chemă la masă. Urcăm treptele, până ce dăm de cerdacul învelit în viță sălbatică. În cerdac e așezată masa, iar de sus, din tavan, atârnă lampa. Ce fericită idee de a cina în cerdac, unde-i așa de răcoros și unde Transmontana se joacă cu frunzele! Eu stau față în ...

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

... la piept ca o gâscă, cu grumazii ca de lebădă. Degetele îi sunt mai delicate decât ceara, și fața mai strălucitoare decât soarele și luna. În sfârșit, părinții, siliți cu arme, își scot fata împodobită după putința lor. Logodna se face, și fata intră iarăși în cămară, de unde n-o scot pân' în ziua cununiei. Aceste ceremonii care din zi în zi se pierd prin civilizația cea făcătoare de bine, adică prin acea civilizație care ne face cosmopoliți, dărmându-ne obiceiuri strămoșești, caracter și limbă și ... se duc la biserică, la cununie; mirele și mireasa stau pe un covor, sub care sunt aruncați bani, spre a arăta că calcă în picioare toată mărirea străină, căutând numai fericirea casnică. La punerea cununilor, un nuntaș aruncă în toate părțile nuci și alune spre a arăta că mirii se leapădă de acum de jucăriile copilărești, având a se îndeletnici ... acasă, masa este gata; în capul mesei se pun tinerii, iar socrii cu nănașii în dreapta și în stânga. Atunce se scoală un frate sau, în

 

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

... dăți, Dar plin era de-avere și plin de bunătăți Și-avea comori ascunse și turme mari o mie Și nouăzeci și nouă de cai în herghelie, Pe câmpuri păcurarii purtau în grija lor Trei stâni de oi lânoase și toate cu ampror! Dar salba cea mai scumpă și-odorul din comoara Lui Stâlpeș era înger, tip ... de diamante, și-atât îi stă de bine, Și unde se-ncopciază, stau copcii de rubine. Și, cum se duce fata mereu privind la straturi În urmă dă spre stânga și-apucă drum în laturi Și merge la izvorul ce-n murmurul alin Prelinge clarii picuri pe lespezi de rubin. S-apleacă preste fața izvorului, voioasă În ape clari se caută copila de frumoasă Și râde când zărește doi ochi sărini și mari Clătindu-se, ca fața izvorului mai clari, Obrazul ei ... porni pe ceriuri, greu nor de la apus, Crescând mai greu, mai tare, mai sus și tot mai sus Prin larg văzduh, străbate trei câmpuri în trei clipe; Un zmeu venea cu norul, pe-un cal cu largi aripe, Venea ca o săgeată, ca fulger de turbat Și cade spre grădina ... ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... Vasile Alecsandri - Borsec Borsec de Vasile Alecsandri Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele ... și i-ar strâmba deopotrivă. Lobogo, după definirea unui prieten al meu, este tronul egalității în privirea fizionomiei ridicole ce câștigă fiecare, când se scaldă în el, și egalitatea este o plantă ce nu poate înflori decât în apă și mai ales în apa grozavului Lobogo . Borsecul e un ce care nu se poate numi nici târg, nici sat, pentru că n-are nici ulițe, nici magazii, nici ... ea îndestulează pe fieștecare zi sute de stomacuri, dar apoi totodată din sânul ei se umplu sute și mii de sticle mari ce se împrăștie în lume. Ea este îngrădită cu ostrețe de lemn și are ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... multă vreme, Ședeți la masă ceasuri când e destul un sfert, Ca să se umple bine un pântece de om; Iar rămășița zilei o treceți în vorbire Sau în petreceri care voi le numiți plăcute, Și când vă găsiți singuri în somn vă cufundați. Să mă întorc acuma la întrebarea ta. Că Satir sunt îți spune a mea înfățoșare. Pan fiul Penelopei ce codrii ... codrii și traiul fără griji, Măcar un ceas de vreme c-aș fi eu Pan socoate, Și nu-i avea căință. Eu sunt poet, iubite! În cinstea-ți voi compune un cântec minunat, Iar graiul tău ce-ndeamnă pre oameni la virtuți S-a pomeni cu slavă în veacuri viitoare. SATIR: Păstrează-a tale versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu ... aceia ce mai puteau umbla, Și cei căzuți pe uliți cu toții erau beți. Unii amețiți numai se-mpiedica-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... pe masă. Toată locuința avea numai două odăițe, sărăcuț mobilate, numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în care erau așezate vasele de cuhne. Pe masă fierbea un samovar fumegând clăbuci de abur. Bătrâna dezbrăcându-se de jubeică o scutură de câteva ori, apoi punând-o pe un scaun s-a apropiat de samovar și, întinzând ... spre a le dezamorți. — Of! Doamne, ce viscol e afară, zise ea. Mai că nu am fost îngropată de vie în omăt. Dar, în fine, iată-mă, m-am întors. Păcat numai că alergătura mea a fost degeaba, nedobândind nimică. — Și ce să facem noi acum ... să umbli prin acea ruină drăcească? Și bătrâna, cu o convingere religioasă, își făcu cruce de câteva ori. Da știi tu, dragă, adause ea, că în momentul când am voit eu să sun cu clo­poțelul, o înfricoșată detunătură se auzi în ruină, și să nu-mi fi deschis în grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>