Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru Â
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 2186 pentru Â.
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
... văl ce ține Ascuns al zeei Isis obraz, de cei ce vor Ca să-i privească fața de moarte dătătoare? O ! ce mă 'ndeamnă oare — Spre țărmuri neștiute, spre ne 'nțeles mereu? Dece aleargă'ntr'una nebun sufletul meu? «Ah! tot ce știu, din câte aș vrea să știu acum, « Nimic nu e, căci doară de-abia pornii la drum - Așa mi-am zis odată, întâi când am pornit, Și azi... acelaș lucru, o ! ce ... toate menite sunt să moară... Și iată chiar și visul ce încă n'am clădit, Și el acuma moare, îl simt, îl văd cum sboară, — Și-a fost deajuns atâta că numai l-am gândit. « Nimica nu rămâne din visurile mele; Din visul meu de astăzi, din visul meu de ieri, — O rază de lumină căzută dela stele, O floare scuturată din alte primăveri... « Nimic nu-i veșnic, iată, doar trecerea spre moarte Ușoară, fără știre, — e singurul etern. Și peste-atâtea visuri și sbuciumări deșarte, Ca stavilă pe toate, doar clipele s'aștern...  ...
Ion Luca Caragiale - Lună de miere
... lung, apoi, de mai multe ori pe rând, scurt și des și tare... — Ați-nnebunit de tot! mormăie cocoana. — Ci, dormi odată, mamițo! — Nu e vorba de mine; mai e și om străin... Eu horcăi. — Dă-l dracului de boanghen! nu-l auzi cum mână porcii?... Mișule! dragă Mișule! Și iar sărutările... Apoi, din adâncul sufletului: — Off!... Mișule!... Mamițo!... mamițo!... — Ei! ce e, soro? ce mai poftești? — Tot nu dormi? — Mi-e cald! nu pot să dorm... — Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece-n coridor... Și mie mi-e grozav de cald; mă fac că mă-nvârtesc ... mi-a spus Schachmann? ori cum mi-a spus Urechiă ? Cucoana, vorbind aproape și tare în gara largă a cornetului: — Cum ți-a spus Buiucliu? — Patru luni de zile cura lui Kneipp, acolo la loc... — Da Schachmann? — Mașina electrică... — Da Urechiă? — Hapurile alea americane... cum le zice? Cocoana, tare și adânc în cornet: — Pink... — Hehe... da... â ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... o întinsoare acasă. Mitru sta în mijlocul ogrăzii și cioplea un leaț la un gard. Bătrânul se duse de-a dreptul la el: — Mi-ai poruncit coliva? — Ce colivă, moșule? — Mi-ai luat măsură de sicriu? — Ce sicriu, moșule? — Mi-ai săpat groapa, sub nuc, unde ți-am zis să mă îngropi? — Ce-i asta, moșule? — Nu? Hai, grăiește, nu? — Nu. — Atunci de ce să știe alții înaintea mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja de nevastă? — Moșule! — Din patru sate, pe Ruja ai găsit-o? Pe Ruja tâlharului de Cazacu, pe fata celuia care o furat caii lui tat-tău, de era ... ce se zbăteau în sân. Moșneagul clipi din ochi, tulburat, dar își căpătă repede stăpânirea de sine și-i vorbi de-a dreptul: — Ce-am auzit, Rujo? Vrei să-mi fii noră! — Da dumneata nu vrei? — Eu te-ntreb pe tine. — Întreabă-ți pe Mitru. — Înaintea lui Mitru, eu trebuie să știu. â ...
... lepădat, mai auzise că dragostea, dacă o întâlnești, s-o culegi de oriunde-ar fi, s-a rotit și-a răspuns: „Chiau!â€�: „Bine!â€� Și zilnic s-au curtat. Pichirea, mică și pestriță, dar șireată; păunul, mare, minunat de frumos, dar cam sec. Și așa, într-o dimineață, pichirea ... a sculat. Și-amândoi, aripă la aripă, au pornit pe pajiște. Flori, răcoare, mireasmă dulce. Pentru întâia oară și-au apropiat pliscurile: întâiul sărut! „Sunt mulțumită!â€� „Chiau!â€� „Sunt fericită!â€� „Chiau!â€� Ce Dumnezeu, gândește pichirea, numai atât e în stare să-mi răspundă? Și-n clipa aceea se înălță, rotund și de aur, soarele!... Peste lume ... de frumusețea iubitului ei. Apoi se întoarce de se uită, uimită, la soare. Și, cu sufletul ei sălbatic, plin de poezie, își îmbie și iubitul: „Privește, privește, dragă!â€� Dar păunul se supără. Îngâmfala îi descleștează limba: „Ce să te uiți la soare, când mă ai pe mine? Rogu-te, privește-mă!â€� Și cum pichirea se uită încă spre răsărit, păunul i se pune drept în față și își înrotește coada:
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
... din Culcușul mănâncă bătaie cu un fel de voluptate sadică. Și ce bătaie! — „Omoară-mă, tăticule!... Aș vrea să mor de mâna ta!...â€� șoptește ea, cu voce tremurătoare de plăcere. „Tăticulâ€�, de rândul acesta, e un pușcăriaș respingător, care împreună cu alți golani și cu amanta lui își trece nopțile și mare parte din zi ... folosește însă prea des și fără necesitate evidentă de unii termeni... cum să zicem? nici triviali, nici vulgari, ci pur și simplu urâți, urât-evocatori. „Se zborși la dânsaâ€�, „se ropști dânsulâ€� (de ce nu „elâ€�?), „să se hoalbeâ€�, „se răpștiâ€�, „lanurile gălbejite de soareâ€� (de ce nu „îngălbeniteâ€�?), „o beteală de aur aprins se bălăbănea sub albastrul lăptos al ceruluiâ€�, toate astea sunt expresii care-i strică pagini întregi de descrieri sugestive și ... în adevăr frumoase. De asemenea și comparațiile prea evocatoare în fiziologie nu ni se par potrivite, mai ales când sunt accentuate încă prin urâțenia cuvintelor: „capul i se înfierbântase ca un ibric în care clocotește cevaâ€�, „i se părea că-i clocotesc creieriiâ€�, „doi dinți afumați și găunoșiâ€�, ...
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... din poveste.“ „Urât, frumos, alb, negru, eu nu știu, dar ce știu, Știu că halal de turcul ce-oi întâlni de viu.“ „Și ce-ai să-i faci, măi Neagu?“ „Să-l hăituiesc, fărtate, Pân' mi s-a usca bine cămeșa de pe spate.“ Toți râd ... dar ce retează deodată râsul lor? O bombă vine, - o bombă, al morții meteor! Toți vod moartea cu ochii! ... un vaiet: â ... trist de-a rândul, Nici c-au avut el parte să-și împlinească gândul! Mult au să-l mai bocească neveste și copile!“ „He! ... Dumnezeu să-i ierte! ... Ce vreți? n-au avut zile.“ „Dar unde-i Jder mezinul?“ „De pază colo-n șanț, Unde-au perit aseară un zmeu de dorobanț.“ „Să-i spunem, să nu-i spunem că i-a murit frățiorul?“ „Ba să tăcem mai bine, să nu-l ucidă dorul.“ II În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină, Căci are-o presimțire ce-i ...
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul
... nepotu-său. — Tânărule — i-am zis — viu acuma de la unchiul d-tale, pe care desigur d-ta l-ai cam supărat... — Eu? cu ce? — Cu ce? cu ce? știu eu?... poate cu... oarecare veleități, or pretențiuni de personalitate... de independență... de autoritate... cum am zice, iartă-mă, fumuri juvenile ... a persecuțiunii? până când cu această bubă înveterată a societății noastre? cu această gangrenă a statului nostru? cu acest dar funest... — ... pe care — îl întrerup eu — ni l-a lăsat epoca de neagră și infamă memorie a fanarioților!... — Neapărat!... — Ia ascultă-mă, tânărule, zic eu... Știi cât am ținut la răposatul d-tale tată, bunul meu prieten, știi cât țiu la mama d-tale ... se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi... Cu toporul, se curăță pădurea... lumea se curăță cu vremea și cu răbdare, nu așa, de azi pe mîine!..." — În sfârșit — i-am adăogat — eu te povățuiesc părintește să mai mergi pe la unchiul d-tale, care am înțeles că te iubește mult... — Eu? la el? ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... A tale-albastre hale și mărețe; Pe scări valuri coborând în ele, Aș saluta cu aspra mea cântare Pe zeii vechi și mândri ai Valhalei.  ,,Bine-ai venit, tânăr cu ochi din ceriuri", Râzând Odin și ridicându-și cupa M-ar saluta.  Și haina ceea lungă Și albă creții ar arunca de neauă Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt.  ,,Un scaun pentru bard"  și-n scaunul nalt De piatră, cu sprijoanele lui nalte, Eu m-aș simți că-s uriaș. Și zeii mângâind lungele barbe, Nălțând privirea-n ... Să strige ca cucoșii... un popor Ce se desprețuiește pe el însuși trebui S-ajungă la d-acestea."  ,,Nu, vorbesc franțuzește și fac politică."  ,,E tot atâta."  ,,De unde vii?" întreabă Odin blând.  ,,Am răsărit din fundul Mărei Negre, Ca un luceafăr am trecut prin lume, În ceruri am privit și pe pământ Și-am coborât la tine ... sceptru-n mână, sceptrul mării, Pe fruntea ei coroană pune, mare, De diamante, umede, topite În strălucirea lor cea înfocată, Căci ea-i regina frumuseții  a lumii. Ea capu-și rezemă de ai mei umeri Și glasul ei îmi șopti în ureche: ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... încă o dată pe ochi... — Da știi, zise ea desfăcându-se în sfârșit din brațele lui Andrei, știi că avem musafiri de la Iași? — Ce musafiri? — Pe cucoana Marieta B... — Cucoana Marieta B...? N-o cunosc. — Cum n-o cunoști? Cucoana Marieta B... ai mai văzut-o, mi se pare o dată la noi. — Poate, dar nu-mi aduc aminte; prin urmare n-o cunosc. — S-a culcat mai devreme, că era obosită de drum de aceea n-ai văzut-o-n ia-sară. — Să doarmă dumneiei sănătoasă și să se scoale și mai sănătoasă; da tu-mi spui lucrul așa, mătușica dragă, ca și cum cucoana Marieta dumitale ... eu. tare mă tem să nu faci vreouna de-ale tale; caută și-ți vâră mințile-n cap, că cu coana Marieta o-mplinești numaidecât. — Eu? — Ia sama să nu fii mojic... — Da curte am voie să-i fac, mititica mea mătușică? — Numai să nu fii mojic. â
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
... pom Care farmecă pe om!â€� „Fie bine, fie rău, Da-ne-ar sfântul Dumnezeu Un alt Ștefan la domnie, Să ieșim la vitejie!â€� Astfel toți raspund cu dor, Și adorm în somn ușor. II Focul tabării s-a stins, Neagra umbră s-a întins ... a lui vrajă, Arătându-i viu prin somn Străluciri, măriri de domn. Când năluca mamei lui Pe malul Ialpăului Se arată lin și-i zice: „O! de sânul meu ferice, C-a purtat și a născut Domn viteaz și priceput!â€� Când un vultur aurit Sus, pe cerul înnegrit, Lucind falnic ca un soare, Zicea:„Petre, frățioare, Cât de nalt e zborul meu, Mult mai nalt va fi al tău!â€� Când un lanț întins de munți Cu-ai lui codri deși, cărunți, Se-nchinau voios în cale; Și din munte și din vale Zvon de ... se găsește în „O samă de cuvinteâ€� a lui Ion Neculce. În 1837 el fusese tratat și de Gheorghe Asachi, în drama „Petru Rareșâ€�, jucată de mai multe ori pe scena teatrului din Iași. ↑ sat pe malul râului Bârlad, pe drumul care duce de la Galați la Iași. ↑ manta groasă de suman, șubă â
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... unei nuiele, vâră nuiaua pân spartura perdelii și-ncepe să-mboldească pe răposatul cavaler, pe când îl jelea atâta lume adunată cu venerație împrejurul catafalcului. „S-a stins sufletul cel mai generos, s-a oprit din bătăile ei inima cea mai fidelă!â€� se vaită amanta dezolată. Iorgu îi trage câteva bolduri; răposatul șoptește: — Ce-i asta, bre? Cine-i acolo? „S-a pierdut floarea cavalerismului! s-a frânt spada cea mai nobilă a mândrei Burgundii!â€� adaogă un frate de arme. Iorgu repetă cruda jucărie; Mihaileanu, fierbând: — Ești nebun?... Cine-i ala?... Vrei să mă scol acuma de-aici? „Mort! mort el ! Dumnezeul meu! mort! “ Iorgu cu nuielușa iar; Mihaileanu, în culmea scrâșnirii: — Cine e? să-l ucid când m-oi scula! Ah! m-a omorât mișelul... ticălosul! Aș! l-a chinuit pe răposatul ... tace. Vine mai târziu vremea să se joace Don Ranudo de Colibrados, o farsă de Kotzebue, foarte comică, deși prea copilărească. Don Ranudo e un „grande d'Espanaâ€� ruinat, lipit pământului, însă tot fudul, tot țanțoș și plin de „morgăâ€�. Odată se plimbă cu nobila „donaâ€� de Colibrados, ligniți amândoi de foame, pân satul vasalilor lui, și-ntâlnește pe unul stând pe câmp la gustare. Îl întreabă: â