Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru < MINUNAT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 396 pentru < MINUNAT.
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 de Alexandru Beldiman Fragmente Informații despre această ediție Cuprins 1 [Invocația] 2 [Parada eteriștilor] 3 [Fărădelegile ienicerilor] 4 Note [Invocația] Ce necaz, ce osîndire, vai mie ! ce foc amar, Ce trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar. Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd, Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd? În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești. Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând, O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd. Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi; Ș-un norod în îngrijire, atâta încât nu-l crezi Povățuitoriu [1] nu crede, n-ascultă mîngăitoriu, Aleargă, neștiind unde, vor liman [2] , cer agiutoriu. Cine să-l povățuiască [3] , căci dregătorii n-au rămas, Cei mai îndrăzneți și vrednici din dregătorii s-au tras [4] Vai, ponorături [5] , prăpăstii, codrii cei înfricoșați Gem de duioasa oftare a celor înspăimîntați. Toți aleargă, cer ...
Alexandru Macedonski - Apolog Apolog de Alexandru Macedonski Semănătorul printre brazde lăsa sămânța lui să cadă Ș-o parte i-o lua furtuna și paserilor o da-n pradă, O parte s-așternea pe stâncă și să rodească nu putea. Și altă parte pe sub iarba ce repede o-năbușea, Dar partea ce s-oprea-ntre brazde, c-o însutită rodnicie Îl răsplătea puțin la urmă... — A semăna e datorie. Apolog de Alexandru Macedonski Mickiewicz spune că un om, Văzându-și mama-n nesimțire, Mâhnit adânc de-acel simptom, Cheamă pe doctori cu grăbire -- Consult făcură între ei Dar nu căzură la-nvoire. Mult lăudații semizei Se tot certau pe leacuri multe La capul jalnicei femei... Curgeau și vorbe și insulte, Zâmbiri amare fără spor, Și alte lucruri zise culte... Dar omul nostru din popor Privi icoana minunată Și le grăi ca din topor Și mi-i luă la goană-ndată; Apoi la mamă-sa cătă În letargie cufundată... Iar când din plânset încetă -- Strigându-i: ,,mamă", în simțire, Prin farmec ea se deșteptă. Astfel ș-o țară în pieire Mormânt și lanțuri le sfărmă Călcând pe-a soartei îndârjire Pe loc ce-i strigă ...
Alexandru Macedonski - Când aripi...
Alexandru Macedonski - Când aripi... Când aripi... de Alexandru Macedonski Când aripi al meu suflet avea, credeam în toate Iluziile roze... — Eram un semizeu, Zburam spre empireu, Mai sus de gloate... Când aripi al meu suflet avea. Purtam în grai argintul curatelor izvoare, În cuget, visuri roze... — De viață mă-ncântam, De soare mă-mbătam, Eram argint și soare... — Când aripi al meu suflet avea. Era ca o-nflorire de zile minunate, De crini și roze roze... — Zâmbeam copilăros, Voios și generos, Străin de răutate... Când aripi al meu suflet
Alexandru Macedonski - Castelul
Alexandru Macedonski - Castelul Castelul de Alexandru Macedonski Castelul în ruine domnește peste vale... Din turnuri retezate se-mprăștie o jale, Și stema ce pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mâncată e de vânturi, de soare și de apă, Iar vremea ce tot curge o șterge și o crapă -- Din ea rămas-a numai un leu, — un coif, — ș-o za. Sub bolți încenușate păianjenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese; Căminul zace-n umbră, posac, — iar de pereți Abia se țin ici-colo, din cuie să nu cadă, Portrete-ncondeiate în timpi de cruciadă, Ce sparg întunecimea cu ochii lor semeți. Un biet vătaf de curte, bătrân ca lumea veche, Povești tulburătoare îți spune la ureche El a slujit străbunii baronilor de azi... El a văzut castelul în vremuri uimitoare Născut în alte zile, crescu sub un alt soare Vlăstare fără viață au dat din-nalții brazi. De-ar fi să-l crezi, când luna prin geamuri s-oglindește, Și flori de-argint și aur pe lespezi răspândește; Când bate orologiul de douăsprezece ori; În ultimul răsunet al miezului de noapte, Pe săli și coridoare aleargă fel ...
Alexandru Macedonski - Lewki Lewki de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I De sidef și de-aur roșu sub al cerului azur, Zvelta insulă apare, și sporește minunată, Sărutată când de valuri, când de vânturi asaltată Printre-ocolul spumei albe, — crini regali, jur-împrejur. Peste-al țărmurilor silex palpitează-o-nflăcărare, Via purpură de sânge a solarei agonii; Mari flamanzi prin aer zboară spre-ale visului domnii Un imperiu de spațiu fără legi și grănițare. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat... Și tu, stâncă solitară, fii cu brațele deschise 'Ți sunt frate, căci ca tine sunt și culme și abise, Și-ți aduc un corp în zdrențe și un suflet sfâșiat. II Seară palidă, și-n ceruri, ochi de îngeri plini de raze... Adierea își ascute fremătările pe stânci, Se iuțește, se-ntremează, mișcă unda și-i dă brânci Până ce-n galop o pleacă de-a-n călare pe talaze. Și, ca orgă colosală, geme tot, — se vaită tot... Izbucnește-o disperare strigătoare către astre, Ce zâmbesc din pacea naltă a tăriilor albastre, Unde plânset nu se varsă, ...
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Alexandru Vlahuţă - Din prag Din prag de Alexandru Vlahuță O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi! Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față! Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povață. Înțeleg, împărăția ta, cu veșnica-i odihnă, Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă: Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri. În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă, Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită, Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită. Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă. N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă. De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine, Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine. Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face Cuib, nesupărați de nimeni, vor petrece-acolo-n pace. Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul, Va cădea din ochii ...
Alexandru Vlahuţă - Mamei Mamei de Alexandru Vlahuță Din vremile apuse ș-atât de fericite, Aducerile-aminte adesea mă-mpresoară. Ce de viață-n urmă!... Ca un potop mă-nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse ș-atât de fericite! Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Și ca din cărți, trecutul fantastic mi s-așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderei eterne!... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și dai muștele-afară. Apoi, prostii de-a mele asculți și cazi pe gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Mântuitorul
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Mântuitorul Mântuitorul de Alexei Konstantinovici Tolstoi Traducere de Alexei Mateevici - Mai 1912 De sfântă dragoste arzând, Smerire El a învățat Și legea lui Moisei curmând, El legea dragostei a dat. Nu rabdă rău El și mânie, El pacea propovăduiește, Și pentru orice avănie Numai cu bine răsplătește. Puterea Lui nu-i pământească: Le dă El orbilor privire, Și bolnavilor izbăvire În slava Sa dumnezeiască. Mărturisire El nu cere, Căci știe orice cugetare, Privirea Lui ispititoare Pătrunde orișice durere; El tot necazul vindecând A fost atotmântuitor, Dar mâna blândă întinzând El n-au mai fost judecător. Fiind de Dumnezeu ales, Prin voia cerului trimes, El Iordanul au trecut Și fapte sfinte, minunate Spre mântuirea de păcate Aicea multe au făcut. Acuma luminos, blajin El iarăși trece-n astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, ...