Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (ZIUA DE) LUNI

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 118 pentru (ZIUA DE) LUNI.

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin care abia putea răzbate pasul omenesc, locuitorii Dornei duceau o viață lină și fericită. Natura le dădea cu prisosință mijloacele de viețuire și, feriți astfel de atingerea zilnică cu lumea de prin târguri, ei păstrară neatinse și limba, și portul, și virtuțile strămoșești. Cu toate aceste, și acolo nenorocirea a trebuit să-și împlânte ... sau să-și răscumpere cu viața prețul onoarei sale. II Dinaintea casei lui Nistor erau adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... cu ochii roată împrejur de pe un vârf de deal, pământ în care se cuprindeau nenumărate păduri, șesuri, lacuri și ape curgătoare. Pe acel vârf de deal, el își clădi casa spre amintire de răsplata domnească; însă înre-o bună dimineață, părându-i-se moșia cam strâmtă, el mai înghiți o moșie răzășească de-alăturea, alungând pe toți răzeșii cu traista-n băț, iar pe cel mai colțos dintre dânșii îl liniști, spânzurându-l de un copac. De-atunci, de câte ori bătea cel mai mic vânt, hornurile casei sale șuierau așa de groaznic, încât păreau că se aud suspinuri și gemete de oameni; iar în timp de noapte, luna își deschidea drum prin ziduri, luminând ca ziua unele părți ale bolților și lăsând altele într-o fioroasă întunecime Tânărul hatman, a ... mici de casa Baltagilor, toți buni de pahar și vânători de meserie. Ei asemine purtau mintene albe, însă de-o abÅ• mai proastă, și ciubote de iuft, cu talpa mai groasă. Când hatmanul Baltag suna din corn în zori de ziuă pe vârful dealului, cei doisprezece ciraci ieșeau grabnic în calea sa, cu durdele în spate și cu ploștele la brâu, și din grăsimea celui întăi ...

 

George Coșbuc - Pe pământul turcului

... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul de rău! E drumar și doarme noaptea chiar în pod la noi. Ba zău, Chiar în podul nostru doarme? Veronica iar întreabă, Dar la noapte? Tot ... traistă, vreu să am ceva merinde, Căci plec mâine dimineață. Mâine seară unde-i fi? Îl întreabă Veronica. Dar eu nu știu, poate aci! Dis-de-dimineață pleacă cel voinic la drum. În fine Se făcu ziuă și timpul prânzului cel mare vine. Veronica-și ia coșarca: pune borș și-un mălai rău Și-apoi pleacă, ca să ducă

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... SATIR: Ba nu; ci traiul vostru mă scoase din răbdare. PERIERG: Apoi putut-ai oare în vreme așa scurtă Să împlinești porunca ciudatului stăpân? Științi de-ajuns cules-ai să-i spui, să-l veselești? Căci mie mi se pare că sute de ani trebui Să poți pre om cunoaște; atâte sunt de multe Năravuri, caractere și patimile lui. SATIR: Pre voi a vă pătrunde nici gând nu am avut. S-adun pricini de glumă mi-a fost însărcinare, Ispravă pentru care ajunge și o lună; Orice urmări a voastre, oriîncotro te uiți, Nu vezi nimică altă decât sujet de râs. Eu știu că nu-ți dă mâna să te unești cu mine, Căci cel ce pătimește de boala gălbnărei, Tot felul de colore lui galbene îi par. Greșita-vă părere pe care o ați supt Cu țâța din născare și reaua nărăvire Vă-ntunecă cu totul cunoașterea ... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... Dumnezeu, va merge după Duman!... Șotrea, vino încoace!... Să te îmbraci în haine de cerșetor, să-ți prefaci fața și mersul și mâne în zori de ziuă să pleci la Iași, să afli ce se petrece. Am auzit că o poteră mare, mai mare decât totdeauna, are să năvălească asupra noastră. Caută ... — Se mai aude vorbind pe aice de Codrean? întrebă, după câtva timp de ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... la popas, în căruță. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cânepă, împletită de mâna lui și cu șfichiul de mătase, cu care pocnea de-ți lua auzul. Și cu încărcat și cu descărcat, la deal moș Nichifor se da pe jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. Chiriașii, vrând- nevrând, trebuiau să se dea ... Nichifor, scărpinându-se în cap; numai nu-i vorbă, că poate să aibă, căci și căruța mea e largă; poate să încapă într-însa cât de mult. Apoi, fără să ne zbatem, jupâne Strul, mi-i da șasesprezece lei, un irmilic de aur, și ți-oi duce-o, știi colè, ca pe palmă; că, după cum vezi, căruța acum am adus-o de la încălțat și i-am mai tras și o unsoare de cele a dracului, de are să meargă cum e sucala. — Ai să lași cu nouă lei, moș Nichifor, și te-a mai cinsti și fecioru-meu ... — așa era numele nurorii lui jupân Strul — a ieșit afară să-și vadă harabagiul. Ș-apoi, povestea cântecului; las' că era de ...

 

Ion Luca Caragiale - Smărăndița

... l poți sparge să se puie cinci voinici cu topoarele pe el. Strălucește și bate la ochi de departe, hi! hi! tocmai de un sfert de poște boierească, tocmai de pe dealul de dincolo de moara lui moș Tănase Cârnul, bătrânul care are nasul tăiat de când veneau turcii puhoi peste biata țară, că și spune bătrânul: — Hei! hei! Ce era pe vremea mea, voi n-ați apucat! Să fi ... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea lui, de fuge vaca de muscă și stă la adăpost de umbră, și rumegă, ostenită, gâfâind de zăduf, răsuflând tacticoasă și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise ... și, înfrângând pe zmeu, îi tăie și lui capul. Îi luă și lui armele și calul și plecă acasă cu dânsele. Când ajunse se crăpa de ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ... și adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu de ispită! Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte port pe umerii aceștia. Of! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu puterea mea, ai vântura țările și mările, pământul l ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine puțin și ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă ... tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că fusese vorba să se ducă până în Cotruți, să taie un preț pentru niște stuh cu un om de acolo, și nu se dusese. Că trebuise să meargă până la reședință, cu livretul de oaste, și uitase. Și câte și mai câte, până când, într-o bună zi, moșneagul îl luă din scurt: — Mitrule, ție nu ți-s ... grăiește, nu? — Nu. — Atunci de ce să știe alții înaintea mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime ­ Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să ... atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea-n sale ard lumini, făclii, Și aerul, pătruns de mari oglinzi, E răcoros și de miroase nins. O noapte-eternă prefăcută-n ziuă, Grădină de-aur, flori de pietre scumpe, Zefir trecea ca o suflare viuă, Și-n calea lui el crenge grele rumpe. Cu-aripi de-azur, în noaptea cea târziuă, Copii frumoși ai albei veri se pun pe Boboci de flori, când ape lin se vaer Zbor fluturi sclipitori, ca flori

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>