Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) UMPLE DIN NOU
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 254 pentru (SE) UMPLE DIN NOU.
Alexandru Macedonski - Accente intime
... Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi ... Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și înguste din epocile noastre, Destule generații în scutecele voastre Le-ați înfășat, și ele, tot prunce au rămas Al secolului nostru cu secolul din urmă Voi sunteți compromisul spre-a face un nou pas;... Făcutu-l-ați?... Răspundeți, căci secolul se curmă Și celălalt de-acuma ridică al său glas! Ah! inima de lacrimi mi-o simt atât de plină;... În locu-vă, răspunsul, sunt ele ... zâmbiri pe buze, în suflete sunt uri; Disprețul covârșește pe-acela ce nu știe Că lumea este-o casă de joc de stosărie În care se despoaie prin orișice mijloc Și că se ...
Alecu Russo - Studie moldovană
... unii prin neputința vârstei, alții și-au trăit traiul și și-au mâncatzilele, adică moldovenește mălaiul... Curioasă socoteală! sunt oameni mulți, cea mai mare parte din generația de față, copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, care și astăzi tot tineri se numesc; pentru dânșii, vremea astat locului; și se îngâmfesc în denumirea de bonjuriști , poreclă cerămășița bătrânilor ne-a lăsat la 1848 drept moștenire, împreunăcu datoriile lor, în ziua călătoriei vecinică. Vai ... am prefăcut Moldova în 16 ani... așa... încâtmii de ani n-a preface-o. Rămășița trecutului, ce întunecă când și când o parte din viața noastră zilnică, se rărește, Moldova veche mi se înfățișează ca opădure deasă și mare, unde toporul a tăiat iute, fără a avea vremede a curăți locul. Plugul ... sau cu mare greutate și cu cheltuială să treacă de la librăria dlui Nica lacofetăria lui Vasile. Încheierea mea este în puține vorbe, ceea ce se face pentru balade, trebuie să se facă și pentru toate tradițiile noastre; cântece șitradiții fac una, ele se tălmăcesc și se ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... nu-i purtase ură, pentru că atunci când urăști simți că-ți răscolești sufletul împotriva cuiva care este, și ea nu era. Un abur care se mută dintr-un loc într-altul, asta fusese dânsa. Dar deodată boierul se opri locului încremenit. I se păruse că auzise foșnetul unei rochii, dincolo, și întoarse încet capul. Nu era nimeni; se desprinsese o perdea și lunecase într-o parte, strângându-se întrun singur fald. O lumină cenușie intră în odaie, și în dosul geamului, acoperit pe jumătate cu zăpadă, se vedeau ramurile negre ale copacilor, înfigându-se, ca niște suliți, în pieptul alb al grădinii. O pasăre trecu printre ele, tăind ca o foarfecă pânza de ninsoare. Liniștea se întinse din nou. Boierul se lăsă într-un colț pe scaun. Ziua aceasta de Crăciun îi amintea pe cea din anul trecut, îi aduse aminte chipul prietenului celui mai bun, chipul lui Filip Micle, care nu lipsise niciodată mai îndelung din casa lui. Îi scrisese acum câteva zile, rugându-l să vie, îi făgăduise că vine, dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră și de lemn, uneori câte ... zgomot și de făpturile pizmașe, între oraș și ogoarele țărănești, se întindea, înflorind, mahalaua grânarilor. Mergea bine de la Dumnezeu. Unde își punea creștinul vatra, se prindea pe tălpoaie neclintite. Casele văruite se afundau în grădini cu rogodele, veselia copiilor. Pe-alocurea viile se mlădiau, încărcate cu ciorchini, pe aracii plecați de greutatea rodului. Țăranii cu dare de mână se îndesau să-și găsească loc între grânari. Era o fierbere de muncă, o dragoste de propășire ș-o frăție de trai, că nu se mai pomenea așa mahala tihnită și harnică. Când sosea câte un jupân, ori nea cutare, călare pe rotașul ...
... în haiducie. El de mijloc o ținea, Lângă pieptu-i o strângea, Și mereu o dezmierda, Și mereu o săruta, Și lăutarii cânta, Câmpii de se răsuna. Când fu către dimineață, Popa se spăla pe față, Barbă neagră pieptăna, La baltagu-i se-nchina Și pe Vidra mi-o trezea Și din gură-așa-i grăia: ,,Știi tu, Vidro, ce-am gândit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mânece largi Și-mpletește la colaci. [2] Fă ... că mi-l izbea, Cât pământul despica, Pân-în brâu că mi-l băga. [4] Baltagu-apoi ridica, Capul lui Păun zbura; Trupul pe brânci se pleca, Lui Stoian se închina. Iar Stoian se întorcea, La Vidra-ncet se ducea, Se ducea posomorât, De gânduri negre muncit Ca un șarpe otrăvit. Vidra nici că se clintea, Ochii-n ochii lui țintea, Ochii cătau bărbătește Și pătrundeau femeiește. Stoian popa mi-i zicea: ,,Vidro, fa, nevastă rea! Când de moarte mă ... găini, faguri de miere, poame și miei. În ajunul Sf. Vasile, copiii și flăcăii pleacă pe la casele oamenilor ca să facă urări de Anul nou; ei se numesc atunci colaieri ce merg cu colinda prin sat. Iată una ...
... prin spărturile crengilor se vedeau în urmă-le lucind ca o față de apă șesurile întinse presurate cu lanuri și sate, iar înainte-le munții se ridicau negri, amenințători ca niște urieși. Frumoase erau vederile ce se desfășurau dinaintea tinerilor însurăței, dar mai frumoase li se păreau privite cu ochii tinereței și ai dragostii lor; la fiecare pas ei se opreau, se minunau, nu găseau îndestule cuvinte de-a spune simțirile ce se deșteptau în ei, și amândoi veseli, ciripitori ca niște păseri în primăvară, se grăbeau de a se afunda în raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care se încurca pe drum, nu simțea decât zdruncinul calului, ce o sălta cu necontenire pe șea, și în cuget curat ar fi dat toți munții și ... toată stâna de ea. În sfârșit, cu vai, nevoie, înțepenită cum era și cu ajutorul lui Alexandru, căci pe baci îl respinse cât colo, ea se coborî de pe cal, și, ostenită, supărată, se ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
... I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Note I Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii încroire și au văzut, fecioară, Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind; Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire, Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire ... celei uimite zâmbind îi arătă Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge. Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună. II Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare, Când soarta din voință-i pe univers a pus, D-atunci tu hotărâtă ai fost întru păstrare În sânul acel tainic vecilor făr'apus, Ca să ... ori răsară soarele și sfințească, Căci dulcea ta lumină în veci o să lucească În sânul omenirii ce tu ai slobozit. IV Iadul jurat osândei, din vecinica urgie, Scrâșnindele lui furii din sânu-i a suflat; Ș-a lui prea credincioasă, prea draga-i tiranie, Fatal, repede înger, pământu-a-nconjurat ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... zice așa, iată pentru ce. Într-o zi sfântul Gherman a găsit-o pe păstoriță în deal, îngenucheată cu fața către răsărit, rugându-se și făcând mătănii; și văzându-o așa, a blagoslovit-o, și-ndată a căzut din cer o cruciuliță, pe care sfântul i-a atârnat-o păstoriții de gât. Fata a rămas multă vreme în rugăciuni, și ... negustori din Galia, le zicea: — Dar sfânta voastră Ghenoveva ce mai face?... Să-i spuneți când v-ăți duce la urma voastră multă închinăciune din partea robului lui Dumnezeu Simion, care o roagă să-l pomenească și pe el în rugăciunile sfinției sale. Odată sta Parisul împresurat de vrăjmași. Era ... le-a biruit sfânta cu semnul crucii; că dacă năvăleau, venind pe unde la vale, bușteni și răgălii, la un semn al sfintei se dau în lături, lăsând cale deschisă caicelor, cărora vântul, la poruncă, le bătea mereu din spate. Cât au umblat așa pe apă, tot la deal, a tămăduit sfânta pe amândouă malurile orbi și schilozi, muți și surzi și ... ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat ... de pare că însăși atmosfera tremură de frig, când aud șuieratul înfiorător al crivățului care stinge viața în treacătul său, mă gândesc la adevărații martiri din timpurile noastre și îmi zboară prin minte unele strofe din Pohod na Sibir. Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zăpadă, Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică grămadă De oameni triști și înghețați În lanțuri ferecați! Sărmani de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe ... vulturi zboară Pe sus c-un repede avânt Și iute se coboară. Iar dintre brazi vine urlând, Urlând lupul flămând! Iată suferințe, iată martiri! Ochii se umplu de lacrimi când această imagine grozavă trece pe dinaintea lor. Când mă gândesc însă la exilul de la 1848,
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... să mi-o fac nevastă. — Ba nu! — Ba da! Moșneagul ridică palma dreaptă și-l lovi peste obraz cu atâta putere, că Mitru se clătină; dar băietanul se înălță parcă, își înghiți lacrimile și răspunse uscat: — Ba da! Atunci moșneagul îl lovi și cu stânga, și palma răsună sec. Băietanul se clătină din nou, își încleștă degetele pe stinghia ce-o ținea în mână; și, înțepenindu-se în picioare, spuse iarăși: — Ba da! Atunci loviturile moșneagului înfuriat curseră ploaie; la urmă, gâfâind, îl lăsă și-i zise: — Acum du-te ... prin ogradă, apoi porni și el; o luă spre Moghileni. Satul nu era cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și mergând așa, gândurile bătrânului se adunau și se risipeau, parcă se luptau între ele; multe-multe îi mai veneau în minte. Și dintre toate, faptul că nepotu-său îl nesocotise i se înfipse ca un cui în minte. Și asta din ce pricină, din ...
... a încredințat un neguțitor de postav. Si cu toate aceste, nu numai că ea îndestulează pe fieștecare zi sute de stomacuri, dar apoi totodată din sânul ei se umplu sute și mii de sticle mari ce se împrăștie în lume. Ea este îngrădită cu ostrețe de lemn și are în stânga un loc ce se numește grădină, iar în dreapta un șopron lung ce se cheamă galerie. Amândouă aceste locuri sunt menite spre a sluji de primblare persoanelor care fac cura. În adevăr e un spectacol foarte curios ... uciși de săgețile sarcasmului. Însă, o! ticăloșie omenească! Vine o vreme, un minut, unde fieștecare luptaș din acel război, până și cel mai mare erou, se vede silit a părăsi câmpul gloriei și a se face nevăzut ca un fugar... Grupele se deșiră, dușmăniile se uită și toți în sfârșit se depărtează de la fântână cu pasuri repezi. După cura de apă, fieștecare pătimaș se odihnește vro două ceasuri de chinurile ce a suferit la fântână. Vai însă de acea odihnă! Ea seamănă cu cea de pe urmă ... oțărâri îl cuprind când gândește la baia rece care-l așteaptă, și până ce scapă de dânsa, el este cufundat într-o necurmată neliniștire, ce se