Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) UMFLA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 212 pentru (SE) UMFLA.
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei
... Pe malul mărei Pe malul mărei de Vasile Alecsandri În ceasul trist de noapte, când apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val, Se-nalță, se lățește și vâjâie și tună, Zdrobindu-se de mal, Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume, Când tunetul se poartă vuind din loc în loc, Când marea frământată s-acopere de spume Și norii ca talazuri arunc spume de foc, Îmi place a ... mele Și gem cu-a noptei vânt! Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jălește, Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit, Se-mpiedică în zboru-i și cade, se lovește De peatra mormântală a celor ce-am iubit! Cu-a sale pânzi umflate o mică luntrișoară Pe luciul viu a ... legăna. Dar vântul crunt, deodată, suflând cu vijelie, Schimbă a mărei față în munți îngrozitori; Ș-acum sărmana luntre pe-ntinderea pustie Zdrobită, se
... întreg câmpul s-a obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se țin după dânsa, se așază pe crupa lucioasă, se ridică iarăși, alungându-se unii pe alții, și o întovărășesc până departe. Vine și se duce mereu pe același drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul ... între paiele moi, și, neliniștită, așteaptă să audă a doua zi glasul unui om... În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa deasupra creștetului, apoi soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic ... răsună prelung: „Martaaa!â€� și a doua oară: „Martaaa!â€� Apoi nu mai auzi nimic. Atunci, dibuind, înfricoșată, sub potopul ce se revărsa de sus, luă drumul înapoi, pășind ca printr-o băltoacă în care picioarele i se afundau și ajunse la marginea prăpastiei. Ploaia cădea cu furie, aproape nu mai putea merge; ...
Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița
... Grigore Alexandrescu - Mierla şi bufniţa Mierla și bufnița de Grigore Alexandrescu Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată, Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare ...
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
... Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducând viscol, ducând larmă, Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie, Ulmul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă. El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie, Și sub brațul său puternic totul pârâie, trăsnește, Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se îndoaie, Ș-un troian de crengi, de arbori pe-a lui urmă se clădește. Iată însă mândrul soare că se-ntunecă de-un nor! Urieșii stau buimatici, fumegând de-a lor sudoare, Ridic-ochii, și pe ceruri văd trecând în zbor, drept soare ... cal sprinten zburător. Trestiana răsturnată lângă-un sân plin de iubire Strălucea zâmbind în aer ca un vesel meteor. Făt-Frumos cu păr de aur se părea că-n fericire Duce raiului din stele al pământului odor. Pept la pept, gură la gură, ochi în ochi duios privind, Se duceau, păreche dulce, ca prin vis călătorind. Urlă-n vaiet urieșii!... Amândoi, cuprinși deodată În vârtej de nebunie, se fac Dunăre turbată S-în văzduh încep s-arunce, împroșcând ca doi vulcani, Cei mai groși stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani. Zbor copacii
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare, Așa în noi suspinul Mai rămânea el singur să spună cum ne ... de cumplit e chinul!... III Și tu râdeai, jupâne, cu fală și rângire: Râdeai precum un gâde, Când vede capul jertfei zburat dintr-o izbire, Se laudă și râde; Căci nu știai că viața, închisă-n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, Călindu-se-n tăcere!... IV Suspinul, ca scânteia ce cade jos în paie Sau p-un covor de spice, Pândind o adiere s-o umfle-ntr-o ... viață, o veche bărbăție Și o putere nouă!... XI Dar ce privesc, o, Doamne! Eu cânt, ș-acum d-odată Cutremurul m-apucă; O ceață se lățește, o brumă-ntunecată, O groaznică nălucă: Ciocoii se ridică, ca hoituri învechite Din cripta infernală, Și ca-n trecut se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... Eh, să milogească, că eu l-am găsit, eu l-am crescut. — L-ai crescut, da, dar i-ai luat picioarele, răspunse Raluca închinându-se. — Să taci, Ralucă, strigă Căliman, sărind în sus. Dar cât era de mare se clătină pe picioare, se rezemă de zid, supse cea din urmă înghițitură de rachiu, oftă și, uitându-se lung în ochii țigăncii, îi zise repede: Uite-așa, măcar să crăpi, o să-ți zic p-a lu' Sotir: Nelăută, nespălată, bat ... și umflată, bat-o Dumnezeu s-o bată; ziua zace, noaptea fată, mai bine rămânea fată, bat-o Dumnezeu s-o bată. Ochii lui Căliman se tulburară. Ca o pieliță gălbuie i se poșghi pe albul lor. Se lăsă moale și, după ce bolborosi câteva cuvinte, izbi cu piciorul clondirul gol și-l făcu cioburi. Și deodată începu se dârdâie pe picioare în chip de joc și de veselie. Și-și pleca capul în jos, aducând capul într-o parte. Ș-o învârtea mărunt ... un glas de cerșetor. Parcă ar fi fost un om care cânta în vis. Ai fi zis că e vântul, care-și colinda vuietul. Aci se întuneca glasul, ce tremura ca de fiori, și vioara s-auzea limpede și puternic, aci glasul
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai reflectează nimic. Nici amintirile căzute la fund ca niște cadavre nu se mai ridică la suprafață, nici zori nu mai mijesc, nici apusuri nu te mai întristează. Răsărituri nu mai sunt cu putință, și cînd după orizontul ... în spațiu, o gură inutilă care mai bine de o jumătate de veac trebuia hrănită, o pacoste pe care moartea care-și are și ea, se vede, ironiile ei, se încăpățîna s-o păstreze spre deznădejdea fiilor și nepoților. Moștenire să rămîie după el nu era de unde, că ce avea bietul bătrîn fusese de ... părăsit zile întregi, fără mîncare, nespălat și murdar, așa trăia sărmanul. Vigoarea ce era însă în el rezista cu o uimitoare putere. Ca un arc se încovoiase uriașul trup, nenumărate erau zbîrciturile și ieroglifele pe tîmplele și în jurul ochilor lui. Umflate, vinele șerpuiau și se încolăceau pe uscatele lui mîini palide, dar ca un copac uscat și noduros el urma să trăiască. Nesfîrșite îi păreau zilele și nopțile, și, cît ... ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... din-năuntru, sosește dilijența, s-aud zurgălăii." Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri păduroase. În partea despre miazăzi mai cufundat, se adună, din șipotele ce izvorăsc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra cărora se ridică ca niște perii stufișuri de rogoz. Între partea băltoasă și partea mai ridicată despre miază-noapte, în mijlocul văii, stă hanul lui Leiba: e ... oameni, gesticulând și strigând foarte mișcați. Mulțimea pare că escortează pe cineva: militari, o streajă și fel de fel de public. La toate ușile dughienelor se înghesuiesc privitorii curioși. "Aha! gândește Leiba, a pus mâna pe un tâlhar!" Cortejul se apropie. Sura se dezlipește din mulțime și urcă lângă Leiba pe treptele crâșmii. "Ce e, Sură? întrebă el. - E un nebun scăpat de la Golia. - Să închidem dughiana ... se așează împreună cu conductorul, poftit de ei, la aceeași masă. Din convorbirea călătorilor se lămurea bine împrejurarea. La tactul de mai sus al poștii, se întâmplase peste noapte o călcare cu omor în hanul unui jidov. Hangiul omorât ținea și schimbul cailor. Tâlharii îi furaseră, și până să se ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... toate erau mai frumoase decît zînele munților și ale pădurilor. Aceste fete se duseră la scăldat și intrară într-o baie de marmură; dar deodată se ridică o furtună pe cer și le răpi pe cîtetrele. Ajungînd la urechile împăratului această întîmplare, i se tăie inima și muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă. Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă ... timp pîn acea pădure, calul se opri în loc și-i zise: — Stăpîne, uită-te bine înainte și-mi spune ce vezi? Făt-Frumos se uită, dar nu văzu nimic. Calul iar îi zise să se uite; atunci el se uită cum se cade și văzu o mulțime de șerpi cu capetele rădicate pînă la cer și vărsînd flăcăre de foc din guri; el spuse calului ce văzuse ... soră-sa cea mai mică, ce lăcuia în acel palat, se ascunse iar subt pod și, venind zmeul, se luă cu dînsul la luptă și se luptară toată ziua, dar nu putură să se trîntească unul pe altul. Văzînd aceasta, zmeul se ...
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
... vesele gînduri, într-o perpetuă stare de echilibru, căci el cap, pentru a putea fi amețit, nu are, precum nici pe picioare nu se sprijină. Visa cu beatitudine și cu dispreț la gintea aceasta pe care apa o adusese la starea aceea de decepționism în care se găsea. Divinul alcool din el îi dădea toate visurile, soarele ce nu mai lucea pentru nimeni el îl avea lichefiat în sînul lui și deci ... îndrăgostit străin venea să i le manifeste, și, cedînd, ieși ca un pumnal dintr-o rană, într-o explozie de sînge roș, făcîndu-l să se dea cu cîțiva pași înapoi și să privească cu urechile pleoștite la isprava ce făcuse. Viu însă, generosul sînge ieși gîlgîind din izvor, se împrăștia pe pămînt, în meandre, alunecă printre surcelele și penele împrăștiate, se despleti în șuvițe și, cu un murmur domolit, se răspîndi în toată curtea, umplînd de miros coprinsul și punînd în mișcare toată lumea măruntă de aripi, de coarne și de copite, ce tînjea după ... se în tămbălău. Veleități neașteptate se ...
Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești ... ștergari, Nu vreau nici carul cu boi, Ci vă vreau pe toți pe voi, Să vă umflu zilele, Să mă duc cu dânsele." Vâlcul biet se oțerea, Holera la el sărea, Oasele și le-ntindea Și pe Vâlcu-l cuprindea. Gură pe gură punea, Buze pe buze lipea, Zilele i se ... la cotul Prutului, În mijlocul câmpului! [1] Carul a fost adus în Dacia de coloniștii romani. Ei aveau deosebite trăsuri. Acea de care se serveau cetățenii avuți se numea biga . Trăsura matroanelor se chema carpentium și era cu două roți, însă la serbările publice ele se suiau în alte mai mari cu patru roți, numite pilentum . Afară de acestea, romanii aveau pentru țară o trăsură carruca . Vizitiul se numea carricarius , cărucier. [2] Imagine antică. Furiile iadului, după mitologia romană, poartă plete de șerpi. [3] Adeseori se ...