Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4901 - 4910 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D O vizită la castelul „Iulia Hasdeuâ€� de Ion Luca Caragiale În Epoca din 27 iunie-1 iulie 1897; retipărit în Notițe și fragmente literare , 1878, p. 129, și Momente, schițe, amintiri , 1908. Am fost alaltăieri la castelul „Iulia Hasdeu" de la Cîmpina unde am petrecut o zi nespus de încîntătoare, ospătat de d. și d-na Hasdeu părinții proprietarei. Această minunată clădire a fost ridicată în trei ani, fără nici un studiu sau plan prealabil, ci numai și numai, bucată cu bucată, după comunicările spiritiste ale Iuliei Hasdeu, D. Hasdeu nu este arhitect și n-ar fi fost în stare, cum singur mărturisește să conceapă un plan așa de complex, așa de logic și de frumos. E un castel tare și totdeodată un templu. Baza lui are forma simetrică a unei cruci; axa-i principală urmează o linie perpendiculară pe meridian, așa căfațada templului privește drept la răsărit. Mi-ar fi cu neputință să fac o descriere completă a acestui locaș de înălțare sufletească, de mîngîiere, de credință, de rugăciune și inspirațiune. Mă voi mărgini ...
Ion Luca Caragiale - Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!!
Ion Luca Caragiale - Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!! Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!! de Ion Luca Caragiale Așa de june Moftul și deja mâhnit și trist? iată ce-și va zice desigur publicul văzând foița noastră cernită. Da, trist! da, mâhnit! da, cernit! Durerea adevărată e sobră de cuvinte, este mută... Să tăcem dar și să plângem: Consumatum est! Ieri s-a dat în Dealul Mitropoliei, cu 95 bile albe, contra 22 negre, lovitura de moarte României! Onoare celor 22 bile negre! ele singure sunt români adevărați! Căci — acele 95 bile albe nu sunt albe decât în batjocură: albul nu e coloarea doliului, nu e coloarea asasinatului și a morții, nu e coloarea trădării! ele nu pot fi prin urmare, nu sunt adevărații reprezentanți ai țării. Nu! acea majoritate care, la amenințările băncii ministeriale, își pleacă botul și dă votul; acea majoritate, care o dată măcar nu e capabilă a trece în minoritate, nu reprezintă România! peste putință! A presupune un moment aceasta ar fi să credem că o națiune se poate sinucide singură pe sine însăși, și ar fi nebunie să bănuim măcar o clipă o națiune ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi
Ion Luca Caragiale - Varietăţi geografice. De la Zanzibar la Salonic şi înapoi Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi de Ion Luca Caragiale Citim în L'IndĂ©pendance roumaine de la 7/19 iunie 1885: „De când d. Xenopol a luat direcția foii supuse, Zanzibarul a devenit o insulă. Nu se mulțumește a-și remania redacția tânărul redactor; îi trebuie numaidecât și o remaniare completă a hartei geografice: pentru moment este prea mult entuziasm..." A doua zi, 8/20 iunie, sub titlul Ce este Zanzibarul? Voința națională scrie: „În adevăr am făcut greșala să afirmăm așa ceva (că adică Zanzibarul ar fi o insulă), însă nu noi întâi, ci domnul Bouillet, care, în Dictionnaire Universel d'Histoire et de GĂ©ographie, 1884, la pagina 2016, coloana a doua, ne-a indus în eroare că: «ZANZIBAR, Menuthias insula? insulă din Marea Indiilor, pe coasta regatului Zanzibar, pe 37° long. E, 6°, 2 lat. S. 80 kil. pe 25; cam la 200.000 loc., capitala Zanzibar sau Sawoychel, port pe coasta V, cu aproape 85.000 loc. Clima plăcută, adieri de mare. ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi
Ion Luca Caragiale - Varietăţi literare. Canard-răţoi Varietăți literare. Canard-rățoi de Ion Luca Caragiale Canard în franțuzește este numele speței rață ; aplicat apoi la gen, înseamnă rățoi . Pe lângă aceste înțelesuri proprii, cuvântul canard mai are și un al treilea, figurat, când atunci înseamnă: o știre de senzație născocită, o scornitură gogonată a unui jurnal . De unde vine această semnificare figurată? este interesant a ști. Iată: Cam pân sfertul întâi al veacului nostru, un ziar belgian sau francez (datele nu le avem exacte) publică o foarte interesantă dare de seamă asupra unei experiențe făcute de un celebru profesor de zoologie. Experiența învățatului naturalist tindea la cunoașterea gradului de voracitate a rațelor. Lăcomia acestui soi de palmipede era îndestul de cunoscută; nimeni însă nu și-ar fi putut închipui că ea ar merge până acolo încât o rață sau un rățoi să mănânce una după alta alte douăzeci și nouă (29) dobitoace de același soi. Orice om de rând s-ar minuna când ar auzi de atâta canibalism, lucrul însă s-a întâmplat, și iată cum. Naturalistul nostru era un om foarte înzestrat; el avea acea pătrundere intuitivă cu care geniul ...
Iordache Golescu - Cântare dă tânguire la sfârșitul vieții
Iordache Golescu - Cântare dă tânguire la sfârşitul vieţii Cântare dă tânguire la sfârșitul vieții de Iordache Golescu Informații despre această ediție Mă duc, mă duc șî vă las, nici o urmă vă mai las, Să vă luați după mine, să vă întâlniți cu mine. Mă duc, d-unde nu mai vine, ș-unde a merge să cuvine. Cine a venit în lume, or nu s-a mai dus din lume? Cine ochii ș-au închis, oare și i-au mai dășchis? Cine s-au dus după lume, oare mai venit-au în lume? Mă duc, mă duc șî vă las, nici o umbră vă mai las. În zadar venim în lume, în zadar trăim pă lume, În zadar ne străduim, în zadar ne chipuim Să dobândim toate-n lume, când nimic luăm din lume. Goli am venit, goli ne ducem, nimic cu noi d-aici ducem, Toate o zădărnicie, bine ar fi să nu mai fie; Toate o ticăloșâie ce n-aș vrea să mai vie. Toate vin, toate să duc, toate trec într-un minut. Mă duc, mă duc și vă las, oase moarte făr'dă glas, În zadar vă tânguiți, în ...
Ivan Andreievici Krâlov - Țânțarul și păstorul
Ivan Andreievici Krâlov - Ţânţarul şi păstorul Țânțarul și păstorul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un păstor dormea la umbră, având păzitor pe câini, Iar un șarpe văzându-l, iese de sub spini, Se târăște pân’ la dânsul cu limba de venin plină, Voind să-l muște de moarte... Iar unui țânțar de-aproape, fiindu-i de dânsul milă, Împunge pe somnorosul cu pliscul în nas cât poate. Deci trezindu-se păstorul, pe șarpe l-au omorât, Dar mai întâi pe țânțar așa de rău îl plesnise, Că jos mort l-au oborât, Măcar că el de moarte îl mântuise. Cel slab oricât celui tare de cearcă să-i facă bine, Și vrea ochii să-i deschidă ca adevărul să vază, El să nu spereze altă răsplătire pentru sine Mai bună decât țânțarul când să ne muște
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ...
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)
Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu cuget mistuit De-o stranie părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte de-a luci deplin Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de zeul Amor Și ale sale raze reci Pe frunte lumina-m-or. În urma lui un dor nespus S-alerg o să m-alunge, Deși se nalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va rămânea necunoscut, Va stăpâni departe, Cum stăpânește pe trecut Întins, eterna moarte. Căci stăpânește tot ce-a fost Și tot ce o să vie Și câte nu avură rost Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles, ...
Mihai Eminescu - Dacă iubești fără să speri
Mihai Eminescu - Dacă iubeşti fără să speri Dacă iubești fără să speri de Mihai Eminescu Dacă iubești fără să speri De-a fi iubit vrodată, Se-ntunecă de lungi păreri De rău viața toată. Și-ți lasă-n suflet un amar Și în gândiri asemeni, Căci o iubire în zadar Cu moartea-i sor- de gemeni. Dar vindecarea la dureri În piept, în partea stângă-i, De-acolo trebuie să ceri Cuvinte să te mângăi. Acolo afli adăpost Oricâte se întâmple, Ca ș-un amor care-ar fi fost Viața ta o împle. Căci un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dă orizon nemărginit Singurătății mării. Și ochiul tău întunecat Atunci îl împle plânsul, Iar ale vieții valuri bat Călătorind spre dânsul. Și dau cadențe de nespus Durerii tale lunge, Pe când luceafărul e sus Ca să-l nu-l poți ajunge. Zâmbește trist cu raze reci Speranțelor deșarte: În veci iubi-o-vei, în veci Va rămânea departe. Ș-a tale zile-or fi cum sunt, Pustii ca niște stepe; Iar nopțile de-un farmec sfânt Ce nu-l mai poți
Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ți...)
Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ţi...) La o artistă de Mihai Eminescu I Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur Cu-al cântului dar, Iar tu, interpretă-a cereștilor plângeri, Credeam că ești chipul ce palida stelă Aruncă pe-o frunte de undă rebelă, Pe valul amar. Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri, Răpit d-a ta voce în rai de misteruri, Ș-aduce aminte că-n cerul deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria  Și-n tine revede sublimul său vis. II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău ...
Mihai Eminescu - O rămâi, rămâi cu bine...
Mihai Eminescu - O rămâi, rămâi cu bine... O rămâi, rămâi cu bine... de Mihai Eminescu O, rămâi, rămâi cu bine Deși-n sufletu-mi te port, N-avuși sânge tu în vine Și născut ai fost tu mort. Da, amor fără de nume Ce în veci am tăinuit, Umbră-ai fost în astă lume Și o umbră ai pierit. Ce m-apuci de gât, iubită, De ce plângi și de ce tremuri? În cenușa părăsită Nu aprinzi tu alte vremuri. În zădar mă ții în brațe, În zădar îmi plângi pe piept, Pentru-a-ți spune neadevărul Al meu suflet e prea drept. Am iubit în tine visul Tinereței mele scump, Dar se duse tinerețea-mi Și din suflet eu te rump. Astăzi trece tinerețea-mi, Ea în ochii mei se stinge, Eu te văd o umbră albă Un cap alb fără de sânge. Cu a vieții mele flacări Au trecut ș-a ta viață Și asupra ta se lasă Nendurații-mi ochi de