Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROMÂNĂ
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 722 pentru ROMÂNĂ.
Ion Luca Caragiale - Memorii din timpul războiului
... a scăpat “numaiâ€� cu pieptul zdrobit, cu câteva coaste scurtate și cu un braț găurit, că veselia este tovarășa nedespărțită a soldatului român
Ion Luca Caragiale - Operă națională
Ion Luca Caragiale - Operă naţională Operă națională de Ion Luca Caragiale Este o vorbă veche: pentru ca să faci război, îți trebuiesc trei lucruri — bani, bani și bani. Altă vorbă și mai veche ne spune că pas d’argent, pas de suisse, adică pe românește aplĂ : n-ai bani, n-ai arnăut. Se știe că elvețienii au fost odinioară pentru regii Franței ce erau tot cam pe atunci arnăuții pentru domnii principatelor noastre. Vorbele acelea se potriveau până acum câtva timp și la operă. Pentru ca să ai o trupă de operă, îți trebuiesc trei lucruri: bani, bani și bani; și pas d’argent, pas de chanteur — n-ai bani, n-ai cântăreți. Da, însă Danton, mai democrat, avea altă formulă. El zicea că pentru orice îți trebuiesc alte trei lucruri: îndrăzneală, îndrăzneală și iar îndrăzneală. Astăzi, în timpurile noastre democratice, trebuie să aplicăm vorba lui Danton și la operă. Pentru ca să ai o operă, și mai cu seamă operă națională, îți trebuie îndrăzneală, îndrăzneală și iar îndrăzneală. A îndrăzni, iată secretul în artă. A îndrăzni va să zică a putea. Voiește, și vei putea, luminează-te, și vei ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
... Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul român seria I și retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: â ...
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată
... specifice; în evul mediu, alchimiștii, căutând piatra filozofală, descopăr chimia, fără de care n-am fi avut mai apoi chibriturile, hârtia de muște și Salvadenbul român; mai târziu, în secolul XV, genovezul Columb, căutând Indiile, dă peste America, fără de care n-am fi avut picioicile, Regia și pelagra; în fine ...
Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar
Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar Reportaj parlamentar de Ion Luca Caragiale Ieri s-a făcut în Cameră a doua citire a declarației pentru modificarea art. 7 din Constituție. În urma îndelungatelor desbateri ce au avut loc cu ocazia întâiei citiri și în urma votului dat după închiderea acelor desbateri, toată lumea se așteaptă, cu drept cuvânt, că minoritatea are să crează, că e de demnitatea ei să nu mai ia cuvântul pentru o cauză odată pierdută, nefiind mai ales nici o probabilitate că dispozițiile majorității s-ar fi fost schimbat întru ceva. Desbaterile, ce au avut loc la prima citire, sunt încă vii în memoria tutulor; materia discuțiunii a fost, precum știm, sleită de oratorii cari au luat cuvântul și pentru și contra opiniei majorității, așa că orice s-ar fi zis la a doua citire, n-ar fi fost decât numai repețirea ziselor dela cea d-întâi, desbaterile de acum nu ar fi fost decât un fel de a doua ediție, revăzută numai în privința stilului poate, a desbaterilor trecute, fiind rezultatul votării asigurat firește pentru opinia majorității. Cu toate acestea, minoritatea din ...
Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului
Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului Ruga spiritistului de Ion Luca Caragiale Dedicată d-lui B. P. Hăsdeu, prezidentul Primei Societăți spiritiste Române, de un Inițiat Tu, spirit coborât din cer, Înalță al meu suflet, Să-mpodobesc c-un adevăr Macabrul meu resuflet; Să mă despart din timpul meu Și, spirit, să fiu altul, Și să mă văz râzând mereu, Râzând din tot înaltul. Cel lut, acum nensuflețit, Rămas fără de limbă, să-l văz un chip de om pocit Ce viermii-l rod și-l schimbă. Atâtea patimi l-au izbit, Că-n lumea toată nu e Un altul mai nefericit, Un Christ bătut în cuie. Deși trecu el viața lui În veselii și glume, În istorie totuș nu-i Mai tristă pildă-n lume. Ș-acuma tremur d-un fior, Căci parcă îl contemplu Cum stă, pierdut și rugător, În spiritistul templu. O! vezi-l, spirite suprem, În patima-i deșartă, Deși e lutul un blestem, Dar spiritul îl iartă. Pe veci remâne pur încai Oriunde el va trece: În față-i limba-i fără grai Și istoria-i
Ion Luca Caragiale - Suveran și curtezan
... Ion Luca Caragiale - Suveran şi curtezan Suveran și curtezan de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Tipărită în Moftul Român , anul 1 nr. 16 (1893), retipărită în Calendarul Moftului pe 1902 p. 46. Satiră democratică Un împărat odinioară - Și suveranii-s muritori! - Avea din fire ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul la țară
Ion Luca Caragiale - Teatrul la ţară Teatrul la țară de Ion Luca Caragiale În sfârșit, conform circulării onor d. administrator al domeniilor coroanei, despre care am vorbit la timp, s-a și constituit la Cocioc săptămâna aceasta prima „Societate dramatică națională rurală". După statutele pe cari ne-a făcut onoarea a ni le trimete (ca unora ce am relevat cei dântâi în presa română ingenioasa idee patriotică a onor. d-lui I. Kalinderu), se vede că această societate se compune, ca și cea din București, din 18 societari, și anume: 16 societari de clasa întâia, 1 societar de clasa a doua și 1 societară de clasa a treia. „Societatea dramatică națională rurală de pe domeniul Cocioc" are de scop cultivarea și dezvoltarea treptată a artelor dramatice, lirice și coregrafice, în toate genurile lor; și dacă judecăm după repertoriul pe care-l anunță pentru stagiunea 1901—1902, are să fie desigur la înălțimea intențiilor inițiatorului. În adevăr, afișul prealabil pentru stagiunea viitoare ne spune că, în afară de piesele clasice, ca Hamlet, Maria Stuart, Regele s-amuză, se vor juca și cele mai în ...
Ion Luca Caragiale - Un caz literar interesant
... asupra unui plagiat în toată regula, cunoscut deja publicului nostru, plagiat comis de unul dintre cei mai mari scriitori actuali ai Franței în detrimentul unui român. Emile Zola, după cum a fost silit să mărturisească singur până-n fine, a copiat în La DĂ©bâcle pasaje întregi ...
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
... e o întreagă lume, o lume plină de farmec în părul ei sublim, haos profund... C. A. Ionescu friseur-poet-critic-raseur etc. român Toate bune, turbatul meu friseur-raseur! dar, de atâta lume în capul dumneei, tare trebuie să se scarpine iubita dumitale, câtă vreme îi scrii d ...
Ion Luca Caragiale - Un interview
... reporterul nostru și-a tras repede ghetele ș'a dat fuga acasă la marele cetățean. Dăm aici interesantul interview: Reporterul Moftului Român - Am aflat, domnule și ilustre cetățene, că sunteți bolnav; de ce suferiți ? Marele cetățean (cu amărăciune) De ce ?... de sugrumarea libertăților publice înscrise în Constituțiune ...