Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O MIE
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 687 pentru O MIE.
... a mai stat pe gânduri, apoi l-a întrebat: - Care va să zică rămâi plugar ca mine; de ce nu mi-ai spus-o tu asta mai nainte? - Pentru că-mi ziceam, a răspuns Iorgovan, dacă îl întreb, știu că n-are să voiască; dac-o fac, știu că are să-i pară rău odată, iar dacă aștept până ce s-o mai gândi și el, mă tem că o să-mi treacă pofta. „Așa-i! – gândise Busuioc în el – tot mai bine plugar de frunte decât boier de rândâ€�. Însă Busuioc ... s-a dus. Nu-i vorba, de câte ori se gândea la dânsa, el își făcea mustrări că n-a sărutat-o nici măcar o dată. Nu era băiat rușinos de felul lui, și chiar în cele dintâi zile a voit s-o facă. - Tu știi că eu te las de bunăvoie, îi zisese ea atunci; de vrei s-o faci cu de-a sila? De acolo înainte el nu mai voia să o ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... mori. Cum venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica. Veni iar ... așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână ca argintul torcea un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună, ce cutreiera aerul, decât a fir de tort. La zgomotul ușor al pașilor lui Făt-Frumos, fata-și ridică ... torceau un vis, un vis frumos, în care eu mă iubeam cu tine; Făt-Frumos, din fuior de argint torceam și eram să-ți țes o haină urzită în descântece, bătută-n fericire; s-o porți... să te iubești cu mine. Din tortul meu ți-aș face o haină, din zilele mele,
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... de împărat și ai să fii împărat. Nici inima ta n-are voie să bată cum îi place și nici tu n-ai voie s-o asculți cum bate. Dacă vrei s-o iei pe Ileana, lapădă-te de tronu-mpărătesc, pe care ar fi să mi-l moștenești tu când o vrea Dumnezeu să mă cheme de aici; lapădă-te de tron, și atunci, rămâneți: tu bărbatul Ileanii și frate-tău ăl mijlociu împărat pe bun ... până colo; fuge în grădină, taie trandafiri, și-i pune în păr și spune la copilării și râde de parcă s-a sculat o ciocârlie din somn și-și cântă cântecul de dimineață. A pus împăratul să clădească o biserică mândră cum nu mai fusese până atunci în toată împărăția, spre lauda Fecioarei, care făcuse o așa minune. Și a mâncat și băut la sărbători mari trei săptămâni lume după lume, pe socoteala curții împărătești. Acu, toate bune: fata ... cu flăcăii? că de a doua zi au început iar să vie unul câte unul la împăratul să-și spuie păsul. Cui s-o dea? Care are mai mult drept s- ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
... și d-la Ialande, însă notabilitățile muzicale din Milano, printr-o justă aprețuire ce făcură acestei opere, dovediră lumii muzicale că opera lui Bellini conținea o mulțime de melodii de o nouă invențiune, pline de o poezie încîntătoare, și că masele armonice erau tratate cu o simplitate plină de dulceață și fără nici o tendință scolastică ce devenise la modă pe timpii aceia. A doua operă care contribui mult la întinderea famei lui Bellini fu La Straniera ... fără a atinge cît de puțin amorul propriu al ilustrului său protector și al celuilalt maestru. La 1830, Teatrul Carcano din Milano, formînd o companie din cei mai celebri artiști dupe atunci și voind a deschide cursul reprezentărilor cu o compozițiune nouă, alese pe Bellini de compozitor al acei opere. Acesta venind la Milan se puse pe lucru și, ca să desmință pe inamicii săi ... de a începe scrierea muzicei acestui libret, se puse a studia cu mare atențiune gustul capricios al publicului francez și, după o reflecțiune matură, începu a scrie această muzică de la care aștepta un triumf sau ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... rădică cu amor, A nemernicei bufnițe cântecul îngrozitor, Aduc multă alinare la a inimii durere, Și sub vălul său natura are-o mai vie plăcere. Toamna veștedă și tristă are iarăși frumuseți Ca și omul ce ajunse ale vrâstei cărunteți. Când din văi cu turbăciune achilonul se ... rădică, Și când frunza-ngălbenită l-ai copacilor trunchi pică, Muritorul melancolic văzând natura murind, La al său iubit prieten departe de el gândind, Află-o crudă mulțămire în a firei dezbracare, Căci frumoasa primăvară înfrunta a sa-ntristare; Însă toamna suferindă potrivită cu-al său chin ... aduc ades aminte Cât de mari au fost odată, câte neamuri au învins, Și simt ochi-mi că se împlu de un patriotic plâns. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Văd o veche monastire, sfânt azil de pocăință, Unde nevinovăția își aleasă locuință. Al aramei tristul sunet gândul meu a deșteptat, Spre locașul mântuirii pașii ... ne e dat să suferim... Unde sunt? Unde mă aflu? — Lângă-un jalnic ținterim! Ce cucernică privire! Ce icoan-înavuțită! Câte gânduri mângăioase pentr-o inimă rănită! Îns-aice nu se vede nici un falnic mausoleu, Care să învecinicească pomenirea vrunui reu; Nu, nici marmură, nici aur, nici aramă se ...
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
... Feciorul intră din nou ca să rădice serviciul. - Cuconașule, zice feciorul umilit, aș îndrăzni a vă ruga... - Îndrăsnește, dobitocule ! respunde primarul Bucharei. - Am o nepoată în glasa doua la școala de fete din coloarea de ciadiriu de aici, și madama nu vrea să o treacă în glasa treia; zice că o s'o lase repedentă... Și v'aș ruga, conașule... - Bravo, măi ! tu totdeauna ai avut mai mult cap ca mine ! - Sărut mâna, coconașule ! - Da, zise conul Gugumano ... din clasele primare de fete din coloarea de ciadiriu în Buchara. Profesoara face esamenile anuali în presința câtorva notabili ai mahalalei, părinții copilelor. D'odată o trăsură coconească se oprește la poartă. Vine primarul Bucharei să asiste la esamene. Toată lumea se scoală. Conul Gugumano intră cu pălăria la o parte și cu țigara în gură, urmat de fecior. Frigurile de dupe dejun sunt în al doilea period. Primarul tremură din genunchi și merge să ... amĂ©ricaine, călare d'a'ndoasele pe un scaun, în timp ce picioarele și le 'ntinde pe un altul. Pălăria, pentrucă nu și-o scoate, îi stă mereu pe cap. Conul Gugumano fumează, și, din când în când, aruncă în aer și câte ...
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... atât de erudită asupra Armatei române, și eu dasem la lumină câteva încercări de poezie și articolul intitulat Istoria unui galben. Exista dar între noi o confrăție literară care era menită a se preface lesne în o prietenie strânsă. În acea epocă o frumoasă mișcare de renaștere se produce în ambele țări surori. Tinerimea Moldovei, întoarsă de la universitățile Germaniei și Franței, adusese cu dânsa în societate o ... generația cea jună de prin orașe. Demnitatea personală, onorul de familie, onestitatea în funcții, patriotismul înfocat, independența de caracter în fata guvernului, năvăliră deodată cu o pornire învingătoare asupra cetei numeroase de vechi eresuri și de obiceiuri vicioase clocite sub caftanul fanariotic și încurajate de politica Protectoratului. O luptă neîmpăcată și amară începu dar între oamenii neieșiți din tară și tinerii crescuți în străinătate și porecliți în sânul patriei lor cu numele caracteristic ... sufletul lor glasul fermecător al istoriei trecutului. Pe fruntea lui largă și curată se vedeau trecând gândiri mărețe; în ochii lui limpezi și negri lucea o flacără tainică, ce părea a înota într-o ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... Alecsandri I A. Russo, trimis de copil într-un institut din Elveția, săvârși studiile colegiale și se întoarse în Moldova la 1838 cu o colecție de încercări poetice scrise în limba franceză. Printre aceste bucăți inspirate de amorul libertății se găsea și o imprecare violentă contra tiranilor, ce-i cauza oarecare supărări în Viena din partea poliției. Soarta lui îl puse chiar din prima-i junie în față ... 1851, Grigori Ghica-vodă îl numi candidat la Divanul de apel în Iași; însă cariera judiciară nu convenea nicidecum aspirărilor sale intime: „Prefer de o mie de ori cărarea de la munte, decât cariera deschisă dinaintea mea!“ zicea el adeseori glumind; prin urmare în loc de a mucezi ... dânsele de câte ori o putea face, pentru ca să cutreiere munții și să descopere legende. Jurnalul său de toate zilele trebuie să fi fost o comoară... însă a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelăsându-ne decât o singură legendă: Piatra corbului, culeasă la Bicaz. La 1846, Russo compuse pentru teatrul românesc din Iași o
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... eleganță! ce belșug!... cum rar se vede chiar în orașele cele mai prospere - și mă gândeam: cine or fi aceia care au scornit de la o vreme că-n țară e sărăcie, că s-a scumpit traiul și că suntem amenințați de o criză agricolă? ce moftangii! Pe când gândeam așa, iacătă, dau piept în piept cu amicul meu Costică Parigoridi - care, contrariu felului său cunoscut de toți ... fie repausul dominical! - Dragă Costică, recunosc, în adevăr, că un oraș mare în repaus dominical nu este așa de frumos ca în plină activitate; și mie-mi face aceeași penibilă impresie ca și ție... Decât, ia să ne gândim și la oamenii care muncesc, o saptămână întreagă, de dimineață până seara târziu... Nu le trebuie și lor o zi de odihnă? - Da, răspunde amicul meu; dar în loc să se odihnească, își fac bășici pe tălpi umblând toată ziua gura-cască, și seara ... Comșa... ciorbă de burtă! n-auzi? Dar Costică, foarte-ncântat de vorbele acestea, zice: - N'ne Iancule, schembea, ca'va s'zică?... știi că are o idee frumoasă! hai la o ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... dar în același timp nevoind să rămână. — Marș! Să nu te mai văd în ochii mei, urâto. Fata izbucni în plâns. Mamă-sa, care o aștepta la ușă, o luă în brațe și trecură dincolo. Bona dispăruse deja. — Neam al dracului! zise Scatiu. Dar lacrămile fetei părură că răcoresc aerul, ca o ploaie binefăcătoare. Tănase se mai lumină la chip, întrebă pe fecior dacă a venit cineva în lipsa lui, apoi, sub cuvânt că acolonu ... l Nae, care acuma devenise îngrijitorul Ciulnițeilor, numai un loc rămase gol. — Ai chemat pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de țuică, din care ar fi băut trei inși, și după aceea o puse pe masă cuzgomot, pocnind din limbă. Apoi luă cu degetele două măsline, pe care le aruncă în gură, una după alta. — Da' nu ... cine de dulce. Dupăaceea sorbocăi de câteva ori din supa lui de linte și apoi întinse talerul feciorului. — Na, mă!... Să spui bucătăresei că o să i-o ...
... s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu ... Balașa începu din momentul în care trebui să părăsească trăsura cu răzoare spre a se sui într-o căruță țărănească pe dricuri, care o scutura fără milă pe drumul bolovănos, cu toate perinile ce-și îngrămădise sub șăle. De la o vreme nici căruța, cât era de mică și sprintenă, nu mai putea răzbate pe coastele prăvălatice, și călătorii trebuiră să încalece pe cai. O! grozăvie! Duduca Balașa să încalece pe cal și încă bărbătește! Asemine rușine ea nu pățise încă în viață și multă vreme ea se bătu cu ... lupul! zicea baciul unei oi nerăbdătoare, care era să răstoarne donița. Nu te iuți, creațo, feri-tear galbaza! zicea alteia care zbiera răspunzând mielului ce o chema; și pentru fiecare oaie el avea câte o ...