Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CINE ȘTIE CE
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 837 pentru NU CINE ȘTIE CE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... Picioarele îi depănă zăpăcit un soi de joc fără nici o noimă. Raluca-și privea țiganul înmărmurită. Îl apucase din băutură. Și era rău de nu vedea înaintea ochilor, da cu ce apuca, spărgea pe orice punea mâna. Într-o zi a dat de-a azvârlita cu copilul. Într-altă beție a ... că e Sfânta duminică. Te trăsnește Ăl-de-sus, îngână Raluca, punând câteva boarfe peste copilul ei, care adormise cu un deșt în gură. — Nu e păcat! Și să te scoli, mamornițo, că te ia "iaca-cine", strigă Căliman, înhățând un baros, pe care abia-l ridică în sus. Nu e păcat; ar fi păcat dacă rachiul și mămăliga ni le-ar da SântIlie și Dumnezeu. Și-și petrecu mâna pe după mijlocul Raluchii și ... copcă dacă, în ropotul ploii ce cădea de astă dată nemiluit, nu s-ar fi auzit ocările lui Căliman și scârțâitul ascuțit al unui cărucior ce se apropie de pragul potcovăriei. — Vine, săracul de el, ș-o fi rebegit de ploaie, că e gol ca un deșt... Așa îngână în ... tovarășului: "Uh! cum cere!" "Cer fiindcă n-am. Dacă aș avea, aș da!" O fetiță, gătită ca o sorcovă, a șoptit mă-sei: " ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi
... bine ții minte ograda pârleazul și poarta reții privește de acolo începe Câmpia ( o realitate mai puternică decât visul) copia unor entități la care tu nu ai luat parte închipuiește-ți ( dar din ce) interiorul unor nesfârșite ademeniri o peșteră săpată adânc în aerul umed pulsând în-afară un lift cu apă oprit între stații uneori o mână albă ... ecoul înfipt adânc în omoplatul umbrei aduc mărturia păpădiei înaintez ușor întotdeauna cu grijă printre galactice lumi minerale unele percepute de firul de iarbă altele nu ca și umbra mea de altfel 4. nu știu de ce dar simt secolul XX +UNU cum moare cum putrezește de-a-npicioarele ca floarea soarelui uitată pe câmp toamna târziu neculeasă și-n ... vitele sudoarea brațelor noastre alungite a organelor mute a vorbelor stătute ne mirăm îndelung ca paiele ude în ieslea mântuitorului și nu ne dumirim poate-ar trebui o aproximare a tăcerilor prin fluviul ce unește două maluri o iluminare a peșterii duhnite (pentru scrijelirea pereților fratre nu ajung toate cuvintele astea obosite) câmpia (ne dăm cu părerea) poate ar trebui câteva milenii lăsată pârloagă (pentru regenerare n-ajung toate excrementele lumii) să ...
Veronica Micle - Glasul durerei
... vreodată frunzele de vânt mișcate Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate? Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător; Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor. Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă, cântă dulcea Filomela, și`n cântare-i o dorință Pare că îndreaptă ... vers duios și jalnic spune lumii chinul său Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu. Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață, Nu intrebi, plecând cu jale ochii `n jos înspre pământ Pentru ce tot cu suspinuri se sfărșește orice cânt? O! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e facută, Blanda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută, În ...
Matilda Cugler-Poni - Ai auzit
... Matilda Cugler-Poni - Ai auzit Ai auzit de Matilda Cugler-Poni Ai auzit vreodată a lebedei cântare, Acel cântec de jale, ce-l cântă pân'ce moare, Roșind recile unde cu pieptul sau rănit? O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit? Și-apoi ai fost spre sară singur într-o ... trist al toamnei încet, încet suspină, Când soarele apune, când arborii șoptesc Și vânturile toate tainic se înroșesc? Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit Un dor fără de nume, adînc, nemărginit? N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare, Să zbori, să ... cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume, Nu are fericire, nu are pace-n lume! Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind, Nu știe ce
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... toți rude și prieteni. Vor veni cu oști streine și vai de biata țară cînd vom avea războaie între noi și poate și măriei-tale nu-i va fi bine, pentru că domnul Tomșa… — Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu, zise Veveriță. — Au doar nu sînt și eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-ați jurat și mie credință, cînd eram numai stolnicul Petre? Nu m-ați ales voi? Cum au fost oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care s-au întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? Și însă, acum nu mă vreți, nu mă iubiți? Ha! ha! ha! Rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau. — Cu voia măriei-tale, zise Stroici ... moșia [2] noastră a să cadă de isnoavă în călcarea păgînilor. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? — Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăogi Spancioc. — Cu averile voastre,
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... treabă și, el însuși, un produs al vechii vieți de familie. Neavând ,,creștere", a trebuit s[...]nlocuiesc, mai târziu, cu mintea: să judec ce trebuie și ce nu trebuie să fac. Dar mintea e o călăuză nesigură și nu întotdeauna la slujba ei. Creșterea îți dă deprinderea , așa că te porți cum trebuie în chipul cel mai natural, fără sforțare, și în fiecare moment ... însă, uneori te părăsește: nu poți fi atent la infinit. Apoi sforțarea conștientă te obosește. O comparație: un om care umblă drept prin natura lui, nu face nici o sforțare; unul care umblă plecat, trebuie să se gândească necontenit să stea drept. Îndată ce uită, umblă iar ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la ... un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunașul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... ne așteaptă nenorocita! Și Murgana părea că înțelege, părea că pricepe, părea că pătrunde și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de un miros îmbătător, adormitor, omorâtor de dulce, amețitor, din ploaia albă ... atâta gălbenet înăuntru, și Smaranda intră și ea și zice: — Mamă, bătrânico! ți-era dor de mine? și o umflă plânsul cu hohot. — Ce e, mamă? Vai de mine! Ce plângi? — Nu plâng, mamă... Ți s-a părut, mămuco dragă.. Iacă vezi, acuma râz... Am fost o nebună... M-am gândit... m-am gândit... la ... țâță pe prispa de pământ în poala mămuchii sub mângâierile mâinilor ei bătrâne, fără să poată afla vreodată cum s-a isprăvit basmul ce-i povestește mămuca — ...
... Emil Gârleanu - Înecatul Înecatul de Emil Gârleanu Gheorghe Nicoară, călăraș cu schimbul, și frate-său, un băiețandru căruia nu-i mijise mustața, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre vad, băiatul spuse: — Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: — Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: — Fugi până ici la moară și cheamă pe ... voinic. — Uite-l colea, tată, între rădăcini. Țăranul își scoase opincile și intră în apă până la brău, de veni lângă feciorul său. După ce privi, se scutură și zise: Haidem! Călărașul descălecă, cei doi flăcăi nu se mai codiră, veniră și dânșii. Băiețandrul se întorsese; privea de pe mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă ... Și spaima veni repede. Boierul se repezi la clopot, trase găitanul cu putere și-l rupse, iar de sus, din colțul casei, nici un clinchet nu veni. Ce
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... uita în toate părțile să nu care cumva să vie cineva să-i ia pungile. Când ajunse acasă, trânti sacul jos și zise: - Iată nevastă, ce minune făcui eu cu oul ăla poznaș; vezi tu? - Văz. Dar ce e în sacul ăla marele? - Ei! dară ce nu e, aia întreabă-mă; mălai, fasole, pastramă, pește sărat, ceapă, ardei, usturoi. - Și unde le duci? - Ia auzi: unde le duc! acasă, fă, ție și ... citească, ca să știe și ei ce zice acele slove de sub aripa găinei, pe care o păstrează în colivie tat-al lor. Dascălul deocamdată nu voi să crează ceea ce-i spuneau copiii; dară după ce-l încredințară, se hotărî să vie într-o doară, mai mult de hatârul lor, decât pentru vro ispravă. Când văzu acele slove și le citi ... și puse gând rău găinei. Copiilor însă le zise că acelea ce li se păreau a fi slove era un fleac și că nu însemna nimic. Ce făcu dascălul, ce drese, se dete pe lângă muma copiilor și, cu șoșele, cu momele, îi intră pe sub piele și se înădi cu dânsa. Biata femeie, slabă ... ...
... cel himeric... În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși, Cum planeții toți îngheață și s-azvârl ... Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți... Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate, De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?... Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de ... Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu
... cel himeric... În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși, Cum planeții toți îngheață și s-azvârl ... Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți... Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate, De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?... Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de ... Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu