Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NICI UNUL DIN (DOI)

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 592 pentru NICI UNUL DIN (DOI).

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

... general la toți românii, indiferent de conținutul ori de tendința operei lor. Acest progres e un fapt câștigat pentru toate școlile literare, pentru toate genurile, din toate părțile românimii. De la 1900 încoace (Sadoveanu, Goga, Agârbiceanu etc.), Ardealul și Regatul se întâlnesc, sau, mai just, literatura din Ardeal rămânând ca și mai înainte (căci condițiile de acolo nu s-au schimbat), literatura din Regat, sau o bună parte din ea -- cea care caracterizează epoca aceasta nouă, adică cea apărută acum -- începe să semene cu cea ardeleană, pentru că în Regat s-au întâmplat fenomene ... Conachi e ucenic numai al pseudoclasicismului vremii, pe când la Iancu Văcărescu, uce nic al aleluiași pseudoclasicism, observăm și alte influențe -- el traduce chiar și din "La Martin", poetul generației următoare, și apreciază pe scriitorii noi, pe un Cârlova și Grigore Alexandrescu. Dar chiar și la primul Văcărescu, cel din veacul al XVIII-lea, la Ienache, observăm noutăți: vorbește de a "patriei cinstire", o dată se inspiră din Goethe (ori dintr-un izvor al lui Goethe) altădată, din poezia populară. Iar un fiu al său, dintr-un cântec de frunză. "Noutatea" aceasta, relativă, a scriitorilor munteni trebuie pusă în legătură cu ...

 

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... mă mir de unde au luat acĂ©ste basne, că și UrĂ©chie vornicul scrie și el: 45 de ani la domniile cĂ©le dintăi, nici o scrisoare nu să afla de lucrurile lor, ce s-ar fi lucratÅ­ și nici streinii n-au știut nimica de dânșii, pănă la Alixandru-vodă cel Mare și Bun. DĂ©cii au început istoricii leșăști a scrie ... mai ales Bielschii și Marțin Pașcovschii, pre carii i-au urmatu răposatul UrĂ©chie vornicul. Dacă n-au fostÅ­ dară dintăi scrisoare în țară și nici streinii n-au știut și nimica n-au scris, de unde suntÅ­ acĂ©ste basne, cum ca să fie fostÅ­ moșii țărâi aceștiia din temnițile Râmului, dați întru ajutoriul lui Laslău craiul unguresc? Și românii acum era în Maramoroș în zilele acelui craiÅ­, cești dincoace, de unde ieste acum ... acum să pomenĂ©ște Țara Oltului și râmlenii cei discălicați de Traian în Ardeal, acum era în Ardeal. Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatÅ­ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, și viiața mea, Dumnezeu știe, cu ce dragoste pururea la istorii, iată și pănă la această vârstă, acum și slăbită. De acĂ©ste basne ...

 

George Coșbuc - Draga mamei

... statură Și-ndesat pășește Și se potrivește Potrivește bine, Draga mea, cu tine. Lasă pe Ionel, Nu gândi la el, Căci sărac e tare Și nici neamuri n-are Și-i din viță rea Ce zici, draga mea?! Fata răschira, Din greu răsufla Și-apoi cuvânta: Mamă, orice-i face, Unul numa-mi place, Unul singurel: Numai Ionel! Alt fecior în lume Nu-mi trebui și-anume Io ți-o spun o dată: Decât măritată După alt fecior, Mai bine ... peșteri Și cari pot s-adune Dragoste p-alune Și pot munți să-nșire P-o sârmă subțire, Și pot face vrajă Și scot fier din glajă Și din nea scot sânge Și pot dealuri strânge, Și ei strâng un munte Până-l fac grăunte! Și-apoi vrăjitorii Și descântătorii Bobi pe masă-ntins ... n zori Pe la cântători Să le scoată-afară, Și-apoi de cu seară Când se va culca, Le va așeza Sub perina sa Căci din vrăjitură Și din făcătură Ierbile topite Vis îi vor trimite, Visuri dulci și bune Și-n vis îi vor spune, Ce să facă biata Să-și mântuie fata ... ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... a plăcut a zugrăvi în aer... voi vreÈ›i să mă prindeÈ›i pe mine... Nebuni! Apoi se limpezi oglinda È™i eternitatea din cer se uită în ea însăÈ™i... È™i se miră de frumuseÈ›ea ei. În singurătatea pustiilor se-nălÈ›a piramida sură ... treceau fulgerătoare pe chipurile urieÈ™eÈ™ti È™i negre de zei în umbra umedă a columnelor, încât părea că după fiece piatră, din fiece umbră sclipesc ochi siniÈ™tri, izvoare subÈ›iri roiau de sub picioarele zeilor È™i se pierdeau în pământ... din când în când flacăra roÈ™ie a făcliei, izbucnind mai tare, zvârlea dungi de lumină în deÈ™ertele hale, prin arcadele sumbre È ... aruncă făclia-n urnă... Ca È™i când o domă s-ar fi aprins deodată în mijlocul nopÈ›ii adânc negre, astfel s-aprinse fluidul din vas È™i ilumină toată hala mare ca o boltă a cerului de sub piramidă, lacul ce strălucea, insula cu boschete verzi, cu ... înalte, cu cărările acoperite cu nisip de argint... era o grădină frumoasă în mijlocul unui lac subteran... Numai fumul gros se-nălÈ›a ...

 

Petre Ispirescu - Aleodor împărat

... de moarte. Pocitania pământului îi zise: - Toți nelegiuiții ce-mi calcă hotarul cad în robia mea. - Mai întâi trebuie să știi, îi răspunse Aleodor, că din nebăgare de seamă și fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău, și n-am nici un gând rău asupră-ți. - Eu te socoteam mai altfel; dară văz că ai de gând să-ți ceri iertăciune de la mine ca toți ... spus curatul adevăr, și daca vrei luptă, alege-ți: în săbii să ne tăiem, în buzdugane să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm. - Nici una, nici alta. Ci, ca să scapi de pedeapsă alt chip nu e, decât să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș împărat. Aleodor voi ... un păcat de a călcat pe moșia slutului. Mai știa iară că de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina. Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop știa că, deoarece Aleodor i-a ...

 

Petre Ispirescu - Găinăreasa

... condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o țărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia ... Fiind sub ascultarea bucătăresei, fata de împărat se silea în toate chipurile să-i fie pe plac. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoață ea un cuvințel de pâră sau de zâzanie? Unde să calce ea cuvântul bucătăresei și să se amestece în certurile și ... mai voi să i-l dea. Când fu înde seară, ea, cu grije, iară zise vorbele ce zisese la venire, și pieri ca o nălucă din mijlocul horei. Bucătăreasa o certă că prea zăbovise. Ea își ceru iertare și se făgădui că altă dat nu va mai face așa. Fiul împăratului ... văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, și tot se uita la dânsa, parcă o tot pierdea din ochi. Și în adevăr avea și ce vedea. Așa de bine îi ședea gătită, de părea că este o zână. Sclipea diamantele de pe dânsa

 

Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași

... la Odobești, în Herța sau la Adgiud, în Mamorniță sau la Podul Eloaiei (Pont d-AloĂ«s, după expresia unui parfumat sau afumat traducător), sunt din născare iașence, adică vrednice de iubit. Cât pentru cucoanele trecute peste patruzeci ani, însă care au fost frumoase odată, ele se șterg din catalogul provincialelor, pentru hatârul trecutei lor frumuseți. Iar cele slute, fie de cincisprezece ani, fie de cincizeci ani, sunt cu drept cuvânt și fară cât ... puțină tăgăduire vecinică și nestrămutată proprietate a provinciei, acum și pururea și în vecii vecilor. Noi, dar, scoțând dintâi cei mai sus pomeniți, din rămășiță vom lepăda încă și pe provincialul evghenist, văr, cumnat sau nepot cu toți logofeții și vornicii cei mari din Moldova, care se poftește de sine la bal la curte, este față la toată nunta aristocratică și se cernește la moartea fieștecărui boier sau cucoană ... treacă în Istoria naturală . Neiubind a avea a face cu evgheniștii, noi lăsăm deoparte această clasă animală și ne alegem tipul din acei provinciali, clucerași sau slugerași, care n-au nici ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

... de oameni). Nu socotesc cu alt cu nimic ca să-i poată vâna, fără numai cu învățătura și cu cuvântul. Căci pentru om nu iaste nici undiță, nici vreun fĂ©liu de mreajă, ca învățătura cea împletită de cuvinte cu carele să vânează și să unĂ©ște cu Dumnezeu și să fericĂ©ște ... și dragostea ce aveți spre ascultarea celor de folos, cu care vânat voiu putea face masă cinstită și desfătată lui Dumnezeu. Că nu să bucură nici să veselĂ©ște Dumnezeu cu altcevaș mai mult ca când s-ar întoarce cineva din cei păcătoși dintru greșalele lui la pocăință, după cum zice la sfânta Evanghelie: Că mare bucurie se face în ceriu pentru un păcătos ce să ... să vĂ©de la Luca în 4 capete, care post trebuiaște să-l facem, cu rugăciuni. Că precum nu sunt dulci bucatele fătde sare, așa nici postul făr de rugăciune. Zice sfântul Vasilie, la cartea lui cea dintâi, la al doilea cuvânt ce vorovĂ©ște pentru post, cum că sunt la ... păcate. Deci, pentru aceasta trebuie să ne postim, pentru ca să nu avem părtășie cu diavolul, că nu s-au făcut nimeni învățat sau înțelept, din cei ce s-au răsfățat în mâncări, nici ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... mine și ne ridică în sus și zise: Mario, așa bătrân cum sunt, am învins, având d-a dreapta pe arhanghelul Mihail și din față pe Domnul nostru Isus Christos... Și castelul a sunat de vorbele lui... Era după Cosmin... DOAMNA TANA: După Cosmin!... Oh! ce zile ... Iași, lam văzut pe după gât cu Vochița a comisului Staur. Mi-a trebuit să-l înfrunt până s-o izgonesc din casa domnească... OANA: Cu vremea se cumințește, doamnă. DOAMNA TANA: Vremea poate orice, dar nu poate schimba o pisică într-un câine credincios... Că de ... Viteaz în războaie și blând la casă... Paisprezece ani, ca ziua de ieri... DOAMNA TANA: O! Ștefăniță! vârtej fără înțeles!... Te-i fi coborând tu din sfântul voievod?... Maică a Domnului, iartă-mă!... (S-aude Ștefăniță țipând ș-un glas potolit întrerupând când și când.) Auzi? Școlarul și dascălul ... De bate câmpii, toți zic: Ce sus s-a ridicat! De se mânie, ca fiara sălbatică, toți zic: E ca un râu prăvălit din munte! Eu avui norrcul să fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa curgeau vorbele lui: vorba ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

... mele, nu m-au împiedicat de a esersa găzduirea ce datoram oaspeților mele. Improvizai îndată un bal. Orchestrul era gata; cintițile și merlele din copaci, grierii și broatecii din iarbă făceau o muzică — originală. Cavaleri și dame nu lipseau; adunarea era numeroasă. Crinul, bujorul poeonia și trandafirul invitară camelii, fuchsii și azalee; digitarul ... — Ian uită-te, zicea românița anthemis, cătră siminoc gnaphalium, la veneticele aceste, cât sunt de păcătoase și de ovilite! ar crede cineva că iese din spital. Văzdoaga asphodelus și hilimica calendula râd de dânsele... — Rău fac că râd, întrerupse stânjenelul iris; prin astă probă numai gelozia lor pentru că ... scutelee, onagre, papaverace, spinescente, endocarpe, trichotome, atriplice, podosperme, sarcocare, anonee, embriotege etc., etc. N-am curagiul să vă ostenesc a ceti asemene porecle, din care am luat numai o foarte minimă parte. Am zis, doamna mea, că pentru învățați florile n-au nici colori nici parfum. Acum suferiți să vă spun și ce nume proprii le-au dat în înțelepciunea lor, căci acele înșirate mai sus sunt numai familii. Ascultați ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Românii verzi

... părinții lor de ambe sexe, de preferință pe acei cari sunt membri activi ai societății. Art. 32 - Acei care urmează la școală nu pot, sub nici un cuvânt, să se joace cu conșcolari străini; ei trebuie să se joace numai cu conșcolari români verzi, de preferință cu membrii activi ai societății ... dintre membrii activi ai societății. Art. 44 - La cazul când o jună domnișoară s-ar mărita cu un român verde, care însă nu face parte din societate, este datoare a-l înscrie imediat printre membrii activi. Art. 45 - Îndată ce o membră devine mamă, ea este datoare să-și ... Cicerone, ca Caracala, ca Cornelia, ca Catone etc. Art. 47 - Membrele mame sunt datoare să dea copiilor lor o educație maternă în limba maternă. Sub nici un cuvânt apoi, nu-i slobod să încredințeze educațiunea copiilor la alte guvernante decât românce verzi. Art. 48 - Ele sunt datoare a da ... În cazul când un membru nu ar avea lapte sau, întâmplător, nu i-ar fi sfârcul mamelelor perforat, sau s-ar gâdila prea tare, sub nici un cuvânt nu va putea lua o doică străină, care ar da copilului să sugă lapte străin, alăptându-l în același timp cu sentimente și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>