Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE (SPRE)
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 658 pentru MERGE (SPRE).
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... ca-n pahar le strânge Mai multe, tot mai multe; al ochilor potop Se varsă nebunatic în stropi, dar nici un strop Nu pierde cărărușa spre pălmile vecine. Când palmele-mbinate de lacrămi au fost pline, Copila blând se-ndoaie, din greu a suspinat, Apoi bău din lacrimi. De ...
... colaci a ajuns cu vreme a fi sinonim de prezent , plocon . Așa, locuiturii de la țară au obicei a merge la stăpânii moșiilor cu colaci la zile mari, însă acei colaci sunt reprezentați prin ouă, pui de găini, faguri de miere, poame și miei. În ... hăi, hăi! Dar hoața de moară, ce păștea brândușe pe costișe, dacă a văzut așa povară mare, Puse coada pe spinare Și fugi spre lunca mare. Iar morarul, meșter bun, Alerga ca un nebun Și striga, mereu striga. "Na, morișca, na, na, na", Moara tot hodorogea Și prin apă ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... stăpânului caii la trap moale, mărunt, pe șoseaua cea mare a Bucovinei, căci drumul era lung până la Cracovia unde începea calea ferată spre Viena. În fiecare zi el făcea câte două popasuri, se îngrijea ca poștalionii să fie hrăniți și adăpați la vreme și noaptea se odihnea la ... drumul trăsurii cu ordin să se întoarcă acasă sub privigherea vătavului, iar el cu franțuzul și țiganul a plecat cu drumul-de-fier spre Paris. Drumul-de-fier a fost cea întâia mare surprindere pentru dânsul. Nu-și putea da el samă cum niște hardughii de case ...
Ioan Slavici - Florița din codru
Ioan Slavici - Floriţa din codru Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Florița din codru de Ioan Slavici A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. În mijlocul codrilor, lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de țară pe unde umblă și trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâșmă. La crâșma aceea era o crâșmăriță; crâșmărița avea o fată, și pe fată o chema Florița. Fata asta nu era insa fiica crașmaritei, și crașmarita nu era mama fetei: fata era fata fara parinti, și crașmarita maica de suflet a fetei... Cine sa fi fost parintii fetei nici chiar cei mai batrani și mai cu sfat oameni nu pot s-o spuna; asta nime n-a putut s-o inteleaga... Intr-o buna dimineata, crasmarul s-a dus dupa lemne la padure... și... iaca ce sa vezi: pe o poiana limpede si plina de flori a aflat o fetita ce se juca cu niste pui de caprioara. Cum, cand si de unde sa ...
... mai mîndră decît Venus Anadyomene, Și, în chaosul uitării, oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă, ți-ar cădea pe zi ce merge. Ce iluzii! Nu-nțelegi tu, din a ei căutătură, Că deprindere, grimasă este zîmbetul pe gură, Că întreaga-i frumusețe e în lume ... că-n tine E un demon ce-nsetează după dulcile-i lumine, C-acel demon plînge, rîde, neputind s-auză plînsu-și, Că o vrea… spre-a se-nțelege în sfîrșit pe sine însuși, Că se zbate ca un sculptor fără brațe și că geme Ca un maistru ce ...
Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul
... ei cu zâmbetul pe buze. Pasămite fata împăratului, ori că cunoscuse că el o să fie un om frumos, ori că o trăgea ața ca spre ursitul ei. Azi așa, mâine așa, până ce, într-o zi, îl chemă de vorbi cu el. Să se prăpădească băiatul de rușine când văzu ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... Din Orient încoace să-nece libertatea, Să stingă creștinismul și lumea să subjuge Sub oțelosul paloș și oarba neștiință, Sforțând-o să își plece genunchii spre-nchinare La un răszeu de sângiuri, uitând pe ZEUL păcii, Pe zisa inspirată unui profet fanatic? Mihai cel Mare, domnul românilor și fală! P-acela ... pe România plana al nopții angel Și ușura-mpilarea și dorurile zilei, Când repede, mai iute decât clipirea însăși, Arhangelul s-avântă de pe Carpați spre Istru Și-și îndreptează svolul spre vetrele lui Bucur, În noua rezidență, și iată-l față-n față Cu angelul dormirii. Se-mbrață, se salută. C-a ochilor dulci ... și stau în oratoriu. Aci viața vieții, simbolul libertății Icoana învierii când în triumf CUVÂNTUL Dărapănă sclavia a sufletelor moarte, Și înnoiește omul spre cugetul cel mare, Însăși acea icoană lucea d-a sa splendoare Și reflecta lumina din candela de aur Ce-și înălța la ceruri ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... ghici pe buzele mele vicleana îmbrățișare a lui Iuda, ieși, sau, mai degrabă, zbură din odaie, rămâind ca să-mi trimiță fără zăbavă, spre înmânare, cadoul în cestiune. După ce tovarășul dispăru, m-am uitat la ceasornic: era două fără un patrar. - Domnule Ghiță! cucoana Ana vă poftește la ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... botului până-n sfârcul coadii. În târgul de vremi statornicit, micul debitant știe ce marfă caută, știe ce trebuie mușteriului cunoscut și credincios: ba îi merge chiar înaintea nevoilor; chiar i le provoacă, cunoscându-i firea și gustul. Dar într-un târg improvizat, în vecinic provizorat, Dumnezeu mai știe cum să ...
... ZAMFIRIȚA Postelnicul de-aice acum numai s-au dus; De astăzi dimineață un milion mi-au spus. Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare De guralei așa nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană ... slujesc, Pentru că trebuie curând să zăluzesc! CUCOANA ZAMFIRIȚA Da ce pot face eu? ZOIȚA Cum, ce? Să hotărăști Că după dumnealui a merge nu vroiești. CUCOANA ZAMFIRIȚA Ia uită-te de vezi, cu butca cine vine? ZOIȚA Întocmai nimerit: cucoanele bătrâne. ÎNFĂȚOȘAREA II Tot acele și CUCOANA MĂRIOARA ... Pe cinstea mea vă spun că eu nu știu nimică. Tăgadă nu-i aici, căci nu am vre o frică. Iar că postelnicul la tița merge des, Aceasta eu v-o spun din toate mai ales, Și poate dumneaei ceva să fi vorbit, Dar eu mărturisesc că nu mi-i priimit ... de mic și foarte neștiut, Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut. De dânsul nu mă tem nici cât de puțintel. (Se uită spre ușă). Dar cum s-au nimerit de vine singur el! ZOIȚA Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos, Mă duc, lăsându-te la gură sănătos ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... cele mai strălucite absurdități, la care s-au adaus, desigur, și altele, din fondul lui propriu divagațiile din scrisorile și conversațiile lui sunt prodigioase. Și spre mai bună lămurire, France îl compară cu o paiață, foarte admirată de dânsul în copilărie la teatrul de păpuși: un soldat care, pe când juca ...