Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE FATA

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 557 pentru FACE FATA.

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... lui, îl mânau din urmă. Unul era dorul vânatului, patimă a mea din copilărie, celalalt dorul Elenei, fiica lui Neagu, cea mai frumoasă fată din împrejurimi. Dar, cât fugeam eu de iute, ziua fugea și mai iute, încât în dreptul morii de vânt noaptea mă și întâmpină. Deodată sania ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... ce cei învățați și pedepsiț întru bunătăț stau de să miră de mărirea ei, dară eu, cel neînvățat și departe de toate bunătățile, ce voiu face? Drept aceia dară, îmi caut și fărde voia mea a conteni de a mai iscodi să aflu înălțimea fecioriei ei, întru ... asupră-i milă și-i dĂ©de lui har; pentru Moisi, că i-au zis: Și cuvântul acesta carele ai zis tu ți-l voiu face pentru că ai aflat har înaintea mea și te știu decât pre toți; pentru David, că i-au zis: Aflat-am om după pofta inimii ... în sine trei lucruri: una pentru că fiind numele acesta de trei (silaves), adecă de trei înjugări, să înțelĂ©ge cum că au născut o fată a sfintei trooițe, pre Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu; a dooa că are fieștecare înjugare câte 2 slove și să înțelĂ ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă din Huși, și-au jurat credință veșnică unul altuia, fata a murit, el s-a ținut de cuvânt și s ... simplă, dar îndestulătoare, a odăii. — Și acum, întrebarăm noi, după ce ne puserăm pălăriile pe masă și bețele prin colțuri, cum am face noi, părinte Varsanufie, să vedem pe cuvioșia-sa, părintele egumen? Am voi să căpătăm de la sfinția-sa blagoslevenia pentru mas noaptea asta în mânăstire ... rugăciune, măi Grigoriță, la vremea asta? întrebai eu. — Tu n-auzi că toacă de vecernie? și starețul, când nu să duce la biserică, își face rugăciunea acasă. Peste câteva minute, băiețașul ne pofti la părintele stareț. — Blagoslovește, preacuvioase, zise Grigoriță cu glas ridicat dar totuși foarte cuviincios, fără a ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm ... aceeași deosebire ca între madama care percepe la intrarea unui Panopticum taxa de 50 bani și figurile de ceară din năuntru. * Pentru a face o operă de artă, o operă viabilă, trebuie talent, talent și iar talent. Am zis într-adins viabilă, pentru ca dintru început să diminăm din ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... XV 16 XVI 17 XVII I — Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceți după cum vă trage inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt ... amândoi priveau la cei doi copilași, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine. Duminică dimineață Ghiță punea calul la teleagă și ... înțeleg. Și fiindcă nu-i neguțătorie fără de pagubă, iară păstorii sunt oameni săraci, trebuie să fie cineva care să răspundă de paguba care se face în turmă: acest cineva este "sămădăul", porcar și el, dar om cu stare, care poate să plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... om foarte harnic și de o exactitate neștirbită în îndeplinirea îndatoririlor lui și de o cinste fără pereche. Despre această cinste a lui face dovada împrejurarea că după ce a fost aproape 20 de ani director al penitenciarului de Iași, mânuind pentru aprovizionare sutimi de mii de ... și așezându-se pe colțul sipetului, își număra galbenii pe cari îi aduna unul câte unul. Îmi aduc aminte că într'o zi, când eram fată la așa numărătoare, am auzit numărul quatrevingt și mă miram eu cum puteau să fie așa de mulți! Viața noastră bine înțeles era foarte restrânsă ...

 

Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului

... dăm." Iordăchel nu-l asculta Și din gură cuvânta: ,,Ba, m-oi duce la domnie Că chiar domnul mă îmbie Și se jură că va face Tot ce-oi vrea ca să mă-mpace!" III Frunză verde de negară, Pe cel drum în zi de vară, Ce se vede strălucind Și ...

 

Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara

Grigore Ureche - Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţara Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă de Grigore Ureche Mulți scriitorii au nevoit de au scris rândul și povĂ©stea țărâlor, de au lăsat izvod pă urmă, și bune și rĂ©le, să rămâie feciorilor și nepoților, să le fie de învățătură, despre cĂ©le rĂ©le să să ferească și să să socotească, iar dupre cĂ©le bune să urmĂ©ze și să să învĂ©țe și să să îndireptĂ©ze. Și pentru acĂ©ia, unii de la alți chizmindu și însemnând și pre scurtu scriind, adecă și răposatul Gligorie UrĂ©che ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară și s-au înmulțit și s-au lățit, ca să nu să înnĂ©ce a toate țările anii trecuți și să nu să știe ce s-au lucrat, să sa asĂ©mene fierălor și dobitoacelor celor mute și fără minte. Pre acĂ© ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... de furtuni Sunt puse semne de hotare pământurilor din străbuni, Osmanul, ungurul, poleacul, cu teamă, slava-i recunosc. Ca rudă și prieten, placul i-l face țarul de la Mosc; iar papa Sixt, cu-al sanctității lui har îl laudă deplin, numindu-l "Prinț al libertății" Și- "Atlet al neamului creștin ... n târg, clevetitoare, Încep să umble despre Domn că ziua-ntreagă tihnă n-are Și noaptea-ntreagă n-are somn. Că tot spre turn își face cale să vadă cu Domnița ce-i? Că zi și noapte-i dă târcoale Și e topit de ochii ei.... (Sfârșitul părții întâia) Partea a ...

 

Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului

... de s-au dus la Cerneți cu cîtăva oaste într-ajutor oștilor turcești, ce era acolo și de alte porunci ce era a face, și cum venirea nĂ©mților s-au întîmplat în țară a întra 7 Cap. VII - Cum au trimis nemții sol la Costandin-vodă ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

... mai ochioase pe ceri. Îmi aruncai torba în spate și pușca pe umăr și ieșii tiptil pe ușa din dos, spre a nu face vuiet. Întunericul nopții, tăcerea adâncă, mă tulburară puțin; însă, gândindu-mă la vânătorii din Africa, care și ei merg noaptea la lei, îmi făcui curaj ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>