Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN DREAPTA
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 1153 pentru DIN DREAPTA.
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
... a îndestulat pofta mâncării. — Nevastă, zise el, pregătește așternut pentru musafiri: d-nealor sunt osteniți și vor să se odihnească. — Foarte mulțămim! răspunse din nou doftorul. Noi ne vom culca afară pe prispă, căci suntem siliți să plecăm de cu noapte, și nu voim să vă stricăm somnul la ... afară. Vremea era bună de cu sară; stelele sclipeau nenumărate pe ceri, dar într-un târziu pe la cântatul cucoșului se stârni deodată un vânt din crivăț, căptușit cu lapoviță, încât învățații călători se treziră din somn degerați ca vai de ei. În zadar se învăleau ei cu mantalele prin care ploaia străbătea drept dragul; în zadar se adăposteau sub streașină, în dosul casei, după poiată, vântul îi învăluia din toate părțile și-i ardea la inimă. — Să batem la ușă să ne deschidă, căci o să perim afară, zise astronomul. — Dar cine ... altele. — Și n-ai fost bolnav niciodată? — Ba da; o dată, mi-aduc aminte că mi-am răsucit un picior venind cu carul din pădure; însă moș Trohin mi l-a tras la roată și mi l-a îndreptat. Altă dată m-a durut ...
... ochean a sa făclie, Pe munte m-așez, la umbra învechitului stejar, Și duioasa a me privală o preumbl pe-astă câmpie Din a căria felurime mii de zugrăveli răsar. Râul dincoace răsună cu spumoase unde înalbite, Ce-ntre maluri înfloriți șărpind fuge împregiur, Lacul dincolo ... adormite Sau al sării ste răsare din a ceriului azur. De păduri posomorâte acea culm-încununată S-aurează încă de raze ce lucesc din a lor tron, Ș-amu carul cel de abur din umră întunecată Să ridică ș-înalbează geana a lui horizon. De-altă parte acea tăcere și văzduhul să dispică De sunet melanholiii călăuz ... a mele sorți. Privesc lume ce o asamăn cu o umbră rătăcită, Căci a viețuirei soare nu încălzește pe-acei morți. În zădar din munte în munte eu preumbl a me privală, De la sud la noaptei miezu, de l-apus la răsărit, Ș-a cerești ... zile aștept. De-aș pute s-urmez în cursul întru care el rotează, Pretutindene ai mei ochi ar zări pustiu subt cer. Nu doresc nimic din toate cele ce el luminează Și ...
Emil Gârleanu - Sărăcuțul! ...
... Emil Gârleanu - Sărăcuţul! ... Sărăcuțul! ... de Emil Gârleanu S-a iscat un vârtej ca din senin. S-a înșurubat în pământ, apoi a pornit-o, tehui, peste câmp, curți și livezi, luând cu el tot ce ... a luat vârtejul pe sus, și-a strâns și el piciorușele și a văzut că poate zbura fără să dea din aripi. Vârtejul și-a făcut gustul, și-n mijlocul unui drum de țară, lângă o curte, s-a înțepenit o clipă ... s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltă, la pământ. Când s-a trezit, privi împrejur: un drum prăfuit. Și din capătul drumului, țanțoș, cu pieptul în platoșă, cu pintenii arcuiți, venea un cocoș. „Ia! Scap de unul și dau peste altul, își zise cărăbușul ... și a trecut mândru înainte. „Am scăpat!â€� gândi cu bucurie cărăbușul, și se întoarse să privească după cocoș. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbușul se făcu mai mic decât era, ținându-și sufletul: „Acuma chiar c-am pățit-o!â ...
Alexei Mateevici - Spre lumină!
... prin slujba lui dumnezeiască, prin legea creștinească și prin obârșia lui moldovenească este dator să apere norodul și să fie într-o dorință cu dânsul. Din pricina asta, el trebuie să fie cel dintâi apărător și binevoitor al țăranului moldovean. Și poate nici nu s-ar găsi un alt om care ... în fruntea acestei uniri să steie preotul. În zile însemnate ei pot să adune la vreo casă pe oamenii cei mai cu dare de mână din sat și să le spuie toate cele ce se leagă de alegeri. Ca să fie lucrul purtat mai bine și mai temeinic, pot să scrie ... lucrul luminător, despre care vorbim, să meargă lin și bine, este de trebuință să fie unite puterile care fac acest lucru. De aceea, tovărășia luminătorilor din fiecare sat ar trebui să fie legată de asemeneași tovărășii din alte sate, adică să știe ce se face pe acolo și cum mai merg trebile tovărășiei de acolo. Pentru asta, pot să se întrebuințeze toate ... face alta. Nici e de vorbă că acest lucru este foarte însemnat: el ar uni în „gânduri și simțuri“ pe toți moldovenii noștri din
... nevastă? Îi că, de când a venit pe moșie vechilul ist nou, cuconu Ion Gălușcă, dascălul satului; de când le vorbește sătenilor tot din carte și le spune că-s strănepoți de împărați, că se trag din Troian, țăranii au luat-o de bună... Dacă-i îndemni la lucru, îți răspund râzând că împărații nu lucrează. SUZANA: Dar ce fac ca să ... pierdut numai ziua degeaba. SUZANA: Și cum ați făcut? TOADER: Am trimis masticu la isprăvnicie ca să-l ducă la Ieși. SUZANA: Da bine, bărbate, din toate satele o cerut mastic? TOADER: Din toate, pe cât am auzit. SUZANA: Și oare ce-or să facă boierii cu-atâta mastic? TOADER: Spunea vătavu de la Pepeleni c-au să ... cât hăciu. Mă duc la domnul Gălușcă să mi-o tălmă- cească. SUZANA: Stai pe loc, că iată-l! SCENA V TOADER, SUZANA, GALUSCUS (iese din casa boierească citind o gazetă) GALUSCUS: Admirabil! Redaptorul acestui ziar a bine meritat de la patrie! El critică tot, fie bun, fie rău ... mine me chemi, Teodore? TOADER: Așa, domnule Gălușcă. Te-aș ruga... GALUSCUS: Faci eroare, amice. Eu me numesc din ...
Alecu Russo - Studie moldovană
... vârsta celor bătrâni de la 1835. Bez socoteala aritmeticească a anilor, aș pune un rămășag pe o chestie psihologică. Tânărul cel mai tânăr din oamenii de la 1835este mai bătrân decât cel mai bătrân din bătrâni, fie acel bătrândin vremea celor întâi moscali. În 16 ani, de la 1835 până la 1851,mai mult a trăit Moldova decât ... se stingetrecutul dintre noi este cea mai strașnică judecată a acelui trecut;ceea ce este vrednic de viață nu moare niciodată; nevrednicia seșterge din aducerea-aminte a oamenilor într-o clipală! unde suntfaptele de la 1772 până la 1835, care vor rămânea drept fală și folosîn cronicile țării! unde sunt numele neuitate de poporul moldovan?...trecutul dar îi mort și de tot mort. Până a nu ... am prefăcut Moldova în 16 ani... așa... încâtmii de ani n-a preface-o. Rămășița trecutului, ce întunecă când și când o parte din viața noastră zilnică, se rărește, Moldova veche mi se înfățișează ca opădure deasă și mare, unde toporul a tăiat iute, fără a ... silogism,pedantă în condei, pedantă în idei, care ne îneacă și omoară înțările române închipuirea sub o ridicolă ingeniozitate a cuvintelor,nu vine ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... cu un aer de bon garçon, și ridicându-și cu mâna stângă colțul de pe frunte purta părul lipit și adus d-asupra ochiului drept în formă de cârlionț îmi zise atunci șiret: - Drept cine mă iei, frate Cincinat? Eu sunt judecătorul tău. Sunt Fabriciu! - De ce nu spui, omule, așa? Era să pui aprodul să te poftească afară ... pe malul Jiului, de prietenia cu popa, de chefurile lui cu notarul, de aventurile cu învățătoarea blondă și cu moașa satului. Adusese cu dânsul însă, din atmosfera aceea rustică unde trăise șapte ani, ceva din seninătatea patriarhală a unor alte vremuri. În glasul, în cuvintele, în mișcările și în întreaga lui înfățișare purta practica unui provincialism sincer și ... amicul meu, Fabriciu, continua a fi invitat, fiindcă era un băiat excelent. Într-o seară, însă, a pățit-o. O doamnă din elita orașului da o mare petrecere după cinci ani de doliu. Șeful casei, un pictor din cei mai iubiți, închisese ochii, lăsând în urma lui cinci fete frumoase. După cinci ani de plânset și de întristare adevărată, pentru fetele care se ... ...
... s-a adăugit un al treilea poet, păstorul câmpiilor și al munților noștri, care a produs cea mai frumoasă epopee păstorească din lume: Miorița . Însuși Virgil și Ovid s-ar fi mândrit, cu drept cuvânt, dacă ar fi compus această minune poetică. III Poporul e un mare neolog, când îi face trebuință; el răstoarnă sistemele învățaților, când ele nu ... însă nici o idee de mișcarea socială, de instituturi, de gradul civilizației diferitelor epoci. Nemulțumit, mă duc să vizitez monumentele, doar voi descoperi un vestigiu din lumea trecută; monumentele lipsesc! Mă întorc deci la limba și la literatura de astăzi! Aicea mă cuprind fiori de gheață! Gramaticile îmi par niște seci ... i găsesc nici un caracter original. Unde este dar românismul? Unde să-l caut, pentru ca să-mi fac o idee exactă de geniul român? Din întâmplare mă primblu într-o zi într-un iarmaroc și deodată mă cred în altă lume. Văd oameni și haine ce nu văzusem în orașe ... în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei... etc. Și când el sfârșește, toată nedumerirea s-a șters din
... George Coşbuc - Toţi sfinţii Toți sfinții de George Coșbuc (după o tradițiune) La Neamțu-n sfânta mănăstire Stau rând toți frații în Christos ; Au gândul drept și cuvios și cântă versuri din Psaltire. E praznic astăzi, sunt „Toți sfințiiâ€�, Și din bătrâni e obicei În cinstea sfinților să bei — Iar legea n-o știrbesc părinții. Al legii trup în două-l frânge Paisie, starețul, apoi ... urmează ! Și pentru cel născut în staul, Pentru Christos închină ei, Și pentru fiul Timotei, Și pentru Luca, Petru, Paul. Și pentru alte fete sfinte Din Capadokia și-Anadol — Și cât ce-aveau păharul gol Le mai venea un sfânt în minte. Ca să nu facă supărare, Ei beau de ... lângă butoi — Toi frații sar și se-nspăimântă. — „Stați, fraților ! ia Chir cuvântul, Cătăm un sfânt și sfântu-i el! Bem cel din
... a lui cuget se împacă, Iute îndărăt se-ntoarnă, ca terminul să nu treacă. Deodată varsă ploaie cerul încarcat de nor, De pe munți, din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie, Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor, Și la punte când agiunge călătorul în nevoie, Volbura ... voce furioasă De amic nu te îndura! strig, apoi cu cea măciugă La pământ pe trei i culcă, ceialalți se dau la fugă. Soarele ieșind din nouri săgetează al său foc, De căldură, d-osteneală, a păși el nu mai poate, Că genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar ... putere răcorează. Acum soarele-ntre arbori lunecând al său lucor, Preste iarba înverzită tindea umbre colosale, Ce prin forme îngăimate zugrăveau icoana lor; Călători doi din cetate revineau pe acea cale, Lângă ii cu repegiune pășind, auzi: Se duce, Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruce. În ... înaintea lui să vină. Îndelung pre ii admiră, zice: Vi s-a nimerit; A mea inimă se-nvinge; eu chiar văd din ...
... înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din ... o căldură grozavă, vorbea într-aiurea, iar doctorul, chemat, grabnic, spusese că-i tifos. De frică să nu se îmbolnăvească și alții, îl scoseseră repede din cazarmă. Îl văzuse la spital, pe patul de chinuri, cu buzele arse, cu fața suptă, cu ochii șterși ce nu mai puteau cunoaște. Ieri, la ... un alt cornist. Înțelegând că nu va putea adormi, chinuit de gânduri și amintiri, ofițerul se îmbrăcă și, cu toate că nu era nevoie, plecă din nou la cazarmă. A doua zi începuse să ningă. Plutonul de paradă venise și se înșirase în ograda spitalului, în fața odăii întunecoase ... două zile înainte, se dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit