Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN ACESTA

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 1822 pentru DIN ACESTA.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie

... de Antim Ivireanul Luminat și cinstit au fost praznicul ce au trecut, al nașterii domnului Hristos, blagosloviților creștini, iară mai luminat și mai cinstit iaste acest de astăzi, căci acolo au arătat steaoa pe Hristos, cum că s-au născut, iar aici mărturisĂ©ște tatăl din ceriu pre cel ce să botează, zicând: Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am voit. Acolo vrăjitorii cu darurile lor i s ... iaste vântul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un ceas. A dooa stihie și mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii și ne slujim cu dânsul, ce și focul cel din văzduh. A treia stihie iaste apa și a patra stihie iaste pământul. Deci într-acĂ©ste 4 stihii iaste omul făcut ... iar pământul s-au sfințit când au născut trupĂ©ște în peșteră. Și să cădea să se sfințească și apa, de vrĂ©me ce iaste din cĂ©le 4 stihii și într-alt chip nu să putea să se sfințească, de nu s-ar fi botezat Domnul, trupĂ©ște, în Iordan ...

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... El avea destule cunoștințe astronomice spre a ști că stelele nu sunt scântei semănate pe bolta cerului numai spre plăcerea oamenilor, dar locul din Biblie pentru el avea un înțeles adânc. După el, fiecare atom era centrul lumii întregi, adică a nemărginirii, și fiecare sta în legătură ... lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot așa de bine centrul ei ca și cele ce-l înconjură, așadar lumea-i făcută pentru plăcerea fiecărui din centrele sale în aceeași măsură, fiecare zice că numai pentru el, și drept, căci el e tot în lume, dacă ar muri cu desăvârșire, lumea ... că unii au în ei o rază cerească care-i face să fie pătrunși de puterea suprafirii a unei stele iară ceilalți, născuți din lut și nefiind în legătură decât cu coaja pământului, sunt robi cu duhul și fericiți numai atunci dacă oamenii insuflați prin mișcarea stelelor de Dumnezeu ... cea mare și, mijlocul sistemei, soarele. Istoria veche era pentru el o pregătire la creștinism, evul mediu era plantarea lui, iară vremile viitoare vor face din pământ grădina Domnului. Astfel Biblia era sâmburul întregii manieri de a privi lumea și a cugetărilor lui. Știința pozitivă o știa ...

 

Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi

... erau unele și aceleași, adică o uniformă: corpul de gardă a lui St. Ermandad, care vine în Barbiere di Sevilla să împace gîlceava din casa doctorului Bartolo sau, ca să zic mai bine, să compuie finalul primului act, era totdauna îmbrăcat în costume de trei epoce diferite, adică cu ... spaniola , avea puști cu baionete și cu spade de forma cea mai modernă. Astfel în Puritanii , astfel în Luisa Miller , astfel în toate. Ce rezulta din toate astea? Nimic alt decît o cacofonie complectă în partea muzicală și un anacronism flagrant în decoruri și costume; un nume de teatru, iar nu ... strălucit, aici s-au pierdut în opinia publicului din cauza acestii rele combinări! Cîte duete frumoase, cîte terțete și cvartete sublime nu s-au masacrat din cauza negligenții sau a lipsii de artă a artiștilor ce le cîntau rău, a corului și a orchestrului ... în tonuri pedale! Cîte pasage nu s-au cîntat de artiști într-un mod și se acompania de orchestru într-altfel! Scene întregi se scoteau din opere, pentru că artiștii nu erau capabili a le esecuta! Se anunțau pentru fiecare semestru teatral cîte patru sau mai multe [opere] noi ...

 

Ion Luca Caragiale - Ingeniozitate parlamentară

... parlamentară Ingeniozitate parlamentară de Ion Luca Caragiale D. prezident al Adunării, general Manu, a făcut în întrunirea majorității parlamentare, provocată de incidentele neplăcute din zilele acestea, următoarea propunere ingenioasă: Pentru a evita pe viitor orice conflicte între guvern și majoritate, conflictye cari sguduie autoritatea politică a ... propunerea, adăugându-i o notă specială privitoare la ministrul domeniilor. Astfel dar, orice incidente neplăcute, orice conflictă între legislativă și executivă sunt înlăturate pe viitor din momentul ce orice proiect de lege va fi votat mai din nainte, și pe urmă votat mai întâi, sau, mai clar: să nu se voteze întâi nici un proiect, până ce mai întâi nu va fi ...

 

Titu Maiorescu - Câteva aforisme

... prin partea sa cea rea. * Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriași. Oamenii de rând cred că uriașii sunt mori de vânt. * Sălbaticii din America schimbau aurul și mărgăritarele pentru cioburile de oglindă din Europa. Așa fac și copiii, și mulți dintre noi rămân copii toată viața. * Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acțiunea. Căci orice faptă este o ... Toate aceste căi pot duce la țintă numai să fie urmate cu statornicie. A-ți schimba deodată felul, a deveni energic din pasiv ce erai, a te arăta independent din supus ce ai fost, aceasta nimicește succesul vieții. * Este lipsă de dreaptă cugetare când cineva, pentru a se justifica de o faptă, arată ... așa, în lumea inteligenței cuvântul pronunțat este numai un fragment al raportului dintre om și om; restul se stabilește pe tăcute. * Soarta nu vrea extreme. Din chiar mijlocul răului se naște reacțiunea spre bine, și gerul cel mai greu zugrăvește pe fereastră flori de primăvară. * Tot ce e folositor poate fi ... puterea de a pătrunde. Fulgii de zăpadă cad leneși la pământ, sloiul de gheață izbește. * Toate hotărârile importante trebuie să le iai singur, ...

 

Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

... Se adeverește că cabinetul de Stambul are tot un suflet ca cel de la Neva. La Bărlad rușii ș-au spănzurat în public 7 soldați, din pricină că ei, fiind români din Basarabiea, ar fi vorbit între ei și cătră alții că ei nu s-ar îndura să meargă asupra fraților lor din Valahiea. Unul dintre dănșii era ofițir. Armiea toată e compusă din recruți besarabeni (români) și leși din Varșaviea. Boierii din Moldova au privit cu mare indignare constituțiea Valahiei, pentru că ei cred că numai peste 400 ani poporul nostru ar merita asemine drepturi. Noi, drept ... tale, atât ca corespundinte, cât și ca panegirist al foaiei. În curând vom avea aice o nouă gazetă: d. P. Cazimir, asociat cu o parte din profesori, vor să scoată un jurnal și să fundeze o tipografie. Domnul meu, te rog înștiințează‑mă despre hotărârea ce ai luat pentru „Gazetăâ ... cutez să mai vorbesc de propunerea ce‑ți făcusem, pentru că cuvintele ce‑ți dai sunt foarte tari, cu toate că aceea am făcut‑o din bună credință cătră dragostea ta personală și cătră interesul comun al „Gazeteiâ€�. Pe la noi nimica nou. Eroul nostru, generalul Liuders, a sosit ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... Unde-i, unde-i frumosul și nobilul olandez cu care m-am iubit atât de fierbinte la anul 1820 în buzunarul căpitanului Costiță, pe când acest vestit corăbier călătorea pe Marea Neagră!... Unde-i acum să te facă una cu cutia în care ne găsim și să mă răzbune de obrăzniciile ... amorezi se traseră puțin înapoi, se uitară lung unul la altul, făcându-și amândoi o dureroasă revizie, și ziseră următoarele, cu glas pătruns: GALBENUL (oftând din greu) : Cât ești de schimbată, iubita mea! PARAUA (suspinând cu durere) : Cât ne-am schimbat, dragul meu! GALBENUL (cu amărăciune) : Ce crudă și nemilostivă-i ... PARAUA: Atunci?... Dar atunci și tu erai tânăr, frumos, voinic; atunci erai luciu și plin de farmec; atunci aveai pe-mprejur o coroană cu zimți din care ieșeau scântei amoroase ce-mi pătrundeau inima. Atunci eram amândoi în vrâsta dragostei, ne iubeam și ne dezmierdam toată ziua și toată noaptea, încât ... făr-a da pară. GALBENUL: Eu, tăciune, eu care... PARAUA: Lasă monologul pe altă dată și-mi spune ce te-ai mai făcut din ceasul acel crud când am fost despărțiți? Prin care valuri, prin care pungi, prin câte soiuri de degete ai mai trecut? GALBENUL: Ah! iubita mea ...

 

Ioan Slavici - Rodul tainic

... ce-i drept, prin toate crăpăturile, dar n-am ajuns să aflu ce fel de rod are pomul acesta. Dimineața, după ce Danciu se deșteptă din somn, baba i-a spus-o aceasta. Nu-i rămâne dar lui Danciu decât să-și ieie a treia pereche de ... curte, slugile i le duseră împăratului, care prin aceasta se încredință că a ajuns tot departe. "Te pomenești că acela găsește în cele din urmă rodul pomului, zise el în gândul lui, eu însă tot n-am să-i dau fata mea." Iară Danciu se urcă tot mai departe ... dezbrăcă și sări în putină. El s-a scăldat timp de jumătate de ceas, apoi Lia i-a poruncit să iasă din putină. După ce a ieșit, ce să-ți vadă ochii? Să stai și să te miri! El era frumos de nu-i mai ... la grajdul celor doi cai cu părul de aur. — Iată, îi zise ea, aici în cămăruța de alături e ovăz de aur; dă-le din el cailor în fiecare zi o dată câte o baniță. Iar s-a făcut apoi nevăzută, și prin cele cu desăvârșire minunate abia ...

 

George Coșbuc - Atque nos!

... viteazul trecând muntele de aur, Și-l văd cum se războiește c-un nedumerit bălaur, Monstru, care-aruncă flăcări dintr-un piept impancerat. Văd pe-acest voinic cum cearcă trei copile de-mpărat Și cercându-le-n tot locul, zmei pe sub pământ alungă, Lumea galbenă-o străbate din o dungă-n altă dungă: Că-i fecior născut din babă și-ntr-un an crește ca-n trei, El aruncă buzduganul ca și-un măr, ucide zmei Și-apoi, urmărit în urmă de curaj ... Rătăcit-a zi și noapte peste țări, și de-al ei drag El plângând încălecase pe Cal-Galben de sub soare, Căci e năzdravan din fire acest cal, știe să zboare Prin văzduh, până ce lasă stelele-ndărătul său!... Făt-Frumos și Cosintiană! O, cu tot ce Dumnezeu A lăsat ... Poliphemos recunoaște frate bun pe Surgă-Murgă Și se bucură că-și află ochiul ars de Odiseu; Pipăruș-Viteaz își află prototipul în Teseu; ăst din urmă războiește cu giganți și minotauri! Cel dintâi, pe-aceea cale, cu zmei negri și bălauri. Regi eleni din ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... Atunci sângele îmi năvăli în cap și, dacă n-ar fi fost Balan lângă mine de gâtul căruia să mă sprijin, desigur aș fi căzut din trăsură. Am trecut un sat, două sate, mai multe păraie, mai multe lunci, fără să pot rosti un cuvânt; numai câte un oftat din vreme în vreme îmi ridica pieptul. Nu știu dacă Constantin viziteul va fi înțeles ceva, văzând răpedea mea schimbare, dar știu atâta că nu-mi ... să nu piarză gologanul, începu să scârțâie cu arcușul pe strune, fără să mai aștepte învoirea mea, și în același timp prinse să cânte și din gură cu niște strâmbături așa de ciudate, încât nu mă putui opri de a zâmbi cu tot amarul ce simțeam în mine. Bietul ... Îndată, răspunse țiganul; am să vă cânt un cântec de inimă albastră să vi se topească ochii în lacrimi: Dragostea de fată mare Ca fasola din căldare Nici o vin'încoace n-are. Mă simții atins în onoare de această ironie a țiganului care-și rânjea dinții și se ... învârtea împrejur ca un sfredel; când striga, scuipa asupra cânelui, apărânduse cu arcușul, cu scripca, cu căciula, iar Balan hârâia ca un desperat și scutura ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884)

... Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884) Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu din februarie 1884 de Mihai Eminescu Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu → Informații despre această ediție Scrisoarea trimisă de către Mihai Eminescu lui Titu Maiorescu în ... februarie a lui 1884. Eminescu îi cerea criticului literar ajutor financiar, necesar întoarcerii sale în România, după de acesta fusese internat la un spital din Viena. Viena 4/ 16 februarie 1884 Stimabile domnule Maiorescu, Astăzi, iețind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă folosesc de vizita ce o fac nepotului D-voastră, d-lui Popasu, penntru a vă ... acelei stări toate neajunsurile și supărările pe care le-am putut cauza atât D-voastră cât și altor amici binevoitori, cutez a solicita din nou îngăduinta D-voastră și a vă cere ca, prin câteva șiruri, să mă lămuriți dacă am perspectiva de-a mă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>