Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACOLO
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 758 pentru DE ACOLO.
... însele? răspunse Gheorghie, care se așeză mai îndemănatic spre a asculta. Constantin tuși, își drese glasul, se uită un moment gânditor la roțile de fum ce ieșeau din lulea, apoi începu astfel pe un ton melancolic: — O să-mi zici: Ce-i pasă lumii de tinerețele tale!... Așa-i!... dar ce să fac, dacă, mie unuia, acolo îmi place să-mi desfătez gândul, dacă numai acolo regăsesc zilele cele frumoase, pline de sănătate, de speranță și de voie bună, zile care n-au să se mai întoarcă... Am ajuns și eu ca bogătașul sărăcit, căzut în slăbiciunea de-a nu mai vorbi decât de pierdutele lui averi... Răscolind, deci, vraful filelor rupte din viața mea, iată că dau peste o istorioară, uitată sub colbul trecutului, care însă se leagă ... După o pereche de palme, date de exemplu în timpul mesei, ea mistuia tot așa de bine ca și când ar fi băut un pahar de apă răcoritoare. Ochii ei, stăpâniți de dorința de ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se ... cu penele ei înfoiate ca și cum i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea ... copac la altul, apoi de la o poiană la cealaltă, până ce a ajuns, în sfârșit, într-o altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să deie nici gând. Atunci a poposit pe-o cracă, să aștepte zorii ... ea, la rândul ei, să lumineze. Poate că Dumnezeu îi hărăzise darul ăsta să mai înfrumusețeze noaptea. Deci noaptea îi era dat ei să trăiască... De-atunci s-a deprins, încetul cu încetul, să vadă prin întuneric; și acuma de
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline
Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei
... Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei Bărbatul cu trei femei de Alecu Donici Un om poznaș au fost schimbat Vro trei femei cu cununii, Fiind tustrele încă vii. Dar acolo era un aspru împărat, La care, cum au mers asemene știință, Au și găsit de cuviință Ca pentru așa faptă, Pe om să-l dea sub judecată; Iar spre mai aspră înfrânare, Judecătorilor au pus el înainte Să fie cu ... hotărât era Pe toți a-i spânzura. (Asemene un împărat Nici pe la noi n-ar fi stricat.) Judecătorii văd că nu-i de șuguit; Să hotărască drept ei mult s-au sârguit, Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat, Căci socotința lor aceasta au urmat: Ca omului să dea femeile tustrele, Îndatorându-se de a trăi cu ele. Norodul însă s-au mirat Pentru asemene prea slabă hotărâre, Și sigur toți au așteptat, Pe vrun judecător să ... au trecut nici patru zile Și s-au împrăștiet prin țară auzire: Că cel cu trei femei bărbat, De răul lor s-au spânzurat, Și de
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în jurul lui, nu se putea dumeri cum de fac alții cari rămân cu mâinile albe toată viața, și nu ți-ar ridica singuri un pai de jos, și au de toate, ba încă merg până să te și umilească cu prisosul unui gologan, când ai întinde mâna ta neagră, chinuită și bătătorită de muncă. Dar, cum sta și gândea așa, o undă de vânt cald clătină creștetul pletos al copacului sub care se adumbrise și o risipă de fiori albe căzu peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau ... obraz îndărătul unor ostrețe. Cu zgomot atunci porțile grele s-au deschis și din palatul acela minunat, spre mirarea omului, o babă chinuită și adusă de șale a ieșit cu o sapă în spinare. Pășea de zor bătrâna, grăbită parcă să-și înceapă lucrul, și trențele de ...
Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil
... Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil Un articol regretabil de Ion Luca Caragiale Amicul meu, d. C.R.-Motru, în tribuna noastră literară de ieri, sub titlul Un articol regretabil, a criticat tendința unor scriitori ai noștri cari, în lipsă de talent măcar mediocru, caută să facă senzație cu subiecte abracadabrante și mirobolante, atroci pe cât de revoltătoare, bizare pe cât de stranii, cum ar zice un alt amic al meu, d. Gion. D. Motru crede că un articol, o schiță, o nuvelă, nuveletă, nuvelică, fantazie sau ... pot avea și eu pe a mea? Ba da, o am; și voi să o arăt. Mie nu-mi pasă, când e vorba de literatură, cum am avut onoarea a o spune și altă dată, de intenție, de tendență, de teză, de morală, de Motru, de Gion, de fin de siècle, de abracadabrant, mirobolant, bizar, straniu și celelalte; mie îmi pasă daca pe autor îl prinde sau nu-l prinde când se apucă să-mi spună ceva ... dovedească numaidecât că nu-l prinde să scrie schițe fantaziste. Putea amicul Gion să insiste și asupra unor puncte morale: cu toată insistența lui, tot ...
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
... Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu ... iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ziulica toată... Deci acum, vai mie! n-am culcuș de noapte, Căci rumăna roză unde mi-i lăcașul S-au închis devreme; și, dacă se poate, În săhniș la tine ca să-mi fie masul ... Deci deschide-mi ușa, iar de nu, m-oi duce Ca să răpesc cuibul vrunii rândunele... Deschide-mi, fetică, să-ți dau floricele, S-auzi de
Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea
... Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu ... iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ziulica toată... Deci acum, vai mie! n-am culcuș de noapte, Căci rumăna roză unde mi-i lăcașul S-au închis devreme; și, dacă se poate, În săhniș la tine ca să-mi fie masul ... Deci deschide-mi ușa, iar de nu, m-oi duce Ca să răpesc cuibul vrunii rândunele... Deschide-mi, fetică, să-ți dau floricele, S-auzi de
... spre casă a porni. Simți însă că lacrămi pe mîna lui picase Și greu niște suspinuri din ce mai tari ieșea : Copila ce de mînă nici cum nu îl lăsase Ca nici odat-acuma de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce ... să ivește Și-ndată-apoi ca fulger îl vezi p-o muche sus ; Aci p-o naltă culme abea se mai zărește Prin văi adînci acolo ca gîndul el s-a dus. Nu are preț vînatul pe cît gustu-i de mare, Dar însă cîteodată ce scump este plătit ! Că mulți din vro greșeală, sau multă alergare, Ori sfîșiat de fiare de viață s-au lipsit. A doua zi seara „Florico, vițelușul a supt el bine oare ? Și să-l fi închis ... ...
... Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase ... ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți ... Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii, Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii! Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării, După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării ... oameni de