Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAC
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 1469 pentru DAC.
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...
Matilda Cugler-Poni - Întâi Maiu
Matilda Cugler-Poni - Întâi Maiu Din trecut de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Dup'atâtea zile grele, sorele iar s'a ivit, Și pădurea, sbuciumată de furtuni, s'a liniștit; Printre crengi mai trece încă un suspin de ușurare, Apoi pace obosită ca după o luptă mare. Toporașul [1] , ce stătuse plin de spaimă tupilat, Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat; Mii și mii de păserele prevestesc cu veselie, Că vin iarăși zile bune, după zile de urgie. Și din relele trecute nici o urmă n'ai afla, Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura; Dacă ici cole, prin iarbă, n'ai zări strălucitor, Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor. Soarele mai sus se 'nalță și c'un dulce sărutat, De pe florile duiose, piscurile le-a uscat; Și pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu, Se cobora zîmbitore cea dintâi ziuă de Maiu. Note ↑ Micșuneaua,
Matilda Cugler-Poni - Fratelui
Matilda Cugler-Poni - Fratelui Fratelui de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Demnult, demult tu nu mi-ai scris; Măcar nici n-ai gândit Să mai întrebi dacă trăiesc, Sau dacă am murit... O, frate! — anii care trec... Nu știi că-n drumul lor Iau ce-i mai dulce pe pamânt : Juneță și amor; Dar neclintite lasă-n loc Iubirile curate, Iubirea dulce de părinți Și dragostea de frate?... Părinții noștri hodinesc Demult sub piatra rece, Și lacrimile noastre curg Zadarnic... Timpul trece! Când mi-a veni și rândul meu, De-i plânge după mine, — Că nu mai sufăr, să gândești, Că dorm, și că mi-i
Mihai Eminescu - Adio (Eminescu)
Mihai Eminescu - Adio (Eminescu) Adio de Mihai Eminescu De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. Căci nu mai am de obicei Ca-n zilele acele, Să mă îmbăt și de scântei Din stele, Când degerând atâtea dăți, Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți La geamuri. O, cât eram de fericit Să mergem împreună, Sub acel farmec liniștit De lună! Și când în taină mă rugam Ca noaptea-n loc să steie, În veci alături să te am, Femeie! Din a lor treacăt să apuc Acele dulci cuvinte, De care azi abia mi-aduc Aminte. Căci astăzi dacă mai ascult Nimicurile-aceste, Îmi pare-o veche, de demult Poveste. Și dacă luna bate-n lunci Și tremură pe lacuri, Totuși îmi pare că de-atunci Sunt veacuri. Cu ochii serei cei de-ntâi Eu n-o voi mai privi-o... De-aceea-n urma mea rămâi -
Mihai Eminescu - Amicului F.I.
Mihai Eminescu - Amicului F.I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată. Numai prin caos tu îmi apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un fanar. ...
Mihai Eminescu - Amicului F. I.
Mihai Eminescu - Amicului F. I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată. Numai prin caos tu îmi apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un ...
Mihai Eminescu - Ce te legeni...
Mihai Eminescu - Ce te legeni... Ce te legeni... de Mihai Eminescu În formă populară - "Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ?" - "De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește. Bate vântul frunza-n dungă - Cântăreții mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu
Mihai Eminescu - De ce să mori tu%3F
... bolta înstelată. Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș mira Dac
Mihai Eminescu - Din când în când...
... Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când. O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit, Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când, Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit Măcar ca-n vis să-ți ...
Mihai Eminescu - Din noaptea...
Mihai Eminescu - Din noaptea... Din noaptea... de Mihai Eminescu Din noaptea vecinicei uitări În care toate curg, A vieții noastre desmierdări Și raze din amurg, De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au apus — Aș vrea odată-n viață tu Să te înalți în sus. Și dacă ochii ce-am iubit N-or fi de raze plini, Tu mă privește liniștit Cu stinsele lumini. Și dacă glasul adorat N-o spune un cuvînt, Tot înțeleg că m-ai chemat Dincolo de
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă La curtea cuconului Vasile Creangă de Mihai Eminescu Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile -r âpe. Cei dintâi înalță coaste albe și neroditoare de lut, pin râpile adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca pereți în huma cenușie și umedă și prin adâncituri de bălți și pâraie leneșe se așează pe grunzurii pământului o salitră albă și strălucitoare ca bruma. Spata dealurilor e adesea întinsă, șeasă ca palma și de o productivitate mare și regulată, de aceea adevăratul grânar al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpilor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbrăvilor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc. Pe valea Siretului, ...