Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru D. LOC
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 621 pentru D. LOC.
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... nu se mai află reproduse în reeditarea de față. Cele 11 poezii lirice, 10 fabule-epigrame și 13 balade de Gr. Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, M. D. Corne, G. Crețeanu, Donici, I. Negruzzi, Nicoleanu, T. Șerbănescu și A. Sihleanu, relevate atunci ca singure posibile, nu mai pot avea astăzi această ... percepțiunii unei poezii. Din contră, cine vede o pictură indică, și făr[...]nțelege ideea străină ce a încorporat-o poate artistul prin culori, d. e. înfățișarea unui cult necunoscut al antichității, are totuși pe deplin partea sensibilă a lucrării de artă și este în stare a ... în lumea dinafară; el se cuprinde numai în conștiința noastră și se compune din imaginile reproduse ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. Când cetim, d. e., la Bolintineanu: Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde ... nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe calea abstracțiunii spre sfera științei, însă se depărtează în proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva „inteligență eminentă“, nu leagă nici o imagine sensibilă cu aceste cuvinte. Altfel a fost ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei româneşti Antologia epigramei românești de Cincinat Pavelescu Antologia dlor N. Crevedia și Calotescu-Neicu, apărută într-o îngrijită ținută editorială la Cartea românească din București, este incontestabil o carte de succes. Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignitĂ© cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească și, deci, implacabilă, a dlui Octav Suluțiu de la România literară. Oricâte lipsuri ar avea, antologia are și un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei și al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franța și care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...
... comândare, am mințit ca totdeauna — în sfârșit, îți concede societatea mea serioasă de cioclu. Noi, Ieronim, ne-om duce în oraș... știu într-un loc vin bun, știi colea, phiu! om juca cărți cu alți frățiori, om fuma din lulele lungi cât ziua de azi și ne-om uita pe ... din mănăstire, spre a-și stâmpăra graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la oraș. II — Contesă, voi face pe părintele D-tale să te silească ca să fii a mea. — Cine se-ndoiește c-o poți face aceasta, cine, că ești în stare ... uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? — Ce frumos Adonis în "Venus și Adonis", zise pictorul surâzând, d-ta Venus, el Adonis. — Eei! asta-i prea tare. Francesco i-apucă mâna într-a sa și apropie gura de fruntea ei ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... să povestească. "Pe vremea când se înnodau iepurii de coadă și iepuroaicele își spălau mustățile în vârful stejarilor, în nu se știe ce parte de loc, o babă și-un unchiaș îmbătrâniseră fără să aibă copil. Bani aveau, bucate aveau, cirezi de boi și herghelii sumedenie. Unde zgâriau pământul, scoteau galbenul ... a Sfintei Vineri. Și cum se apropie de ea, Murga se trase înapoi spăimântată de-așa mândrețe, c-o fi având dobitocul abur în loc de suflet, dar văzul e tot văz. Peste porți, mai dincolo de ele, un palat în lumini de toate fețele, că nici penele de pasăre ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... și îndată veni la dînsul o mîrțoagă de cal șchiop și plin de bube. Făt-Frumos îi dete un picior în piept și se duse d-a berbeleacul cale de nouă zile și nouă nopți. Sună frîul de al doilea și de al treilea, dar tot acel cal veni ... sute de vaci și dă-mi laptele să-l beau. Făt-Frumos făcu precum îi zisese calul, iar peste trei zile sună iarăși frîul; dar d-astă dată veni un cal ca un zmeu și-i zise: — Ian încalecă acum pe mine și atinge-mă de trei ori cu scările ... cînd soarele ajunsese pe la chindii, intră într-o pădure neagră și întunecoasă. După ce călători cîtva timp pîn acea pădure, calul se opri în loc și-i zise: — Stăpîne, uită-te bine înainte și-mi spune ce vezi? Făt-Frumos se uită, dar nu văzu nimic. Calul iar îi ... mea cea dreaptă și scoate un arc de săgeți și, cînd vom fi aproape de dînșii, să slobozi o săgeată și ei ne vor face loc să trecem. Făt-Frumos făcu cum îi zise calul; iar cînd ajunse aproape de balauri, trase o săgeată, și ei de frică plecară capetile la ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... ziceau: GALBENUL: Dar, mă mir de stăpânul meu cum de a uitat cine sunt eu și m-a pus la un loc cu o biată para ca tine, ce nu faci acum nici trei bani, atât ești de ștearsă și de ticăloasă! PARAUA (plesnind de ciudă) : Râde ... sărmane, ești galben, dar de gălbenarea morții. GALBENUL: Ian ascultă, cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine. PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire) : Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... când trăia răposatul socrul coconiței. Casele dumneaei sunt o pereche de case, cum am zice o odaie în dreapta și alta în stânga, sau două d-o parte și două de alta, sau mai știu și eu cum; destul că v-am spus că sunt o pereche de case. Nu cereți ... amestecat și cu argint-viu. Dumneaei, pentru dragostea ce are către frățica și către toți prietenii, mâncând ciorba și bucatele, ia tot de la un loc; cum am zice: scoate lingura din gură, o bagă iar în castronul cu ciorbă, iar o bagă în gură, iar o bagă în castron, și ... coconul? Mergi în casă, teșmenito! — Soro, dar ce nemăturat e în casă! — Apoi s-o bată Dumnezeu pe cioroaica a bătrână! D-o sută de ori i-am tot zis astăzi, și nu-ș' ce face! — Vezi că cu jidanii ăia mai putea cineva să stropească ...
... zidului, seminaristul tresări; un ghemotoc de hârtie îl lovi pe mână și alunecând peste cartea deschisă sări cât colo înaintea lui. Niță se opri pe loc... Neapărat iar o glumă a vreunui camarad... un miez de pâine muiat în cerneală... sau cine știe ce. Se uită-mprejur... în curtea ... Un ac cu gămălie! Ce păcăleală proastă! Supărat trânti ghemotocul și începu să șteargă degetul împuns în vârful căruia, după fiece storsătură, creștea repede la loc o mărgea mare roșie. Ghemotocul izbit cu necaz în pământ se desfăcu... Între cutele lui o floare!... Cu mirare și cu mai multă luare aminte ... pe geamuri să le închiză. Seminaristul îngheță; vrea să strige; dar nu poate, și până să treacă efectul loviturii, fereastra e închisă, perdelele lăsate la loc și lumina stinsă. Se apropie de ziuă când tânărul se hotărăște să se-ntoarcă-n dormitor... Se trântește pe brânci în pat, își reazimă inima ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a ... acele dezmoștenite, un cler ignorant, superstițios, îngrășat cu mana averilor mănăstirești, aplecat mai mult la plăcerile lumești decât la smerenia apostolească; un cler care, în loc de a căuta să apropie turmele între ele prin cuvinte de frăție, în loc de a exercita un sacerdoțiu sacru și mângâ ietor, conform moralei lui Cristos, prefăcuse sfântul potir în cupă de plăcere, și talgerul de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... oi fi trainică, O! bun tinere, ți-oi fi harnică." Zâmbi tinăru ca și zorile Ș-îi roși fața ca și rubin; Cu dâns râsără d-albe florile, Soarele râsă pe ceriu sărin. El s-aprĂ²pie și mă-împresură, Biata d-inimă mie-mi tremură. Iar' în pinăra mea cu fragile, [15] El pusă-o mură lin linișor, Nu de cele ce culeg dragile Fete prin ...