Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AR��I����

 Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 1398 pentru AR��I����.

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... domn gros și roș la față îi puse mâna pe umăr; — Mă rog de iertare! zise domnul cel gros c-un glas care parcă-i ieșea din fundul pântecelui. Nu te mai osteni să cauți birjă. Am eu loc la mine în trăsură. Numai dinainte, dacă nu te superi, fiindcă ... cu o condiție, să-mi plătesc și eu partea mea. Aceste vorbe fură zise c-un fel de mândrie de om ce nu înțelege să i se facă concesii de bani. — Da ce-are a face! Nu se-ncape plată, adause omul pântecos, doar te poftim în trăsura ... valea Slănicului. Omul însă cel pântecos, curios ca toți provincialii și puțin discret, ținea să-și descoase tovarășul din toate prohaburile; — Dacă sunteți dipotat ar hi ghine să mai hărțuiți cârmuirea în privința podului de pe Trotuș. Vedeți cum se clatină; trecem pe el cu zilele în mâni. — Da ... Toate aceste fură așternute dintr-o singură răsuflare și cu așa accent de convingere, încât tovarășii lui, niște bieți oameni de la țară, naivi cum i-a lăsat Dumnezeu, îl ascultau ca pe Sfântul Ioan Gură-deaur și, deși nu prea înțelegeau cam ce fel de carieră e aceea

 

Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului

... ocîrmuiri au făcut întru nenorocitele acestea vremi, ce au fost, cît altul lucrurile la cap și la săvîrșit ca acele a aduce n-ar fi putut, care mai în jos pre rînd le vom zice, pînă încît și la ce stăpîn ticăloasa aceasta țară au ajunsu. Cap. IV - În ... au îmbrăcat, și așa boiarii împreună cu arhiereii luîndu-l, în bisĂ©rică au mers și, ducîndu-l părintele patriiarhul în oltar, molitvele de domnie i-au cetit, sfîntul prĂ©stol înconjurîndu-l după cel ce domnii dup-obiceiu să încoronează. DĂ©cii ieșind den bisĂ©rică, îndată și calul domnescu ... la curtea domnească, împreună cu toți boiarii, făcut-au sfat și socoteală și au trimis boiari la Poartă, la împărăție, anume pre: Ghincea vel-vornic, i Alixandru vel-clucer, i Pîrvul logofăt Cantacozino, i Preda Brătășanul și alți mulți boiari, cu arzumagzaruri de la toată țara, dîndu în știre pentru domniia măriii-sale, iar pre alți boiari, anume pre ... lîngă serascheriul fiind, i-au trimis la pașa serascheriul, anume Mustafa-pașa, care era cu oștile la Baba. Așijderea pe alți boiari, anume: Mihaleea șătrariul,

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu

... munca-exercițiu e aceea care conservă această lumină și o răspândește între oameni și între generațiile succesive de oameni. Care din ele e mai importantă, ar fi de prisos de discutat: fără una și fără cealaltă n-ar putea să existe cultura omenească, și dacă munca creatoare e mult mai prețioasă, e prin faptul că e mult mai rară. De altmintrelea o diferențiere ... săptămână măcar o nuvelă sau un articol literar de aceeași mărime. Câți oare înțeleg cu adevărat că, pentru facerea unui volum de poezii, lui Eminescu i-a trebuit și un mare talent, dar și o încordare mistuitoare a facultăților psihice, încordare care a contribuit desigur ... prefac că o înțeleg, nu o fac decât de modă, de rușine; în realitate însă se uită cu dispreț la volumul subțire, pentru copierea căruia ar ajunge cu prisos o zi. Tot acestei nepriceperi, în parte, i se datorește potopul de versuri proaste și de proză și mai proastă care se revarsă asupra țării noastre. Acei care se interesează de dezvoltarea literaturii ... nici salcâmul, buciumul, stelele, luna etc... Anch'io sono poeta! [1] exclamă tânărul nostru și trimite poezia la vreo revistă literară care se grăbește să ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... jude, Iar' el răzămându-să-în putere, După ce sfezile noastre-aude, Celuia face dreptate, care I-au dat făgăduință mai mare? [4] Ce folosu-i acum a să pune Împrotiva celia putințe Cării toată-Asia să supune? Nici zece de-aceste biruințe Ajung a ne pune ... su poale de munte-în vale, Mergi tot pogorâș, păn' dai de țipiș; De-acolea mai zios, supt un gruiu tufos, Mergi pe părăuț pănă-i da de-un puț, Acolo vârtos stai și nu da dos, Că-acolo-i drăguț ție soboluț, Acolo gata fi cu săgeata Și cumu-i data, să-i dai zăgneata." Voinicul marghiol tot mearsă domol Păn' dede în vale de salbă moale, Păn' dede de gol, unde-era sobol. Trebile sale păzând cu ... hăisaș, fără căpăuaș, Prinsă-un sobolaș, blând și drăgălaș. Atunci copilă zisă-i cu milă Suspinând mereu: ,,Ah, sobolul mieu! Ah, fie-ți milă, nu-i face sâlă, Să nu-i cază rău, că-i cu tot al tău. Dintr-astă oară, din astă sară, A ta-s fecioară și surioară!" Tânărul fecior grăi plin de dor: ,,Dragă ... ...

 

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

... George Coşbuc - Tulnic şi Lioara Tulnic și Lioara de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De când e lumea lume și rostul vorbei rost, Domn bun, cum a fost Stâlpeș, nici nu-i și nici n-a fost Și, de-ar trăi pământul oricât să mai trăiască, Alt domn așa ca dânsul nu cred să se mai nască. Era-mpărat puternic și mare nume-avea, O ... încă fată Frumoasă, ca Lioara, și nobilă, cât ea Un înger din icoana bisericii părea. Ș-atât avea copila mișcări de fermecate, Cât soarele că-i soare și-i trup fără păcate, Mirat stetea cu totul pe cerul său cel sfânt Și nu-i venea cu modru să-și afle crezământ Privirilor, sta-n cumpeni de poate să se nască Din om așa făptură pe-o lume pământească! II ... și dulce reverie. Ea nici nu mai aude cum murmură de lin Duioșii stropi de apă pe lespezi de rubin, Ea nu-nțelege boarea, ce-i clătină vestmântul; Și granguri cântă jalnic, dar n-o răpește cântul Ca alte dăți: în apă doi ochi ...

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

... completă, trebuie să fie din aceste trei puncte de vedere: trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic așa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simțire, adică să simtă bucurie și întristare cam în ... porniri ale acestei pasiuni, în sufletele acelor care sunt în stare s-o simtă. Și, de altmintrelea, acela care, între 20 și 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cum zice Schopenhauer, vorbește însuși glasul speciei, cu ... altul, către bărbatul tânăr, către acela care-i făgăduiește mai sigur nemurirea. 17. ...a cere unei femei libere iubirea, fără a-i cere mâna pe care e liberă să o dea, fără a lua toate obligațiile față de ea și fără a masca ... sonor, prestigios mai ales în țările noi și bun ca să justifice în chip ipocrit egoismul brutal al bărbatului. 18. Nefericirea mea, cauzată de mine, ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un străbun al său ar fi tăiat într-o bătălie atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la ... pe spete. Era pe atunci lucru frumos și vrednic de laudă ascultarea fetelor. În zilele noastre aceasta nu se mai vede. Dacă fiica vornicului Smereanu ar fi zis, spre pildă, că inima ei este juruită altuia, și ar fi căzut în genunchi udând cu lacrămi amare picioarele părintelui ei, sau ar fi căzut leșinată după obicei, desigur pe spetele bătrânului vornic Smereanu ar fi jucat baltagul hatmanului. Însă buna copilă stătu smerită când se înfățișă pețitorul cu cererea din partea hatmanului Baltag; apoi se retrase tăcută în odaie ... și bietul hatman, la vârsta de 48 de ani, ajunse, fără să știe cum, a fi un lucru de prisos în casă. N-ar fi fost nimica dacă nenorocirile lui Baltag s-

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză

... ca să dobândească și să câștige cĂ©ia ce pohtĂ©ște; iar cel ce va vrea să vânĂ©ze oameni, cu ce scule socotiți că ar putea să-i vânĂ©ze? (Că oamenii încă să vâneză și să prind ca și peștii, după cum zice Hristos la sfânta Evanghelie, la al 4 cap al ... nu știia Dumnezeu unde este Adam, cât s-au ascuns de fața lui, pentru greșala ce au făcut? Ci-l întreba: Adame, unde ești? dându-i pricină că doară s-ar căi și ar zice: Doamne, greșit-am și am călcat porunca ta și m-am dezgolit de darul tău și fiindu-mi rușine să stau de față, m ... vei duce la marginea mării, îi ajunge mâna). Ci el atunce așa l-au ajuns mintea și au răspuns într-acel fĂ©liu; iar nu i-au folosit nimic, căci nu s-au căit. Au de uciderea lui Avel, nu știia Dumnezeu? Și întreba pre Cain zicându-i: Unde iaste fratele tău Avel? Și nici el n-au vrut să zică că au greșit, ci ca un blestemat au zis: Dară au păzitor ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... sor', La toți ea râde, ascuns fior Pe toți petrece. La toți clipește, Pe toți provoacă, la toți se-ntinde, Cu toți e dulce, ochii-i vorbesc; Și cap, și inimi la toți aprinde, Ard de plăcere, tremur, doresc. Ce mare și teribilă la angeli încercare! Pe cine frumusețea-i nu l-ar fi tulburat? O filie d-arhangel, născută-n cugetare, O femine în spirit! Frumosul încarnat! Răpindă, grațioasă, plăpândă,-amăgitoare, Și umede și rumeni dulci buzi ... și mâini prea dătătoare, Un viitor ferice frumoșii-i ochi ofer. A sexului ei grații inspiră voluptatea Și farmec peste farmec în corpu-i aerin; Mișcarea ei seduce ca însăși libertatea Și-n fața ei străluce ca fulger în senin. Cochetă fără margini, cerească curtezană, Încatena voința, pe toți ... de lumi nenumărate, Nestrămutate astre și sateliți, planeți Ce-și țin ale lor giruri prin căi preînsemnate, Sori, centre parțiale, spăimântători comeți, Când toate s-ar exmulge din marea concentrare, Ieșind din a lor axe, și nu s-ar mai ținea, S-ar precipita-n spațiu spre-eterna lor pierzare Și una peste alta zdrobindu-se-ar

 

Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran

... intrus, care se vâră nepoftit în Templul-Frumosului... Să vezi, c'or să mă dee afară ! Zice, că pe un Englez liniștit, membru al Parlamentului, ar fi stăruit mult să-l capete de aproape prietin familia unui colonel. Englezul, pe semne, nu i-a dat inima brânci și a ocolit cu dinadinsul prieteșugul cu care-l îmbiau. Colonelul s'a mâniat de ... doar de l'o provoca la duel. I-a ținut calea și, când odată a dat piept în piept cu el, i-a zis, un multă demnitate, pe franțuzește: - Domnule, ești un imoral ! Dar Englezul liniștit i-a răspuns pe englezește: - Adaogă, domnule, că sunt și laș, și lasă-mă, te rog, să trec. De acum, am isprăvit odată pentru ... că mi se pare și casa lui cinstită și omul de omenie; însfârșit c'așa m'a tras inima pe mine... Vreau să-i rămân slugă credincioasă, și atâta vreme, câtă am, d'abia mi-ajunge să-mi fac slujba cum se cade după slabele mele puteri. Și astfel ... ...

 

Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace

... Dunăre, de Traian-împăratul făcut atunce cînd au descălecat aceste 2 țări cu rîmlĂ©nii (n.a.). LETOPISEȚUL ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA ARONŬ-VODĂ ÎNCOACE Capul I Încep. 1. Pănă la cumplita domniia lui Aron-vodă (așe-i dzice acei domnii răpăusatul Ureche vornicul), ieste scris letopisețul țărîi de Ureche vornicul, început de la Dragoș-vodă, carele au descălecatÅ­ din Maramureș această țară ... ei pre Zamuyschii hatmanul, cum spune Hronica leșască, mai multÅ­ de 7.000 de călări și 3.000 de pedestri n-au avut (de nu-i laudă), fără slugile lor, ce au ei pururea, peste cĂ©ia ce sintÅ­ slujitori în catastije. Zac. 8. Octovrie 9 dzile, v leato 7104 <1595 ... neclătiți și așea au stătut pănă la vremea de chindie. Atunce, și deprindzindÅ­ amu pre tătari și vădzindÅ­ că să temÅ­ și de foc tătarîi, i-au luat lĂ©șii în goană pănă la oastea cea supusă și cu acĂ©ia dacă s-au tumpinat, în loc au stătut și au ... tuiurile să le dea pe mîna lui Ieremii-vodă și de la Împărățiia Turcului să scoată dirĂ©s de domnie neschimbată în dzilele lui, ce-i ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>