Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 491 - 500 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... nvețe să cunoască, prin viața lui amară, atras de suferințe – urmând să le trăiască, sperând fără să știe că trista sa povară, de griji și umilințe, avea să îi trezească Treptat o licărire din Viața lui uitată, în minte o-ntrebare din ce în ce mai clară și care să pătrundă ființa-om aflată mereu în frământare, făcându-l să tresară Atunci când va-nțelege ceva din rostul firii și-al său în omenire, lăsând deoparte teama ce îl oprea să știe secretul devenirii păstrat în amintire și dându-și atunci seama Că nimeni nu e singur de poate, în durere, să afle ajutorul și mila să-ntâlnească întrezărind în sine că firava-i putere el, necunoscătorul, va ști să o sporească Și între rău și bine el va putea discerne, când Legea va cunoaște și Binele va face atunci când egoismul nu va să mai însemne nimic și va renaște, ieșind din carapace, De veacuri peste veacuri închis prin neștiință, a sa indiferență la tot ce-l împresoară, și-atunci să înțeleagă cum falsa neputință prin aspră penitență ajunge să dispară. V Dar trebuiau să treacă mai multe veacuri încă în marea pribegie, de
... fericit, coana Casuca muri. Boierul, amărât ca vai de lume, nu-și mai găsea astâmpăr. De la o vreme află leacul: înhăma Bălanul la nadișancă și purcedea pe moșii, de la una la alta, șinapoi. Așa s-au ținut ani după ani; și vremea trecea, nadișanca se hodorogea, conul Gavrilaș și Bălanul îmbătrâneau Bălanul mai repede, cum e felul calului. Bălanul îmbătrânise mai tare, dar și boierul, pe zi ce mergea, se făcea tot mai morocănos. Fata dumisale, văduvă, se mutase la țară, doar l-o mai urni din mohorala ce ... o zi argatul veni și-i spuse că Bălanul nu vrea să mănânce. Boierul s-a speriat, s-a coborât repede și s-a dus în grajd. Calul ridică încet capul, închise ochii și-și sprijini botul pe umărul stăpânului său. — Ce-i, măi Bălane? Ce ai tu? Ce ai, băiete? Bălanul deschise ochii, se uită, ca și când ar fi vrut să spuie ceva, apoi îi închise iarăși. Boierul trimise repede după un țigan care știa să ia sânge, apoi alergă să ... cale ...
... eram. Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruință din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin și-a luat ziua bună de la cei doi și apoi și-a căutat de drum. Ceilalți mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Și, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând: — Ține, frate, partea dumitale, și fă ce vrei cu dânsa. Ai avut două pâni întregi, doi lei ți se cuvin. Și mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, și tot ca ale tale de mari, după cum știi. — Cum așa?! zise celălalt cu dispreț! pentru ce numai doi lei, și nu doi și jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne deie nimic, și atunci cum rămânea? — Cum să rămâie? zise cel cu trei pâni; atunci aș fi avut eu pomană pentru partea ce mi se cuvine de ... nu mă țin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, și ...
Ion Creangă - Prostia omenească
... cel de sare pe horn? — Îl văd. Și? — De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare! — Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele! Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ... iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el. — Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor? Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare: — Bre! mulți proști am văzut ... blăstăma, habar n-are țăpoiul de scârbă. Ai un oboroc? — Da' cum să n-am?! — Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr și suie-le frumușel în pod; țăpoiul e pentru paie și fân, iar nu pentru nuci. Omul ascultă, ...
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
... mi încep cronica. Ziceam că Conul Gugumano este un... un... Mi-am pierdut șirul !... Am început rău ! Să încerc a începe din nou și mai bine, de se poate. Să vedem ! Se culcă despre ziuă obosit d'atâta lucru, și se deșteptă a doua zi târziu, mahmur ca un bașibuzuc și ursuz ca un cazac. Se spălă și se așeză la dejun. Pe semne, l'o fi supărat vr'o purdalnică de măsea, că trecu cu cinci litre fără una peste porția obicinuită ... trăsură coconească se oprește la poartă. Vine primarul Bucharei să asiste la esamene. Toată lumea se scoală. Conul Gugumano intră cu pălăria la o parte și cu țigara în gură, urmat de fecior. Frigurile de dupe dejun sunt în al doilea period. Primarul tremură din genunchi și merge să șează, a l'amĂ©ricaine, călare d'a'ndoasele pe un scaun, în timp ce picioarele și le 'ntinde pe un altul. Pălăria, pentrucă nu și-o scoate, îi stă mereu pe cap. Conul Gugumano fumează, și, din când în când, aruncă în aer și ...
... prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec ... țin, cu tot prilejul, să s-arate, să se-nsemne, Iată-i toți, porniți să ieie nemurirea cu asalt: Pentru ei nu-i poartă-nchisă, și nici scaun prea înalt. Sunt bătrâni cu barbe albe, tineri fără de musteți, Ucenici și capi de școală, poeți mari și mici poeți, Donchișoți ce-n a lor piele de mândrie-abia-și încap: Suliți de carton în mână, și cu chivere pe cap, Urieși cu talpa-n tină și cu creștetul în nori, Dornici de eternitate și de statui visători!... Toți împinși de-aceeași sete, pe volume-ntregi călări, Se-mbulzesc se duc să spargă noaptea veșnicei uitări, Și-n a gloriei lumină cu-a lor scrieri să răsară, Să rămâie-n nesfârșitul timp, ca niște stâlpi de pară! O
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
... iubitor de bani, L-au vândut la ai săi dușmani Numai cu treizeci de bani. Când banii în mână i-au pus, Luatu-l-au și l-au dus Pe dealul Golgotha în sus: Sus pe cruce că l-au pus, Cu sulița l-au străpuns, Mult sânge și apă-au curs. Luna s-au îmbrăcat în sânge, Îngerii au prins a plânge Și stelele încă toate, Că n-au fost vrednic de moarte. Luna-n sânge s-au îmbrăcat, Soarele s-au întunecat; Și de-acolo l-au luat, Groapa-n piatră i-au săpat Și acolo l-au îngropat. Grele străji i-au aruncat, Să străjuiască pe Împărat! Dumnezeu ce au poruncit? Străjile toate au înlemnit. Tu ești Maică adevărată ... s-a înălțat, Apa mării a râurat, Văile a răsunat, Pietrele a răsturnat, Boieri mari s-au deșteptat Și pe Domnul au lăudat. Dormiți, dormiți, vă culcați Și pe noi ne ascultați, Dormiți, dormiți, odihniți Și pe noi ne dăruiți Tot cu aur și argint, Bunătăți de pe pământ, C-am umblat din sat în sat Și ...
Antim Ivireanul - Învățătură cînd se face parastas
... parastas de Antim Ivireanul Un lucru peste fire văz în Sfânta Scriptură la a doaoa carte a Împăraților, în 12 capete și foarte mă face de mă minunez. Împăratului David i-au fost bolnăvit copilașul cel dintâiu, ce avea din Virsavea. Și, pentru căci se afla în nevoia morții, era pururea trist și mâhnit și nici mânca, nici bea, nici putea nimeni să-l mângâe. Iar după ce au murit, zice Sfânta Scriptură, îndată s-au spălat și s-au uns cu mirosuri și s-au îmbrăcat în haine luminate și, mergând în casa Domnului, au dat mulțemită lui Dumnezeu. Și eșind afară s-au ospătat și s-au veselit, de care lucru stau de mă mir, cum putu fi aceasta? Ca până era viu și bolnav plângea și să întrista și, după ce au murit, s-au veselit. Răspunsul acesta ni-l dă însuș David. Până era zice bolnav, mi să cuveniia să mă mâhnesc pentru ... Iar de vrĂ©me ce au murit, înapoi nu pociu să-l mai întorc, ci-m caut mie a mĂ©rge după el; și pentru aceia mă bucur că s-au odihnit în Domnul și s-au mântuit de grijile lumii. Drept acĂ©ia zic
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor
... Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul ... de voie și făr’ de voie păcate făcute, Măcar cât de multe. Eu din partea mea vă spun că mă știu puțin greșit, Căci degeaba și făr’ de vină multe oi am spârcuit! Ah, și câteodată — dar cine-i făr’ de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai greșit și ... urgie Pe dânsul să-l facem jertfă pentru ale lui greșele, Ca să nu-nvățăm și noi de a lui năravuri rele...â€� Și unindu-se la sfat, Toți pe bou l-au osândit
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... bulibașă bătrîn, ca un patriarh. Așa, cît ai clipi, călători sub lună, în același timp anumit, sosesc de pretutindeni negrii musafiri; în zgomote de zurgălăi și în pocnete de bice, căruțe greu încărcate vin, urmînd una după alta. De pretutindeni, izvorînd ca din pămînt, răscrucile îi adună și-i împrăștie, pe jos se strecoară unii, călări fugăresc alții, și tăpșanul ca prin farmec se umple de corturi, de căruțe, de danci goi, de fete cu părul aproape albastru și cu dinții ca fildeșul, de oameni vînjoși, cu privirile viclene și negri ca tăciunele. Un norod întreg de urși își sună lanțurile, focuri se aprind pretutindeni, și așa stau trei zile, sfătuind și punînd la cale cu bătrînul patriarh, mai-marele lor. Ce pun ei la cale, ce taine vorovesc, ce negre și înfiorătoare mărturisiri fac în fața lunei nu știu, dar prietenul meu spune că această vastă și neagră congregrație nu face alta decît să puie la cale care ar fi locurile cele mai bune de umblat, casele cele mai lesne de prădat ... Așa o fi, dar mult nu ține popasul, și spovedaniile, și
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
... după marginea curbă a mărei, unde palatele da marmoră coboară cu treptele lor pînă în valuri, de acolo, ca valurile aceste ce călătoresc și murmură necurmat, îmi vin amintirile. Ca o odaliscă, cu fața acoperită, vine trecutul și mă cheamă. De multe ori, tot cîmpul infinit al mărei se acoperă parcă de dănțuitoare ce-și flutură vălurile diafane în lună și joacă. Dantele albe îmi par spumele talazurilor și cîntări line de harfă, mîni de vis, ce trec visătoare pe strune, eternele cîntări ale apei... Spre linia aceea caută ochii mei și așteaptă o lumină. Pe margine de apă ai fost născută tu, și de aci nestatornicia gîndurilor mele, de aci veșnica frămîntare, de aci fantazia de a clădi necontenit, precum clădește marea talazurile ei, ca în ... Puținele cărți ce au rămas de la tine, cu pagini însemnate pe margini, spun că ți-era drag să visezi, povestesc că te-au încîntat și pe tine vorbele sonore și ritmata cîntare a versurilor. Ai visat și tu, și mi-ai lăsat partea asta și