Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4881 - 4890 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...
George Topîrceanu - O domnișoară de pension: Misterul nopții
George Topîrceanu - O domnişoară de pension: Misterul nopţii O domnișoară de pension: Misterul nopții de George Topîrceanu Poetului Victor Ef. Stelele clipesc întruna Călătoare-n infinit. Ceru-i luminos și luna Chiar acum a răsărit. Peste-a nopții feerie Adie vântul încetinel. Compunând o poezie Gândul meu zboară cătră el!! Totul doarme prins de vraje Farmec blând misterios Numai eu mai stau de straje Ah, cât este de
Gheorghe Asachi - Învățătorul și urmașii săi
Gheorghe Asachi - Învăţătorul şi urmaşii săi Învățătorul și urmașii săi de Gheorghe Asachi Alegorie Cătră-apostolii săi zis-au dinioară Domnul lor: Cel ce vra a fi cu mine de-astăzi fie-mi următori. Calea noastră va să fie Spre cerească-mpărăție... Un stol mare, strigând, vine: Unde-i merge, noi cu tine! Cu un zâmbet Domnul pasă Înainte prin pustiu, Călătorii se îndeasă Să s-adăpe la vreun riu. Vântul cald, focosul soare A lor frunte a umplut De arine, de sudoare, Deși nu prea le-au plăcut, Pănă-n seară a suferit. Umbra când i-a răcorit, Doar aicea vom mânea, Între dânșii toți șoptea. Însă Domnul urma-n cale Preste râpi și preste vale, Pe loc unde rareori A pășit cu călători. Următorii suspinau, De spini unii s-aninau, Zicând: Pasă cel ce-a vre Pe această cale gre! Altul șede peste-o piatră Cugetând la a sa vatră, Unul pe iarbă s-întinde, Altul gustă a lui merinde, Din drum alții se abat, Însă Domnu-i neschimbat; În tunericul pământ Nici le zice vrun cuvânt Apoi când ...
Grigore Alexandrescu - Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită
Grigore Alexandrescu - Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită Celui ce scria că poezia este o boală nelecuită de Grigore Alexandrescu Dar, boala poeziei este nelecuită: Ai zis și tu-n viața-ți un singur adevăr; Dovadă la aceasta e muza-ți cea pocită, Și versurile tale, care se trag de păr. De-atâta vreme lumea își bate joc de tine, Și-n loc să pui silință a scri ceva mai bine, Din zi în zi mai tare te văz că șchiopătezi. Ce doctor așa mare poate să se găsească, De a ta nebunie să te tămăduiască, Sau cel puțin să facă în proză să
Grigore Alexandrescu - Lișița, rața și gîsca
Grigore Alexandrescu - Lişiţa, raţa şi gîsca Lișeța, rața și gîsca de Grigore Alexandrescu Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați, Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați Erau din înalt ordin a hotărî în sfat O pricină de stat, Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească. Căci lebăda gîtoasă Voia să dea o masă; Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea: Prezidentul le zise: „Fraților senatori! Să lăsăm chibzuirea, Pricina, cum să vede, e foarte delicată, Și dup-a mea părere trebuie amînată: Veniți mîine în zori.“ Propunerea aceasta cu toți o aplaudară Și pentru-ntîia oară Pe gîscă lăudară Pentru a ei ideie, apoi se risipiră Și a doua zi iară l-același loc veniră. Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat? Fiind vară și soare și o căldură mare, Peștele s-a stricat Și racii l-a mîncat. Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume; Consiliuri d-acestea vedem ...
Heinrich Heine - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...
Heinrich Heine - Păduri şi cîmpuri se-nvesmîntă... Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 23 aprilie 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt, Și tu mă faci, o ! ciocîrlie, Să plîng încet, și trist să cînt... Ea-mi strigă gingaș din tărie: — ce tot îngîni acolo-ncet? — un cîntec, dragă ciocîrlie, Și-s ani de cînd îl tot repet ! Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă, De mult durerea mi-l urzi, Și chiar, o ! ciocîrlie dragă, Bunica ta mi-l
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ienăchiță Văcărescu - A socoti că poate
Ienăchiţă Văcărescu - A socoti că poate A socoti că poate de Ienăchiță Văcărescu A socoti că poate Un om să facă toate Oricâte va gândi, Nu-i dus dă isteciune, Nici semn dă-nțelepciune, Și n-o va
Ienăchiță Văcărescu - Amărâta turturea
Ienăchiţă Văcărescu - Amărâta turturea Amărâta turturea de Ienăchiță Văcărescu Format:Diacritice Amarâta turturea Când ramâne singurea, Caci soția s-a răpus, Jalea ei nu e de spus. Cât traiește, tot jălește, Și nu se mai însoțește. Trece prin flori, prin livede, Nu să uită, nici nu vede. Trece prin pădurea verde Și sa duce, de se pierde; Zboară, până de tot cade, Dar pre lemn verde nu șade. Si când șade câteodata Tot pre ramură uscată; Umbla prin dumbrava-adincă, Nici nu bea, nici nu manâncă. Unde vede apa rece, Ea o turbură și trece; Unde e apa mai rea, O mai turbură și bea. Unde vede vânatorul, Acolo o duce dorul, Ca s-o vază, s-o lovească, Să nu se mai pedepsească. Când o biata pasarică Atât inima iși strică, Incât dorește să moară Pentru a sa soțioara, Dar eu om de-naltă fire Decât ea mai cu simțire, Cum poate sa-mi fie bine ? Oh ! amar și vai de
Ienăchiță Văcărescu - Spune, inimioară, spune
Ienăchiţă Văcărescu - Spune, inimioară, spune Spune, inimioară, spune de Ienăchiță Văcărescu Spune, inimioară, spune Ce durere te răpune ? Arată ce te muncește ? Ce boală te chinuiește ? Fă-o cunoscută mie, Ca să-ți caut dohtorie. Te rog, fă-mă a pricepe Boala din ce ți se-ncepe ? Arată, spune, n-ascunde ! Da-mi un cuvânt și-mi răspunde: Spune, inimioară, spune Ce durere te
Ienăchiță Văcărescu - Zilele ce oi fi viu
Ienăchiţă Văcărescu - Zilele ce oi fi viu Zilele ce oi fi viu de Ienăchiță Văcărescu Zilele ce oi fi viu vrednic aș vrea ca să fiu, Oftând, ca să te slăvesc, dar cum poci să îndrăznesc? Iscusit aș trebui să fiu, să poci zugrăvi Chipul tău care dă rază soarelui, și-l luminează. Oi putea oare vreodată, păn' nu merg pe lume-ailaltă, Măcar pe scurt să-ți vorbesc, să vezi cum mă chinuiesc? Oftările-mi sărcinează pieptul, viața-mi scurtează, Răpaus, viaț-oi avea numai Stixul când o