Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4841 - 4850 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...
Alexandru Vlahuță - Noapte de iarnă (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Noapte de iarnă (Vlahuţă) Noapte de iarnă de Alexandru Vlahuță Publicată în Flacăra , an I, nr. 16, 4 februarie 1912 Vîntul șuieră în noapte, vaiete bocesc prin ramuri, Întețit omătu-n spulber bate zuruind în geamuri; Vălmășag de glasuri strigă prin văzduh. Eu, la căldură, Povestesc singurătății — luînd vorbelor măsură — Cît de mici și cît de albe-s mîinile iubitei mele, Și ce dulce mi-e robia cînd mă-nlănțuie cu ele. Și cum stau așa-n migala rimelor viclene, iată Că în liniștea odăii simt, ca o suflare-nceată, Lunecarea unei umbre... Un moșneag îmi stă-nainte; Zgriburit de frig spre mine tinde mîinile lui sfinte, Ca desprinse de pe cruce — mîini de trudă și-ndurare, Mîini ce poartă semnul jertfei și-al durerii seculare — Și-nțeleg, fără să-mi spuie, cine-i, și de ce-a venit... Ca un vinovat, privirea în pămînt mi-o plec smerit, Și-n tăcere-ascult cum ninsul picură topit în păru-i... Veche temniț-a minciunii, sub ce adevăr te nărui ! Tot e nou. Pe-o lume nouă mîndru soarele răsare. Preot săvîrșind o taină în altar moșneagul pare; Iară mîinile ...
Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân
Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu: Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...
Alexandru Vlahuță - Sonet (A revenit frumoasa primăvară)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (A revenit frumoasa primăvară) Sonet de Alexandru Vlahuță A revenit frumoasa primăvară; Copacii parcă-s ninși de-atâta floare; Dorinți copilărești, renăscătoare, Fac inimile noastre să tresară... Iubire e în razele de soare, Și farmec în a codrului fanfară, Și visuri dulci în liniștea de sară; În cer și pe pământ e sărbătoare. Ascult, privesc, respir cu lăcomie, Căci toată frumusețea asta-mi pare Că niciodată n-are să mai fie! Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare Să simt, în marea lumii simfonie, A gândurilor mele
Alexandru Vlahuță - Sonet (Din tot ce ne-a fost drag mai înainte)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Din tot ce ne-a fost drag mai înainte) Sonet de Alexandru Vlahuță Din tot ce ne-a fost drag mai înainte Povești rămân și cântece-nvechite; Ne fură clipele, pe nesimțite, Din flori mirosul, sensul din cuvinte: Și-n liniștea-nserării, ce ne-nghite, Ca frunzele uscate pe morminte, Se scutură aducerile-aminte Pe inimile noastre ostenite. Ruini suntem, și orice gând ne doare, Căci e făcut din temeri și regrete. Te blestemăm, și totuși, cu ce sete Întindem buzele tremurătoare, Vrăjita-ți undă să ne mai îmbete, Viață pururea
Alexandru Vlahuță - Sonet (Sunt zece ani. Ce curios îmi pare)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Sunt zece ani. Ce curios îmi pare) Sonet de Alexandru Vlahuță Sunt zece ani. Ce curios îmi pare Aspectul lucrurilor vechi, uitate! Ca dintr-un somn, deodată deșteptate, Parcă privesc c-un aer de mirare... Mai strâmtă-i casa, toate-s micșorate, Mă uit ca-n vis, și caut prin sertare Nimicuri scumpe... inima-mi tresare De-o sfântă și duioasă pietate. Aceleași cadre-mpodobesc păreții, Din rame, cată lung și trist la mine: Povești pierdute-n haosul vieții, De farmecul de-odinioară pline, Îmi readuc parfumul tinereții... Parfum de flori crescute pe
Alexandru Vlahuță - Sonet (Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Vrăjit, tot şesul clocoteşte-n soare) Sonet de Alexandru Vlahuță Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare, Și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică: O pulbere de glasuri se ridică Din mii de guri, un templu-i orice floare. Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică Puterea asta-n veci renăscătoare. Și totuși o presimți, căci visătoare Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică; Clipești, și buzele, nesărutate, Îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire, Și inima neliniștită-ți bate... În jurul tău palpită-ntreaga fire; Iar florile-s așa de parfumate, Că-n clipa asta tu respiri
Alexandru Vlahuță - Sonet (Vuind s-azvârl șuvoaiele devale)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Vuind s-azvârl şuvoaiele devale) Sonet de Alexandru Vlahuță Vuind s-azvârl șuvoaiele devale Pe deal stă zarea de brânduși albită. În aer i-o căldură liniștită, Pe bolți un nor de-argint se rupe-n pale. Sar apele din matca prididită; Un cocostârc, pe mal, pășește-agale, Dând spaimă-n broaștele ce-i fug din cale. Ies aburi calzi din pajiștea-ncropită. Și nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă; Doinind, s-aude trișca de la târlă. Iar mieii, strânși în cârduri, zburdă-n soare: Pământu-ntreg, ca-n prima dimineață, Se umple de lumină și viață, Iar inima-mi se-ntunecă și
Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F
Alexei Mateevici - De unde vine numirea naşterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun? de Alexei Mateevici Numirea aceasta-i foarte veche — și despre iscodirea ei s-au spus multe. Cu toate acestea, și pân-acuma nu se știe lămurit de unde a venit această numire în limba moldovenilor noștri. Să cercetăm trebuința aceasta mai de aproape. Să luăm în vedere că limba noastră, care s-a născut odată cu primirea sfintei credințe a lui Hristos, a păstrat vreo câteva urme și din acea vreme, când strămoșii noștri au fost încă păgâni. Așa-s, de pildă, numirile sărbătorilor păgânești, pe care norodul nostru adeseori le păstrează încă și acuma: Rusaliile, Joile Mari și altele de felul lor. Așa-s și numirile zilelor săptămânii, care se trag din numirile dumnezeilor păgânești ale vechilor romani, din care ne tragem și noi: luni, de la dumnezeoaia Luna; marți, de la Mars — Dumnezeul războiului; miercuri, de la Miercurie — Dumnezeul negustoriei — și așa mai departe. Păgânătatea și-a lăsat unele urme de ale sale în limba și obiceiurile norodului nostru până în vremea de astăzi, ...
Andrei Mureșanu - Cele două căpățâni goale
Andrei Mureşanu - Cele două căpăţâni goale Cele două căpățâni goale de Andrei Mureșanu La săparea unei groape, Un cap mort desființat, Văzând lângă sine-aproape Alt cap gol alăturat, „Cine e, care-ndrăznește, Îi strigă c-un glas de domn, De mine de se lipește, Turburându-mă din somn?â€� „Eu, zice-acea căpățână, Am fost numai matelot; Pâne neagră și puțină, Apă, din bălți, a fost tot Cu ce-am trăit în vieață; Desculț, trențos, urgisit, Dusei cărarea-mi cu greață; Acum moartea, ce-am dorit M-așeză în libertate, Care-n lume n-am aflat, Scuturând jugu-mi din spate, Ce atâta l-am purtat.â€� „Om de rând dă-te-ntr-o parte! Strigă capu-nfumurat, Tu ești prost, tu nu știi carte, Genu-ți apus, blăstămat! Alt soi sunt eu, nu ca tine: Sunt boier, cu prinți rudit, Iată-aici pe piept la mine Orduri, stele, sunt mărit! Eu mă plimb tot în calește, Aur, scule, am prisos, Vinu-mi în buți mucezește, Ah, să-ți spui, n-ai vreun folos!â€� „Eu sunt! Am! Ce nebunie! Am fost, avui, vrei să zici, O-ntoarse cel din sclavie; Căci ...
Antim Ivireanul - Învățătură cînd se face parastas
Antim Ivireanul - Învăţătură cînd se face parastas Învățătură cînd se face parastas de Antim Ivireanul Un lucru peste fire văz în Sfânta Scriptură la a doaoa carte a Împăraților, în 12 capete și foarte mă face de mă minunez. Împăratului David i-au fost bolnăvit copilașul cel dintâiu, ce avea din Virsavea. Și, pentru căci se afla în nevoia morții, era pururea trist și mâhnit și nici mânca, nici bea, nici putea nimeni să-l mângâe. Iar după ce au murit, zice Sfânta Scriptură, îndată s-au spălat și s-au uns cu mirosuri și s-au îmbrăcat în haine luminate și, mergând în casa Domnului, au dat mulțemită lui Dumnezeu. Și eșind afară s-au ospătat și s-au veselit, de care lucru stau de mă mir, cum putu fi aceasta? Ca până era viu și bolnav plângea și să întrista și, după ce au murit, s-au veselit. Răspunsul acesta ni-l dă însuș David. Până era zice bolnav, mi să cuveniia să mă mâhnesc pentru el, căci aveam nădĂ©jde că mi-l va lăsa Dumnezeu. Iar de vrĂ©me ce au murit, înapoi nu pociu să-l mai întorc, ci-m ...