Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4831 - 4840 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Ștefan Octavian Iosif - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...
Ştefan Octavian Iosif - Păduri şi cîmpuri se-nvesmîntă... Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 23 aprilie 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt, Și tu mă faci, o ! ciocîrlie, Să plîng încet, și trist să cînt... Ea-mi strigă gingaș din tărie: — ce tot îngîni acolo-ncet? — un cîntec, dragă ciocîrlie, Și-s ani de cînd îl tot repet ! Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă, De mult durerea mi-l urzi, Și chiar, o ! ciocîrlie dragă, Bunica ta mi-l
Ștefan Petică - VII (Păunii verzi plecară în noaptea solitară)
Ştefan Petică - VII (Păunii verzi plecară în noaptea solitară) Păunii verzi plecară în noaptea solitară de Ștefan Petică Păunii verzi plecară în noaptea solitară Cu strigăte de jale ca nota care trece Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară. Și palidele trupuri de roze s-adunară Pe marginea-n ruină încet să se aplece Murind ca niște albe columbe-n noaptea rece. O, visele, poema de vise-n noaptea clară! Și noaptea cea muiată în aurul de lună Părea apoteoza fantastică și vagă Căzând pe frunți de ceară în taina lor nebună. Poeme dulci de vise, poeme de petale, Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă! Departe trec păunii cu strigăte de
Ștefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă)
Ştefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă) Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă de Ștefan Petică Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă Pe care lunecară mâni albe de princese, Și-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă Scânteie pietre scumpe din stofe vechi și-alese. Ci mândră de durerea-i în purpura de seară, Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite Pe cari vechi coroane de slavă seculară Topeau de aur raze în zile fericite. Pe surele frontoane a vechilor palate Un vis de răzvrătire a pus o-nfiorare, Iar florile-n grădină stând pale și uitate Se plâng în invocarea lucirilor de soare. Cântări voievodale sunară-n amurgire Cu glas de altădată umplând singurătatea, Și-n notele lor grave de-adâncă tânguire Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea. Și turlele părură ca brațe desperate Întinse-n frământare spre cerul azuriu; Străvechea frumusețe murea pe înserate Și sufletul cetăței se plânse-ntr-un târziu. Ah, cântul răzvrătirei în seara somptuoasă Și turlele-nălțate spre cerul cel senin Când pacea cade lină din falduri de mătasă Și limpede ca roua pe albe flori de
Alecu Văcărescu - În flacăra care mă arz
Alecu Văcărescu - În flacăra care mă arz 8 [În flacăra care mă arz] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție În flacăra care mă arz În loc de chinuri și necaz Găsesc tot mîngîiere, Dulceață și plăcere. Ca pervaneoasa am ajuns Nu e vrun lucru de ascuns, Singur alerg de voie, În foc fără nevoie ! Cînd nu te văz, îngheț de frig. Voi să te văz și să mă frig ! A ochilor tăi rază Îmi place să mă arză ! În focu-ți cînd mă prigoresc, Atunci îmi pare că trăiesc ! Atunci mă știu cu viață, Aminteri sînt de gheață. Această parte mi-am ales Din flacără-ți să nu mai ies ! Nu voi să am scăpare D-un foc ce rai îmi pare ! Să arz trăind, să mor arzînd ! Și-al tău obraz numai văzînd, Să-mi pară focul viață, Și moartea o dulceață ! Așa m-am hotărît să fiu Cît voi trăi, cît voi fi viu, În piept purtîndu-ți focul, Să-mi fericesc norocul ! Iar cînd pă urmă voi muri, Nici între morți nu voi feri D-a spune la oricine C-așa ți se
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ți-ar arăta
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ţi-ar arăta 4 [Oglinda cînd ți-ar arăta] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Oglinda cînd ți-ar arăta Întreaga frumusețea ta, Atunci și tu, ca mine Te-ai închina la tine. N-ar fi mijloc să te privești Asemenea după cum ești Și idolatrie Să nu-ți aduci tu ție. Ochii în ea cînd ți-i arunci Dă tot să-ntunecă atunci Și dă te și arată Iar nu adevărată. D-aceea nu da crezămînt Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Da crezămînt ochilor miei, Fiindcă nu te-nșală Nici fac vreo greșeală. În ei te cată să te vezi Întocma pă cît luminezi Și d-într-a lor vedere Vezi cît ai putere. Crede-i săracii cînd îți spun Că numai ție să supun Și că le ești din fire A lor
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele româneşti:Prefaţă Prefață de Alexandru Odobescu ( Scene istorice din cronicele românești ) PREFAȚA EDIȚIEI DIN 1860 După titlul și după cuprinderea acestui mic volum, fieșcine va vedea c-am avut drept model frumoasa nuvelă istorică a domnului C. Negruzzi asupra lui Alexandru Lăpușneanu. Ca orce imitație, încercările mele sunt, negreșit, cu mult mai prejos de acel mic cap d-operă; în lipsa talentului, m-am silit cel puțin să păstrez, pre cât s-a putut, formele și limba Letopisițelor naționale, cu care, în dreptate, se poate lăuda mai vârtos Țara Moldovei; să adun datine, numiri și cuvinte bătrânești, spre a colora aceste două episoduri culese din cronicele vechi [1] . Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv. Cei ce pot mult izbutesc a caracteriza, într-asemenea scrieri ușoare, o epocă, sau o nație; cei cu bunăvoință, dar cu mai slabe mijloace, fac, ca mine, încercări! ...
Alexandru Vlahuță - Ce fericiți am fi-mpreună!
Alexandru Vlahuţă - Ce fericiţi am fi-mpreună! Ce fericiți am fi-mpreună! de Alexandru Vlahuță Românul, an XXXI, nr 26, 27 iunie 1887 Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine Că ne iubim; și ochii tăi De mult așteaptă de la mine Să spun cuvântul greu dintâi. Când ne-ntâlnim, e-o fericire, Ce-am fost dorit-o amândoi; Nu-i limba-n stare să înșire Din ochi câte ne spunem noi! ... Se sorb, adânci și însetate, A noastre lacome priviri, Același gând și dor ne-abate, Aceleași tainice porniri. Ș-atâta ți-i de înțeleasă Cerșirea ochilor mei triști, Că te roșești, ca o mireasă, Clipești, nervos buzele-ți miști... Și dulce-mi cați o dezmierdare, Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți: În noi, întunecat, tresare Misterul veșnicei vieți. O, ne-nțelegem de minune, Cu cât ne întâlnim mai des, Și, totuși ne sfiim a spune Ce fiecare-am înțeles. De rămânem singuri vrodată, Stăm muți, cu ochii în pământ. Tu parc-aștepți înfiorată, Eu în deșert mintea-mi frământ... De ce nu vrei? ... Mai lesne-ți vine Să-mi faci tu cale la-nceput: Apropie-te blând de mine Și-ntinde- ...
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
Alexandru Vlahuţă - Ce te uiţi cu ochii galeşi%3F Ce te uiți cu ochii galeși? de Alexandru Vlahuță Ce te uiți cu ochii galeși la copacii triști și goi, Și oftezi, dând pas gândirii să mai lunece-napoi?... Lasă frunzele pustiei și bătăilor de vânt! Tinerețe, farmec, visuri... toate-s țăndări de vas frânt, Ce de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri. Strânge-ți gândurile-acasă, nu le mai lăsa-n poghiazuri, Palide-n puterea nopții să mai tremure pe drum... Nici te mai uita în urmă-ți la grămezile de scrum... Nu vezi tu că îndărătu-ți e-ntuneric și pustiu!... Și n-auzi cât de sinistru sun-a groapă ș-a sicriu Glasul tinereții duse ș-al iluziilor șterse?... Înțelege că-i zadarnic pe-un mort lacrimi să se verse!... Negreșit, avut-ai zile de noroc și de iubire... Cine n-are-n lumea asta partea lui de fericire? Ai trăit și tu în basme... Te credeai și tu o zână, Ș-așteptai, ca să te fure, vreun făt-frumos să vină, De-ți roteai pe lanul vieții ochii mari și visători, Nu-ntâlneai decât podoabe, fluturi, pajiște și flori! Și când pentru- ...
Alexandru Vlahuță - Din depărtare (Alexandru Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Din depărtare (Alexandru Vlahuţă) Din depărtare de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine - Copilul visător de altă dată! Mă simt plutind — privirea mea 'nsetată Se pierde 'n orizonturi largi, senine. De-acum, ispititori în van mai cată Viclenii ochi... îi știu atît de bine! O, nu mai tremur cînd mă uit la tine, Și azi te iert, căci rana-i vindecată. Iar visul tău — ca pînza Penelopii — Se țese ziua, noaptea se distramă... Noian de întuneric ne desparte! Zădarnic zîmbitoare te apropii, Și glasul tău tremurător mă chiamă — Tot mai străină'mi ești — tot mai
Alexandru Vlahuță - Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii
Alexandru Vlahuţă - Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii de Alexandru Vlahuță Publicată în Neamul romînesc , Iași, an XII, nr. 314, 15 noiembrie 1917 O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare. Pururea împresurată de priviri cuceritoare — Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii — Ea pășește, zîmbitoare, Arborîndu-și pretutindeni "semnele-i particulare": Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. La o parte ! trece zîna veseliei zgomotoase. În tăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina... Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii, Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna, Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase... Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare. Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire, Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii. Ea, cu farmece-n privire, Grațiile și le plimbă, în costum de vînătoare: Fustă scurtă, ghete albe, buze
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...