Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEGRU
Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 905 pentru NEGRU.
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul Suvenirul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 Ziua se duce ș-altele vin, Și fără urmă se strecor toate; Dar să te stingă nimic nu poate Dintr-al meu suflet de tine plin. Anii mei repezi, viața-mi trăită Le văz grămadă în urmă-mi stând, Precum stejaru-și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi, În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni: El, ca un suflet, vârstă nu are. Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit; Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot te urmară: Din viață ochii-ți ce încetară De nemurire raze lucesc! Zefirul dulce cu-a ...
Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei
... ulița Doamnei ! Nu ne mirăm de loc; ceva mai mult, pare că-l vedem pe Românul apărând, cu ocazia căderii d-lui Brătianu, în chenar negru cu un articol jalnic, intitulat Necrologul Patriei. Nouii miniștri, odată cu depunerea jurământului, vor fi numiți Asasinii României, iar M. Sa va fi dat iarăși ...
Ion Luca Caragiale - Amiaza maura
Ion Luca Caragiale - Amiaza maura Amiaza maura de Ion Luca Caragiale Simbolistă-orientală În aer e lene... Amiază de vară. pâclă greoaie de plină Sahară. Ca tigru-ntre două tigrese rivale, Ce scuipă de turbă și sânge și bale, Ahmet stă-ntre două geloase neveste: Fatme - o minune, Biulbiul - o poveste! Biulbiul este blondă, Fatme este brună; O patimă oarbă și alta nebună. Ahmet simte bine că fierbe în ele O ură cumplită, o ură de-acele Ce lasă din treacăt în neagra lor cale Ruine și sânge și moarte și jale. Sunt două extreme, sunt două-antiteze... Pornirea vrăjmașe, el vrea s-o calmeze: “Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet! Pe stele și lună! (răcnește Ahmet Ș-apucă hangerul) Fatme! un ciubuc! Mergi!â€� “Nu vreau!!â€� «Zic: du-te!!» “Stăpâne... mă duc!â€� ...Fatme se supune și pleacă fierbând, Cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând… Fatme e departe... Emirul Ahmet Cu blonda Biulbiula vorbește-n secret! * În aer e lene... Amiază de vară... E pâclă greoaie de plină Sahară. Biulbiul doarme-acuma deplin liniștită. Fatme se întoarce... Figura-i, pălită De focul ce-o arde, cu jale zâmbește. Ahmet ia ...
Ion Luca Caragiale - Baladă (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Baladă (Caragiale) Baladă de Ion Luca Caragiale Simbolistă macabră Sub fosforescența sumbră A unui vechi candelabru, Iată un schelet, o umbră, Este bardul cel macabru. Ceasul bate miez de noapte, Și din negre galerii Se arată-n triste șoapte Ai macabrului copii, Și s-aude ca de clopot Un glas surd și subteran Resunând funebru-n ropot: Leg an d-an, leg an van d-an! Iar la jalnicul lor cântec, Glas adânc, lugubre lire, Din nou naște ca din pântec Și începe să se-nspire. Harfa lui macabră-nstrună Și toți morții se deșteaptă, Iar băieții împreună Stau uimiți, de-i vis ori faptă. O sublimă-mprovizare Cu accent suprauman: „Unde-i vremea noastră oare? Leg an d-an, leg an van d-an! Am ajuns acum eu, bardul Simbolist al omenirii, Să mă uite bulevardul În caverna părăsirii! Cincinate! Cincinate! Și tu, Mirceo! Dus ni-i vacul! Unde flori au fost rimate Răsărit-a azi spanacul! Căci învins-aBalamucul – Fiica Romei e nebună! – Și Maimuța și Ciubucul Și-au dat mâna împreună! Dar veni-va timpul Gropii mele să se-nchine: Țara va deshide-Olimpul Ca să ...
Ion Luca Caragiale - Cameleon-femeie
... Și-n varii polichrome bibiluri și altițe... Îmi arunca pupila-i divine curcubee; Dar eu, nebun! zic: „Spectru! Cameleon- femeie! Fugi! sufletul ți-e negru
Ion Luca Caragiale - Decadență
... s'a împlântat cuțitul până'n prăsele în sânul nenorocitei Românii, iar cadavrul ei sângerând s'a aruncat la picioarele tigrului negru
Ion Luca Caragiale - Filozoful Blagomirea
Ion Luca Caragiale - Filozoful Blagomirea Filozoful Blagomirea de Ion Luca Caragiale Filozoful Blagomirea ține-n mână adevărul, Și de-aceea se muncește a seca tot călimărul Și-a schimba cerneala neagră într-un foc aprins defraze, Care-n veci de veci să deie întunericului raze Și să lumineze mintea robilor și celor șchiopi, Osândiți să rătăcească sau mereu să dea în gropi. Cât mult bine poate face cu-un nimica Blagomirea! Dac-ar ști ce o așteaptă, negreșit că omenirea Ar veni la Blagomirea implorându-i să consume, În hârtie și cerneală, cât de mult, oricâte sume. Numai să-i arate-ntregul adevăr adevărat, După care pân-acuma ea-n deșert a alergat. Făr-această rugăminte, Blagomirea-ntr-una scrise, Până când - vai, țării noastre! - ochii-i pe vecie-nchise... Multe-s operele sale, cam vreo sută de volume Despre legile eterne și stăpâne peste lume, Dar cuprinsul lor e simplu: Blagomirea s-a muncit Ca să spuie“Tot e totulâ€� și sărmanul a
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria. Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori ...
Ion Luca Caragiale - Mic și mare
Ion Luca Caragiale - Mic şi mare Mic și mare de Ion Luca Caragiale Trece un prăpăd pe lume... Dinspre larg de ocean, Cu ce neagră turbă bine, vine vajnic uragan! E o spaimă-n toată firea... Păsări albe fug, s-ascund; Pinii seculari se-ndoaie; pești, jivine merg la fund. Urlă ape biciuite, dau nebune către mal; Calcă unul peste altul și se-nghite val pe val. Geme farul... Un grăunte de nisip, nepăsător, Râde de urgia oarbă și de groaza tuturor; „Râzi? Nu vezi?â€� l-întrebă farul. „Ba văd bineâ€� zice el; „Ș-apoi, dacă vine, — vină! Sunt atât de mărunțel! „Rădăcini eu n-am, să-mi pese! nu mă simt deloc legat — „Ori în adâncimea mării, ori la soare pe uscat — „Să mă spulbere de-aicea, cu tot eu am să rămân: „Mie, unuia, oriunde, singur cerul mi-e stăpân!â€� (Convorbiri critice, anul I, nr. 19, 1 Octombrie
Ion Luca Caragiale - Moartea protestantului
Ion Luca Caragiale - Moartea protestantului Moartea protestantului de Ion Luca Caragiale Baladă Cunigunda e geloasă: Eginhardt întârziază – Iată-a dimineței rază... Ce senină și frumoasă! Un cal roib în vale paște, Este calul favorit, Deșelat și obosit – Ce idee neagră naște!? Cunigunda e femeie – Ah! ce gând îngrozitor!... Vrun catolic?... Un omor?... Un duel?... A! ce idee! Ea scoboară trepte-trepte, Dusă de-un funebru gând Și pe Dumnezeu rugând: „Doamne sfinte! Doamne drepte!â€� Din donjon până-n devale E o cale-atât de lungă!... Când, sărmana! O s-ajungă Ținta pasurilor sale? A sosit acum la poartă: „Hai! deschide! nu mă ține!â€� Poarta scârțâie-n țâțâne – A ieșit... A! crudă soartă! Iată calul...Unde-i dânsul? ... E lungit mai la o parte: Moartea! moartea îi desparte... Și, gândind, o umflă plânsul. „Eginhardt al meu! viteze! Dacă tu ești mort – vorbește! Inima mi se topește... Poate-a ta să mă trădeze?â€� Plânge Cunigunda vașnic Și-l mângâie pe viteaz Și-l sărută pe obraz, Când, deodată, strigă strașnic Eginhardt cel elegant: „Noch a’ Krieg’l, ...
Ion Luca Caragiale - O nouă societate română
... de loc — pentru că desigur nu poate fi vorba de citirea publicațiilor politice, ci de literatura propriu-zisă — și tot ce se tipărește negru pe alb, ba de la o vreme și roșu, nu se cheamă tocmai literatură. Atunci ce-i rămâne tinerei societăți de făcut? va întreba cineva ...