Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUAT CA UN TOT

 Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 763 pentru LUAT CA UN TOT.

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și împrospăta garderoba de vară. Astfel dichisit, peptănat întocmai ca un cap de ceară bun de expus la o vitrină de peruchier, el călca mândru pe trotuarele capitalei, având aerul a zice trecătorilor: Ce ... pe deasupra și o pălărie de paie pusă cam crăiește pe-o ureche; apoi două rânduri de albituri într-o lădiță de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra salariului la un zaraf de la Cuibu cu barză. Dar, în sfârșit, un cetățean român în țara lui nu piere. Astfel, plin de chef și de speranță în viitor, pleacă în aceeași sară de la gara Târgoviștea spre ... dimineața trenul intră în gara de la TârguOcna, și Nae Peruzescu se coborî somnoros din clasa a III-a, unde voiajase tot timpul tăcut și ghemuit într-un colț, cu pălăria pe ochi, cu gulerul paltonașului ridicat, păstrând cel mai strict incognito. Îi trebuia acum o trăsură pentru Slănic. Trăsurile însă erau scumpe ... și a cugetărilor scrise de trecători pe stâlpi și tavanul cerdacului. Două versuri anonime îl înveseliră cu deosebire: Te iubesc și te ador ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

... și cititori care influențează unii asupra altora și, împreună, formează ceea ce numim mișcare literară ori mișcare științifică. Că o mișcare literară fără literați e un nonsens, pricepe oricine; dar că o mișcare literară fără cititori e iarăși o imposibilitate, pentru unii nu-i tot așa de clar. Cauza acestei nepriceperi e că în toate istoriile literare se analizează numai scriitorii fiecărei epoci, nu însă și publicul cititor, parcă acesta ... elementelor celor mai culte și simțitoare, e un entuziasm, e o ridicare a diapazonului emoțional al unei însemnate părți din națiune, care devine un teren foarte favorabil pentru crearea artistică. O mulțime de oameni sunt însuflețiți de același ideal, au aceeași mare dorință, forțele lor sufletești lucrează în aceeași ... sunt poeți. Aceia care nu făceau versuri, Ion Ghica, Kogălniceanu, Bălcescu și alții, creează proza română. Alecsandri descoperă creațiunea marelui nostru poet anonim, țărănimea. E un elan, e un entuziasm, e o speranță în viitor, chiar în acele creațiuni care deplângeau prezentul. După spiritul ei, această literatură cu drept cuvânt poate fi numită literatura ... care se adresa literatura aceea era foarte restrâns și aceasta scade, bineînțeles, din însemnătatea ei, dar însemnătatea numerică a publicului cititor, dacă e ...

 

Ion Luca Caragiale - Mitică

... Caragiale - Mitică Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1900 - Mitică... și mai cum? - E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă ... vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni. Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate. Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, micul ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... nopțile de iarnă, când viscolul mă trezea în sforăitul celorlalți, îmi dășiram în minte frumusețile de odinioară, și toate se încheiau cu ticăloșiile din clasă. Un profesor bătrân și rău. Tace ca o momâie. Deschide gura parc-ar fi un mort care-și scuipă pământul din gură și slomnește îndesat prin știrbiturile dinților: "Afu-ri-situle!" Altul, gros, roșu-verzui, ca un ficat; fără gât; cu ochii umflați și repezi; mânile îi bănănăie în toate părțile; înfige degetele în urechile cuiva și scrâșnește: "U! boule!" Altul, soios ... aur? De mi-ar fi lăsat barim pisica și cânele, poate că mi-ar fi curs mai puține lacrâmi pe declinările latinești, învățate de spaimă, ca să nu deschiză asupra mea ochii reci și răi profesorul neclintit și galben ca un mort, în jețul catedrei! Nici un câne n-a fost mai încolțit de vrăjmași. Cartea, pe care trebuia s-o născocim noi (afară de doi-trei profesori, toți ceilalți ... deschideau gura decât ca să ocărască), colegii mei, rău nărăviți, spioni și lași, afară de câțiva săraci, sălbatici, prinși ca cu arcanul, pedagogii îngâmfați, provizorul, ...

 

Vasile Alecsandri - Inelul și năframa

... Eu sunt gata de plecat, Acasă că mi-am uitat Paloșul cel rotilat Pe-o masă verde-aruncat". Îndărăt el a pornit, C-un voinic s-a întâlnit, C-un voinic cu calul mic: ,,Noroc bun, tânăr voinic! Ce veste, de unde vii?" ,,Dacă vrei, Doamne, s-o știi, De altul poate-ar fi bine ... vântul nu răzbate, ștergarul într-o mare lungă și lată ca fațapământului. Zmeii trebuie să macine stânca, să doboare codrii și să soarbăapele mării pentru ca să ajungă pe Făt-Frumos. În numărul semnelor considerate de români ca prevestiri de moarte, maisunt și căderea stelelor, cântecul cucuvăii, urletul câinilor, arătări de năluce,pocnirea lemnului icoanelor din casă, stătutul cailor pe loc când au ... apoi la inel căta. Dar inelu-i ruginit! ,,Vai! drăguțul mi-a murit Vorba bine nu sfârșea Și de cale se gătea, Pe-un cal ager s-arunca Și la tabără pleca. Calul zboară ca și vântul De cutrieră pământul. Și când toaca-n cer toca, Ea prin tabără umbla, Tot pe dragul ei căta, Și-l găsea sărmanul mort, Întins veșted sub un cort. Ea năframa și-o

 

Ioan Slavici - Ileana cea șireată

... te la masa. Feciorul de imparat sc aseza la masa. Ei, dar Ileana e Ileana cea sireata! El nu se aseza inca bine, si iata ca si cazu, cu scaun cu tot in pivnita cea adanca in care era ascunsa comoara imparatului. Acuma Ileana incepu sa strige: "primejdie", si cand se adunara toti ... se va putea insanatosi, daca Ileana li va aduce mancare de pe vatra feciorilor de imparat. Ileana, de dragul suroni sale, le facea toate; ea lua asadar cofita si porni catre curtea celor trei feciori de imparat, ca sa mearga sa ceara sau sa ieie si sa aduca. Sosind la curte, Ileana intra in ruptul sufletului in curtea imparateasca ... Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi tu cum te striga imparatul? Mergi iute, ca sa vezi ce si pentru ce si care pricina! Bucatarul isi lua picioarele pe umeri si se departa - ca si la porunca imparateasca adica. Ileana ramase singura in cuhne, isi umplu vasele de bucate, varsa apoi pe jos toate bucatele cele scumpe ... catre pivnicerul cel mare: - Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi cum te striga imparateasa? Fugi si vezi cum, ce si pentru ce pricina! Pivnicerul isi ...

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

... știm ce iubitori de adevăr sunt. Dar iarăși nu-mi vine să las așa lucru ciudat fără de aproape cercetare; căci politica împărăției noastre cere ca să știm tot, fără greșală, nici îndoială... Mai întâi, era să vă poruncesc a supune la cazne fioroase pe toate femeile, doar de-om putea afla ... că mori; să-ți lași acolo trupul, și să te-ntorci să-mi dai socoteală una câte una de toate pân câte ai fost trecut ca om însurat... Bietul Aghiuță! știa el de ce sta pitit pântre plevușcă, măcar că era un drac și jumatate: bănuise ce-l aștepta, că iar o să-i dea cine știe ce grea sarcină. Când a mai auzit că ... coada-ntre picioare; încă n-o putea uita pe baba la care intrase să slugărească trei ani... Îi dedese baba de lucru - să-i îndrepteze un fir de păr creț: l-a tot muiat cu limba Aghiuță și l-a tras pân degete, zi și noapte fără răpaos; de ce-l muia și-l trăgea, de ... ...

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... o taină mare despre care nu È™tia nimeni nimic, afară de împăratul. Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în È›ară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu niÈ™te umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciÈ™. Cu totul alta era Costan: mic la statură ... mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta È™i în stânga de pe frunte È™i atunci È›i se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului. - Măi Floreo, tu eÈ™ti acum mare; du-te È™i întreabă pe taica, pentru ce-i plânge lui un ochi, iar altul râde pururea. AÈ™a zise Petru către frate-său Florea într-o bună dimineaÈ›ă. Dar Florea nu s-a ... unde È™i care e calul acela. După aceea încalecă È™i te du. Petru mulÈ›umi de învăÈ›ătură È™i apoi se duse, ca să întrebe de treaba calului. - Neagra-È›i fie lumina! se răsti acum împăratul. Cine te-a învăÈ›at ca

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

... curse întinse apozitamente ca să prinză într-însele pe oamenii cei fără esperiență. Amorul însă ce simțeam pentru Italia nu-mi permise a lua precauțiunile necesarii în contra acestor neguțători de patrie, carii amăgesc lumea puși subt protecțiunea celei mai principale din virtuțile cetățenești. Ordonai, după cum am mai ... Ospelul Bella Italia, camera no. 6. Numai cu chipul acesta mă putui libera de acel turbat cicerone, căci altfel m-ar fi turmentat toată ziua, ca să poată dobîndi dreptul de a-mi cere un fiorin pentru osteneala sa. Văzîndu-mă liberat de omul acela, mă pusei a contempla orașul din pozițiunea în care mă aflam și simții ... ale secolului nostru, și tocmai cînd mă aflam absorbit în cele mai melancolice reflesiuni și triste teorii asupra nestatorniciei lumei aceștia, se prezenta înaintea mea un călugăr șchiop sau, cu alte cuvinte, un cicerone bisericesc. Acest monac, care ar fi putut să mă serve de minune arătîndu-mi calea ce duce la fericirea eternă, se apropie de mine ... catolici, îmi zise: — Darul lui Dumnezeu să vă umbrească, fiule, acum și totdeauna. — Amen, îi răspunsei eu deconcertat. — Desigur că siniorul e un ...

 

I. C. - Vînătoarea (I. C.)

... Niță a plecat... Amorul vînătoarei deși nu totdauna Dar mai ades întrece pe orice fel de-amor : Căldura, frigul, foamea și setea-i sînt tot una, Și la nimic e omul mai iute, mai ușor. Aci în calea asta, îl vezi că să ivește Și-ndată-apoi ca fulger îl vezi p-o muche sus ; Aci p-o naltă culme abea se mai zărește Prin văi adînci acolo ca gîndul el s-a dus. Nu are preț vînatul pe cît gustu-i de mare, Dar însă cîteodată ce scump este plătit ! Că ... cum văz eu acuma n-a mai făcut copila De n-ar fi vro veste de vreun greu păcat. Pe cînd eram odată Ca dînsa-n lume fată Noi nu știam ce este pustiul de iubit, Dar îns-acum o fată De tot este schimbată, Iubește cît de mică că lumea s-a iuțit. Sărmana copiliță abea ochii deschise Și-n tinereți cearcă un chin nesuferit, Abea văzu ea lumea, abea-n ea se ivise Ș-o vezi acuma slabă cît pare c-a murit. Se scoală ... ...

 

Ioan Slavici - Rodul tainic

... taie capul, dacă nu va fi în stare să se urce, și a rugat pe împăratul să-i dea răgaz de trei zile ca să se gândească, iar în timpul acestor trei zile a pus pe un meșter faur să-i facă cățărătoare de fier, apoi s-a pus pe urcate. S-a urcat omul și iar s ... jos pe cele tocite. Găsindu-le pe acestea prin curte, slugile i le duseră împăratului, care prin aceasta se încredință că a ajuns tot departe. "Te pomenești că acela găsește în cele din urmă rodul pomului, zise el în gândul lui, eu însă tot n-am să-i dau fata mea." Iară Danciu se urcă tot mai departe, o zi, două zile și după a treia zi iar dete de o colibă. Găsi și în coliba aceasta o babă ... a tras de șasesprezece ori, el de asemenea. Țiganul avea și el păr lung, și după ce s-au pieptănat, altă minune: fața lui era tot atât de frumoasă ca

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>