Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��CA��
Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 2040 pentru L��CA��.
... mai mă țin picioarele de nemâncată... și pruncul nu vrea să știe — cere... Și n-am încai inimă să-mi fac seama singură: să-l omor și pe el și să mă omor și pe mine... că dă Dumnezeu prunci cui nu-i trebuie, la o păcătoasă ca mine, și la cine trebuie nu-i dă! Împărăteasa a oftat adinc auzind vorbele astea atât de duioase. — E băiat? a ... a răbdat cât a răbdat, până n-a mai putut, și a cerut-o în căsătorie; iar dânsa plăcându-l asemenea, că era om de seamă și mândru, și-l vedea că ține și el mult la băiat, bucuroasă l-a luat. Și i-au cununat chiar împăratul cu împărăteasa, dându-le mare cinste și daruri scumpe. Când a intrat în ... auzeau, pe urmă, cântând din gură și cu harfa, de te sfințea — amândoi soții nu mai puteau de mândrie, îl luau în brațe și-l sărutau, și femeia zicea: — Mulți feciori de-mpărat or mai fi, da ca ...
... Andrei Mureşanu - Omul frumos Omul frumos de Andrei Mureșanu Frumos e omul, Doamne, când mintea e regină, Și simțul ce ca șerpe spre rele îl înclină, Supus, loial și drept; Vârtutea-atunci măreață răsare ca ș-o floare, De brumă neatinsă la rumena-i coloare În fragedul lui piept! Pe fruntea lui senină dreptatea strălucește Întocma ca ș-un soare pe sferă când pășește De nori neturburat; E crimă, se retrage, e silă, se ferește, E negură,-o străbate, e nor, îl ... iesă nepătat. Frumos e omul, Doamne, cu inimia curată Cu floarea conștiinței de crime nepătată, Sincer, nefățărit; Conspire lumea toată, răzbată-l orice soarte, Închidă-l să nu vază lumină pân' la moarte, Și iată-l neclintit! Arunce-l în deșerturi lipsite d-orice floare, Pe unde nu s-arată nici om, nici zburătoare, Ci șerpi veninători; Vârtutea-i va fi scutul ș-azilul ... La oameni călători; Frumos e omul, Doamne, cu generozitate, Când iartă pe tiranul ce-apasă p-al său frate, Cu scop d-a-l subjuga; Și-n loc să răsplătească, cum cere pofta-n lume, Dușmana lui lucrare, îi cruță negrul nume, Voind a- ...
... SUZANA: Mări, omule, ce nu te lepezi și tu de beleaua cea de vornicie, bat-o pârdalnicu! TOADER: Cum nu m-aș lepăda de dânsa, ca de Satana, păcatele mele! dar apoi știi povestea țiganului cu ursul din pădure: Săriți, oameni buni, c-am prins ursu! — Adu-l încoace, țigane, dacă l-ai prins! — L-aș aduce, frățico, dar nu mă lasă din labe, dihania! SUZANA (cu dragoste): Sărmanu bietu bărbățel! TOADER: Că, zău, sunt de jelit! M-am buimăcit ... știu care. Las’ că sosise porunca a treia zi după sărbătoare, d-apoi ne-am dus vro trei oameni a târg ca să cumpărăm solenitate și mastic... Mastic am găsit la băcălie, dar solenitate, mânca-o-ar cine-o iscodit-o! n-am putut găsi nici măcar ... tu știi să citești, Toderică? TOADER: Ba cât hăciu. Mă duc la domnul Gălușcă să mi-o tălmă- cească. SUZANA: Stai pe loc, că iată-l! SCENA V TOADER, SUZANA, GALUSCUS (iese din casa boierească citind o gazetă) GALUSCUS: Admirabil! Redaptorul acestui ziar a bine meritat de la patrie ... ...
Alphonse de Lamartine - Suvenirul
... și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi ... Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot ... îți suflă păru-undoios, Ce-n trăsuri negre de ebanos Recade-n sânu-ți fără-ncetare. Umbra acestui văl mincinos Și mai mult chipul ți-l îndulcește, Ca dimineața ce se ivește Din vălul nopții întunecos. Cerescul soare vine, sfințește Cu ale noastre zile ce zbor; Și-ntr-al meu suflet al meu ... ești cu-ngrijire Ș-asupră-mi aripile-ți alin; Visele toate din tine-mi vin, Încât viața simt în dormire. Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta Să-mi taie firul zilelor mele! Ș-atunci din visuri dulci, amari, grele, Doamne!... în sânu-ți m-aș deștepta!
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul
... și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi ... Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot ... îți suflă păru-undoios, Ce-n trăsuri negre de ebanos Recade-n sânu-ți fără-ncetare. Umbra acestui văl mincinos Și mai mult chipul ți-l îndulcește, Ca dimineața ce se ivește Din vălul nopții întunecos. Cerescul soare vine, sfințește Cu ale noastre zile ce zbor; Și-ntr-al meu suflet al meu ... ești cu-ngrijire Ș-asupră-mi aripile-ți alin; Visele toate din tine-mi vin, Încât viața simt în dormire. Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta Să-mi taie firul zilelor mele! Ș-atunci din visuri dulci, amari, grele, Doamne!... în sânu-ți m-aș deștepta!
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente
... credem interesant a reproduce aici două din acele curioase documente, și, daca semnăm mai jos cu numele nostru, asta o facem, binențeles, numai ca simplu colecționar, iar nu ca autor. I - MESAJUL DE ÎNCHIDERE A CAMERELOR OTOMANE Domnilor senatori, Domnilor deputați, Pentru întâia oară a tunat și v-a ... chef). Toate bune! dar ce e de făcut cu Europa, bre? — Eu am un plan, prealuminate stăpâne (mi-a răspuns), să ți-l comunic! — Pune-l în lucrare, pordecâine, fără să mi-l mai comunici; eu n-am vreme să mă ocup cu așa mofturi. În adevăr, peste trei zile, moftul, Constituția adică, s-a promulgat ... de clasica memorie. N-a trecut apoi mult, și Midhat-pașa, despre care nu-ncetau a vorbi gazetele toate mai mult ca de Mahomet — ba că e isteț om de stat, ba că e bătut la cap ca berbecul la coadă, ba că e geniu și câte toate secături — începu să-și ia nasul la purtare: prinsese muhalibiul coaje. Să las că ... chemam să mă frece, ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... păzi stema domnească, Pe tot trupul înzăuați Ca zmeii înfricoșați? Unde-s copiii de casă Ce sta lângă domni spre pază, Pajii nobili și frumoși Ca haiducii fioroși? Unde-s mocanii de munte Ce purta prăștii și lănci, Și sărea ca niște ciute Peste șanțuri și pălănci? Și a arcașilor ceată Ale cărora săgeată Pătrundea fără de greș Dușmanii cei mai aleși? Unde-s ... groază, Cu baltage și măciuci, Cu a lor barbe tufoase Și cu flocoasele burci? Unde-s călărașii groaznici Cu fugarii lor pohodnici, Ce ca pasărea zbura Și ca fiarele zbiera, Când buciumul chema oaste, Când măzdracele lucea, Și când simțea pe la coaste Că pintenul împungea? Toți acești cai iuți ca focul Ce sub dânșii arde locul, Bugeacului fii sirepi Și mândri ca niște cerbi, Au pierit cu călărașii, Ca o umbră au trecut, Și hatmanii și ostașii În țărnă s-au prefăcut. III Deci unde odinioară Câmpul se cutremurară De biruinți românești, De vaiete ... dușmănesc, Oh! acolo ce zăresc!!! Văd de român copilițe Că se scaldă, șuguiesc, Și apoi, împletind gâțe4, Pe pajiște dănțuiesc. Însă una dintre ele Saltă ca luna prin stele, Fiind gigâtă la stat ...
... Pintre fum și prin scîntei, Trista voace de femei. Cînd se stinge focul cel Și strigările s-alină, Pintre unde-ncetinel Parcă sînte rugi suspină, Ca acele ce în zori Cîntă vergurile-n hori. Ce misterii se ascund În această adîncime, Nu putu cerca la fund Păn' l-acele zile nime, Pănă cînd a cutezat Un antic și demn barbat. Pre moșie a domnit Bravul Conde, boier mare ; El ... sințit. Însuși Conde, stînd la mal Cu a lui curteni și gloată, Dă pascarilor semnal, Ș-amu plasele înoată ; Trag plutașii tot vîrtos, Ca s-agiungă pănă-n gios. Plasele s-a înspumat Și vuind acum o undă De-alta iacă-a despicat Și în ... munte ; Jurămîntul nu ierta. Pe cînd noaptea ni rugam, Lîngă-altare poșternute, Tremurînde ascultam Cum vineau stoluri temute, De cai tropot sunător, Freamăt dînd înfiorători. Ca porumbul spăimîntat, Cînd de uliul se vînează, Sub aripi, spre-a fi scapat, Ale mamei tupilează, Așe toate ni-am văzut În genunchi ... boltă cristalină, Ni păstrează vie-un har, Pănă-n ziua cea senină Cînd credința va afla În județ cununa sa. Crivățul a spulberat ...
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
... că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu-se prin umbra teilor îmbătrîniți, Gîndul, mai bătrîn ca teii, îi găsea întineriți. Vai ! și oare unde-s toate cîte le-am văzut în cale? Unde-s plopii de pe muchie, unde-i șipotul ... astăzi, mai cîntat numai de vînt. — Tu, la bal? Tu, vii să-ți cauți fericirea ta la baluri? Vii să te îneci în lume ca un val în alte valuri? Vii să-ți scuturi de pe aripi praful florilor cerești? Ca în schimb să strîngi tot praful mișeliilor lumești? Ea tăcea... dar mîna-i albă se-ncleștase de-a mea mînă Și simțeam, simțeam ... aș fi menit să sufăr șapte grele bătrînețe, Toate strînse-ntr-o durere, nu m-ar întrista mai mult Decît hohotul pe care fui silit ca să-l ascult. Era alta; era slută; era strîmbă, ca o cîrjă; Fără nici un dinte-n gură, era țapănă și dîrjă; C-un obraz ca
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... mai voinic, un om cât un taur, a ridicat toporul și când a tras cu sete, a picat jos. L-au ridicat repede! era mort... Frate-său a dat să vorbească, dar n-a putut - amuțise. Erau patru inși. L-au pus pe mort în spinarea lui frate-său, și ceilalți doi l-au apucat de picioare, să-l îngroape undeva departe. Când să iasă din curtea hanului, Mânjoloaia începu să strige pe fereastră: hoții! și-n față-le, iacă zapciul cu mai mulți ... cârcă. Acu, ce te faci la cercetare? Toată lumea știa că mutul vorbește; cui putea să-i treacă prin cap că mutul nu se preface? L-au bătut până l-au smintit, ca să-i vie glasul la loc - degeaba. De atunci li s-a tăiat pofta flăcăilor să mai calce hanul... Până să-mi treacă ... mare?... Aide, nu te mai uita așa la mine; treci în odaie la masă. Multe odăi curate și odihnite am văzut în viața mea, dar ca odaia aceea... Ce pat! ce perdeluțe! ce pereți! ce tavan! toate albe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... Ialomiței, unde nu se știa de crețuri și colțișori. Sultănichii îi este dragă curățenia ca lumina ochilor, că chiar de n-ar avea sprâncenile trase ca din condei și buze rumene ca bobocul de trandafir, tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumânare. Când merge, saltă puțin și se mlădie. Trup omenesc de n ... fură toate privirile, și ea s-aprinde d-ai crede că se topește. Și ce vâlnic, și ce năframă, și ce cămașe de borangic, galbenă ca spicul și subțire ca pânza păiajenului, încât i se simte tot sânul, pietros ca poama pârguită, cum se bate când abia răsuflă de osteneală. Să crape de căldură, nu-și sumete mânicuțele în fața flăcăilor. Să se îmbrebenească ea ... deal, la vrun părâu. Ascultă neclintită un ceas, două. Vântul bate holdele. Izvoarele dau d-a dura petricelele din matcă și le sună ca pe niște zurgălii auzite din depărtare. Apoi culege flori și le azvârlă, până ce i se aprind obrajii și să trezește ca dintr-un somn adânc. Ochii îi sclipesc ca oțelul învârtit la soare. Joița Baciului ar fi văzut-o la un apus de soare cu capul rezemat de crucea din creștetul mușcelului ce desparte ...