Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE UN DAR

 Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 1278 pentru FACE UN DAR.

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

... și deci eclipsă pentru dînsul nu era cu putință. Ar fi manifestat veselia ce-o resimțea și ar fi împărtășit-o tovarășilor lui de curte, dar gura îi era încătușată de un cep și, așa fiind, își păstra, vrînd-nevrînd, gîndurile pentru el, stînd enigmatic în fața acestei zile fără soare. Legănate, rațele treceau pe lîngă el ... cepul, oricît era de lemn, pînă la sfîrșit nu rămase insensibil dezmierdărilor ca acest îndrăgostit străin venea să i le manifeste, și, cedînd, ieși ca un pumnal dintr-o rană, într-o explozie de sînge roș, făcîndu-l să se dea cu cîțiva pași înapoi și să privească cu urechile pleoștite ... însă, generosul sînge ieși gîlgîind din izvor, se împrăștia pe pămînt, în meandre, alunecă printre surcelele și penele împrăștiate, se despleti în șuvițe și, cu un murmur domolit, se răspîndi în toată curtea, umplînd de miros coprinsul și punînd în mișcare toată lumea măruntă de aripi, de coarne și de copite ... vulgarizau, patricianul păun cu egreta lui de pietre scumpe pe creștet fraterniza cu domestica gintă laolaltă, cocoșul își pierduse tot imperiul și se clătina ca un sultan decrepit în fața cadînelor lui nedumerite. Cineva ascuns,

 

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

... fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face ... adjutant al generalului Douay în corpul 7 al armatei franceze (Belfort, Reims, Sedan, Campagne de 1870) drept un document impersonal, o caldă lucrare originală, drept un rece raport anonim, și, astfel, se crezuse în dreptul său a o forfeca pagină cu pagină și a o turna ca ... propozitie a sa, care în genere se potrivește foarte puțin cu întregul pe care-l plagiază. Deși Zola nu a avut un proces în fața justiției, cum prea ușor se putea să-l aibă dacă în locul prințului Bibescu era un autor mai puțin cavaler și mai interesat, totuși, a fost aspru judecat și pedepsit de opinia publică. S-a făcut un ...

 

Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare

... maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și unul și altul au avut același țel ... unguri, cu ungurii, ca să alunge pe leși, și cu amândouă aceste neamuri, ca să reziste turcilor. Înțelept, viteaz, neadormit, el izbuti a face dintr-o țară de păstori o țară de războinici spăimântători și, cu singurele lui mijloace, el fulgeră pe Baiazid Fulgerul, combâtu cu succes pre Matiaș ... Țării Românești). În mijlocul tăcerii de moarte, în care lumea era cufundată pe timpul lui August, se vede ridicându-se deodată în fața imperiului roman un om nou și un popor nou, pe care vechii cetățeni ai Romei îi numeau barbari. Însă șeful barbar se numește Decebal; el are o inimă ce ar putea cuprinde ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... a părut de loc foarte mulțumit de norocul ce-i găsisem; ba chiar îmi pare că am găsit fluturând pe buzele lui vinete și afumate un trecător zâmbet de despreț... Dar — poate că mi s-a părut. La un moment, mergând, s-a oprit de-odată-n loc, a îngălbenit foarte tare, a șovăit și, dacă nu-l ... meu — îl cheamă Nicu Ionescu — dispărea încet-mcet pe măsură ce înainta dejunul și cu ușurință m-am convins că d. Nicu este un mincinos — nu dejunase de loc, ba pare-mi-se că paliditatea lui și intențiile de leșin pe cale publică... dar în fine, îi trecuse acuma. Acum era foarte vioi, prinsese limbă... La căldura generosului vin, se aprinsese un șir de confidențe. Am constatat din conversația d-lui Ionescu că și la moral era ca și la fizic un om nu prea deosebit: pare că, pierzându-și paliditatea, pierduse singura lui virtute de a mă interesa; acum vedeam bine că tânărul meu ... în nas, mi-a spus că o irezistibilă putere îl atrage în nobila carieră. Ne-am despărțit, rugându-mă el să-i găsesc ...

 

Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița

... de Grigore Alexandrescu    Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată, Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare. Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută, De ce stai ... despoților iertată: Numai lor le e bună a unui neam orbire, Căci nu-l lasă să-și vază a sa nenorocire: Dar în gura acelor ce-o zic pe dinafară, Sau e o nerozie, sau este o ocară. Noi le-am putea răspunde puținele cuvinte Bufniței adresate ...

 

Dimitrie Anghel - Ex voto

... seara asta misterioasă... Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vînt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde. Poate mireasma asta ce stăpînea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să ... te rechem din lumea umbrelor și să te fac să trăiești măcar o clipă mai mult viața pe care o iubeai cu atîta patimă. Se face o seară furtunoasă ca șl asta, și noi suntem doi copii nevrîstnici, într-un oraș tăcut. Teiul cu flori de aur, de lîngă poartă, își trimite mirosul lui tulburător și o lîncezeală ne-a cuprins parcă pe ... și dîrz, ca o dezmințire a ghebosului din Florența. Era un exemplar unic de frumusețe omenească, dar ca o statuie minunată, făcută de un artist dintr-un pămînt obosit și netrainic, s-a năruit curînd, murind pentru cea din urmă oară în tine. • Am întrerupt notele cîteva zile și ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

... i-a dăruit iar puterea vederii. Asta a fost a dântâia minune a ei. Peste câtva timp, un păgân a ocărât-o și a dat s-o atingă; dar n-a apucat să ridice nemernicul mâna si a picat grămadă trăsnit. Puțin mai târziu, iată că se apropie de Paris ... i-a și rămas numele de pomină, acelui turbat păgân) „biciul lui Dumnezeu". Lumea toată, aflând că vine grozăvia, pornește să fugă nebună. Dar sfânta le iese-nainte pe o moviliță și le strigă: — Oameni buni! stați! E adevărat că vine Attila; dar n-aveți teamă, căci m-am rugat eu la Dumnezeu să vă scape, și Dumnezeu mi-a făgăduit că vă scapă, și m ... scăpat Parisul și lumea toată după rugăciunile sfintei Ghenoveve. De aci s-a dus apoi vestea pretutindeni de minunile sfintei acesteia, așa că un episcop din orașul Tirului spunea cum că sfântul Simion Stâlpnicul, care patruzeci de ani a petrecut sus pe un stâlp în post și-n cucernicie, când vedea pântre mulțimea târgului negustori din Galia, le zicea: —

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

... stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses ... curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ... trupești, Și pe când se schimbă vorbe și se bea cu prisosință, Pe metalice tripede ard parfumuri arăpești. Sirieni cu forme clasici, copilandri prin etate, Dar pișcați în ciuda vârstei de-al plăcerilor tăun, Înmuiați în tinerețe ca-ntr-un lac de voluptate, Peste masa largă mișcă evantalii de păun. Și cum robii vin să cânte din cimbal și din chitară, Pentaur ridică vocea, și ... întoarce fiecare Către oaspetele tânăr mai frumos ca zeul Ra -- Vede-al regelui pericol, și sub două mii de care Uruind pe roți de-aramă

 

George Coșbuc - Sulamita

... fete din Ierusalim, Vă jur pe căprioare, Să nu-mi râdeți voi draga mea E neagră Sulamita, Căci soarele-a privit la ea, Dar cine-i ca iubita Lui Solomon? Frumoasă ești, Tu blândă porumbiță, Un crin în văi, așa-nflorești! Și neagra ta cosiță Ca purpura lui Dumnezeu, Cum fir de fir s-alege, Și-n lanț făcut din părul ... tău, Tu sclav ai prins un rege! Grădină-nchisă ești, izvor Oprit ca sub pecete, Privește-o, tu uimit popor! E soare între fete! Ca un sigil ea mi s-a pus Pe inima rănită; Cu văl p-obraz, la spate dus. Atât e de iubită, Ea, cea mai ... d-unde-l ai? Tu cea mai dragă floare, Eu tremur când te văd și vai, Când nu te văd mă doare! Oh, când va face Dumnezeu Văpaia să se stângă Și stânga mea sub capul tău Și dreapta să te strângă? Nu mi-ar păsa de m-ar vede O ... n amurg Cu turnuri de metale, Și s-auzeau domol ce curg Pâraiele din vale. Sub nuci, sub boltuitul arc De frunze, sta poetul, Și-un ...

 

Nicolae Filimon - Impresiuni de la opera Favorita de Donizetti

... pînă aci nu sunt pasionate, după cum le califiază unii, ci din contra, pline de veritate. Vocea acestei soprane e țipătoare, fără espresie și de un caracter nedecis; aceste defecte sili pe artista noastră a face din partea muzicală a rolului Favoritei un ce nesuportabil, iar în jocul de scenă ne dete ocaziunea a vedea tot aceea ce am văzut în operile jucate de dînsa pînă ... mai simbolice vegetale. D-l Colombo, prin vocea sa convulsivă și tremurătoare, făcu din partea muzicală a rolului lui don Alfonso, regele Castiliii, un ce de puțină importanță. În amoarea noastră pentru veritate, arătăm că acest artist nu are lipsă de simțirea muzicală și cîntă după un metod foarte bun; are însă defectul de a forța prea mult la notele de sus și aceasta face ca acele note să iasă alterate sau mai bine neîntonate. Ca artist dramatic e foarte bine cunoscut publicului nostru, și aceasta ne scutește de a ... Palatul Alhambra era reprezentat printr-o colonadă romană; în locul bătrînilor sicomori se vedeau niște sălcii, iar celebra fîntînă aruncătoare de apă era reprezentată printr-un ...

 

Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

... apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă, dar el sări și de acolo iar în poala împărătesei. Văzînd că nu poate scăpa de dînsul, îl înghiți; și așa rămase grea și născu un ... trei sute de vaci și dă-mi laptele să-l beau. Făt-Frumos făcu precum îi zisese calul, iar peste trei zile sună iarăși frîul; dar d-astă dată veni un cal ca un zmeu și-i zise: — Ian încalecă acum pe mine și atinge-mă de trei ori cu scările. Făt-Frumos împlini voia calului și, după ... flăcăre de foc din guri; el spuse calului ce văzuse, dar calul îi zise: — Stăpîne, noi trebuie să trecem prin mijlocul acelor balauri; bagă dar mîna în urechea mea cea dreaptă și scoate un arc de săgeți și, cînd vom fi aproape de dînșii, să slobozi o săgeată și ei ne vor face loc să trecem. Făt-Frumos făcu cum îi zise calul; iar cînd ajunse aproape de balauri, trase o săgeată, și ei de frică plecară capetile ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>