Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ

 Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 1555 pentru DUPĂ.

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... păruse a-și fi terminat chemarea literară. Și nici atenția publicului nu mai era îndreptată spre poezie; o agitare stearpă preocupa toate spiritele. Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura ... cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pănă acum așa de puțin format încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar, în fine, poet, poet în toată puterea cuvântului, este d. Mihail Eminescu. De la d-sa cunoaștem mai multe poezii publicate în Convorbiri ... amară care străbate din puținele poezii ale răposatului N. Nicoleanu este mult mai puternică și mai aprofundată în Eminescu. Iară noi? noi, epigonii, întreabă el, după ce a cântat frumusețele poeților anteriori, simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măști râzânde puse bine ... te minte și ochiul te-nșeală; Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic - Decât un vis sarbed, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce să o sting: Să râd ca nebunii? Să blăstem? Să ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... încredința o asemenea misie delicată. Făcându-ți dar cunoscut această decizie a noastră, te rog sa te pregătești a pleca îndată, după ce vei primi instrucțiile noastre. Dumnezeu să te ție în a sa sfântă pază. ALEXANDRU IOAN“. Înstrucțiile ce-mi dete Domnitorul se ... patriotic ce-mi aprinsese sufletul făcu să nesocotesc viforii iernii, să înving toate greutățile călătoriei și să sosesc la Paris a șaptea zi după plecarea mea din Iași. Aveam mult serioasa și mult delicata însărcinare de a apăra pe lângă Cabinetele Franței, Engliterei și Sardiniei actele săvârșite ... de cetățean român, fiind el nu numai unul din cei mai fierbinți patrioți ai Italiei, dar și unul din cei mai devotați patrioți ai României. După o lungă și interesantă conversație asupra întâmplărilor din Principate și din Piemont, amicul meu dl Ruscalla mă lăsă să mă odihnesc, făgăduindu-mi că va ... cavalerul Strambio și îmi promise că va pune la cale nolisarea de vase de comerț pentru transportul armelor la Galați. „Acum, dnule conte, adăugai, după toate bunătățile ce ați avut pentru noi îmi iau libertatea de a vă adresa o întrebare foarte serioasă și de o mare importanță ...

 

Ioan Slavici - Mara

... Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng, unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea mare, unde lumease adună din șapte ținuturi. Dar ... pentru care rade din cân dîn când hreanul de pe masă. Copiii aleargă și își caută treabă, vin când sunt flămânzi și iar se duc după ce s-au săturat, mai se joacă voioși, mai se bat, fie între dânșii, fie cu alții, și ziua trece pe nesimțite. Serile, Mara, de ... adorm, în vreme ce ea gătește mâncarea. Mănâncă însă mama și pentru ea, și pentru copii. Păcat ar fi să rămâie ceva pe mâine. Apoi, după ce a mai băut și o ulcică de apă bună, ea scoate săculețul, ca să facă socoteala. Niciodată însă ea n-o face ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... cum se uită la moșneag, Se mai oprește-o clipă-n loc : I-azvîrle cu un zîmbet drag Pe frunte-un diadem de foc. Iar după culmi, doi nourași, Urcînd tiptil, în zare, sus, Rîd răsfățați și drăgălași, Privind idila din apus. III Fînu-i strîns, și de pe luncă Oamenii ... de la munte Oile, și curg puhoi, Cu un greu potop de ceață Înainte și-napoi... Un berbec cu coarne-ntoarse, Tacticos și prea cuminte, După gît c-un clopot mare, Merge singur înainte. Pe la margine dulăii ; Urecheatul, la mijloc, Cu desagii grei în spate, Anevoie-și face loc. Iar ... se uită mici și mari, Și-apoi acela-i joc o dată ! Acum o prinde frumușel, Acum o lasă și-o îngînă, Și moare fata după el Cînd o-nvîrtește pe sub mînă... Iar cînd ceilalți se-aruncă-n joc Și-abia se-ndeamnă slab din gură, Tot el aruncă, la ...

 

Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului

... de frumoase și pot să le zică vreo trei, patru deodată, ca într-un glas. Dar iată că vine Crăciunul cu toate rânduielile lui bisericești, după care se încep veseliile sărbătorești. Țăranii, bucuroși și împodobiți toți cu cojoace și mintine nouă, cu ciubotele unse cu dohot sau cu untură de gâscă ... subțiri, cântătoare încep a se ridica la ceruri, glasurile colindătorilor. Mulți vin cu clopote și, colindând pe la ferestrele oamenilor, dau dintr-însele. După băieți, mai târziu, vin și flăcăi cu colinda. Băieții primesc pentru colindă colaci, covrigi și parale mărunțele, iar pe flăcăi, gospodarul îi cinstește și le ... La Golgota că l-a dus, La Golgota iudească. Nourii s-au tulburat, Soarele s-a-ntunecat, Pietrele s-au despicat. După fiecare colindă, colindătorii îi urează pe gospodari la mulți ani cu sănătate. Mai este încă obicei ca fiecare colindă să se sfârșească cu următoarele cuvinte ...

 

Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia

... prin mijlocul acei frății. Iară de va îndrăzni cineva din preoți, să va pedepsi și el și acei ce s-au făcut frați de cruce, după cum scrie la sfânta / pravilă, cap 210, list 198. 6. Așijdirea vă facem în știre și pentru țigani, ca de acum înainte să purtați de ... stăpânul său, cum că iaste cu voia lor și cum că vor îngădui unul pre altul până / să vor împăca amândoao părțile, au cu schimbu după obiceiul țării, suflet pentru suflet, au cu bani să răscumpere unul de la altul acel suflet, să nu-i cununați și nici cu un mijloc ... de la arhiereul locului, nici să lăsați pe alții să facă până nu se va face știre, ca să li să dea voe, cu blagoslovenie, după porunca pravilei. Că și pentru aceasta să fac multe gâlcevi și multe vătămări de suflete și trebue să să păzească. 9. Iată dară că v ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

... Așteaptă-n anticameri cu slugile vorbind, Și stă tot în picioare. Să nu tușești; nici nasul Să nu cutezi să-ți sufli. Asemene viață Urmează după masă pân-ce va însera. Apoi în grijă noaptea petrece gândind unde Se cade s-alergi iarăși cum s-a ivi de ziuă ... cuvinte nesărate, Și să numești adese de binefăcător Pre cela de la care vrun bine n-ai văzut. Cu cușma-n mână iarna să umbli după dânsul Să faci că nu bagi seamă a slugilor ocară. Pe lâng-aceste-ți trebui să poți a depărta Zavistia și ... De ce-așa scumpe zile să pierdem în zadar? Să nu cercăm mai bine ca să stârpim sămânța Năravurilor rele din inimile noastre? S-umblăm după zadarnici măriri și bogății, Ca câinele povestei ce carnea lepădă Voind să se arunce dup-o deșartă umbră? A noastră cea mai mare ...

 

Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații

... tîrg veste De la oameni învățați Că norul ce vine este Plin de ploaie cu cîrnați, Și cum că vin le e teamă Niște păsări după el, Cu aripile d-aramă Și cu ciocul de oțel, Și dau toți cu socoteală Că de mulțime ce sînt, Viind într-a lor ... ceva l-a mușcat, Ș-alergînd cu grabă mare, Scoase căldarea pe loc Ș-îngropînd-o-n depărtare, Lipi pămîntul la loc. Deci după ce trecu norul, Mergînd, groapa a deșchis Și în mînă cu toporul Către nevasta a zis ; - Ai, acuma ieși afară, Că ... înapoi le-azvîrlea. Eu văzînd că toți luară Care-n mîmă le cădea, Abia și într-a mea gheară Asta o putui vedea. După ce făcu el asta Bazagonie atunci Și își fermecă nevasta, Cun momim și noi pe prunci Trecu vreo cîtăva vreme Și la zapciu fu chemat ...

 

Dimitrie Anghel - Jertfa

... florile se întreceau să-i arunce o podoabă. Și ea era fericită ca într-un rai, în preajma atîtor minuni. Haine alese avea și podoabele după haine și după lumină și le alegea din grădină. Din ramuri și flori, își întregea gătelile. Dar într-o zi, cum era îmbrăcată într-o rochie galbenă ca ... căutînd în mănunchiul cules ce floare i-ar sta mai bine și s-ar potrivi cu rochia ce-o purta. Cercă albăstrele și cicori, dar, după ce se oglindi în apă, le aruncă. Alese apoi o floare de leandru cu miros amar, dar o aruncă și pe aceasta, căci era prea ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... de frământare, când primi un glonț, în mână, n-a simțit decât arsura repede a unui fier roșu; apoi alergarea nebună, după lupta scurtă, când sabia lui intrase în gâtul ofițerașului turc un copil ce i se împotrivea în cale. N-a simțit nici părere ... și-l avântă, ca un fulger, spre capul lui. Colonelul se încordă, tresări și se trezi iar. Era înădușit. Simțea sudoarea rece scurgându-i-se după urechi; vroi să se șteargă, dar nu putu duce mâna la cap. Încetul cu încetul se lăsă moale, ca o petică; parcă nu mai avea ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... săritură de om înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos ... întâmplări a căror dezlegare mi-a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a ... înec. Acești doi oameni pierduseră tot, tot, înțelegi tu? Nu le rămăsese decât banul pentru hrana zilnică și lucrurile din casă. Așa se face că, după ce se întoarseră de prin străinătăți, dânșii s-au apropiat, găsindu-și unul în altul scăparea de urâtul ce se cobora cu aripile întinse peste ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>