Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE A CĂRUI
Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 608 pentru DE A CĂRUI.
... mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt de a trage tutun, de a mânca mult și mai cu seamă de a dormi; dar vai! i se urăște omului și cu somnul. Mă bucur c-am putut fura un petic de hârtie de la acest om de treabă, care mă păzește aici, și c-am găsit și o pană pe care îmi lipsește însă un briceag spre a o mai subția! Cu dânsele-mi petrec vremea, punând negru pe alb. Deși nu mi-ar ... apoi fiindcă nu era mulțumit nici de bucată, nici mai ales de actori, care, cei mai mulți, nu-și cunoșteau rolurile, și în sfârșit, nici de cenzură, care ștersese aproape a treia parte din bucată. Subiectul, dacă voiți să-l știți, era numai o scenă de haiduci moldoveni, cu îmbrăcămintea și graiul lor, cu cântece de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... sub tutela unchiu-meu, fratele mamei, om blând ca și mine, rușinos ca și mama. Îmi vine să râd... Nu cumva vă spun vreo minciună?... De ce v-aș spune?... Nu vă cer nimic, nu-mi cereți nimic, de ce să vă mint? Și adevărul e că nu v-am spus de ce n-am luat socotelile tutelei și de ce-am rămas în aceleași case albe ca laptele — mai ales noaptea pe lună — cu pridvor, cu trepte de stejar, cu stâlpi cu flori la capiteluri și cu brățări pe la mijloc. Îmi plăceau casele?... Da. Iubeam pe unchiul meu, care-mi îndoise averea?... Da. Mi-era rușine ca, îndată ce ajunsesem vârstnic, sa-i cer socoteală, ca și cum m-aș fi îndoit de cinstea lui?... Da. Ei șir?... De aceea rămăsesem eu la epitropie? Dacă v-ați uita cam la o parte, m-aș înroși și v-aș răspunde: da. Iar de m-ați privi, chiar acum când mi-au răsărit multe fire albe, ca un copil vinovat, v-aș spune: — Nu, nu e adevărat că ... iubeam așa de mult casele în
... suzeran, se așeză dinaintea mea, își scoase periile, șipurile cu vacs și începu să mă facă frumos la picioare. Dar fiindcă orice faptă omenească, cât de neînsemnată, găsește imitatori numaidecât, m-am pomenit lângă mine cu un oaspete binecunoscut al Slănicului, Nicolai Codreanu, un tip sui generis, care întinse și el picioarele spre turc așteptându-și rândul. Codreanu, dintre toți vizitatorii era cel mai credincios și mai habotnic slănicean. De vro 20 de veri de-a rândul n-a lipsit o dată să vie săși ieie în fiecare dimineață porția de trei pahare de la izvorul no. 1. Ajunsese un fel de bețiv de no. 1. Apoi era un om vesel, glumeț, stup de anecdote, bun vânător, vorbea totdeauna tare, parcă avea a face numai cu surzi, și când râdea în deal la Trei fagi, cascadele glasului ... spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în vine, un foșnet înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... și în Flacăra, pe când Caragiale era în viață. De altfel n-ar fi avut nici un rost din partea maestrului Caragiale această autoironie așa de exagerată. Iată epigrama în chestie: Iancu Luca Caragiale... Îți dă berea cu măsură... Face și literatură... Însă nu face... parale! Marele Caragiale, care scria îngrozitor de greu, se minuna de puterea ușurinței mele de a lega ideile în formă spontană și logică și de a le prezenta în unitatea unei strofe cu poanta finală, la care un altul s-ar fi muncit mult. El pleacă odată cu Coșbuc la Brașov, și în ultimul moment îmi spunea: Mai e o minută până ... s-a mai făcut. Înainte să rup firul acestor amintiri, vă cer voie să povestesc o întâmplare intimă din viața și familia marelui Caragiale, care aruncă o lumină pitorească asupra acestui om atât de capricios și genial. O vară bună a mamei mele, născută Bucșan, coborâtoare din Spătarul Bucșan, decapitat de turci în secolul al XVI-lea, avea o culă la moșia sa Parepa, apropiată de gara Albești. Soția marelui Caragiale, femeie de o bunătate și de
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... nu știu ce păgubire bacalilor? Mai bună ești viiața ciobănească! Mă tem să nu cumva lipsască lemnile pitarilor? Zic cum că s-au învinovățit făcătorii de bani! De aceste, după cum marea varsă, spune și dârdâiești, și nimic nu lucrează, iar de vorbit, vorbești! Iar dacă va și pipăi vreun lucru, vorba lucrului aceluia, este mai mare pagubă decât a șiderii ei. Iar de vine vreodată de la feredeu, vai de ploaie cuvintelor! Câte zâci pentru feredeu! câte pentru fimei! Care au venit; care n-au venit care făr de slujnici; care cu slujnice; care avĂ© sămn pe trup și care s-au dus bine fereduită; care avĂ© zbârcituri pe față cari să suliminĂ© pe obraz; care au găsit sopon; care au prăpădit un pantof; care au rădicat poalile feredegiții; care au dat un ban feredegiului; care au dat mai mult; care mai puțin; care nimic, și acii ce n-au dat nimic pornești război. Pe urmă, ca când uită cele mai mari, le ia iar din început, aducându-și ... că vine alt izvor, îmboldindu-mă de fleoncăiturile ei; și după cum acei ce sufăr bătăi aștept sfârșitul pricinii, suspinând și blăstămând însurare, și celui ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... nici un caracter marcant, părul aspru și plantația lui nehotărât demarcată, în fine o creatură nici prea-prea, nici foarte-foarte — unul din exemplarele de duzină ale vastei fabricațiuni, exemplar care e greu de deosebit individual în pachetul întreg. Cu toate astea, paliditatea lui îi dădea un aer mai interesant: era distincția suferinței. Deși îmi spusese că dejunase cu ... pentru aceea refuza cu dignitate locul pe care i-l găsisem la toptangiul meu. În zadar i-am dat povețe să fugă de un teren de viață și de luptă în care, chiar armat cum se cuvine, nu capeți vreun succes de seamă, în zadar am încercat să-l fac să-nțeleagă că merge la mizerie sigură. D. Ionescu a zâmbit iarăși cu zâmbetul d ... cerută pentru a-mi lumina opiniile. Cu toate astea, am fost silit odată să citesc regulat una și apoi mai multe, și iată de ce. Am făcut o piesă de teatru, care a căzut la prima reprezentație — din cauză că actorii au jucat-o rău... Actorii! ce oameni. Dar actrițele! închipuiți-vă că-mi ... ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... capul afară. Atunci rămasem încremenit de grandiosul tablou, ce se dezveÂlea în jurul meu. Pe un cer senin strălucitul soare împrăștia cu intensitate valuri de lumină arzătoare. Suprafața oglindie a ape-lor era acoperită de frunzele lotosului înflorit, ca un covor măreț țesut de zâne și pe care nici un domnitor pământesc nu puse piciorul său profan. Iar printre buchetele acelor flori se jucau zburând prin aer roiuri de musculițe felurite; în dreapta alte roiuri de gâze dănțuiau cotilionul cu nenumărate schimbări și evoluții, în stânga voinicii noștri țânțari săvârșeau niște manevre de atac asupra unui broscoi ce se lăfăia cu pântecele la soare. Aceștia erau tinerii soldați ce învățau tactica militară. Mai de-parte pe luciul apei se întindeau ca o ceață miriade de bacile și monade, ale căror corpuri cristaline vopseau apa în felurite cuÂlori metalice. Făcând încă câteva silinți, în sfârșit am ieșit din larvă și ... din ciupercile microscopice ale figurilor galbene. O, ce nu ar da oamenii să vadă structura lor ciudată pre-cum o vedem noi“. — Și de unde te-ai făcut tu, mamă, atât de învățată? o întreÂbai cu respect. — Din școala naturii, pe care ...
Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu
... și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, o compromitează în ochii Europei și îi dă o direcție care o duce pe calea pieirii. De 14 ani, Mihail Sturza răstălmăcește și calcă cuprinsul Reglementului Organic în interesul său particular. El vinde rangurile boieriei; vinde posturile statului de la cele mai mici până la cele mai nalte; vinde scaunele clerului, vinde hotărârile judecătorești; vinde măsurile administrative; vinde cinstea, vinde cugetul oamenilor; vinde drepturile ... rază și în părțile noastre. La acea lumină mântuitoare, toate clasele societății s-au trezit ca dintr-un somn adânc și dureros și văzând rănile de care erau acoperite au simțit într-o unire nevoia
... pieptul lipit de spate parcă, se ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai mult sărea, ca un purice, decât mergea; da din mâini și se uita spre partea în care nevastă-sa se ținea puțin pe o coastă, ca și când îi era frică să nu se întoarcă să-l înhațe. Aproape de barieră, femeia se opri dintr-o dată: — S-o luăm pin grădina poblice; sărim gardul și tăiem drumul de-a dreptul; ce s-o mai înconjurăm! — Mă aburci? întreabă sfios țăranul. Și femeia îi răspunse: — Te-oi aburca, stârchitură! Deschiseră ... urmă. Făcură câțiva pași, și Neculai Lăptuc, cum se uita în pământ ca și când număra urmele neveste-sii, mai că era să se izbească de dânsa, așa de scurt se oprise aceasta: drept în fața lor, un gardist sta plecat și se uita deasupra unei bănci, pe care un om părea că doarme. Gardistul întoarse capul, îi zări și-i chemă: — Ia veniți aici! Cei doi țărani se apropiară sfioși: dacă le ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... lume, Purtând, nălțând ca fală un nume... al său nume! Albert, craiul Lehiei, trufaș, semeț, ușor, Ademenit, se crede stăpân pe viitor Ș-aruncă ochi de pradă pe țările vecine: Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine? El stă puțin pe gânduri, apoi cu mare glas: Moldova este pragul întâiului meu pas! În țara ... gură. Zciusko neîmpăcatul, cu brațe lungi și tari, Care-n Bugeac ucis-a trei sute de tătari. Biela cel nalt, subțire ca trestia de baltă, Ce-n lupte sângeroase ca dânsa se mlădie, Cu sabia-i turcească tăind în carne vie, Pe când fugaru-i sprinten nechează, mușcă, saltă ... țipă în ziua mare, Și moartea-și găsi coasa în acea zi fatală! II - ȚARA ÎN PICIOARE Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite, Ce freamăt de suspinuri, de glasuri nădușite S-aud în sânul nopții prin neagra-ntunecime Și către munți se-ndreaptă l-a codrilor desime? Din când în când ... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... vor găsi cele două bilete. Comisarul știe unde stă chivuța Țâca. Birja, trecând din greu prin noroi, se oprește în sfârșit în apropierea unei cocioabe de pământ, care șade singuratică pe un peș, pe un maidan. Comisarul postează pe sergenți, pitulați, în dosul cocioabei, după regula strategică consacrată la călcări de vizuini; le face semnul clasic al lui Harpocrates, ș-apoi trece, urmat de d. căpitan și de d. Popescu, să bată la ușe... O fetică zdrențuită vine să deschiză. În sălița luminată de pălpăiala a câțiva tăciuni de pe vatră, miroase strașnic a carne cu prune: o țigancă bătrână pregătește de cină. Țoți trei vizitatorii se dau înapoi pe prispă punându-și mâna la nas. - Unde-i mă-ta, fa? întreabă d. comisar. - Trebuie să vie ... caută mereu... Fatalitate! jacheta cenușie nu se află. Când gânduri peste gânduri îi clocotesc în cap, iacătă și Țâca, d-abia ducându-și coșul plin de vechituri nouă, foarte obosită de alergătura zilii-ntregi și flămândă: de departe i s-au umflat nările ca răspuns la chemarea generosului miros de pe vatră. Cum intră, o înconjură toți trei musafirii; d. Lefter o ia de