Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DE SUS
Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 655 pentru CEL MAI DE SUS.
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
... atuncea pentru dânșii era flacără d-amor Iar astăzi nu este altă decât torție mâhnită Care spânzură din ceruri ca un jalnic meteor! Neamul domnilor de Alva s-a stâns cu desăvârșire, Numai a cetăței turnuri se mai văd încă-n picioare, Îmbrăcate ca c-un giulgiu d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce mușchiu învălește al tău zid în dărâmare? Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă ... cupa sa cu vin Pân în vârf și apoi zice: iată beu pentru al meu fiiu — N-oi mai avea fiiu ca dânsul — de e mort sau de e viu, Orișiunde se găsește, sănătatea lui închin.“ — „Bine, tată duios foarte; dar Allan de
... sticlă golită, o așază cu fundul în gâtul celei dintâia, și așa mai departe, până când șirul sticlelor ajunge la zidul din potrivă - la chilometru. Cel ce a ajuns mai întâi la chilometru a câștigat partida - ceilalți trebuie să-i plătească sticlele băute, în proporție dreaptă cu numărul de sticle ce le lipsește lor până la țintă. Se înțelege, când jucătorii sunt toți de talie, se-ntâmplă să se joace o contra și adesea partida să fie remisă. În seara aceea, Stan câștigase cu mare avans partida-ntâia. Pe ... în Piața Unirii plină de popor - tocmai pe locul unde se ridică astăzi mândră statua Libertății (cetățenilor ploeșteni, Națiunea recunoscătoare!) - Prezidentul, urcat pe un scaun de tocat cârnați, citește actul solemn al întemeierii Republicii. La 7, se desfundă în toate răspântiile boloboace, în sunetele marșului eroic de la '48. La 8, o parte din popor, cu polițaiul și un taraf de lăutari, mergem la grădina Lipănescului. Aci, pe iarbă, se-ncinge un ziafet nepomenit în analele celor mai bătrâne republice. Grătarele sfârâie aruncând în aer valuri de ...
... tot ce zboară, Cum zice un adagiu, — se mănâncă? Fiindc-ai scris o cronică ușoară, Nici superficială, nici adâncă, Vrei să-ți servesc acum de cicerone?... — Nici tu, Maestre, nu scriseseși încă La început, decât vreo cinci Canzone, O carte plină de elucubrații Și câteva sonete monotone. Dar lui Virgiliu i-ai intrat în grații (Adăugai, văzându-l că rezistă), — El se purta mai bine cu confrații... — Epoca voastră materialistă Mi-a zdruncinat credința de-altădată, — O-ntoarse el. Infernul nu există, Sau cel puțin eu unul niciodată Nu l-am văzut decât cu ochii minții, Orbit de-o superstiție uzată. Eu, lui: — Acestea-s roadele Științei! Concepția lui Strauss și-a lui Nietzsche, De care mi s-au strepezit toți dinții! Dar cel puțin te-ai întrebat ce-ar zice În clipa asta, dacă fără veste Te-ar auzi divina Beatrice? El mi-a răspuns placid ... tem de moarte, dimpotrivă, Răspunse el, — când ai murit o dată E foarte greu să cazi în recidivă... Această vorbă îmi păru ciudată. Cuprins de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... a fost de bunăvoie. - M-ai răcorit la inimă, Spițerule! - Mi-am făcut datoria ca spițer, deși în facultăți nu se învață farmacopeea feldeșilor. Mai adaug a zice că sunt atât de departe de a iubi pe păpușica ta, încât voi fi gata a-i vorbi în favoare-ți, a-i iperboliza meritele ... adorator, adăogând din parte-mi un lung comentariu despre ilustrele tale merite. - Minunată idee! Vino, Spițerule, să te strâng în brațe! - Bucuros; numai ține nasul mai departe. Ne-am sărutat, și Rosen, departe de a ghici pe buzele mele vicleana îmbrățișare a lui Iuda, ieși, sau, mai degrabă, zbură din odaie, rămâind ca să-mi trimiță fără zăbavă, spre înmânare, cadoul în cestiune. După ce tovarășul dispăru, m-am uitat la ceasornic ... mea nu vă place? - Deloc. - Atunci nu sunteți femeie. - Dați-mi voie a nu vă-nțelege, domnule filozof. - Străbunei dv., Evei, plăcuse șerpele, cel mai răce din toate ființele. În orice caz, dacă natura mea nu vă place dv., am fost destul de ...
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării
... Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării ,,Fă, bădiță, piatra-n zece La ist mal curând de-i trece, Că suntem de soi român. Nu suntem de neam păgân. Despică Dunărea-n două, Să facem dragoste nouă, Colea-n umbra istor nuci Pe brațe-mi să mi te culci Să facem dragoste ... luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ivește sus. [2] Mândrul trage din lopată, Trece Dunărea îndată, Iese-n valea înflorită, Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă, Că-i gingașă; că ... vezi și să nu crezi." ,,Ai venit, ursitul meu? Noroci-te-ar Dumnezeu! Vină-n brațe, vin', bădiță, Să-ți dau miere din guriță, Miere de floare de tei, De-i gusta-o să tot cei." [1] Pe malul drept al Dunării sunt multe sate locuite de români pribegiți din Moldova și din Valahia. AsemenĂ³ în Epir, Macedonia, Tesalia, Albania și Bosnia se găsesc multe politii și sate în care locuiesc români ... Iași în anul 1855 statistica poporimii române din Turcia Europei. [2] Când iese Crai-nou pe cer, fetele și flăcăii români îl salută cu strigări ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... începuse a cărunți, dar trupul său era nalt, portul ei, drept și falnic, ochirea-i, strașnică și hotărâtă; capu-i căta mândru în sus, fără grijă și fără sfială. Pentru cea din urmă oară ea îmbrăcase albele podoabe și vălul de beteală ale miresei, ca să ducă pe soțul ei la vecinicu-i lăcaș, căci după ziua aceea văduva nu mai scotea veșmintele cernite. Așa era obiceiul vechimii. La dreapta ei umblau doi coconi tineri, ca de 14 și 15 ani, cu haine negre și cu fețe obidite. Aceștia erau moștenitorii, acum sărmani, ai lui Mircea. Cel mai mare de ani, Pătru, beteag și mărunțel la boi, înainta cu greu, sprijinindu-se într-o cârjă; fratele său Alexandru îl însoțea; și amândoi plânși și tăcuți ... Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de ...
Ștefan Octavian Iosif - Credință
... Ştefan Octavian Iosif - Credinţă Credință (Baladă din Litvania) de Ștefan Octavian Iosif De cîntece răsună codrul În faptul mîndrei dimineți; La casa mică din poiană Descalecă un călăret. „Hei, bună vremea, mătușică. Drăguța unde mi s'a ... a dus? — Pe pat de moarte-i, sărmănica, Acolo 'n cămăruță, sus. Voinicul urcă scara 'n pripă Cu gînd pierdut, cu suflet stins De ușă, biet, se sprijinește Nu poate 'nainta de plîns. O vino, vino, mult dorite, Căci în curînd mă vei dori: Curînd acești doi ochi albaștri Cu pînză s'or acoperi. În haină albă ... mă 'ngroape, Vei plînge tu nemîngăiat, Apoi te-i logodi cu alta Căci sînt destule fete 'n sat...â€� „Tu ce mi-ai fost de-apururi dragă Și'n veci de veci nu mă 'ntristai — De-ai știi în inima'mi, sărmană, Cu vorba ta ce rană tai!â€� Lung se priviră plini de jale, Așa duios, cei doi iubiți Cu mînile înpreunate — Copii de moarte logodiți. Atunci ea lin închide ochii; El scoate-atunci încetinel Inelul ce-l purta pe deget; Pe gură-i puse-acel inel. Și dac
Alecu Russo - Cântarea României
... Alecu Russo - Cântarea României Cântarea României de Alecu Russo Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi, atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre. Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii ... pământ... sabia, acum nefolositoare, a războinicului stă în coliba sa spânzurată... femeile zâmbesc dulce la pruncii lor... chipul zbârcit al bătrânilor se întinde de bucurie... pacea aduce legea care chizășuiește, iar nu asuprește... legea, rod al slobozeniei... legea care apără pe cel slobod de nedreptate și nu apasă pe sărmanul în folosul bogatului... și multă vreme erau numai oameni fericiți, deși se aflau bogați și
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu ... puse pe gânduri văzând că după atâta mare de timp nu se mai întoarse fiii săi nici cu pasărea măiastră, nici fără dânsa, când fiul cel mai mic îi zise: - Tată, iată este acum destul timp de când frații mei cei mari au plecat să aducă pasărea măiastră și nu s-au mai întors nici cu ispravă, nici fără ispravă. Să-mi dai bani de cheltuială Și haine de primeneală, ca să-mi cerc și eu norocul. Și
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... de prietenii mei. Mă gândesc, cum sunt obosit de drum și de atâtea impresiuni, să mă duc repede la baie; dar îndată miÂaduc aminte de șapca odinioară stacojie: nu s-a deschis încă "zezonul". Mă mulțumesc să mă spăl la bunele mele gazde cu apă de Vichy-Celestins; apa comună de Iași e mult mai gustoasă și mai hrănitoare, dar costă mai scump și cam irită pielița, mai ales vara. E, cum spusei, la sfârșitul lui mai. Găsesc iubitul meu Iași în tremurul alegerilor generale... Ce febră! peste 43 de grade; aproape să se coaguleze albumina! Fierbe lumea de grija cea mai mare ce poate - cum să zic? - poseda pe un adevărat român - așaÂnumita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii ... vorbă, și aperitive, și mezeluri, și aruncăm sâmburii - pi gios!... Dar e unu și jumătate; m-așteaptă la dejun. Am stat aci un ceas și mai bine! Vezi cum trece de ușor vremea vorbind despre chestii grele!... Cu multă prudență, de teama unui al doilea atac, mă mișc și vreau să-mi plătesc consumația. Dar amicii protestează: astăzi este rândul de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și ... — Huidu-ho! potca pământului ! — Hâr, ho! pe el, mă! Și unii azvârliră asupră-i cu coceni, alții cu cartofi și cu paie leoarcă de apă, adunate din canalul orașului. Iar Viezure, cel mai nebunatic, îi apucă, în fugă, ciomagul și îl smuci, dând un chiot. Ciomagul îi căzu cu zgomot și se rostogoli pe pietre. Zobie se clătină ... dânșii. — Ați venit cu noaptea în cap, cerșetorilor! — Toată ziua, bună ziua, milogilor! — Ai, cărăbăniți-vă! N-are omul să se miște de voi! — La o parte, că v-arunc troaca asta în spinare! Așa-i primiră și negustorii. Bietul Zobie nu-și mai ...