Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AR��I����
Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 1398 pentru AR��I����.
Paul Zarifopol - Creație și analiză
... o cumințenie senină de biolog. De aceea, tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărul nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine ca dânsul. Odihna aceasta e salutară; ea dă ocazie spiritului științific să tempereze subiectivismul literar. Nu-i vorba să reabilităm de mult trecuta critică științifică cu rigiditățile el naive, ci numai de obligația neînlăturabilă de a ne clarifica impresiile, și ... n-au justificare solidă, fiindcă nu figuri, ci stări sufletești l-au obsedat pe autorul psihologizant. Analistul promite fanteziei cititorului realizări de care singur nu-i capabil, și aceste promisiuni, deșarte și repetate, irită și plictisesc atenția, dându-i necontenit orientări false. Analiștii sunt oameni care suferă de dragoste nenorocită pentru creație. Este de luat aminte că fracțiunile de artiști și diletanții sunt, de ... deosebită în orice manifestare a vieții, și această estetică este fundamental contrarie adevărului artistic. Dar în această privință, transformarea a început. Ar putea dl Ibrăileanu spune hotărât că Voica Henriettei Stahl e scrisă de o femeie, dacă i s-ar ...
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
... care întârziase, c-un trandafir alb în cioc. Preaînaltul o cheamă să o mustre că a rupt floarea, apoi porunci unui înger să-i aducă trandafirul, să-l miroasă. Îngerul, când luă crenguța, se împunse într-un spin și îndată îi ieși în vârful degetului o bobiță de sânge ... cea de pe urmă. Dar cel mai folosit, îți închipui, a rămas păunul, că tot albastrul, aurul și verdele, disprețuit de celelalte păsări, i-au rămas lui. Iar el, de bucurie, și cum avea un glas minunat, s-a pus îndată să cânte, și cântă, cântă fără ... leneșă pasăre: dormea și ziua și noaptea. Și fiindcă acuma se trecuse cu somnul, nimerise și ea la spartul târgului și alergă la Preaînțeleptul să-i schimbe și ei penele, că nu vroia să rămâie așa cum o mâzgălise, acum în grabă, vecina ei, vrabia, cu ce putuse lua și dânsa ... nopțile de acum înainte. Dar fiindcă privighetoarea zbură pe umărul Atotfăcătorului, și se rugă frumos de iertare, și fiindcă îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini, i se făcu milă Ziditorului de păsărică. Însă nu-și mai putea lua cuvântul înapoi. Ce să facă? Tocmai îi lovi auzul glasul păunului. Și ce
Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri)
... noapte cu durere Duios sufletu-mi te cere Și cu dulci, cu blânde șoapte, Te chem vecinic zi și noapte! Scump odor, dulce iubită, Unde-i fața ta slăvită? Unde-i glasu-ți ce pătrunde? Unde ești, draga mea, unde? De-ar fi cerul cu iubire, Mi-ar aduce-a ta zâmbire. De-ar fi cerul cu-ndurare, Mi-ar aduce-o sărutare. Dar, vai mie! vremea zboară, Zile, veacuri se strecoară, Ș-ai mei ochi nu văd lumină Și durerea-mi nu s-alină ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... ba, a-ba, a-bu, a-ba... Așa știa Zobie să povestească ce-i trecea prin minte. Și privirea i se încrunta parc-ar fi văzut sânge înaintea ochilor. Mâinile uscate se înfigeau în cămașa copilului, care asculta înmărmurit. — Și l-a sorbit Mama-Pădurii, nea ... Zobie bombănind o limbă pe care nimeni nu o înțelegea. Capul, greu și mare, i se clătina pe umeri. Obrajii scofâlciți atârnau în jos. Ochii i se duseseră în fundul capului. Nasul său, turtit și lat, cu nări răsfrânte și adânci, îi răpea orice asemănare de om. Rezemându-se de ciomag ... de păr ca de capră i-acoperiră fața. Și porni înainte, luând pe Mirea de mână. După dânșii iar se adunase droaia de copii. Și-i amenințau care cu vorba, care cu bulgări, ba câte unul mai sprinten se repezea ca un șoim până sub zdrențele lui Zobie și-l înhăța ... milogilor! — Ai, cărăbăniți-vă! N-are omul să se miște de voi! — La o parte, că v-arunc troaca asta în spinare! Așa-i ...
Vasile Alecsandri - Alba de la munte
... fesciorul pe frunte [1] Că ți-au ieșit vorbe multe." ,,Las' să iasă că nu-mi pasă, Inima-mi de dor e arsă, Că bădica-i dus de-acasă, Să-mi cosească fân cu rouă, Frânge-i-s-ar coasa-n două, Să vie la alta nouă! Să-mi cosească fân, costrele, Facă-și coasa bucățele, Să vie-n brațele mele! Să-mi cosească ... fie de răcoare La cap și la țâțișoare. Zică lumea, că-i dau pace, Eu m-oi purta și voi face După cum lui badea-i place. Zică lumea ce va zice, Ea n-a putea să ne strice, Dragostea să ne-o ridice; Că mă ține badea bine ... Inima lui e la mine Ș-a mea o poartă cu sine. Inima lui îmi grăiește, Ș-a mea lui încă-i șoptește; Una de alta dorește, C-amândouă sunt legate Cu legături înfocate Ș-una pentru alta bate. Acel lanț ce le cuprinde Între ele când ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... multă plecăciune Crezându-le toate ce vor spune... Beldiman însă îi ia, pe fiecare după nume, cum îi cunoștea din ochi sau din auzite, și-i înseamnă cu epitete ce sună din plin a neaoșă lovitură: Între ei mai era încă un curbet posomorât, Un Levidis Nikulaki, suflet scârnav ... Iar iubitoare-aievea-n vis Voind a fi în viață, Ca liliacul cel închis Albul câștigă față. Dar duhul tău eu socotesc Că i-ar da mii de fețe, Prin acei ochi ce mult vorbesc; Și poate mult să-nvețe. Și-albu-ți arată-n adevăr Acum pe neașteptate Cadre ... istoriei noastre literare. Acest marș al lui Iancu Văcărescu, atât de bine susținut în ton bărbătesc și în ce privește accentul, ca și în vocabular, ar fi de ajuns, credem, pentru cine vrea numaidecât să fixeze un prim poet român modern, un poet care, cum spune un admirator absolut al lui ... albind, Și plină de plăcere, c-o frunte mai blajină Își caută de cale adesea mulțumind. Mai trebuie să amintesc didactismul deplorabil din Rugăciunea, care ar ...
... în tăcere... împrejur nu mai era nimeni... O semiobscuritate albăstruie se făcu în alcov. Venus era goală. Albă, cu mâinile după cap împreunate sub păru-i de aur despletit, cu un gest de delicioasă abandonare și de supremă voluptate, își întinse superbu-i corp de lapte pe patul de perne moi și de flori. în aer, căldură și arome ațâțătoare. Fuchs, de rușine și de teamă, ar fi vrut să intre undeva într-o crăpătură. Cum însă așa ceva nu există în Olymp, se văzu nevoit să-și facă singur curaj. Parcă ... părțile, circulând în zig-zag pe corpul Zeiței, iute și nervos, trecând nebun peste vârfurile roze ale sânilor, peste șoldurile mătăsoase, strecurându-se printre pulpele-i ronde și arzătoare... Fuchs nu mai era de recunoscut. Ochelarii lui aruncau acum luciri perverse, mustățile îi deveniră lubrice și libidinoase. Trecu astfel o bună ... ofensa adusă Olympului de către un muritor nedibaci... O mână viguroasă din ordinul lui Apollon și Marte îi smulse lui Fuchs frunza de viță, anexându-i în loc obiectele la care avea dreptul. Ordin sever fu dat ca pe viitor frunza să nu fie acordată decât numai la statui... iar o
... Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar ... aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai ... l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă ... când pornea la drum carul mare; când își încorda strunele lira; când își aduna puii cloșca. Era un astronom. Și de sus, de unde sta, i se părea câteodată că și el făcea parte din lumea aceea, că-mprejurul lui se-nvârtesc toate, prietenoase, înțelepte, tăcute ca și el. Și era ...
George Coșbuc - Voichița lui Ștefan
... măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă strânge Mâna doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a răspuns. Noapte e, și bate vântul, Și prin noapte, cu vreo doi Tari să ... blestemând. Ah, de-ar fi un zid de-aramă Între dânșii, până-n nori! Și prin plâns adeseori Îi părea că ei o cheamă Să-i împace! Ea, dar cum? Pe ea cine-o bagă-n seamă? Prutul să-l oprești din drum! Și-ntr-o zi, sătui de sânge, Iată ... frânge: Pentru soțul ei dorit Râde veselă, și plânge Pentru-un tată biruit. Ea cu pași grăbiți pornește Să-și cuprindă soțu-n prag; Ochii-i stinși s-aprind de drag, Ștefan însă ocolește Ochii doamnei, e pripit. Iar Voichița nu-ndrăznește Nici să-i zică bun sosit. Tu mă știi, Voichițo, bine! Neamul vostru-i neam de hoți, Și-i ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... a cărora descriere, cum am mai zis, s-a însărcinat Carl Nervil. Prin toate aceste întâmplări el păstrează undeva pecetea capitaliei; el nu-i încă iașan, dar nu mai este provincial; prin urmare, cum s-ar zice, nu-i nici copou, nici ogar. Asemene acel ce are mai mult duh decât șase capitaliști de rangul lui nu poate fi numit provincial. Geniul nu este ... de departe se arată în cea mai frumoasă poziție; bordeile nu se văd, palaturile albesc, turnurile bisericilor strălucesc cu o mie de raze. Atunce inima-i zvâcnește, mai că-i sare din loc, pulsul său bate o sută douăzeci de ori pe minut; nu se poate ținea în trăsură, mai că-i vine să sară jos și, în entuziasmul său, strigă: "În sfârșit, iată-mă în cel mai frumos oraș al Principatului Moldaviei sau al Cnejiei!" Dar ... jidani stremțuroși. Ajunge la barieră. Harabagiul sau surugiul stă. Un fel de amfibie, îmbrăcat jumătate turcește și jumătate căzăcește, vine și întreabă pe provincial: cine-i, de unde-i și unde trage? Voinicul nostru nu știe că însemnează și pentru ce i ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... domn gros și roș la față îi puse mâna pe umăr; — Mă rog de iertare! zise domnul cel gros c-un glas care parcă-i ieșea din fundul pântecelui. Nu te mai osteni să cauți birjă. Am eu loc la mine în trăsură. Numai dinainte, dacă nu te superi, fiindcă ... cu o condiție, să-mi plătesc și eu partea mea. Aceste vorbe fură zise c-un fel de mândrie de om ce nu înțelege să i se facă concesii de bani. — Da ce-are a face! Nu se-ncape plată, adause omul pântecos, doar te poftim în trăsura ... valea Slănicului. Omul însă cel pântecos, curios ca toți provincialii și puțin discret, ținea să-și descoase tovarășul din toate prohaburile; — Dacă sunteți dipotat ar hi ghine să mai hărțuiți cârmuirea în privința podului de pe Trotuș. Vedeți cum se clatină; trecem pe el cu zilele în mâni. — Da ... Toate aceste fură așternute dintr-o singură răsuflare și cu așa accent de convingere, încât tovarășii lui, niște bieți oameni de la țară, naivi cum i-a lăsat Dumnezeu, îl ascultau ca pe Sfântul Ioan Gură-deaur și, deși nu prea înțelegeau cam ce fel de carieră e aceea