Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AJUNGE

 Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 845 pentru AJUNGE.

Alexei Mateevici - Primejdia

... târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și numai ce aud că nu știu cine îi ajunge din urmă călare. Tătuca nu era de cei fricoși, asta nu pot s-o spun, însă stătu la cumpănă; pe acolo, prin păduriță, drumul nu ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Pofta cea mare și dragostea cea curată, sau, mai vârtos să zic, datoriia cea părintească ce am cătră înțelepțiia voastră mă îndeamnă pururea ca să nu lenevesc a vă cerceta, după putință, cu învățăturile cĂ©le sufletești. Că de pe aceasta mă voiu cunoaște cu adevărat că vă sunt părinte sufletesc și păstoriu, când voiu pofti cinstea, folosul și spăseniia sufletelor voastre. Și dumneavoastră iară de pe aceasta vă veți arăta cum sunteți adevărații fii sufletești și turmă aleasă și sfântă, când veț priimi cu dragoste cĂ©lia ce vă învăț și după putință fieștecarele dintru voi le va ținea și le va face. Drept acĂ©ia iubiții miei ascultători, câț v-aț adunat la această cuvioasă și sufletească adunare, măcar că iaste astăzi dumineca ce să numĂ©ște de obște a florilor, iar n-am a zice pentru dânsa nimica. Una, pentru că fiind praznicul domnesc și trebuind la dânsa multă materie și multă vorbă ca să descoperim cevaș, cât de puțin, întru cinstea și lauda ei neștiința ne contenĂ©ște și alta, pentru căci ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII Către cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi Când văd pre unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta, și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De-i zic: ascultă frate, te rătăcești cu mintea, Mergând pe astă cale în rai nu poți să intri; Iar dacă ai dorință ca să te mântuiești, Dă înapoi aceea ce ai luat nedrept. Atunce l-a mea râvnă el mânios răspunde: Nu-i treaba ta, băiete, să dai bătrâne sfaturi! Și bine zice omul; eu încă n-am ajuns A iernii înturnare să văd de treizeci ori, Și nici un păr din capu-mi nu și-a schimbat colorul, Cum dar în așa vârstă să-ndrept eu barbe albe Și căzături cinstite ce poartă ochelari? Pre cei ce n-au în gură mai mult decât trei dinți, Țiu minte ciuma Moscvei, și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce ...

 

Anton Cehov - Primejdia

... târziu. Vorba nu-i vrabie, de va zbura, n-o prinzi. Merg ei, domnule, prin păduriță și numai ce aud că nu știu cine îi ajunge din urmă călare. Tătuca nu era de cei fricoși, asta nu pot s-o spun, însă stătu la cumpănă; pe acolo, prin păduriță, drumul nu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... fi puși în rând cu Alpii, totuși se poate susține, că culmile lor maiestuoase stau în rândul celor mai măreți munți ai Europei. Înălțimea lor ajunge la 3300 metri maximum, la 1195 metri minimum peste nivelul mării. Renumitul geolog-topograf Valenberg a alcătuit următoarea scară a înălțimilor ...

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... le știi, frățioare. O femeie cu capricii de multe ori pe zi moare. A doua tocmeală „În zodia cumpenii soarele când va ajunge, Pe când se răcește timpul, câmpii și codrii golind, Nesuferindu-se țara de cucoane mari atuncea, Eu să mă aflu gătit, Ca să las gospodăria ...

 

I. C. - Vînătoarea (I. C.)

... îmi lăcrămează.     Curge iute,-n jos ea curge     Vin Niță că Floarea plînge.â€� Dar soarele se-nalță și vremea se scurtează. Apoi zioa n-ajunge și casa a griji ; Se scoală dar, și iute spre dînsa-naintează Că multă treabă astăzi ea are-a isprăvi. Pe ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând până ...

 

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... le știi, frățioare. O femeie cu capricii de multe ori pe zi moare. A doua tocmeală „În zodia cumpenii soarele când va ajunge, Pe când se răcește timpul, câmpii și codrii golind, Nesuferindu-se țara de cucoane mari atuncea, Eu să mă aflu gătit, Ca să las gospodăria ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>