Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ZISĂ

 Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 993 pentru ZISĂ.

Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri

... lângă Dumnezeu. Când domnul nostru Iisus Hristos au ertat păcatele slăbănogului aceluia ce l-au fost adus înaintea lui, să-l tămăduiască, știți ce au zis cărturarii și fariseii, ce era acolo de față: Cine poate erta păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Unul ce poate să iarte păcatele oamenilor cu adevărat ...

 

Antim Ivireanul - Ce putere și ce dar au ac%C3%A9ste șapte taini

... cu darul lui cel dumnezeesc prin mijlocul preotului. Materiia iaste apa cea curată fărde nici o amestecătură. Închipuirea iaste chiemarea sfintei Troițe, precum s-au zis mai sus, adecă: Botează-să robul lui Dumnezeu, în numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh. Amin. Pricina cea săvârșitoare iaste ca să ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor

... unesc într-un gând și zic cum că și acești doi morți sunt închipuiri păcătosului, precum iaste și Lazar închipuiri păcătosului, precum am și mai zis. Însă câte trei morții nu sunt închipuiri numai unuia singur păcătos, ci a multor fĂ©liuri de păcătoși. Pentru căci alt păcătos să ... înțelĂ©ge adevărul. La mortul cel dintâi, carele era fata lui Iair, zice evanghelistul Mathei cum când au mers Hristos să o înviiaze n-au zis un cuvânt, numai au apucat-o de mână și s-au sculat fata. La al doilea mort, la feciorul văduvei, zice evanghelistul Luca cum să ... s-au atins de coșciug și numai atâta zise: Voinice, ție zic: scoală! Să șăzu mortul. Iar la al treilea, la Lazar, ce n-au zis și ce n-au făcut dulcele Iisus, să-l înviiaze. Cetiț la Ioan în 11 capete și vedeți. Întâi zice: Gemu cu duhul și să ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit

... să va naște neștine din apă și din duh nu va putea să între întru împărățiia ceriului. Iară a treia naștere, ce am zis că iaste mântuitoare, iaste aceasta ce zice dreptul Iov, cum că-i iaste tată moartea, pentru căci că precum la nașterea cea dintâi trupească, născându ...

 

Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l

Antim Ivireanul - Dedicaţie la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 de Antim Ivireanul Preacuviosului, preastrălucitului, preaseninului și prin voia celui de sus devenitului stăpân și domn al întregii Ungrovlahii, domnului Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață bună, milă din partea lui Dumnezeu și fericire deplină. Nu-i vor lipsi, zice, lui Dumnezeu ostașii care i se cuvin (Epistola a V-a lui Synesius) în biserici; adică, nu au lipsit și nici nu vor lipsi vreodată în orice împrejurare ostașii Domnului din ceruri, neînfricații luptători ai sfintelor biserici ale lui Dumnezeu, și înflăcărații înțelegători ai adevărului, ca și biruitorii și purtătorii de trofee împotriva oricărei falange de eretici și în contra oricărei alte rătăciri grecești și ateiste, înarmați nu numai cu arme convingătoare și cu dovezi ale sfintei și divin inspitei Scripturi, ba chiar și cu raționamente logice și de neînvins, infailibile și de necombătut, folosindu-se în toate de adevărul însuși, fie ca refugiu, fie ca apărător. Adevărul [care] a orânduit să fie totdeauna alături de cei credincioși și ...

 

Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod

... adevărat ești tot cu totul un chip însuflețit asĂ©mene făr de nici o despărțire cu acei minunați și vestiți ce mai sus s-au zis, atrăgând și adunând de pre la toți bunătățile cĂ©le mai de treabă și mai mari: însă de la unul cucerniciia, de la altul credința ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

... a le putea ținea. Ades și a minciunii am suferit urâtul; M-am chinuit în sine, și ca o cloșcă mută N-am zis măcar: iubite, mai cruță-al meu auz! Când dimpotrivă altul ce-a zeilor favor I-a dat obraz de-aramă ca ...

 

Antioh Cantemir - Stigletul și canarul

... ajuns Ș-un om pândea-n ascuns. Canarul de îndată, Având ispita-n faptă, Căci nu de mult scăpase din temnița vărgată. A zis l-al său tovarăș: noi trebui să fugim De ast loc unde lesne putem să ne robim; Acea sămânță bună scop rău în sine are ...

 

Anton Pann - Astrologia

Anton Pann - Astrologia Astrologia de Anton Pann Informații despre această ediție     La o masă boierească din vorbă-n vorbă veni     Și vorba de calendare, d-astrologi a pomeni ;     Fiindcă-n anul acela cîte prevestiri s-au pus     Niciuna nu se-mplinise, ci tot minciuni le-au fost spus.     Unul ce ședea la masă împreună a prînzi     Și de astrologi cuvîntul îndată cum auzi,     â€žDomnilor ! — el le răspunse — s-am audență mă rog,     Eu vă-ncredințez că-n viață n-am văzut un astrolog     Toți creierii-n cap să-i aibă, ci sînt toți niște lipsiți,     Cărora lumea le zice învățați și procopsiți.â€�     Aceste cuvinte zise, cum le auzi un prost,     Carele la acea masă servitor și el a fost     Și era atunci la masă să dea un cap de vițel.     Îl aduse fără creieri, carii îi mîncase el ;     Stăpînul său, luînd capul ș-în el creieri nevăzînd,     S-a întors cu supărare și îl întrebă, zicînd :     â€žDar ce va să zică asta, n-a-avut creier ast vițel ?â€�     â€žNu, domnule — îi răspunse — a fost astrolog și el.â€� ...

 

Anton Pann - Călătoria

... voi da în veac uitării, Nici îmi vor ieși din gînd Cîte-n minutul plecării Mi le ziceai lăcrămînd. Inima arzînd în mine, Ț-am zis adio, rămîi, Și peste zile puține Iarăși viu să te mîngîi. Că silit sînt a mă duce Ș-în mîhnire să te las ...

 

Anton Pann - Călătorul și stejarul

Anton Pann - Călătorul şi stejarul Călătorul și stejarul de Anton Pann Un călător ostenind. Și la un stejar sosind, Subt umbra lui a șezut, Să răsufle un minut. Aci un bostan fiind Și în el pepeni zărind, Mergînd, unul a luat Și supt copaci l-a mîncat. Deci ochii-n sus ardicînd, Gîndea-ntru sine zicînd "Ce lucru nepotrivit Dumnezeu a rînduit! Că la un copaci asfel Să facă rod mititel, Iar la un vrej slab pe jos, Așa rod mare și gros!" Pe cînd aceste gîndea Și cu ochii-n sus privea, O ghindă s-a slobozit Și toma-n nas l-a izbit. Atunci el nasul suflînd Zise iar într-al său gînd: "Ce nesocotit sînt eu! Bine-a făcut Dumnezeu. Dar de nu era rod mic Ș-era pepene, cum zic, Așa-n cap de mă lovea, Aci-n loc mă adormea. Iar de era vrun dovleac, Apoi nu-mi mai dam de leac." Multe un fel să gîndesc Și altfel să potrivesc. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>