Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIERIT
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 615 pentru PIERIT.
Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae
Antim Ivireanul - Învăţătura la sfântul părintele nostru Nicolae Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae de Antim Ivireanul Eu sunt păstoriul cel bun; păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi. Aducându-mi aminte de râvna cea mare și de dragostea cea multă ce are păstoriul cel bun cătră oile sale, foarte mă minunez și laud credința și dragostea inimii sale ce are spre paza lor, precum vedem că era fericitul acela și credinciosul rob al lui Dumnezeu, Moisi, carele au fost păstoriu norodului israiltenesc. Că văzând urgiia lui Dumnezeu că era foarte mare și groaznică asupra jidovilor, atâta cât li să cuveniia și pierzare, iar n-au vrut pentru dragostea oilor să fugă să se mântuiască el singur, ci, mai vârtos, după cum zice la 22 de capete la Eșire, au stătut împotriva lui Dumnezeu și cu mânie au început a-i zice: Rogu-mă, Doamne, greșit-au norodul acesta greșală mare și ș-au făcut lor dumnezei de aur; și acum, de vrei să lași păcatul lor, lasă-l, iar de nu, stinge-mă și pre mine din cartea < în > carĂ© m-ai scris. Auzit-aț râvna și dragostea cea mare a acelui păstor? ...
Anton Cehov - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... pe alții în ahtieri. Ține aste patru chei, și să nu cobori în cele patru încuieri de sub talpa palatului decât atunci când ți-o pieri o rază din frunte și mărirea ți-o îndoi grumajii." Împăratul scoase din sân patru chei, una de aramă, alta de argint, una de aur ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domniţa Voichiţa Domnița Voichița de Bogdan Petriceicu Hasdeu Partea întâia "Atunci voios și aprig ea războiul în fruntea oștii sale a trecut." Pușkin: Poltava Cu adormitele lui valuri se mișcă Sociul între maluri Și pe deasupra lui ușor, abia se simte-o dulce boare de vânt, ce-n drum spre-o altă zare pe mai departe pleacă-n zbor. Ici-colo, salcia pletoasă, pe maluri, tânăra-i tulpină spre fața râului și-o-nclină Vorbind cu unda somnoroasă. Și Sociu-n matca lui bătrână c-un murmur șoapta i-o îngână. Prin pânza apei străvezie arar un peștișor tresare Și iar în adâncimi dispare ca o săgeată argintie; sau câte-un pui de rândunică muindu-și vârful de aripă zglobiu coboară pentr-o clipă Și iar spre ceruri se ridică. Iar alteori, pe înserate o luntre lunecă ușor cu două umbre-mbrățișate În legănarea unui dor: pescarul tânăr, în neștire ca-n vis, cu draga lui plutind.... Atunci din ceruri, de uimire cu-ascunsă patimă și jind, privind umana fericire mai vii și stelele se-aprind. Dar, iată, zăngănit de arme dă toată liniștea s-o sfarme Și-un țipăt crunt: „război, război†...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și îndeÂlungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu care te-ai însurat, De neam mare și-nvățată, frumoasă cu avuție. Iată dar c-ai căpătat Ce doreai cu fierbințeală. Mulțumește soartei tale... Și nu sunt la îndoială, Că nu ești fericit, frate? Dar tu taci și oftezi foarte. Cauți în jos cu-ntristare, au nu ești mulțumit poate? Ori doar a ta însurare te-au făcut să mă urăști? Însuratul Of, nu, eu sunt tot acela, și să nu mă osândești; Căci fericirea mea, frate, cu totul s-au prefăcut. Soarta îmi este a plânge holteiia ce-am pierdut. Holteiul Deci dar și tu nu ești poate bucuros de însurare? Însuratul De-ai și polei otrava, dar îi tot otrăvitoare. Holteiul Spune-ncalea, câtă zestre femeia ta au avut? Însuratul Of, vai mie! Despre a ei avuție Mai bine să fi crăpat decât să o fi văzut; ...
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor şi românii de astăzi Geniul vechi al românilor și românii de astăzi de Constantin Stamati Cu doftorie amară, Acel bolnav înviază, Cu critică și ocară, Răul moral se-ndreptează. Este știut că în toți anii la sărbătoarea Sântului Ilie, la 20 iuliu, în orașul Fălticeni, ce este în ținutul Sucevii, din principatul Moldovei, se face un iarmaroc renumit, la care se adună nu numai neguțitorii din Moldova și Valahia, dar și o mulțime de neguțitori străini din depărtate locuri cu mărfuri scumpe, și acolea sau le vând cu ridicata unii altora, sau le schimbă pe alte mărfuri, încât în acest mare iarmaroc, ce ține două-trei săptămâni, se învârtește un alijveriș de câteva milioane de lei. Tot atuncea se adună acolo din cele mai de departe unghiuri ale Moldovei, și mai cu samă din Iași, Roman și Botoșani, mulțime de tineri boieri și tinere cucoane, nu pentru interesul negoțului, cu care prea puțini se îndeletnicesc, ce numai ca să se zăbovească sau să cumpere lucruri pentru a lor podoabă și îmbrăcăminte, cu care se fudulesc în iarmaroc, și întru adevăr că zi și noapte altă nu se răsună pe ulițe și ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
George Coşbuc - Dragoste învrăjbită Dragoste învrăjbită de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și că-i joacă-n lăcrămi ochii arși de foc, O vedea prin casă că se-nvârte-n loc; Prinde-n mâini un lucru numai ca să-l prindă, Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă Și frământă casa cu nimic, așa. Ieri, cât a fost ziuă, nu s-astâmpăra Nici cât bați în palme, și-alerga silhuie, O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie Și de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până s-au sculat Ceialalți ai casei. Și-avea plânsă fața. N-a vrut să mănânce. Toată dimineața N-a vorbit ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
George Coşbuc - Fata craiului din cetini Fata craiului din cetini de George Coșbuc Un colț întreg de lume s-a fost înspăimântat De spada și curajul lui Tabără-mpărat, Domn mare și puternic din țara cu nenorii. El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust Și zboară fortunatec prin rândurile dese Și-n veci cu biruință din grele taberi iese. Deci dusu-mi-s-a veste prin lume și prin țări Și s-a pierdut în umbră de-albastre-ndepărtări Că, de-ai cerca prin lume de-a lungul și de-a latul, Voinic nu poți să afli ca Tabără-mpăratul! Dar totodată veste și vorbă s-a pornit, Că Tabără-i om dosnic și-i trist necontenit Și cât e ziua dânsul cu nimeni nu vorbește, Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește; Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace ...
I. C. - Vînătoarea (I. C.) Vînătoarea de I. C. Informații despre această ediție Apare în tipografia lui Anton Pann în 1846, împreună cu poemul Duhovnicul și copila , dedicate doamnei Hariclia C. Autorul nu a fost identificat. la d. H. Un bătrîn îm povestea Te uită, vezi pe vale o casă descălită Ce buruieni înnalte în podu-i se zăresc ? Cu ușile stricate și prispa năruită De scărpinări de vite ce-acum o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd, din rea-ntîmplare Te-o înghiți, iubite, ori ursul te-o mînca !... Tu știi că pe moș Manea mai astă primăvară Într-o adîncă vale sătenii l-au ...
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie pentru tânăra soție, Cu care te-ai însurat, De neam mare și-nvățată, frumoasă cu avuție. Iată dar c-ai căpătat Ce doreai cu fierbințeală. Mulțumește soartei tale... Și nu sunt la îndoială, Că nu ești fericit, frate? Dar tu taci și oftezi foarte. Cauți în jos cu-ntristare, au nu ești mulțumit poate? Ori doar a ta însurare te-au făcut să mă urăști? Însuratul Of, nu, eu sunt tot acela, și să nu mă osândești; Căci fericirea mea, frate, cu totul s-au prefăcut. Soarta îmi este a plânge holteiia ce-am pierdut. Holteiul Deci dar și tu nu ești poate bucuros de însurare? Însuratul De-ai și polei otrava, dar îi tot otrăvitoare. Holteiul Spune-ncalea, câtă zestre femeia ta au avut? Însuratul Of, vai mie! Despre a ei avuție Mai bine să fi crăpat decât să o fi văzut; ...