Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CINE ȘTIE CE
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 837 pentru NU CINE ȘTIE CE.
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
... a trebuit să facă omul multă vreme o cură serioasă de rachiu de drojdii cu picături de pelin; azi așa, mâne așa, purdalnicele de friguri nu-l lăsau; a-ndoit, a-ntreit dozele... degeabal în sfârșit, odată, ce să te pomenești, a-nceput să aibă tremurături la mâni și așa, un fel de amețeli, și noaptea să viseze urât. Odată a ... cele din urmă să renunțe la arta lui, căci oriunde intra, i se întâmpla să-i vie amețeală pe mașină... Acuma, de vreo câțiva ani, ce să facă?... Cere... Și nu-l slăbesc purdalnicele de friguri! D. Iancu își comandă doza de rachiu de drojdii cu picături de pelin, trece în odăița din dos și se ... ăi de câte douăzeci, atunci asta face un condei de câțiva frăncuți pe lună... Ați înțeles?... N-apucă să răspunză camarazii dacă au înțeles sau nu teoria financiară a lui d. Tomița, și s-aude dincolo în cârciumă înjurând cineva, foarte supărat cine știe de ce; apoi, îndată, ușa odăiții se deschide de perete, și intră părintele Matache, urmat de paracliserul lui, urmat de băiat, care aduce pe tavă o jumătate ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
... Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe ... Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să ... Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blândețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește; În buza lui e slava ...
... Exotică Exotică de Cincinat Pavelescu Întinsu-mi-am arcul spre cer, cu temei, Zburat-a săgeata, dar unde s-a dus Nu știu, căci avântu-i a dus-o mai sus Ca raza cea slabă-a ochilor mei. Zvârlit-am în aer o ... Nu știu. Cine poate s-o prindă din zare? O stea care pică și-un cântec apus... Târziu într-un paltin înfiptă-am găsit Săgeata ce
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
... a apărut în rama arcadei, a defilat încet și a dispărut din nou cu ultima notă cristalină, sub umbra altei porți ce i s-a închis pe urmă ca trasă de o mînă nevăzută. Un zîmbet duios ca o geană de zi a trecut ... cu fruntea inspirată, răzemată de mînă, privind cu ochii lui orbi întunericul. Și gura lui s-a mișcat parcă să dicteze un vers ce nu pot să-l aud. Lîngă el, așezată pe un scăunaș, o femeie tînără, ținînd în mînă o pană, a ridicat-o ca să ... mărgele negre într-o carte albă, deschisă pe genunchi. Cine a fost aceea care a îmbinat în mătăsuri chipul inspiratului poet ? Ce s-a făcut răbdătoarea mînă care a purtat acul și pe care n-am putut s-o sărut niciodată ? Ce vers înduioșat a încremenit negrele mărgele, cine știe !... Și brusc, o tobă a sunat rupînd canavaua visului meu, și toată ograda, ca prin farmec, s-a umplut de ...
Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe
... nu consumă numai țuică și amar, mai ales când nu sunt în opoziție. Atunci, negustorul inteligent pricepe cum merge treaba: liberalii, pentru a nu-și călca jurământul și totdeodată a nu se lipsi de trufandalele și delicatețele conservatorului, nu-i mai călcau în prăvălie, dar trimeteau om să le târguiască fără a spune pentru cine. Într-o zi, din conversația mai multor mușterii la țuică, află că seara e masă mare la cuconul Iancu X..., un chiabur foarte colțat, inițiatorul ... răspunde prin o altă întrebare: - Câte-ți trebuie, drăguță? - ...Vreo două-trei chile. - Așa?... Da de unde ești d-ta? - De unde sunt, de unde nu sunt, câte parale? - Daca nu spui de unde ești, nu-ți dau: icrele sunt arvonite de boieri. Ungureanul stă un moment la gânduri și pleacă. Peste vreun sfert de ceas, în timp ce icrele se vindeau pe capete, intră o jupâneasă, o băbuță bătrână, care, uitându-se în toate părțile, zice: - Sărut mâna, măiculiță; aici e băcănia a ... bune...! Zicând acestea, băcanul iese degrabă afară la caretă și, după multe reverențe, se adresează foarte miorlăit cucoanei: - Sărut mâna, madam X..., sărut mâna... De ce nu
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ... bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăț; când prin bolțile ferestelor, la lumina lunii, văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama-pădurilor, neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tot și-i brăzda fața în două dealuri. Și fugea mereu, o stâncă ... depărtarea nopții. Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi, luându-și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă de piuă, până ce ajunse lâng-o casă frumoasă, albă, care sticlea la lumina lunii în mijlocul unei grădini de flori. Florile erau în straturi verzi și luminau albastre ... albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână ca argintul torcea un fir de o mătase albă, subțire, strălucită,
Alexandru Vlahuță - Din trecut (Vlahuță)
... Alexandru Vlahuţă - Din trecut (Vlahuţă) Din trecut de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XVIII, nr. 1, aprilie 1884 Acum, cînd nu ne mai iubim, Vino cu mine-n țintirim, Acolo unde, îngropate, Zac, coperite de uitare, Atîtea visuri înghețate De vreme și de nepăsare. Căința-nlătură ... pe cărarea Vieții lor, de visuri plină, C-un singur gînd, ca-ngemănarea A două raze de lumină. Copiii sunt — noi amîndoi... Ce-au dorit ei !... Ce suntem noi ! Dar colea,-n mai adînc mormînt, E primul nostru jurămînt. Tu-mi stai pe brațe visătoare, Eu ochii dulci ți-i sărutam, Și ... de știre ! Alături, în adîncă pace, Somnul fără trezire-și zace Suspinul nostru cel dintăi, Cu cel din urm-adio, Cu lacrima din ochii tăi, Ce-n veci mi-oi aminti-o, Cu-atîtea visuri, stinse toate Sub durerosul "nu se poate !" Iar azi, simțindu-ne-amîndoi Cu inimile reci în noi, C-o prefăcută nepăsare Unul la altul ne uităm; Căci tot mai e ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor strajnic. — Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră? — Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi face semne: i-e foame — s-a sculat de dimineață. Părintele este ... groaznicul parazit verde!... Și totuși, simt nespusă mâhnire la vederea unui pachet de atâtea file format ministerial, curat și mărunt scrise... A! de ce nu poate și pana mea, alergând făr-a se poticni, străbate întinsele albe câmpii?... Cum nu știu și eu birui pe nerăsuflate candoarea câtorva testele de hârtie?... Pentru ce, crude ursitoare, nu e-n stare și mâna mea seacă să toarne atâtea generoase torente și cascade de proză? Pe când fac tristele mele reflexiuni, intră, plouat ca ... žDomnule Iancule, cronica dată de d. Caracudi am oprit s-o culeagă; acuma nu merge; trebuie amânată pân' la primăvară. Stăm pe loc cu numărul. Ce e de făcut? Vă rugăm, veniți cât se poate mai curând." Nu înțeleg... Ce să fie? Iute, mă sui într-o birje... Ce
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!... fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului... Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată: bătaia ei dintâi simțită, îmbătătoarele șoapte, primblarea încântătoare umăr la umăr printre florile ce nu se zăreau și în acele minute, dar care acum răsar și împodobesc suvenirul, voiniciile ce își făgăduia, patriotismul înflăcărat, visul măririlor, căpătate prin osteneală, vrednicie și fapte mari, binefacerile ce se pregăteau a revărsa pe lume, ca un soare luminos și roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în cevași cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!... nici nălucirea visurilor acelora nu mai este! Din multele dulci ochiri ale tinereții și ale copilăriei două s-au tipărit în inima mea, verzi și vioaie, crescând iarăși, an câte ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... Prin toate aceste întâmplări el păstrează undeva pecetea capitaliei; el nu-i încă iașan, dar nu mai este provincial; prin urmare, cum s-ar zice, nu-i nici copou, nici ogar. Asemene acel ce are mai mult duh decât șase capitaliști de rangul lui nu poate fi numit provincial. Geniul nu este lipit locului; el zboară peste deșărtăciunile și dobitociile ținuturilor; mintea sa îl face locuitor al lumii civilizate și, orișiunde se înfățoșează, are drit de ... de jidani stremțuroși. Ajunge la barieră. Harabagiul sau surugiul stă. Un fel de amfibie, îmbrăcat jumătate turcește și jumătate căzăcește, vine și întreabă pe provincial: cine-i, de unde-i și unde trage? Voinicul nostru nu știe că însemnează și pentru ce i se fac asemene întrebări. În sfârșit, răspunde că-l cheamă Oboroc sau Poloboc, că vine de la Herța sau de la Bacău și că ... l întreabă de n-are marfă cu dânsul. Minunat de o asemene întrebare care-i dovedește că oamenii il socot de bacal sau brașovean, el nu știe ce să mai zică. Amfibia nu mai așteaptă, îl poftește jos, îi scoate geamantanul și lada, pentru că adevăratul provincial ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... scutească. Departe de la mine podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru minunat! De unde oare? Cine-i? Și unde se mai duce? — Dă-mi voie, frățioare, să te întreb ce cauți Pe locurile-aceste? Îmi pari a fi străin? De pot să-ți fac vro slujbă, mă rog să-mi poruncești. SATIR: Lipsește ... desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie, Nu dau măcar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Picioarele lui slabe nu pot să-l sprijinească. Cu capul se izbește de-un zid ce-i stă nainte, De sânge umple locul și toți de dânsul râd. Iar dincolo un sfadnic se-ncaieră la pumni Cu cine ...