Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MI��CARE

 Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 563 pentru MI��CARE.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... dezgust laș, încât ar fi mișcat pe cel mai împietrit om. Mânia Sofiei amorți o clipă, se prefăcu în milă, dar într-o milă rea, care înveninează fiindcă împiedică de-a vorbi. Și sfârși în revoltă: — Nu care cumva ai socotit că răpindu-mi tinerețile din închisoarea de la Centrală , să le închizi, ca într-o ocnă, în aceste Școala de fete cu internat, în București; localul a ... de sus până jos ajurnu , cum observă Sofi Moroi. Birjarul învârti un leu alb în mâna lui udă și scorțoasă. — Cuconașule, păcat de Dumnezeu, mi-am omorât caii... Numai un franc? Apoi, văzând pe cucoană că-și întinde boierul spre gangul caselor, ridică glasul: — M-ai luat de la ... a gândit să împrumute doi franci de la copist?... Și, suind scările directorului, urechile îi vâjâiau de țipetele nevestei de-a doua zi, care îi dovedea, apucată de nevricale, că el e de vină. Corect: a giorno ca ziua ( it. ). De la dĂ©veine ghinion, nenoroc ( fr ... ce-și netezi favoritele roșcate și clipi des din niște ochi mici cu pupilele vărgate, dete brațul dnei Moroi, lăsând în urmă pe subalternul său, ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I

... toată; Și văzând să bucură-întru sine, Hotărând păgânilor s-ajute În toate chipurile știute. Vede și tabăra țigănească, Între-Alba și Flămânda-adunată, [8] Care, după porunca domnească, Acum era și-în arme-îmbrăcată, Așteptând cea de pe-urmă poruncă, Încătro și pre-unde să se ducă. Acolo era din ... nimică!... Numa cât mă mâncă O gândire!-adecă ha clipită Mai dă pă urmă-a vieții mele, Căci acum a muri mi-ar hi jele!... Eu mă tem că n-oi ajunge doară Să văd țigănimea la rând pusă. O! dulcea și draga primăvară A zâlelor ... cu-a noastre jupânese La cumândări, zăâfèturi ș-ospețe, Închinând cu păhărele-istețe." Iară Mircea de-altă parte zise: ,,Fraților! Mie nu mi să pare Că-aveți voi mințile-așa deschise, Ca să faceți vreo bună-așezare Sânguri dân voi. Drept ahasta, eu V-oi spune pă scurt ... adins a hărțuire?... Noi încă-avem câte doao mâini, Inimă-în sân și duh în plumâni! Eu gândesc că ha mai grea tâmplare Care poate să ne tâmpineze Ar hi când să se scoale nescare Vrăjmași, ca țara să ne prădeze, Ș'am fi sâliți s-oștim și noi ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... o nepăsare eroică, fiindcă acum ne deprinseserăm cu primejdiile. Omul se deprinde cu toate lucrurile în lume. Cei mai vestiți eroi au simțit un ce care semăna cu frica la cele întâi bătălii; în urmare, ni se poate ierta neliniștirea care ne-a cuprins la cea întâi luptă a noastră cu o apă atât de înșelătoare ca Bistrița, mai ales că acea ... se zugrăveau ca o armie întreagă pe cerul înflăcărat de razele cele de pe urmă ale soarelui. Din toate părțile tot înălțimi, și înălțimi adevărate, care te fac și mai mic decât ești și la care trebuie să te uiți cu capul gol, pentru că-ți cade căciula de la sineși. Cum să nu se mire cineva! Cum să nu i ... ridicată de-aici și dusă la mănăstirea Slatina, ce este zidită tot de acel domn. Cuvintele aceste îmi pricinuiră o tulburare întocmai ca și când mi-ar fi picat pe cap vreun fes din cele patru care împodobesc turnurile Mitropoliei! Vrui să vorbesc, în zadar!... glasul mi se tăiase. După atâte osteneli și primejdii, să-mi văd deodată toată dorința nimicită! Nu, nu- ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

... spate, se duce să se uite la reclama ilustrată, atârnată pe peretele dimpotrivă . Unul dintre confrați se scoală și se repede spre masa de la care s-a ridicat tipul; dar tipul iute se-ntoarce în loc, îl ajunge la masă, tocmai când vrea să s-aplece spre piciorul ... acestea tinerii noștri, tipul se scoală și, trecând pe lângă ei, cu capu-ntors fără să-i privească, iese, cine știe pentru ce, pe uscioara care duce în dosul ospătăriei. A ieșit urmărit de privirile celor trei confrați, și n-a apucat să se-nchiză bine uscioara ... a cabinetului, pe d . judecător, așa e că nu-i putea scăpa? Prin urmare: numai o ușe de ieșire are ospătăria Enache? Nu! are trei. Care va să zică, dacă, pe când dânșii îl așteaptă pe Sarafoff în compartimentul unde se servesc unele mâncări și cu jumătatea de porție, îi vine ... ploaie teribilă. - Aș! un om așa de îndrăzneț ca Sarafoff are să se teamă de ploaie! vezi bine! Se-nțelege că toate aceste raționamente, pentru care mie-mi ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... mai temea să nu cadă sub blestemul preoțesc! De-aceea, cu fuga a alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac din sfânta Agură, care-și cănea părul și barba cu cireșe negre, și în Vinerea Seacă, prea cuviosul cocea oul la lumânare, ca să mai ușureze din cele păcate ... Strul. Da' cu ce treabă ai venit pe la noi? — Ia, noră-mea vrea să meargă la Piatra. Cât să-ți dau ca să mi-o duci? — D-apoi a fi având chilotă multă, cum e treaba d-voastră, jupâne, zise moș Nichifor, scărpinându-se în cap ... că poate să aibă, căci și căruța mea e largă; poate să încapă într-însa cât de mult. Apoi, fără să ne zbatem, jupâne Strul, mi-i da șasesprezece lei, un irmilic de aur, și ți-oi duce-o, știi colè, ca pe palmă; că, după cum vezi, căruța acum am ... la Piatra. — Apoi dar, dă! cu bine să dea Dumnezeu, jupâne Strul! Mă bucur și eu că-i tocmai în dricul iarmarocului și poate mi-a pica ceva și când voi veni înapoi. Numai aș vrea să știu, când avem să pornim? — Și acuma, moș Nichifor, dacă ...

 

Alecu Donici - Tunsul

... veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el ... piatră și 26 de lemn, capela catolică, bisericile luterană și armeană, sinagoga evreiască, 35 birturi, 4 băi grecești, 22 cișmele, 4 spitaluri, 3 școli din care una pentru limba românească și alta pentru vechea slavonă, casa teatrală, clubul și rădiul magaziilor de lipsca ticsite cu feluri de mărfuri: toate aceste pe ... Iată mișcânda lăcomie de bani, factorii evreiești. Iată țiganii pe jumătate goli și desculți. Iată moldoveanul ce și-a muls turma de oi, care se paște în preajma orașului, vă strigă la ureche: "Lapte dulce!" Iată calesce, căruțe, cai, boi, bivoli, oi; tot se mișcă, aleargă, fierbe. Pe la ... când el ocârmuiește Bucureștii. Oare ce e pricina unei așa prefaceri? Iată întâmplarea: În acea vreme s-a ivit în Valahia hoțul Tunsul, care a întors asupră-și luarea-aminte nu numai a agăi, ci a Principatului întreg. El se purta ca un ...

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

... cu ochii bleojdiți la dânsa. Iar ceilalți fii de împărați și domni cari erau poftiți la nuntă dedeau târcoale roabelor ce venise cu zâna, și care de care umbla să se prinză în horă lângă dânsele. Și astfel se veseliră până seara. La masă, zâna se așeză lângă fiul cel mic al împăratului ... tot îl deșteptați. - Uite, avem de moștenire, de la tata, o pereche de opinci, o căciulă și un bici, și nu ne învoim între noi, care ce să ia din ele. - Și la ce sunt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? - Când se încalță cineva cu opincile, trece marea ca pe uscat. Când pune căciula în cap, nu-l vede nici dracul, măcar ... vrăjmașilor săi, îi împietrește. - Aveți dreptate să vă sfădiți voi, mă. Căci una fără alta, aceste bulendre nu fac nici două cepe degerate. Iacă ce-mi zice mie gândul, de veți voi să mă ascultați, să vă fac cu dreptate omenească. - Te ascultăm, te ascultăm, răspunseră dracii într-o glăsuire, spune ... porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci și dânsul își îndreptă cărările pentru ...

 

Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea

... da' întreabă-mă să-ți spun ce fel de oameni sunt. EFIMIȚA: Ceva tot unul și unul. LEONIDA: Ăi mai prima, domnule, aleși pe sprinceană, care mai de care, dă cu pușca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mâine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut! EFIMIȚA: Ei! așa da. LEONIDA ... timp ce fiecare se așază bine în așternutul său ) EFIMIȚA ( din așternut ): Și zi așa cu Galibardi, 'ai? LEONIDA ( asemenea ): Așa zău!... Ei! mai dă-mi încă unul ca el, și până mâine seara, — nu-mi trebuie mai mult, — să-ți fac republică... ( cu regret. ) Da' nu e! Da' o să-mi zici că cu încetul se face oțetul, ori că mai rabdă, că n-a intrat zilele-n sac. ( cu tărie ) D-apoi bine ... are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme... EFIMIȚA ( lămurită ): Așa da... vezi, mie nu-mi dădea-n gând. ( după o pauză de reflecție ) Ce bine ar fi! unde dă Dumnezeu odată să o mai vedem ș-asta, republica! ( Leonida începe ... ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV

... O, Vodă! Iepurii iacă-îmbie Pă câne să să dea legat, iară Mieii cei blânzi pe lup împresoară!... Sosit-au de tine hotărâtă Vreme,-în care tu de voie bună Vruși să te-închini la poarta mărită!... Tinerii tăi încă-s de-împreună Gata-a merge departe de-acasă ... pe câne!" Apoi întorcând spre-ai săi cuvântul: ,,Nu-i vreme,-o voinici! (grăi) de-a spune Cu multe,-aici, tot înșălământul Cu care-au cercat a ne răpune Vrăjmașul ș-unde ne aflăm astă-oară, Căci înșii vedeți!... Pentr' acea dară, Cred, o viteji! că nu ... Iar' de alta cu mreaja vicleană Împresurat, unde-i cea mai mare Grămadă de câni, acolo sare Și dorind să-ș' facă-izbândă-amară, Pe care cumu-i vine nainte Frânge, spintecă,-încoalță, ș-înghiară, Când cu brânci groaznice, când cu dinte Apărându-să, sugrumă și ucide Și printre dânșii drumu ... ce-odată viziriu-îndrăznește Și lucru cum e povestește. Iar' tiranul aprins de mănie Că-au cutezat a grăi de-acele Basne și care nu pot să fie, Lucruri de rușine și mișele, Porunci să-l bată peste față Pentru vorba proastă și-îndrăzneață. Iar' deacă din solii repezite ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... ce se mai măriră copiii, Țugulea zise într-o zi mă-sii, față cu frații săi: - Mamă, am auzit că dumneata ai un frate bogat, care locuiește în alt sat. De ce nu te duci la dânsul să ceri o mârțoagă de iapă, pe care să ieșim și noi la vânat, că mi s-a urât clocind acasă pe vatră? - Ia nu mai trăncăni și tu de acolo, Țugulea ologu, îi ziseră frații râzând, mai bine ... multe ori, și deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât și cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Țugulea, feciorul moșului și al mătușei. Mergând ei împreună, Țugulea zise fraților săi: - Ia uitați-vă, fraților, de vedeți ce este ... frații uitându-se, iacă un norișor roșu, vine după noi ca vântul. - Aia este zmeoaica bătrână, măi, zise el. Vine după mine. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți acasă, ca să nu vă aflați în calea ei, căci vă face mici fărâmi. După ce se despărțiră, Țugulea intră într ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... știm de mai nainte care va fi deasupra și care va fi dedesubt, în lume, însă, sunt nebuni care conduc pe oamenii cuminte, sunt pungași care împart dreptatea oamenilor cinstiți, sunt arlechini care legiferează pentru popoare serioase. Ei, ce i-a făcut pe nebuni, pe pungași și pe arlechini ca să se ridice și să domnească ... Candian după ce aruncă câteva roto Bariton și compozitor român, autor al unui mare număr de melodii pentru voce și piano. coale de fum pe care le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie, altora le dă femeie, casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse ... urmează după primul păcat nu se poate compara cu primul păcat.... — Și până acum nu mă gândii decât la bărbații cinstiți, bătrâni și nenorociți, care au greșit să se însoare cu femei tinere. Dacă e vorba însă de bărbații care se ridică și se îmbogățesc prin turpitudini... o! în acest caz problema morală se schimbă, în acest caz păcatul comis contra lor este o dreptate ... amândouă mâinile. El a furat, eu fur. El scapă prin imperfecțiunea legilor și eu prin slăbiciunea femeii. Pentru ce aș imita virtutea lașă, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>