Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIMBĂ
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 620 pentru LIMBĂ.
... tace. În puterea nopții line soarele a răsărit. Alb veșmânt și fața albă, albă mână, albă toată, Să-i descrie frumusețea nici o limbă n-o să poată; Se mlădie ca sulfina sărutată de zefir. Ochii mari sunt o poemă gânditoare și adâncă, Stele limpezi cu reflexe de-ametist ...
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care parÂtizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exisÂtă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
Constantin Stamati - Dragoş (Stamati) Dragoș de Constantin Stamati (Baladă) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s-arată ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
George Coşbuc - Izvor de apă vie Izvor de apă vie de George Coșbuc Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat, Din casa părințască la taberi a plecat. În alte lumi, să caute pierduta lui drăguță, A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuță Și-a zis: În toată ziua poți ști de soarta mea! Privește-mi năfrămuța, și tu când vei vede Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată, Să știi, iubite Prier, că-s mort! și zilnic cată Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi De sânge lata dungă pe mijloc o zări, E mort! a zis și-n clipă a-ncălecat feciorul. Pe Vânteș, cal sălbatic, să-și caute frățiorul. Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat, La sfânta Luni se duce și sfânta Luni i-a dat Învăț, să ude stanul cu stropi de apă-vie... Așa spun din poveste bătrânii. Din vecie Așa le-a rămas rostul în basme și povești Că mulți viteji năzdrăveni și fii împărătești Cătau ori cu tovarăși iubiți ori numai sânguri Izvorul de apă-vie. și spun că ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu Pe un volum de Eminescu de George Topîrceanu (Însemnări inedite și alte digresii cu privire la „arta nouăâ€� indigenă) S-a zic că, din punct de vedere artistic, opera poetică a lui Eminescu e imperfectă. Acei care cred astfel confundă perfecțiunea tehnică cu perfecțiunea artistică. Orice om inteligent, care a ținut o prozodie în mână, poate face versuri perfecte. Semnatarul acestor rânduri nu e poet. Totuși: Aseară, fix la ora 9, Trecând așa pe strada Nouă Sau poate Amzei — nu importă! M-am pomenit cu o escortă De oameni beți ca niște bestii Vorbind — pe lângă alte chestii — Că monoplanul n-are cârmă, Dar totuși dacă tragi de-o sârmă Virează scurt — și prin urmare Aici e lucru foarte mare! Toate rimele sunt bogate sau rare și vă desfid să găsiți o singură greșeală de ritm sau de măsură. Nu oricare om inteligent, însă, poate face versuri artistice (și cu atât mai puțin poezie ). Așadar, încă o dată, una e perfecțiunea tehnică și alta e perfecțiunea artistică. Ele se condiționează poate reciproc, dar nu se pot confunda. Eminescu a ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel Tudorel Baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Theodorescu . Foicica ulmului, La marginea drumului, Drumul Țarigradului Și schelii-mpăratului, Case-nalte s-au zidit, Cârciumioară s-a gătit Și frumos că s-a boit. Dar cine mi le-a clădit? Savalași Tudor, Pazarghian Tudor, Heisicol Tudor. Foaie verde ș-o lalea, N-avea naiba ce lucra? Tudorel mi se-ndemna Și de tânăr se-nsura, Frumoasă mândră lua; De frumoasă ce erea, Cârciumăreas-o punea, Ș-o chema, mări, Voica. Dar unde cârciumărea? La marginea drumului, Drumul Țarigradului Și schelii-mpăratului. Cine pe drum că trecea La cârciumă Se oprea, La Voichița Se uita Și de dragul ei tot bea Beau-și turcii Papucii, Ieniceri Hangerile, Croitori Foarfecile, Cirezari Cirezile, Rămâneau Cu pungile, De le oftau Buzele! Tudorel se-mbogățea Și, d-avere ce-și avea, Își strângea Și-și cumpăra Catârași Cu gălbenași, Și cirezi De boi d-ăi grași, Herghelii De cai Frumoși, Turme De juncani Spătoși. Dar p-atât nu se lăsa, Ci-și făcea Tudor, făcea Nouă late mori de vânt, Nouă mori pe subt pământ. Că nouă d-or măcina, Bănetul s-o aduna. Tudorel ...
Ioan Slavici - Scormon Scormon de Ioan Slavici Informații despre această ediție I Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo sucește firul încă o dată și iarăși se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârțâitura încetează și firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniță, descurcă firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură albine ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... cele două femei, care era mai în vârstă și se vedea că-i din România după vorba cea înțepată, dar, mai ales, după mâncărimea de limbă ce avea, că, uneori, vin și pe acolo oameni răi, dar că toți cei din mănăstire au fost apărați de icoana Maicii Domnului cea făcătoare ...
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi Cronica de joi de Ion Luca Caragiale I Alaltăieri, în faptul zilii, mă deștept tresărind: bate cineva foarte nervos la geam. Știu cine e și ce veste-mi aduce. E cumnatul meu, un tânăr funcționar la C.F.R. și poet liric în momentele-i pierdute. Soția sa e însărcinată — a doua naștere; la cea dântâia, acum un an și jumătate, a avut impierioasă nevoie de forceps. Desigur, mi-aduce poetul vestea că au început durerile unei nașteri mai grele decât a unei poeme lirice. De cu seara ne-am înțeles să ne dea de știre la primul semnal al multașteptatei ușurări. Fusese o sarcină din cale-afară grea; pe lângă asta, teamă de un nou joc de forceps, apoi socoteala greșită a termenului, dezmințit de întârziere, toate contribuiau să irite nerăbdarea familiei și mai ales a femeii. De două săptămâni, tot așteptam zadarnic... E curios cum întârziarea sosirii momentelor grele inspiră mai multă nerăbdare decât a sosirii momentelor plăcute. La prima ciocănire în geam, sar din pat. Nu m-am înșelat. Deschid geamul. Au început durerile! Un fior rece, produs desigur ...
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult Dă-dămult... Mai dă-dămult de Ion Luca Caragiale Dă-dămult, mai dă-dămult stăpânea o împărăție fără margini Barlaboi-împărat, ce-i mai zicea și Ciungumpărat... — Dă ce-i mai zicea și Ciungu-mpărat?... — Iac-așa! Îi mai zicea de pe când era tinerel și Ciungu-mpărat, fiindcă mai târziu era să-și piarză o mână... în război... — Bietul împărat Barlaboi!... Și era și însurat Barlaboi-mpărat. Avea nevastă, și cu ea o fată. Altceva niciodată. N-avea noroc... băiat... de loc. ...Lucrau femeile toată ziulica, toată nopticica: țeseau, îmblăteau, înălbeau, depănau, torceau, dregeau, cârpeau, însăilau, coseau, tigheleau, tot așa și iar așa, ș-una ș-alta zor zoreau: ba din ac, ba din undrea, mama-mpungea, fata trăgea. Împărăteasa, părul ca cerneala... Fata, ca cânepa. * ...La fără cinsprece zile al cinsprecelea an, la același ceas taman-taman, Ciungu-mpărat cu amândouă mâinile a plecat. A plecat Barlaboi, la război, să se bată-n duel cu Stacojiu-voievod, ce-i mai zicea și Sontic-vodă până nu-l făcuse mă-sa. — De ce-i mai zicea și Sontâc-vodă până nu-l ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
Ion Luca Caragiale - Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX de Ion Luca Caragiale Încercare critică Cuprins 1 PREFAȚA 2 INTRODUCȚIE 3 Capitolul I - POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARĂ 4 Capitolul II - PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA 5 Capitolul III - MUZICA – TEATRUL 6 CONCLUZIE ȘI ENTUZIASM PREFAȚA Ramurile de activitate publică ale unei societăți se pot compara cu deosebitele organe de viață ale unui individ. De exemplu, economia și comerțul se pot compara cu organele de hrană, cu stomacul; armata - cu puterea musculară, cu pumnii șcl. Literatura frumoasă și artele se pot compara cu obrazul, cu acea parte dindărătul căreia stă mecanismul superior, aparatul gândirii. Precum un individ nu se prezintă într-o societate decât cu fruntea-nainte, iar nu cu burta sau altfel, asemenea o societate umană se prezintă în fața lumii întregi cu organele sale intelectuale, cu gândirea sa, a cărei expresie întreagă sunt literatura frumoasă și artele. Acestea sunt niște puteri menite să trăiască mai departe chiar decât societatea care le-a produs, ca și amintirea unei frumoase și ...