Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��CA��
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 2040 pentru L��CA��.
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe ... picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n ... se lupt între dânșii cu liniște privesc; Și de cumva îmi pare c-are dreptul o parte, Pe loc în ajutoru-i furios năvălesc; Și ca secerătorul în spicele aurite, Ca trăsnetul d-odată într-înșii năbușesc; A lor pavezi și arme, a lor zale oțelite Cu pumnul le turtesc. Umblu gol ... c-a mea virtute Râde d-ostașii voștri cei cu fer îmbrăcați, Port numai două suliți din doi fraseni făcute Și ăst coif ce-l
... impresioneze sensibila membrană și să poată grefa întunerec peste întunerec, ninsori timpurii pe vîrfuri de piscuri, precum și precoce senilități pe abrupte povîrnișuri, toate laolaltă, ca în fundul unui ochi uriaș ce-ar avea șaptezeci și patru de irisuri, au venit să se așeze, ca tot atîtea pupile, peste care recea, imperioasa și violeta pleoapă a morții de mult s-a lăsat. Și eu, de la ... atîția tovarăși ai mei în fața atîtor obiective, privind medalionul acesta, încep să mă înfior și să simt întunerecul, doliul și frigul nepăsătoarei camere obscure. Ca pe o hartă sculptată, trec mîna peste tabloul acesta, ca un orb ce-ar pipăi cu degetul relieful ce-l lasă un ascuțiș pe o suprafață lucie, ca pe întinsul unor ape ce le-a sorbit focul lacomului soare, lăsînd să li se vadă tăinuitele prăpăstii și vulcane ce le ascundeau ... figură a marelui Caragiale din alveola acestui grup de coralier, un număr al mulțimii este și el pe tabloul pe care îl privesc, ca un ocnaș într-o celulă, ca un osîndit la veșnica muncă, ...
Ion Luca Caragiale - Emulațiune
... — pe podul lui Apolodor — Otopene!!! — ...aceea mândreță de școleri, cu peptu-naintre, cu capu-ndărăpt, cu pas amăsurat pe muzică! (Ridică linia ca o sabie, scoate pieptul, înalță fruntea.) Așa școleri să fi avut, ca să fac cu ei, m' rog, un defilir! (Pornește.) Links! rechts! links! rechts! links! Rechts! (Defilează pe dinaintea băncilor cu mult soldatesc.) Școlarii aplaudă foarte ... te-ntreb, ce-i? Ionescu : Ce să fie, domnule! Profesorul : Ce meșterșug are, boule? Ce-i? popă? negustor? hengher? Ionescu : Nu, domnule... pantofar, zice că-l cheamă d. Costescu. Profesoral: Pe cine-l cheamă d. Costescu? pe tată-tău? Ionescu: Nu, domnule; pe profesorul de la Severin; zicea tata: așa'profesor, halal să-i fie! Profesorul: Spune-i ... voi o disțiplină. Curând acuma va veni finele anului, când vom arăta, m' rog, cu toții onoratului ministeriu cum am știut să ne împlinim datorința, ca să căpătăm și noi o înaltă aprobățiune. Pântru aceea dar, m-am hotărât ca de astăzi o oară pe zi să aibă o destinățiune hotărâtă pântru muștruluială, ca să proboluim, m' rog, spiritul nostru de emulățiune. De astăzi, vom începe să facem până la împărțirea premiilor ecserțir. Aceia dintă voi, cari vor avea ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... agață de spinarea lui o bufniță. Hâț în sus, hâț în jos, bufnița să se ducă din spinarea lui, ba. Îl înhățase, drăcoaica, cu ghiarele, ca o gaiță spurcată, și nu-l slăbea nici cât ai da în cremene. Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, și nu fu nici un chip. Daca văzu ... să vezi dumneata? Trei draci se certau de făceau clăbuc la gură. Se duse la dânșii cu pieptul înainte și le zise: - Cearta fără păruială, ca nunta fără lăutari. - Se lovi ca nuca în perete și vorba ta, iacă, răspunseră ei. Dară noi nu ne certăm, ci numai ne sfădim. - Și pentru ce vă sfădiți voi? îi ... care ce să ia din ele. - Și la ce sunt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? - Când se încalță cineva cu opincile, trece marea ca pe uscat. Când pune căciula în cap, nu-l vede nici dracul, măcar de i-ar da cu degetul în ochi. Iară când va avea biciul în mână și va trosni asupra vrăjmașilor săi ... de piatră în colți, din râpă în râpă, cățărându-se când pe muchi, când pe coame de munți, ajunse la o peșteră. Intrând acolo, rămase ca
... ales când nu vine, ci se repede, totdeauna este o ivire mai mult decât supărăcioasă. Sanda țipă, apoi rămase încremenită de spaimă, cu fața albă ca fagurele și cu ochii ațintiți la câine. Ca o șopârlă însă, cu labele întinse, colbăind cu coada și scheunând, se târâie câinele până în apropierea ei. Acolo apoi rămase turtit la pământ, privind ... fost gata să facă orișice. Ar fi dorit să știe unde-i și ce face, și cum e, și ce gândește, ar fi dorit să-l vadă și numai să-l vadă. Scormon se ridică cu labele pe umerii ei. — Scormon! strigă ea înduioșată, apoi îi cuprinse capul și îl sărută, privind speriată împrejur, ca ... afară, numai cu Scormon. Acesta, peste câteva zile, încetă a mai urla când îl întreba unde e Pascu, ci scheuna numai privind împrejur, ca și când l-ar aștepta. "Cine știe? poate că nici n-a murit", își zise Sanda. Parcă-i spunea un glas tainic că el trăiește; iar ... vremea, cu zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ...
... Îmbătat de-un cântec vecinic, îndrăgit de-o sfântă rază, Eu să văd numai dulceață unde alții văd necaz, Căci ș-așa ar fi degeaba ca să văd cu ochiul bine; De văd răul sau de nu-l văd, el pe lume tot rămâne Și nimic nu-mi folosește de-oi cerca să rămân treaz. N-au mai spus și alții lumii de ... degeaba în câmpia nisipoasă: Numai aerul se-ncheagă în tablouri mincinoase, Numai munții, garzi de piatră stau și azi în a lor post; Ca o umbră asiatul prin pustiu calu-și alungă, De-l întrebi: unde-i Ninive? el ridică mâna-i lungă,  Unde este? nu știu, zice, mai nu știu nici unde-a fost. * Nilul ... giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ...
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... Îmbătat de-un cântec vecinic, îndrăgit de-o sfântă rază, Eu să văd numai dulceață unde alții văd necaz, Căci ș-așa ar fi degeaba ca să văd cu ochiul bine; De văd răul sau de nu-l văd, el pe lume tot rămâne Și nimic nu-mi folosește de-oi cerca să rămân treaz. N-au mai spus și alții lumii de ... degeaba în câmpia nisipoasă: Numai aerul se-ncheagă în tablouri mincinoase, Numai munții, garzi de piatră stau și azi în a lor post; Ca o umbră asiatul prin pustiu calu-și alungă, De-l întrebi: unde-i Ninive? el ridică mâna-i lungă,  Unde este? nu știu, zice, mai nu știu nici unde-a fost. * Nilul ... giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... în Coran==aseme- nea lucrări, s-apucă de tăiat ; dar la cea dintâi lovitură toporul îi sări din mâini și el căzu mort. Căpetenia musulmanilor, ca să răzbune nenorocirea mortului, îndatoră pe maici de-l plătiră cu trei sute lei, căci, deși era bine încredințat că nu l-au tăiat ele, dar zicea că astfel o cere dreptatea, fiindcă copacul este al mănăstirii. Cel puțin de această minune nu ne puturăm îndoi, căci ... cu multă devoție, au rupt câteva frunze, s-au închinat, le-au sărutat și le-a băgat în sân. Matei Basarab, prinț religios, ca cei mai mulți din timpii vechi, auzind de aflarea icoanei de care vorbirăm, fondă pe la 1640, în poalele dealului, în josul bisericii de lemn ... vrut să formezi cetățeni, și ai fost din micul număr de prinți începători ai civilizației și fala noroa- delor. Odihnește în pace, măreață umbră, ocolită ca de atâtea diademe de suvenirele faptelor tale; și, când bolta bisericii răsună de gloria dumnezeirii, când credincioșii își fac rugăciunea în limba părinților noștri, când ... la altar suspinuri înecate și patimi osândite? A fi primite acolo femeile care dezgustate de lume și de nenorociri își aleg azilul acesta ...
... în roluri mici... ce vreți... necazurile m-au adus la... la percepție... Și deodată, se înfurie; cei doi prieteni îl privesc încântați. — Și, știți, ca controlor, câștigam mai mult... și eram liber... Fără libertate... Mincu îi dă dreptate și-l ațâță: — Firește: fără libertate, nimic nu e frumos pe lume. Lui Șerbescu îi trece o idee năstrușnică prin cap. Ridică halba, golesc băutura câteșitrei ... Ia ascultă, dragă prietene, se poate să iai o glumă în serios? Noi am glumit. Dar ce n-am da noi să avem o slujbă ca a dumitale... o slujbă onorabilă, frumoasă. Știucă îi pune mâna în piept și-l împinge: — Îmi dau demisia... ai înțeles?... Demisia! Artiștii nu știu ce să facă. Merg câteșitrei tăcuți. Mincu îl întreabă: — Încotro, nene Știucă? â ... haide, de hatârul nostru, dacă ne iubești, lasă demisia încolo. Vezi-ți de slujbă. Hai și te culcă, mă duc eu la directorul prefecturii, că-l cunosc, să spun că ți-i cam rău; ba am să-l rog să te și înainteze, puiule, zău am să-l ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... Încălecă apoi pe cal, zise "sănătate bună" și porni cu voinicii sai în calea cea mare. Când cei trei feciori ai împaratului vecini primiră vestea ca împaratul a pornit în cale și ca s-a departat de acasă, ei se înțeleseră între sine și încălecară, ca să meargă la cetatea cea cu trei fete de împărat să răpească credința fetelor și să-i facă împăratului supărare. Cel mai bătrân dintre feciori ... toti argatii ca sa vada ce e si pentru ce, ea le spuse ca a auzit troncote prin pivnita si se teme cum ca a intrat cineva in pivnita ca sa fure comoara imparatului. Multe vorbe n-au facut argatii, ci pe loc deschisera usa cea de fier si intrara in pivnita si ... o, mare suparare a intrat in sufletele lor. Ei au trimis dara vorba la cele doua mai mari fete de imparat, ca ele sa faca ce vor face ca sa trimita cumva pe Ileana la curtea imparatului celui cu trei feciori, pentru ca ...
... mai mă țin picioarele de nemâncată... și pruncul nu vrea să știe — cere... Și n-am încai inimă să-mi fac seama singură: să-l omor și pe el și să mă omor și pe mine... că dă Dumnezeu prunci cui nu-i trebuie, la o păcătoasă ca mine, și la cine trebuie nu-i dă! Împărăteasa a oftat adinc auzind vorbele astea atât de duioase. — E băiat? a ... a răbdat cât a răbdat, până n-a mai putut, și a cerut-o în căsătorie; iar dânsa plăcându-l asemenea, că era om de seamă și mândru, și-l vedea că ține și el mult la băiat, bucuroasă l-a luat. Și i-au cununat chiar împăratul cu împărăteasa, dându-le mare cinste și daruri scumpe. Când a intrat în ... auzeau, pe urmă, cântând din gură și cu harfa, de te sfințea — amândoi soții nu mai puteau de mândrie, îl luau în brațe și-l sărutau, și femeia zicea: — Mulți feciori de-mpărat or mai fi, da ca ...