Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE VIS
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 703 pentru DE VIS.
... frați: Dragii mei! Voi m-așteptați, Până-n seară, până-n noapte, Până mâine-seară poate, Pân mă duc la draga mea Căci nu pot de dor de ea! Astfel zise lin și blând Și-apoi pleacă șuierând Pe poteca mult bătută, Care duce la palută! La palat dacă-a sosit ... lăcată, Și-acum pentr-ntâia oară Geme poarta sub zăvoară?! Greu uimit d-aceste, el Bate-n poartă-ncetinel. Vine-o babă și-l privește, De pe zid apoi vorbește: Ce tot bați? Mergi înapoi! N-ai să cați nimic la noi! Și Dumitru greu mâhnit De răspunsul ce-a primit, Bate-n poartă cu piciorul, Sparge poarta cu toporul: Intră-n casă și gemea; Căci în casă ce vedea ... mințește! Apoi crunt și disperat Către tânăr s-a-nturnat: Vezi cadavrul!... Dublă crimă... Este chiar a ta victimă... Sân zdrobit de două ori... Pleacă fruntea... taci și... mori! Barda fulgera prin aer; Un suspin înfrânt și-un vaier, Și-un fecior tânăr frumos, Mort de bardă cade jos. Ucigașul lung privește Sângele cum aburește Și tăcut ca fierul stând El se pare tremurând: Simte-ale mustrării icuri Și din gene ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în jurul lui, nu se putea dumeri cum de fac alții cari rămân cu mâinile albe toată viața, și nu ți-ar ridica singuri un pai de jos, și au de toate, ba încă merg până să te și umilească cu prisosul unui gologan, când ai întinde mâna ta neagră, chinuită și bătătorită de muncă. Dar, cum sta și gândea așa, o undă de vânt cald clătină creștetul pletos al copacului sub care se adumbrise și o risipă de fiori albe căzu peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau ... obraz îndărătul unor ostrețe. Cu zgomot atunci porțile grele s-au deschis și din palatul acela minunat, spre mirarea omului, o babă chinuită și adusă de șale a ieșit cu o sapă în spinare. Pășea de zor bătrâna, grăbită parcă să-și înceapă lucrul, și trențele de ...
Mihai Eminescu - Să fie sara-n asfințit
... Mihai Eminescu - Să fie sara-n asfinţit Să fie sara-n asfințit de Mihai Eminescu Să fie sara-n asfințit Și noaptea o să înceapă; Răsaie luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din ... florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De brațul tău se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce, Ca iar cuminte să mă fac, Căci tu îmi prinzi tot gândul, Ca cerul ce privește-n lac Adâncu-i cuprinzându-l. Cu farmecul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin. Și cu toții, în jurul mormântului, se rugară în gând, învârtind căciulile în mâinile lor cojite de soare și de ger. Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu ... albăstrii. Ș-atunci s-auzi lângă prag o jale de vioară ș-un glas de cerșetor. Parcă ar fi fost un om care cânta în vis. Ai fi zis că e vântul, care-și colinda vuietul. Aci se întuneca glasul, ce tremura ca de ...
Ștefan Octavian Iosif - Din Paris
... Ştefan Octavian Iosif - Din Paris Din Paris de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Visez. Încet se face dimineață... Sus, din mansarda — cuib de rîndunică — Proptit de geam, mă uit în jos cu frică La uriașul adormit sub ceață. În purpur mîndru soare se ridică, Luteției i-azvîrle raze-n față ! Ceas ... nu e vis. Trăiesc. Biruitoare Se redeșteaptă simțurile-n mine... Ca fluture gonit din floare-n floare, Alerg pe străzi voios... În seri senine Stau de povești cu stelele vecine... II Vuiesc trăsuri, tramvaie, trenuri, care Se-ncrucișează-n sus și-n jos. Drumeții — Năluci — aleargă ca năvala ceții ...
... ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot atât de gingașă și în privința moravurilor, ea citea numai cărți înțelepte, se închina cu evlavie în toate zilele, era rușinoasă peste măsură și nu suferea ca ... frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă cu îngrijire unde o să petreacă noaptea, căci salteaua de mușchi și acoperământul de verdeață ce-i făgăduise Alexandru nu-i prea veneau la socoteală. Călăuzul îi răspunse că nu-i alt loc de dormit decât nu departe la o stână ce se află pe coasta muntelui, unde baciul e om ...
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
... geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma, Astfel sună-n inimi orice lovitură De ciocan pe cuiul tristului sicriu Unde se întinde dulcea creatură Care noi iubim. Ea-nțelese doruI ce mă-mpovăra Și de rozioare fața-și scutura. M-adora pe mine dulcea mea frumoasă? Cine poate spune misteru-i divin! Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un ... la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin. Sub orice mișcare, formele-i lumești Răspândeau tezauri de grații cerești. Danțul urmă cursu-i... Muzicile sună; L-a plăcerii undă sufletele zbor; Numai eu cu râderi, vorbe de minciună, Ascundeam crud dor. Căci la faptul zilei fost-am preursit, Ca să las pământul inimii dorit. Vocea-i adorată, dulce,-amăgitoare, Dar învăluită de ... Și nimeni știe cruda-i durere Ce-i pleacă fruntea către mormânt. Când te-i întoarce din întâmplare, Afla-vei toate la locul lor, Pline de viață, junețe,-amor, Precum fusese l-a ta plecare. Ochii tăi poate m-or căuta... Eu voi fi lipsă, vai! dintru toate. Atunci ...
Mircea Demetriade - Amorul meu
... Mircea Demetriade - Amorul meu Amorul meu de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Amorul meu, un tânăr cu cearcăne sub pleoape, Cu ochi, abisuri negre voind în ei să-ngroape Lumină, fericire ... întoarsă spre pământ, Și Tanatos și Eros în sufletul meu sunt. Amorul meu, un munte, un Moloh, mă dăramă. Zadarnic i-arunc jertfe în pântece de-aramă; Copii, iluzii, visuri... că el: de-i mistuiește, Mai mult în mine arde, mai mult mă chinuiește. Amorul meu satan e, orgoliu, gelozie Cu ochi pierduți pe tine ! Oh, rai ce ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești vietățile undelor și le arunci în ochiurile plășilor late, vânturile tale ... mei priveam necontenit înțelesul vieții. Cerul mi se părea aproape ca un tavan Vechi cartier în orașul Triest. azuriu; podoaba grădinilor din Miramare, ca un vis de care ne apropiam; viața, ca o veșcnicie"... "Într-o zi pluteam spre Triest. Despicam marea cu lopețile, îmi băteam joc de ...
... cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna lui maghiară, ca un vis plăcut. Coama-i poleită de raze de soare, P-albu-i sân revarsă valuri râzătoare. Chipul ei cel palid prevestește-un rău. Ce,-necat, se luptă cu sufletul său. Însă cu mărire ... focul peste trădători. Între două focuri, cu-a lui călărime, Trădătorul hatman piere cu rușine. Cu virtute rară moldovenii mor! Turcii se-nspăimântă de nepăsul lor. Cu-ai lor cai s-aruncă repezi pe pătrate Ce ca stânci de piatră stau nestrămutate. Desperați descalic, se târăsc pe mâini, Mușcă de picioare pedeștrii români. De trei ori moldavii turcii îmbrânciră, Dar tătarii ageri ajutor sosiră. Cum spumoase valuri ce pe mări pornesc, Află vânt contrariu, stau, se zguduiesc, Apoi iar ... s-a lumina gloriei moldave! Plângi, o, tristă țară, sufletele brave Ce-au picat în luptă pentru-al tău amor! Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor! Râul peste vale cură sângerat; Câmpul de torente de sânge-i scăldat, Nu mai poate-nghite valul cel de