Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE LOC
Rezultatele 471 - 480 din aproximativ 1070 pentru DE PE LOC.
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... tată, pot zice; numai Cel-de-sus știe câte-am tras de când mama care m-a făcut a pus mâinile pe piept! Stăpân caut și, necunoscând pe nime și umblând din loc în loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a povățuit de-am nimerit la casa d-tale și te rog să-mi dai sălășluire. — Sărmană fată! zise bătrâna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a ... lacrimi și inima de bucurie. Fata atunci scoate salba și paharele cele de argint și le dă tătâne-său; apoi deschizând lada împreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi ies din ea, încât moșneagul pe loc a întinerit, văzând atâtea bogății! Iară baba a rămas opărită și nu știa ce să facă de ciudă. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis: — Las', mamă, că nu-i prădată lumea ... bogății; mă duc să-ți aduc eu și mai multe. Și cum zice, pornește cu ciudă, trăsnind și plesnind. Merge și ea cât merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moșneagului; se întâlnește și ea cu cățelușa cea slabă și bolnavă; dă și ea ...
Alexandru Macedonski - Cu morții
... Alexandru Macedonski - Cu morţii Cu morții de Alexandru Macedonski Cu viii nu mai am de-a face De mult, Și foarte des, când totul tace, Chemând pe morți, ce dorm în pace, I-ascult. Din gropi ei vin și mă-nconjoară, Ei vin, Când liliacu-n noapte zboară, Când dealu-n umbră ... necunoscută, Răsar, Și când șoptesc cu voce mută Poema cea nepricepută Tresar. Îi simt pe loc ce au să vie, Căci sunt Ca un parfum de vecinicie Sau ca o floare-albăstrie În vânt. Pe zidul alb de la odaie, Urcând, Zăresc ușoara lor văpaie Verzuie, oacheșă, bălaie, Pe rând. Cu totul osebiți de lume, Ușori, Dorinți, nici griji n-au să-i consume, Suavi ca niște dulci parfume De flori. Sunt din atome nevăzute Țesuți, Ș-amestecați pe întrecute, Resimt plăceri necunoscute, Tăcuți. Iubind simțirea ce mă poartă Spre ei, Sunt însetat de-aceeași soartă, Căci nu se află-n lumea moartă Mișei. O! morți frumoși, veniți întruna... Cu voi Nu vine ura, nici minciuna Să răscolească iar ...
... George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere ... A Venerei stea limpede și castă... Atât Maestrul apucă să-mi spună. În umbră se ivise-o albă pată, Un corp suav ca un reflex
Alexandru Macedonski - Zi de iarnă
... Alexandru Macedonski - Zi de iarnă Zi de iarnă de Alexandru Macedonski Se-nnorează ceru-albastru, Nici o floare, nici un astru, Căci și cer ca și pământ Pus-au vara în mormânt. Toate frunzele ... Zboară-n vânt amestecate... Corbi și ciori-nnegresc pe sus... Rândunelele s-au dus. Fulguiește de ninsoare În pustiile ogoare, Urlă crivățu-n copaci... Vai de oamenii săraci. De la munte pân' la baltă Numai crivăț ce te saltă; Numai cer posomorât Peste câmpul mohorât. Bătătura e pustie De belșug și veselie, Și de-al verii cântec viu Orice suflet e pustiu. Sus la stânele din munte Pe zăpadă își fac punte Lupi prădalnici și mișei... Vai de turmele de miei. Pestetot numai zăpadă, Ce s-adună în grămadă Sau se-mparte-n fel de flori Sub ai vântului fiori. Prin pădurea troienită Nu e cracă nenflorită, Dar în loc de ghiocei Pretutindeni e polei. De prin coșuri iese fumul Ce mereu își trage drumul Sub al iernii cer senin... Vai de cei fără cămin. Prin orașe umblă-n sănii Fel de feluri de jigănii Ce-năuntru nici nu-ncap De samur și ...
Alexandru Macedonski - Pădurea
... înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite De milioanele de frunze în soare-apune poleite, Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit. Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde, De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde, Și ca-ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește o idilă pe chipu-i încă de copil. Îl vezi alăturea cu mieii, pe care blând îi păstorește, Cu pieptul gol, în vânt cu părul ce alba față i-o umbrește, Ca-n vremuri clasice de simplu, dar și frumos și fericit Precum n-a fost până acuma de nimeni încă-nchipuit. Voinicul dacă pe sub seară și-adăpostește-a lui comoară De dragoste
Vasile Alecsandri - Toamna țesătoare
... Vasile Alecsandri - Toamna ţesătoare Toamna țesătoare de Vasile Alecsandri Toamna mândră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori: Frunza-i dat-au vântului, Iar roada pământului Dat-o-au la muncitori. Dat ... pentru coasă Iarba-i verde și frumoasă Care-n mai au înflorit; Ș-a ei paseri cântătoare, Ș-a ei șiruri de cucoare Tainicului Răsărit. Ș-au rămas, sărmana, goală, Pe când viforul se scoală Aducând gerul de an! ... Ce-a să facă ea la iarnă? Norii vin ca să aștearnă Pe câmpii un lung troian. Vai de ea! ... Ce-a să devie Sub cumplita vijelie Care suflă oțerit Peste văile uscate, Peste apele-nghețate, Peste codrul desfrunzit? Dar nu-i ... Toamna, mândră țesătoare, Pune furca-n brâul ei, Ca să toarcă și să țese Pânză lată-n ițe dese De-nvălit umerii săi. Și torcând de-a lungul trece Peste brazda murgă, rece, Unde ies painjini mii. Iar fuioru-i de matasă Pe pământ în urmă lasă Mreji de raze argintii. Câte lanuri, văi întinse, Toate-acuma sunt cuprinse
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască ... celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la o poiană la cealaltă, până ce a ajuns, în sfârșit, într-o altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să deie nici gând. Atunci a poposit pe-o cracă, să aștepte zorii zilei. Răcoarea nopții o mai învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul, și-n clipa aceea zări, chiar sub ... apă, și-acum nu mai izvora decât câte-o picătură pe care Dumnezeu o păstra, în fiecare noapte, privighetorii. Lucea picătura ceea ca un ban de
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... a retezat-o. Oaste. Oaste. Oaste — nebiruită, nepilduită, nemiluită. Piotă, liotă, pedestrime, călărime, arcași, trâmbițași, buciumaș i, toboșari, stegari... Din pricina tunului, care pe atunci nu se știa, artilerie de loc nu era. * A descălecat Barlaboi-împărat, pe împărăteasa a sărutat: — Unde-i copila tatei? — Cam bolnăviaoră. — Ce are? — Din mâncare! — Ce-a mâncat ... Și dă și dă, și-i învârtește, șoptește, dăscălește, îi descântă, îi vrăjește. — Patruzeci de bobi, bine știți, bine-mi ghiciți; de-o hi de deochi, din uitătură, ori din apucătură, pe știute, ori neștiute, pa văzute, ori nevăzute! de-o hi alb, de-o hi negru, ori pistriț, de-o hi balaoacheș, de-o hi oacheș ori plăviț, de-o hi mare, de-o hi mic, de-o hi uriaș, de-o hi pitic, de-o hi subțire ori frumos, de-o hi gros, urât și burtos! de-o hi nărod, de-o hi cu cap, ori nătot, ori harap! ori cuminte, ori buimac, hie turc, hie turleac, ori lunatic, palavatic și zănatic!
... am reluat lanțul, căci obiceiul e tiranic și prietenia oricum e o formă a iubirei. • După ani perduți, suntem iarăși la un loc și căutam să discernem caracterele și pornirile noastre. Vorbăreț și glumeț cum ești, evoci un palat de marmoră scumpă, cu scări monumentale, străjuite de lachei, îmbrăcați în fireturi, cu ciorapii albi, bine trași pe pulpe, și înăuntrul palatului cu portrete vechi de familie, cu arme și blazoane străvechi, un ghebos urît la față și îndemînatic la mișcări, un senior din alte vremuri, fastuos și autoritar, limbut și ... unde e clădit palatul acela e Florența, iar seniorul ghebos și ghiduș e străbunul vostru. Vîntul cald cînd se strecura prin parc scutura roadele coapte, pe cari nimeni n-avea voie sii le culeagă. Anotimpurile aduceau fiecare florile lor, pe cari nimeni n-avea voie să le adune în mănunchiuri ; singure miresmele, pe cari nimeni nu-i stăpîn pe pămînt, rătăceau sub ramuri, se ridicau și treceau peste zidurile mari, împrăștiindu-se în lume. Ici, colo, ramuri spînzurau de copacii bătrîni, ca niște brațe rupte din umori, și seva curgea în neștire, cum picură sîngele dintr-o rană neîngrijită ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... ca un junghi. Ș-au mâncat, ș-au băut, ș-au cântat până au adormit cu toatele pe loc. Când se scoală baba în zori de ziuă, ia nurori dacă ai de unde. Iese afară speriată, dă încolo, dă pe dincolo, și când intră în bordei, ce să vadă? bietele nurori jeleau pe soacră-sa... Pene împrăștiate pe jos, fărmături, blide aruncate în toate părțile, cofăielul de vin răsturnat, ticăloșie mare!... — Da' ce-i acolo? strigă baba înspăimântată. Nurorile atunci sar arse în picioare; și cele mari încep a tremura ... m-ați sculat? Mânca-v-ar ciuma să vă mănânce! — D-apoi dă, mămucă, fetele aceste au spus că d-ta vezi tot; și de aceea am gândit că ești mânioasă pe tătuca și pe mămuca, de nu te scoli. Și ei erau așa de mâhniți, de mai nu le-a ticnit mâncarea. — Ei, lasă, ticăloaselor, c ă v ă voi dobzăla eu de acum înainte! Și de ...
Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...
... Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieţii... O, stingă-se a vieții... de Mihai Eminescu O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă, Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă! N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun, Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun, Căci n-am avut metalul demonilor în vine, Nici pacinica răbdare a omului de bine, Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind... Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut e, pe ... omului s-a zis: Că-i visul unei umbre și umbra unui vis. O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele, De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele? De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol Mă fac să simt în minte și-n inimă un gol? De ce de pe ...